Discutii despre facultati
Discutii despre facultati
Cum la anul viitor pe vremea asta ar trebui sa fiu intr-o facultate (de preferat la buget) si eu inca nu sunt foarte hotarat apelez la intelepciunea forumului. In principiu vreau la AC la Cluj, dar ca plan B nu am nimic. Cum fizica e una din cele trei materii de care sunt pasionat (pe langa info si mate), am zis sa dau un google "facultati fizica" si singurele departamente la Cluj sunt de fizica biomedicala si fizica starii condensate (lol ce denumire). Now, pe mine m-ar interesa pe partea asta mai ales fizica cuantica si eventual munca de cercetare, ce sugestii aveti, voi pe unde ati dat/sunteti multumiti?
Re: Dicutii despre facultati
Eu sunt la inginerie medicală. În principiu, dacă îți place fizica, matematica și informatica poți da la orice profil de inginerie, mai ales că sunt multe specializate (de exemplu dacă ești pasionat de mașini poți merge pe partea asta), sau poți merge pe ceva de informatică. Din câte am observat eu în Brașov și am mai vorbit cu foști colegi de liceu care au ajuns la informatică, materiile mele și ale lor sunt asemănătoare în primii 2 ani, doar modul în care sunt așezate este diferit.
Every machine is a smoke machine if you operate it wrong enough.
Full-time quote-happy-tagger.
Full-time quote-happy-tagger.
Re: Dicutii despre facultati
Am vazut ca pe partea asta "tehnica" sunt cateva optiuni, pe mine m-ar interesa fizica teoretica, dupa cum am zis cuantica mai ales. M-am gandit si la varianta sa merg exclusiv pe matematica.
Re: Dicutii despre facultati
Waaagh era parca mad scientist in fizici interesante, poate te ajuta el daca-l intrebi Nush daca exista fizica cuantica in Cluj, poate Bucuresti. Am vazut si ceva citat de la un cercetator din RO pe undeva pe web care zice ca-i ok ca banii de cercetare se investesc in altele, research in RO nu duce la nimic oricum. Daca-l credem pe tip, solutia mai buna ar fi strainatatea?
- TaikoKaira
- Headless Kamikaze
- Posts: 425
- Joined: 6 Feb 2017, 15:33
- Location: Deva
- Contact:
Re: Dicutii despre facultati
Eu m-am gândit la Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (prima opţiune fiind la secţia de informatică, iar după la cea de matematică-informatică). La politehnică n-aş vrea că nu mă prea înţeleg cu fizica, deci doar asta şi poate Universitatea de Vest din Timişoara ca un plan B.
În afară de Cluj, unde altundeva ai mai fi dispus să mergi? Aşa şi Politehnica din Timişoara ar fi o alegere bună zic eu.
În afară de Cluj, unde altundeva ai mai fi dispus să mergi? Aşa şi Politehnica din Timişoara ar fi o alegere bună zic eu.
Reviews: Far Cry, Far Cry 2, Little Nightmares, Broforce
"Death is inevitable. Our fear of it makes us play safe, blocks out emotion. It's a losing game. Without passion, you are already dead."
Max Payne 2: The Fall of Max Payne
"Death is inevitable. Our fear of it makes us play safe, blocks out emotion. It's a losing game. Without passion, you are already dead."
Max Payne 2: The Fall of Max Payne
Re: Dicutii despre facultati
Dacă vrei fizică cuantică (lol) du-te la matematică. Fizică teoretică (în sensul care duce la basic research) nu există pentru fizică cuantică. Bine, poate o faci tu însă fără matematică, mai greu. Altfel devii un inginer din ăla care strânge şuruburile la LaSeReLe DiN mĂgUrELe.
Personal, din ce ai scris mai sus, ţi-aş recomanda fizica biomedicala. Dacă mai bagi şi matematică (ultimul răchnet cuantică, desigur pe cont propriu, în loc sa bei şi să te duci la meciuri) în 10-15 ani probabil o să poţi să le combini foarte bine şi să ajungi la nişte inovaţii fizico-bio-medicalo-cuantice de mor englejii de invidie.
