Ce filme am mai vazut

[Iavo]

Da' la filme faine nu-ţi place să te uiţi?

[TG]

Where's the fun in that?

[Fular]

I'm with TG on this one. Mă uit la filme bune doar când le termin pe alea proaste.

[McWilliams]

Ai reusit vreodata sa le termini?

[Fular]

Periodic da, termin de văzut pe alea proaste. În orice caz am văzut aseară Wind River care aparent are același scenarist ca Sicario și Hell or High Water. Slow burn, până cu vreo 20 de minute înainte de final când tensiunea devine aproape palpabilă. twas pretty gud.

[juve3332]

Am vazut si eu Blade Runner al nou. Urmeaza spoilere.

E un film bun, pe alocuri chiar foarte bun, dar nici pe departe o capodopera si nici un film care sa marcheze o borna in cultura populara, cum a fost primul. Personajul K mi-a placut, e mai putin expresiv si are o traire interioara mult mai ingradita, as zice, decat Deckard, insa vorbim de un model nou, diferit gandit si programat, asa ca asta nu m-a deranjat prea tare. Are o poveste satisfacatoare de "mica rotita" in "marele angrenaj", iar drama lui de la final, de a fi un simplu pion, un instrument ajutator, este trista intr-un fel retinut, cu accente moderat melancolice. In sfarsit, un non-Mesia, nu ma asteptam si imi place aceasta abordare in locul uneia mai bombastice si mai tributara cliseelor hollywoodiene. Deckard e ok, in schimb Wallace destul de generic pentru ce se vrea a fi un vizionar malefic.

Pana dupa mijlocul filmului, mi s-a parut ca totul converge catre un final cutremurator de glorios (in sensul bun), dar ultimile 20 de minute mi-au cam stricat feng-shui-ul. Chestiunea rebeliunii (androide), desi exploatata doar intr-o scena, este atat de reciclata incat nu-mi dau seama cum nu le-a fost jena sa o introduca. De la Half-life 2 pana la Bioshock Infinte, de la Matrix pana la dracu' sa-i pieptene, gata, ajunge cu revolutiile ca topos. Finalul cu Deckard este iarasi penibil, in cea mai de prost-gust traditie a jocurilor care te anunta deja ca vor companiile-mama sa te mulga de bani. Si debutul e putin copiat din Inglorious Basterds, dar asta o trec cu vederea ca pe o trimitere-omagiu.

CGI si imagine sublime, in afara momentului cand cad fulgii de zapada pe fata lui K la final. Acolo parca discerneam pixelii. Coloana sonora se indeparteaza putin de ce face Zimmer de obicei, mai taie din tobele grandomane, riff-urile violente scad din atmosfera melancolica a originalului, insa creeaza una mai tensionata si mai dura. Tehnic, filmul e ireprosabil si nu aici sta buba lui. Problemele lui ar fi doua:

1.Nu reuseste sa brodeze suficient pe marginea "Marii necunoscute" a filmului sau sa iti lase macar indicii si trasee deschise pe care sa le poti tu umple cu imaginatia. Daca "Marea necunoscuta" a predecesorului era in ce masura pot replicantii avea sentimente si sa se distanteze de viata "destinata" dinainte, in 2059, cand avem deja un copil izvorat chipurile dintr-un amor replicant, dar si holograme-iubite pentru replicanti, intrebarile se pun in ce masura nu au fost si aceste iubiri "predestinate" de mana creatorului lor. Or asta ar fi fost interesant pentru ca are implicatii inclusiv umane, in ce masura ne indragostim noi sau biologia ne face sa fim "predestinati" unii altora. Se puteau deschide cai de lectura ceva mai profunde care, cuplate cu o asumata neclaritate a explicatiilor oferite de film, te lansau direct pe taramul speculatiilor. Lucru care iti asigura o durata de viata cat mai lunga a produsului artistic. Asa cum stau lucrurile, food for thought-ul e prea putin si prea nesarat. Pacat, premizele existau.

