Atunci am așteptat al treilea apus complet

[DANiel]

Așteptarea, de fel, mă omoară. Atunci ca și acum, mă omoară. Timpul, de fel, ne omoară pe toți, însă conștientizarea trecerii lui și planul fix în care mă aflu accentuează tot. Mă omoară de fel, și mă enervează modul lui plăcut. Scurgerea lui parcă e fină urmă de batranete prematură, ca o manta ce mă învăluie. E ca pătură de care nu mai ai nevoie dar nu o poți da jos, e ca părul care îți tot crește. Admit, îi permit.

Prima zi mi-a fost simplu. Oricum mereu m-am considerat un om al mării, un domn al nisipului, un rege al spațiului gol de pe plaja roșie. Vagul contrast de mov nu făcea decât să îmi inunde ochii, să îmi zgândăre creierul, să îmi stimuleze megalomania si nebunia. Până la urmă, abia ajunsesem. Barja naufragiată nu era decât calauza în al cărui pântec stăteam. Motoarele ei slăbite îmi cerșesc indurare să nu le repar. Nu o să le repar. Nu le-am reparat nici atunci. Nu vad de ce aș face asta. Să se strice cu scut cu tot. De găsit or sa mă găsească. Intre noi fie vorba, de la depoul lui Despor 5 pana la Nebus AB2 e distanta relativ mica. Stațiile sunt mereu conectate. Parcă si vad navele lucind in razele celor 2 sori. Impropriu spus 2 sori, caci Nebus S1 e oarecum pe moarte. Oricum nu am înțeles niciodată cum de mor așa lent. Parcă toată viața lor ține de creare si moarte. Durează foarte mult să se creeze, mare forfotă cu tot cu furtună spațială, o scurtă sclipire si după moarte lenta. Mereu am zis ca în zona asta, daca nu te aprinzi bine, mai bine nu te aprinde deloc. Dar nu mă pot plânge. Fără culoarea sfârșitului în contrast cu răcoarea culorii lui Nebus S2, nu mă puteam bucura de plaja asta. Întradevar, iritant la ochi, dar ce mai e plăcut in ziua de azi? Părul buclat bătând pe umeri, aș fi spus acum ceva vreme. Sau gât de egretă ce poartă păr buclat.

“Nu-ți mai mușca buza inferioară pana nu mă întorc”.

Nu înțeleg oricum de ce aș compara cu asta. Ozonul oricum schimbă culoarea luminii, știu asta. Ozonul e de vina, și cu toate gazele de aici. Ai fi apreciat asta. Dar amândoi am fi crezut ca prima zi a fost ok. Adică știu, ca oricum asta ai fi zis. Cine sunt sa nu mai tu? Eh. Oricum sosisem în prima zi numai bine pentru asfințitul târziu. Ca tot mă gândesc, nici nu știu de ce o numesc prima zi. Nu e chiar prima zi. După calculul meu, ar fi o zi întreaga. Oricum aici culoarea de apus e mereu.

“Nu e grav, totul se poate trata, o să vezi, o să fie bine. Ți-am zis, nu ai nimic, nu te îngrijora.”

Partea asta de planetă orbitează astfel încat e mereu lumină aici. Știam că cel mai bine e să plec din barjă fără mai nimic. Adam însăși și însămi. Pot distinge singur când si cum e timpul. Sunt doar eu pe plajă, eu sunt timpul. Somnul îmi spune când da sau nu. Nu înțeleg de ce mă gândesc la prima zi. Parcă a trecut o veșnicie.

Nici în a doua zi nu a fost rău. Resursele de mâncare sunt din belșug pentru unul singur. Mă desfăt. Mereu am avut nevoie de o perioada pentru noi doi, așa cred. Nu știu mereu, dar sunt momente în care chiar cred ca mi-am descris greșit aptitudinile la testul de selecție. Poate că trebuie sa îmi ascult fratele, pana la urma cât de rău poate fi la birou? Dar plaja asta și apusul etern? Exact, aici ai dreptate. Nu puteam fi altceva. Îmi place ce sunt și cum devin. Exact așa cum îmi plăcea nisipul in a doua zi. Uitasem cum se simte nisipul fara membrane. Nisipul cald. As prefer scoici in el, dar viața nu dorește sa poposească aici. Mă bucur, si mă bucuram. Ce tot fugă de animal sau picior de necunoscut. Rege să fiu, nu contează unde. Eu sunt palatul, restul se învârte in jurul meu. Putem face orice, si crede-mă, e foarte plăcut. Asta am tot repetat a doua zi, și da, chiar a fost lungă. Lipsa contorizării mi-a oferit libertatea de a crea propria zi, ca mărime. Nu are rost sa îi dau un nume, dar poate o să le numesc cândva. O zi întreaga doar am stat și am admirat lumina mov.