Acuma depinde şi ce înţelegi prin fizică cuantică. Eu ţi-am dat mai sus două interpretări, una teoretică şi una practică dar la care tu faci doar teoria. Stările de condensare, da, dacă se aproprie de zero kelvini, intră la categoria de fizică cuantică, dar pun pariu că numai pe partea ultrapractică. Gen proiectezi/faci componente de senzori and shiet. Timp de zeci de ani. Mi se pare plictisitor. Dacă ţie nu, go for it.
Personal, din ce ai scris mai sus, ţi-aş recomanda fizica biomedicala. Dacă mai bagi şi matematică (ultimul răchnet cuantică, desigur pe cont propriu, în loc sa bei şi să te duci la meciuri) în 10-15 ani probabil o să poţi să le combini foarte bine şi să ajungi la nişte inovaţii fizico-bio-medicalo-cuantice de mor englejii de invidie.
Acuma depinde şi ce înţelegi prin fizică cuantică. Eu ţi-am dat mai sus două interpretări, una teoretică şi una practică dar la care tu faci doar teoria. Stările de condensare, da, dacă se aproprie de zero kelvini, intră la categoria de fizică cuantică, dar pun pariu că numai pe partea ultrapractică. Gen proiectezi/faci componente de senzori and shiet. Timp de zeci de ani. Mi se pare plictisitor. Dacă ţie nu, go for it.
Vezi că din câte ştiu "informatica" e mult mai practică (adică legată de hardware, baze de date, busuri, embedded etc.) decât secţia de "matematică-informatică" (adică echivalentul computer science din "vest", mai cu algoritmi şi alte prostii). Probabil cu prima ai mai multe alternative de carieră, plătite mai bine, cât timp cu a doua, păi vezi ce postez eu sâmbătă seara pe un forum obscur cu 3 useri activi in totoTaikoKaira wrote: ↑2 Sep 2018, 00:26 Eu m-am gândit la Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (prima opţiune fiind la secţia de informatică, iar după la cea de matematică-informatică). La politehnică n-aş vrea că nu mă prea înţeleg cu fizica, deci doar asta şi poate Universitatea de Vest din Timişoara ca un plan B.
the secret geometry of chance
Re: Dicutii despre facultati
daca vrei AC la Poli la Cluj, eu zic ca merita sa arunci un ochi si peste Informatica de la Babes-Bolyai. Am avut colegi foarte competenti de la ambele, cu mentiunea ca de la Babes scapi cu un an mai repede (3 ani licenta + 2 master)
Re: Dicutii despre facultati
Toata fizica moderna si munca de cercetare din ziua de azi necesita cunostinte (avansate) de mecanica cuantica. Poti trai si fara ele (cunosc cazuri reale), dar la nivel de surubelnitza care intretine sculele altora sau de operator superficial al unor jucarii scumpe. Facultatea de matematica nu te ajuta cu nimic in aceasta directie, de acolo ai cele mai mari sanse sa esuezi in niste aiureli paralele cu viata reala de care nu-i pasa absolut nimanui (cunosc cazuri reale). Singura facultate din tara despre care stiu sa ofere programe de studiu in fizica teoretica si deschideri spre locuri de munca in domeniul in care decizi sa te specializezi (asta ca sa nu sfirsesti casier sau somer cu diploma) este cea de la Magurele, printre altele datorita faptului ca p much toata platforma de cercetare a Rominiei e peste drum de ea. Lucruri de avut in vedere:Cum la anul viitor pe vremea asta ar trebui sa fiu intr-o facultate (de preferat la buget) si eu inca nu sunt foarte hotarat apelez la intelepciunea forumului. In principiu vreau la AC la Cluj, dar ca plan B nu am nimic. Cum fizica e una din cele trei materii de care sunt pasionat (pe langa info si mate), am zis sa dau un google "facultati fizica" si singurele departamente la Cluj sunt de fizica biomedicala si fizica starii condensate (lol ce denumire). Now, pe mine m-ar interesa pe partea asta mai ales fizica cuantica si eventual munca de cercetare, ce sugestii aveti, voi pe unde ati dat/sunteti multumiti?