2.Nu avem momente cu adevarat memorabile, in afara unuia (cel in care K face dragoste cu holograma lui, ma rog, momentele imediat premergatoare). Tensiunea evolueaza constant, insa nu avem instante care sa rupa firul regulat al acumularii si sa descatuseze emotii. Cele care sunt nu se ridica la inaltimea altor scene analoage din primul. Citeam, parca la Stokkolm, ca personajele din filmul lui Ridley nu sunt suficient de "uncanny valley". Pe bune? Darryl si Rutger, cu baletul lor dement in casa aceea de mizantrop pe moarte? Ei bine, aici n-avem nimic de calibrul respectiv, ca sa nu mai amintesc de scena cu lacrimile in ploaie. Nu zic ca Villeneuve trebuia sa se strofoace sa scoata din joben vreo parascovenie. Insa esuand sa adauge scene cathartice sau de o energie vitala, esueaza sa trimita filmul pe orbita superioara a "uau"-ului ala interior. Ramane bun, dar putin prea cuminte.

Ca un gand de final, daca as fi fost scenaristul, l-as fi pus pe K sa nu mai iasa din valuri dupa ce il salveaza pe Deckard. Ei, atunci sa fi vazut speculatii...

[rdo]

@juve - Mie finalul filmului mi-a lasat senzatia ca va avea si o continuare, caz in care 2049 nu trebuia sa fie "wow", ci doar o pregatire pt ce va sa vie. In cazul asta, filmul lui Villeneuve are cu atat mai multa valoare

Spoiler:

P.S.: din ce am inteles eu, "marea necunoscuta" a primului film nu era "in ce masura pot replicantii avea sentimente si sa se distanteze de viata "destinata" dinainte" (lucrul asta mi s-a parut destul de evident), ci daca Deckard este sau nu un replicant, intrebare la care nu se raspunde nici in 2049

[Fular]

2.Nu avem momente cu adevarat memorabile, in afara unuia (cel in care K face dragoste cu holograma lui, ma rog, momentele imediat premergatoare).

Aici aș tinde să te contrazic. Pe lângă cea menționată de tine, care din punct de vedere tehnic mi s-a părut impecabilă, mai e aproape de final scena în care K privește la holograma aia imensă a lui JOI. E foarte bine pusă în scenă, nu știi dacă JOI chiar depășise subrutinele propriei programări și dezvoltase conștiință de sine și chiar sentimente pentru K sau dacă totul fusese în parte programarea ei și în parte dorința lui K pentru o legătură "umană", cu atât mai mult cu cât se vede în ce măsură sunt detestați sinteticii de oamenii normali(bătrâna aia unguroaică care-l înjură de mama focului când se întoarce la apartament).

Ar mai fi scena din groapa de gunoi din San Francisco în care K e salvat de atacul aerian a lui Luv.

[DarthZombie]

Parerea mea personala este ca BR2049 are personaje mai bine conturate decat BR-ul original. O spun din perspectiva cuiva care la Movie Draft a ales Blade Runner pe primul loc, filmul are destul de mari probleme in conturat personaje sau o poveste, punctele sale forte stau in coloana sonora si in estetica. Desi la prima vedere toate aceste elemente au o doza serioasa de subiectivitate, avand cat de mult difera release-ul initial si celelalte cut-uri in privinta celor doua aspecte mentionate initial n-as spune ca filmul a fost conceput si realizat cu o idee prea bine pusa la punct in privinta lor. Release-ul din cinematografe arata povestea unui om care se indragosteste de un replicant, pe cand Final Cut arata un replicant care crede ca-i un om cum isi da seama ca de fapt e si el la randul lui un replicant, astea doua variante difera atat de radical incat, asa cum am spus mai sus, faptul ca filmul a avut un statut atat de legendar este pur si simplu o intamplare, nu rezultatul unei munci gandite dinainte de catre scriitori si regizori. Si asta excluzand scenele de-a dreptul WTF pe care le are filmul, oricat de interesante ar fi dpdv estetic.

De asta eu cred ca Deckard din BR-ul original nu are nici pe departe un arc la fel de bine definit precum o are K in BR2049. K este un android care toata "viata" sa a trebuit sa-si reprime sentimente. Slujba lui e sa omoare replicanti care nu sunt obedienti, atragand detestul altor replicanti fara sa fie cu adevarat apreciat de catre oamenii "reali" [se vede de-a lungul filmului ca replicantii sunt considerati inferiori, orice-ar fi]. De asta si cauta iubirea unui AI-holograma precum JOI, pentru ca aia e singura care-l face sa se simta special. Scena in care Freysa ii spune "of course you thought you were the born replicant, everyone of us wanted to be it" arata de fapt tragedia tuturor replicantilor manifestata in afectiunea lui K pentru JOI.

