Ha, deci din reclama a furat aia! Nice!
"al doilea meu baiat preferat din muzica dupa alex turner e richard hawley. dar ala are si voce tati"
la mine e caz special Turner, e o aglomerare de multe lucruri misto in AM, pe langa Turner, e Helders, etc. Nu ma omor cu crooneri prea tare, dar Hawley e misto, are ceva de anii 50 in piesele lui. Dar prefer sa merg si mai la sursa, un pic de Sinatra, un pic de Elvis Presley. Da' rar. In 99% din cazuri ma ghideaza toba ce sa ascult, ascult trupe, pop mai diy, rock alternativ, pop rock; am descoperit super de curand o trupa se chiama Pale Waves, au ceva din anii 80 in productie, ceva din trupa aia 1975 daca ai ascultat vreodata (nu prea-l suport pe fandositu' ala la microfon!), da' au o tobosarita foarte interesanta, desi la inceput de drum foarte dezghetata cu idei de toba pop. Ascult si mult pop cu female vocalists, indiferent de productie, un pic de metal, un pic de extreme metal, din ce in ce mai rar insa.
E un trend aiurea zilele astea, nu mai pune nimeni mana pe toba, (si mai rarut pe chitara de asemenea), e dificila, pe langa ca trebuie sa studiezi pana nu mai poti, e galagie multa, trebuie spatiu, in sfarsit, e criminal de greu de captat in microfoane, etc.; generatia asta prefera (sau n-au incotro, s-au mai schimbat si urechile la ascultatori) productia electronica. Am pierdut numarul la artistii pe care i-as fi ascultat cu mult mai multa placere daca ar fi avut si ceva toba acustica, dar idea de trupa clasica e cam moarta.
De-asta sunt super fericit cand mai apare de te miri unde cate cineva si mai canta si cu instrumente pe bune. De-asta si cu Arctic Monkeys nu prea am avut cum sa-i ignor, sa-i dau la o parte, chit ca la inceput nu eram fan Turner. Oricum te-ai uita la ei, nu sunt o trupa usor de inghitit, iti ia un pic sa prinzi drag de ei. E pop ce fac ei, dar nu a fost niciodata pop pentru toata lumea, cu ultimul asta album probabil cel mai greu de inghitit de pana acum. Noroc la inceput cu Helders ca m-a captat, dupa aia a avut si Turner timp sa ma capteze in ecuatie. Si chit ca au evoluat monstruos de mult, in doar 3 albume, sunt totusi aceleasi elemente primordiale in cei fac ei, care sunt de o sinceritate maxima, de o posibilitate de schimbare, de suflet, de viata maxima live - canta la instrumente si la voce, si nu la instrumente electronice, predefinite, moarte, ci la instrumente care-ti cer respect si atentie maxima sa le stapanesti.
Numai toba lui Helders, poti sa-i citesti personalitatea, poti sa-i citesti atitudinea in momentul cantarii; cu o toba electronica, indiferent cum e delivered, oricat de sofisticata, toata lumea e la fel, redusa scheletic. La fel si cu chitara electrica, chiar si muzicieni care nu-s extraordinari, tot poti sa citesti ceva din ei, atitudini, personalitate, etc.
In ultima vreme - ultimii trei patru ani, am descoperit bine jazz-ul. L-am descoperit pe Buddy Rich, care banuiesc ca nu era fiinta umana in totalitate, desi sunt tobosari de jazz mai.. sofisticati zilele astea, dar cred ca Buddy a fost cel mai energetic, on point, no bullshit, tobosar de jazz. Iti recomand sa asculti daca nu ai prins inca drag de jazz (instrumental), o sa fie o muzica extraterestra o perioada, dar cand incepi sa o "vezi" o sa fie foarte misto.
Iti recomand cel mai usor de recomandat album de jazz ever - Kind of Blue - Miles Davis,
sau daca te simti +x% more jazz inclined, like you could handle a deluge of bright awesomeness, my personal favorite ever Buddy Rich live concert - "At the Hague", 1978, avea Buddy in 78 .. 60 de ani, si energie si pasiune cat n-are toata generatia asta de jazz drummers - ultimii 20 de ani. insane classic big band shit, gotta watch it.
Nu e off-topic, everybody, ca zicea Turner ca tac-su canta pian de jazz, so..., there you go, makes sense, leave me be!!
))