“Nu te mai pune pe pat, o sa va deranjați reciproc. Nu te vreau șifonată, trebuie să ajungem bine la întâlnire, știi ca ai mei țin la asta. Nu, nu o îmi pun brățara-cadran de la mama, știe ca o urăsc. Si eu, indiferent de ce s-ar întâmpla.”

Stând așa să mă gândesc, cred că a doua zi am fost puțin dezamăgit. Mă așteptam să țină mai mult, și totuși să fiu mai energic. Soarele oricum iți trage din energie, cu toate ca iți oferă vitamine. Nu am fost bio-chimist sau ceva de genul, dar știu că e foarte benefic pentru tot. Soarele îți dă viață, dar aici, parca îți trage din ea, dar în cel mai plăcut mod. E foarte posibil să fie asta din cauza lipsei mele de odihna. Îmi lipsea un concediu. Poate că naufragierea era ce îmi trebuie. Un rău etern spre un bine cosmic. Relaxarea e de vina. Nu prea m-am obișnuit cu binele.

“Nu am încredere, nu știu de ce. Simt că pe zi ce trece merge mai rău. Nu trebuia, ți-am zis să mai așteptăm. Știu, si eu vreau sa fii bine. O să mergem de urgență.”

Poate totuși ar fi trebuit sa le spun ca am plecat cu barja. Da. Asta mi-am reproșat in ziua doi. Mi-am tot reproșat, dar nu știu de ce. Până la urmă sunt naufragiat, știau că nu pot face asta. Sunt doctor, nu conduc nave. Nu îi înțeleg uneori. Așa mi-am pierdut și ieri timpul, încercând să îi înțeleg. Sunt prea complicați. Plaja îmi oferă tot, bucata asta e bucata mea. Daca ar vedea ce văd eu, ar fi invidioși pe mine. Uneori, până și eu mă pot invidia cum ajung în astfel de locuri, cum de cunosc oameni minunați.

“E efect secundar și ajută la tratare. Nu contează cum arăți, o să iți revii. Ți-am zis eu. Nu, nu văd de ce. Stai, ce faci? Nu, nu înțeleg. Lumină mov? Ce vrei să faci cu paralizantul ăla?”

Zi de zi aș putea sta aici, făcând nimic decât tot ce îmi place. Da, chiar asta o să fac.

“Unde e? Cum adică nu mai e? Ce e altfel? Să plece, de aici, cu voi aici? Nu, voi sunteți nebuni. Am de gând sa mă protejez cu el. Nu, nimic mai mult. Jos! Am spus că mă protejez, el a venit către mine! Repede, ia-l de acolo. Nu, nu mă tem, și deschide ușa. Acum! Da, plec, și aș vrea plecat să raman. Am spus să stai acolo! Cu foarte puțină atenție, puteți fi doi in starea lui, și daca nu te grăbești, o să fie doar o stare de tranziție. Am zis că plec și atât, și știu unde e. E totul memorat aici. Să vina, o să îi aștept, oricum nu am făcut nimic. Nu, e doar leșinat. Îl știu. Si da, o sa venim amândoi.”

Astăzi dimineața a fost altfel. Apusul complet al planetei ce poartă mereu culoare de apus. Am rămas setat pe culoarea de apus, dar asta e culoarea ei. Aș putea aștepta. O știu, știu ce poate. Oricum nu cred că mai rezistă mult. E plăcut sa fiu rege. In calitate de rege, in primul rând, o să îmi permit să mă ridic de pe nisip. Da, o să îmi permit să mă ridic și să mă dezmeticesc din placenta filosofica în care mă zbat. Soarele ăsta plin de vitamine îmi frige tot creierul si ochii. Nu cred că cineva ar putea sta aici fără lentile, si totuși, nu cred ca ea are. Nu știu să fi luat, să fi purtat deja unele. Sper să nu, pentru ca asta ar îngreuna tot. După un calcul scurt, ar cam trebuii să fie obosită acum. E venită aici cu câteva ore înaintea mea, si judecând după ceasul biologic, e frânta. Totule oricum e un calcul improbabil. Bine măcar ca sunt desculț. Pot garanta că e obosită. Nu are multe provizii. O știu, știu ce poate.