Luv e alt personaj foarte bine conturat in ciuda a cat de putin timp are pe ecran. Aia este sclava lui Wallace si tot timpul isi doreste sa fie speciala. Toata scena sa cu K arata asta, K ii spune ca "you must be special for him to give you a name", determinand-o apoi sa flirteze cu K desi acesta in final o refuza. Cand Wallace omoara acel replicant nou-nascut, o atinge pe umar si ea tresara pentru ca e obisnuita ca el sa fie violent dar magulita/impresionanta ca e considerata superioara altor replicanti. In scena in care Luv omoara oamenii aceia din groapa de gunoi ea tocmai isi face manichiura cu niste animatii cu animale [daca tin bine minte, s-ar putea sa ma insel], alt semn ca ea incearca sa se "orneze" pentru a se diferentia fata de alti replicanti. Cand ea crede ca l-a omorat pe K ea il saruta pe buze imitandu-l pe Wallace din scena dinainte mentionata precum face un copil, si topaie pe plaja spunand ca "i'm the best" in acelasi spirit. Mi se pare foarte impresionant cat a reusit Villeneuve sa faca cu un personaj care apare atat de putin pe ecrane in opinia mea. Batty din Blade Runner-ul original, care are parte de mai mult screentime totodata, este doar un replicant care doreste sa fie considerat om. Desi tema sa este una centrala filmului, nu are parte de aproape niciun fel de progresie sau de nuanta imho [e posibil sa ma insel, n-am mai vizionat filmul original de vreo 6 ani] pe cand Luv care nici macar nu este the main villain mi se pare mult mai detaliata. "Like tears in the rain" este o scena legendara intr-adevar, dar asta nu-mi schimba parerea ca Batty overall nu e foarte bine definit in restul filmului.

Prima scena a filmului nu mi se pare inspirata de Inglorious Basterds ci chiar de scena introductiva a primului BR. Aici iarasi e diferanta ca in BR2049 e ceva mai bine pusa la punct si reprezinta o rampa catre evenimentele din restul filmului, dar in ambele ai parte de un replicant nesupus care doreste sa fie mai mult decat un android si moare pentru asta.

[juve3332]

@rdo: Trena filmului este evident intinsa acolo pentru o continuare, dar nu inteleg in ce fel ar putea asta sa creasca valoarea filmului de fata. Blade Runner a fost un film de sine statator, la fel e si 2049, care ruleaza in cinemauri, doar nu suntem la capitolul seriale ca sa il consider un episod pregatitor. Vreau sa vad un produs care este valid dpdv estetic pe propriile picioare. Poti sa-ti lasi usite deschise pentru continuari, nu am nicio problema cu asta, dar s-o faci atat de previzibil in chiar finalul filmului tine mai mult de reclama decat de arta.

Eu vad "Marea Necunoscuta" ca pe o intrebare de fond. Daca Deckard este sau nu replicant (2049 raspunde destul de limpede ca este, in multiple instante) e una dintre inflexiunile acestei interogatii principale. E un exemplu concret la care se poate conjuga intrebarea de fond. 2049 vine sa raspunda primului Blade Runner aducandu-ne pe tava un copil replicant nascut dupa toate aparentele umane. Dupa care introduce variabila conform careia pana si acest copil nu ar fi fost altceva decat un experiment pus la cale, menit sa asigure un soi de tehnica de auto-productie a replicantilor. Chestie care il arunca pe Deckard in spasmele indoielii, din nou.

@Fular: ambele scene pe care le-ai mentionat sunt foarte misto, dar nu memorabile in cartea mea. Sigur, de gustibus. Dar nu mi se par atat de puternice nici ca substanta, nici ca executie. La JOI, faptul ca mentioneaza expresia "regular Joe" te face mai degraba sa te gandesti ca nu a facut decat sa preia din vocabularul existent cel mai apropiat cuvant pentru a-i da un nume lui K. Totul in baza directivei ei de a-i face pe plac, de a reprezenta o distragere imitand, heh, familia traditionala umana, cu scopul poate de a evita o supra-incarcare (toate mistourile si ura cu care replicantii de genul lui K sunt priviti de ambele tabere). Bataia din groapa cu gunoi e o scena de actiune simpatica, dar nu ghicesc nimic monumental in spatele ei. Da, e dragut ca dl.K e vazut si aici ca un replicant oarecare, nu un erou cu puteri speciale, nu detectivul cel mai cel, ci un tip la mana altora mai puternici.

@zombie: O sa revizionez si Blade Runner original zilele astea, dar ramana la ideea ca e superior. Ford e mult mai bun si mai "uman" decat Gosling. Cu asta din urma, mi-e greu sa rezonez, cu primul nu. Apoi, iubirea (ah, iubirea) e mult mai prezenta ca motiv in original, e ceva care-ti doresti sa se intample, sa aiba loc, sa fie posibila, pe cand in 2049, totul e mult mai steril asa, desi interesant pe palierul implicatiilor filozofice (replicant plus holograma, un digital for digital la puterea a doua).

Luv e ok, dar nu pot spune ca m-a dat pe spate. Nu stiu, sunt de acord ca are o poveste poate mai chibzuit alcatuita decat pare la prima vedere, dar ii lipseste scanteia unor momente memorabile care sa o aseze in galeria personajelor de anvergura. Wallace e praf, generic pana la maduva si ieftin melodramatic, zici ca e si el replicant, programat de vreun amator de filme SF B.

Ambiguitatea primei versiuni (in privinta lui Deckard) e, din punctul meu de vedere, un lucru bun, desi scena-amintire cu ionorogul este magistrala. Faptul ca produsul final a fost rezultatul unui concurs fericit de imprejurari nu ii scade cu nimic valoarea, ci il pune pe Scott intr-o alta lumina, cel mult. Lucru cu care suntem probabil toti de acord, in afara de Blade Runner si Alien, cand a fost vizitat de inger si a avut parte si de putin noroc, omul este un regizor mediocru, chiar slab de multe ori.

In original, scena care deschide balul e putin desprinsa de restul, dar e in mod necesar astfel, fiindca trebuie sa descrie eficient circumstantele unui univers fictiv cu totul nou pentru spectator. In 2049, nu prea mai e nevoie, iar toata faza cu omul legii care merge la tara dupa un tartan neascultator mi-a amintit mai mult de Inglorious decat de primul Blade Runner. Acum, nu e chiar asa de importanta.

[Fular]

Wallace e praf, generic pana la maduva si ieftin melodramatic, zici ca e si el replicant, programat de vreun amator de filme SF B.

Când l-am auzit cu replica aia - "all progress was done on the backs of slaves" sau undeva pe acolo, aproape m-a plesnit râsul, sincer. Nu contest că poate într-o oarecare măsură poate fi adevărat, dar ignoră faptul că progresul și inventivitatea vin din necesitate. Poate că folosirea sclavilor a fost o necesitate la un moment dat, dar asta a determinat o stagnare a progresului nu un avans al acestuia.

[Ferrrrrrrrrdinand]

Kinda relevant, mi-a placut mult analiza lui MrBtongue la primul blade runner (parca l-am mai postat oh well)

phpBB [video]

Also development-ul lui Roy Batty e tocmai acea scena de la final. Luv mi-a parut un pic anime girl (also have you checked 4chan after the movie came out... they seem to really like Luv ) dar trebuie sa mai vad filmul o data

Eu din ce-mi dau seama in primul film sunt mai multe "Mari Necunoscute" dintre care: cum a spus juve "Sunt replicantii oameni?" insa problema cu asta este ca daca nu ai citit cartea (ca mine) iti va fi greu la o prima vedere sa intelegi diferenta dintre replicanti si oameni (or wtf does the voigh campf test try to do), si numai sa citesti un summary la carte mi se pare ca te ajuta mult sa intelegi mai bine filmul (universul filmului de pilda toata treaba cu animalele), cum a spus rdo "Este Deckard un robot?" desi asta as spune vine dupa cealalta intrebare fiind mai in miezul filmului si mai putin important as spune eu, "De ce incearca Tyrell sa-i faca pe replicantii atat de umani?", "Ce-i cu toate simbolurile alea religioasa(?), au treaba cu actiunea din film?". Blade runner e un film cu multe fete cei drept

In privinta predestinarii relatiei dintre Deckard si Rachel, Wallace sugereaza asta (speculeaza as spune eu) dar imi place cum aceasta sugestie il dezvolta pe Tyrell din primul film. Cum sugereaza scena dintre el si Roy Batty, el este zeul replicantilor, el ii creaza nu din dorinta de profit ci din dorinta de a fi precum un Dumnezeu, de a trece peste bariere fara sa se gandeasca la consecinte (a 'mad' scientist, the more interesting less tropey kind) because he can.

Sunt multe scene memorabile in 2049, nici una la nivelul acelei scene din primul film dar sunt. Scena de care a spus Fular, cea de care a spus juve, as adauga aici si momente nu scene, de pilda atunci cand Luv ii bombardeaza pe tipii aceia si avem un cadru cu ochiul ei (call back to the first movie scene) chiar daca scena nu e neaparat foarte interesanta. In fine trebuie sa mai vad filmul ca sa pot sa mai spun I admit

phpBB [video]

Was Tyrell telling the truth here? cum spune si Btongue

[juve3332]

Referitor la ultima scena postata de Ferrrr, unde avem in 2049 ceva de o intensitate comparabila, psihologic vorbind?!

[Ferrrrrrrrrdinand]

No fair, a aparut atat de curand 2049 ca nu are scene postate pe youtube Oricum cred ca o data cu trecerea timpului vom vedea daca simtim la fel legat de 2049. Sunt scene asemanatoare in 2049 dar nu sunt 'perfecte', de pilda scena cu Wallace si Deckard dar daca nu-ti place Wallace nu merge (ori scena invocata de zombie cu Wallace si Luv) sau scena in care K afla ca nu este el copilul dar nu merge daca nu te-a prins toata chestia cu android rebellion (ori scena in care Joi il convinge ca el este copilul). Oricum 2049 este un film diferit deci poate nu-i just sa-i judecam meritul doar in relatie cu primul film desi asta e o paranteza inteleg ca discutia a pornit cu scopul de a face o comparatie intre cele doua filme si a stabili daca 2049 este la acelasi nivel

[Cristan]

Mie mi s-a parut intensa scena in care K obtine confirmarea ca amintirea lui e reala si deci ca el ar fi copilul, la fabrica de vise.

[juve3332]

Nu e vorba aici de a compara filmele in interstitiile unde devin incomparabile. Problema e ca, de multe ori, la 2049 simti nevoia unei profunzimi psihologice, estetice etc, care lasa de dorit. In Blade Runner originalul, indiferent cum s-a ajuns la acel rezultat, scenele "monumentale" sunt mult mai prezente. Da, e o faza buna cand K afla ca amintirea e reala. La nivel de traire si mise-en-place si incarcatura mistico-steampunkish-semifilozofica, mie nu mi se pare ca se apropie de Roy vs. Tyrell.

[Mahdi]

În două ore o să îl revăd și voi reveni cu impresii proaspete.

Câteva scene care mi s-au parut memorabile:
- The "sea wall" showdown.
- Scena de "sex" cu Joi.
- Confirmarea că amintirea e reală și regăsirea jucăriei.
- Testele cu "interlinked cells".

All in all, sunt convins că în zece ani filmul va atinge statutul de interlinked cells. Da, voiam să scriu underrated gem, dar eram cu mintea aiurea și nu mai modific.

Comparații cu originalul nu o să fac acum, pentru că nu îmi este suficient de proaspăt în minte. Urmează să-l revăd în varianta final cut. Tbh, nu îmi amintesc ce versiune văzusem, dar în orice caz, îmi dăduse la sentiment mai puțin decât sequelul. Bine, asta spune mai multe despre mine decât despre valoarea filmului.

[McWilliams]

Nu prea poti sa compari cele doua filme prin prisma "povestii". Primul BR nu are un protagonist si un antagonist clasici. Deckard este... foarte benign, ca personalitate; nimic nu iti sare in ochi la el. Desfasurarea filmului care, teoretic, ar fi trebuit condusa de catre Deckard seamana mai mult a walking simulator: Deckard ajunge in punctul/scena A, apoi se activeaza un declansator de intriga; Deckard ajunge in punctul/scena B, iar un declansator; rinse and repeat. Si Ford venea cu "istoricul" lui Han Solo si Indiana Jones in spate, deci erau asteptari masive de la cum isi va pune amprenta asupra personajului. Pe de alta parte, Roy este singurul personaj cu progresie si singurul personaj de care te poti atasa in mod realist. Love-interest-ul (I forgot her name) este fad, "creatorii" (toate personajele vizitate de Roy) sunt unidimensionali, ceilalti replicanti sunt generici (celalalt barbat) sau exotici (cele doua tipe) in aceeasi maniera in care si Darth Maul era exotic si interesant (wink-wink).

Parca vrei sa compari volumele din Dune intre ele si faci panarama ca nu toate sunt la fel ca primul - si ca dimensiune fizica, si ca desfasurare de evenimente, si ca numar de personaje, si ca impact a actiunilor asupra "universului" etc.

[Stokkolm]

Juve, cred esti putin afectat de nostalgie in ce priveste originalul Blade Runner, l-am revazut recent si nu mi s-a parut atat de sofisticat si profund ca analiza a naturii umane. De exemplu la un moment dat personajul lui Rutger Hauer spune despre Deckard "I thought you were supposed to be good. Aren't you the "good" man?", ceea ce nu are sens pentru ca din punctul lui de vedere Deckard e un ucigas de replicanti, decat daca aceasta e de fapt vocea regizorului adresandu-se direct privitorului, pentru care Deckard e "the good man" pentru ca e protagonistul. Mi se pare ca e o lipsa de subtilitate care nu am regasit-o atat de flagrant in BR 2049.

Daca Deckard este sau nu replicant (2049 raspunde destul de limpede ca este, in multiple instante)

Nu e adevarat. 2049 nu spune nimic despre natura lui Deckard in plus fata de primul film, in nici o instanta. Nu e clarificat in nici un moment daca copilul e rezultatul a doi parinti replicanti sau a unui replicant si un om. De fapt varianta a doua chiar as putea zice ca se potriveste mai bine cu restul evenimentelor. Cat despre filmul original, Riddley Scott a spus cu gura lui ca Deckard e replicant si filmul nu are sens altfel. Intentia lui a fost ofere destule indicii incat asta sa fie si concluzia privitorului. Motivul pentru care discutia nu e inchisa deja e ideea ca nu conteaza intentia creatorului atat de mult cat rezultatul, iar indiciile sunt destul de ambigue incat nu putem spune 100% ca Deckard e replicant. Iar sequel-ul a luat decizia corecta de a respecta ambiguitatea asta, desi a fost accidentala.

Nu as zice inca de BR 2049 ca e un clasic, dar cu toate imperfectiunile lui e impresionant ca un asfel de film e facut in ziua de astazi.

[rdo]

Juve, cred esti putin afectat de nostalgie in ce priveste originalul Blade Runner, l-am revazut recent si nu mi s-a parut atat de sofisticat si profund ca analiza a naturii umane.

de acord.

Inainte sa ma duc la BR2049, vazusem chiar in ziua anterioara originalul, si pot sa spun cu mana pe inima ca 2049 e o continuare mult mai inteligenta si mai subtila decat prima parte.

Nu e adevarat. 2049 nu spune nimic despre natura lui Deckard in plus fata de primul film, in nici o instanta. Nu e clarificat in nici un moment daca copilul e rezultatul a doi parinti replicanti sau a unui replicant si un om. De fapt varianta a doua chiar as putea zice ca se potriveste mai bine cu restul evenimentelor. Cat despre filmul original, Riddley Scott a spus cu gura lui ca Deckard e replicant si filmul nu are sens altfel. Intentia lui a fost ofere destule indicii incat asta sa fie si concluzia privitorului. Motivul pentru care discutia nu e inchisa deja e ideea ca nu conteaza intentia creatorului atat de mult cat rezultatul, iar indiciile sunt destul de ambigue incat nu putem spune 100% ca Deckard e replicant. Iar sequel-ul a luat decizia corecta de a respecta ambiguitatea asta, desi a fost accidentala.

Exact.

1 - daca te uiti la interviurile cu Ridley Scott, de fiecare data cand zice "Deckard is a replicant" zambeste ostentativ
2- in romanul care a inspirat filmul, "Do androids dream of electric sheep?", Deckard nu e un replicant
3- chiar daca intentia lui Ridley Scott a fost sa ne induca ideea ca Deckard ar fi un replicant, asta nu inseamna ca si este. Din punctul meu de vedere, filmul are mai mult sens si mai mult suspans daca Deckard e om
4- ce-mi place cel mai mult e ca in BR2049 intrebarea asta nu mai are o relevanta asa mare: fie ca replicantii se pot inmulti intre ei sau cu oameni reali, e la fel de uimitor si revolutionar

Spoiler:

Producer Michael Deeley:

I never thought Deckard was a replicant. That was just a bullshit, an extra layer Ridley put in. Also an obfuscation. Not only did I never believe Deckard was a replicant, I also thought it was futile to try and make him one. That was Ridley's theory, even if it didn't make any sense. Why would you do that? Deckard would be the first replicant you'd knock off if you were getting rid of them. Anyway, just because you say, 'Wouldn't it be funny if Deckard was a replicant?' doesn't necessarily make it so. [Future Noir, 362]