1) Avantajul Rominiei este ca inca exista practica oferirii de pozitii permanente pentru tineri, dar e pe duca si la noi. Nu stiu cum o sa mai fie peste 8-9 ani, orizontul realist de timp in care ai putea sa aplici pentru o pozitie permanenta (avand toate studiile terminate, ceva experienta acumulata pe pozitii nepermanente, iesiri in strainatate cu care sa te dai rotund etc.). In vestul Europei nu prea mai exista conceptul de pozitie permanenta in cercetare, cu atat mai putin pentru filthy strangers care vin sa fure joburile localnicilor. Se lucreaza pe baza de contracte pe perioada determinata pentru un proiect foarte bine definit, si oferta in general este pentru surubari si experimentatori. Trebuie sa fii un zeu-imparat ca sa prinzi o oferta de lucru in fizica teoretica, si chiar si asa au si aia pilele & cumetriile lor de intretinut, deci cel mai probabil iti vor arata elegant usa (cunosc cazuri reale). Chestia asta (pozitia temporara) conteaza. Cunosc oameni extrem de buni care evita probleme importante din domeniilor lor pentru ca nu sunt convinsi ca le pot duce la capat in cei cativa ani acoperiti de un grant de cercetare. Viata stresanta, ce sa mai.
2) Domeniile care explodeaza in lumea civilizata si in care se vor baga mormane de bani multa vreme de acum incolo (fie ca vorbim de cercetare teoretica sau experimentala) sunt fizica starii condensate (ce nume lol! toata tehnologia si industria are nevoie in permanenta de materiale cu proprietati noi si senzori mai performanti) si teoria cuantica a informatiei (cu aplicatie imediata in calculatoare cuantice). Cu chiu cu vai, sa zicem ca primul se poate face la un nivel semi-competitiv si in Romania. Al doilea e cam mort in papura, pentru ca necesita investitii strategice si un nivel de interes al autoritatilor care desigur ca e absent cand elita tarii vine din adancurile Baltii Brailei si vagaunile conexe. Celelalte domenii majore ale fizicii fundamentale sunt intr-o faza de stagnare. Trebuie sa vina descoperirile senzationale care sa relanseze interesul pentru ele si disponibilitatea guvernelor de a aloca bani in respectivele directii.
3) Teoreticienii buni sunt apreciati in lumea civilizata in domenii care n-au o legatura imediata cu cercetarea in fizica, in special pe pozitii de economisti, analisti financiari sau arhitecti de software (cunosc cazuri reale). In general sunt meserii bine platite. Daca nu te deranjeaza sa sacrifici idealurile adolescentei ca sa te lafai in bani si civilizatie, e si asta o optiune de luat in considerare.
Tbh, daca m-ai pune acum s-o iau de la capat si sa fac alegeri intelepte in viata, m-as apuca ori de prospectiuni geologice, ori m-as face un serif cum e sebas, care din cate am inteles intretine din fundul canapelei bazele de date ale unor streini bogati. Sounds like a fun life. Orice ai face, important e sa ajungi la temelie, sa fii omul de baza fara de care se duce dracului totul, asta ca sa fii respectat si platit cum se cuvine. Don't be a weak ass. Be a hardass.
NO COVER. ALL MAN.
Re: Dicutii despre facultati
Foarte utile raspunsurile, multumesc mult! Deci sa inteleg ca matematica-informatica e asemanatoare cu computer science in vest? Am avut intotdeauna impresia ca AC e de fapt CS.
@TaikoKaira: Si Timisoara e o varianta, dar in rest nu cred (Bucuresti in niciun caz, iar in afara din nou nu)
@Waaagh: Fizica starii condensate/biomedicala nu prea imi par ceva ce as studia cu placere (din intamplare nu stii cam ce se preda acolo?). Si nu, nu m-ar deranja sa sacrific "idealurile adolescentei" ca sa ma lafai in bani si civilizatie
@TaikoKaira: Si Timisoara e o varianta, dar in rest nu cred (Bucuresti in niciun caz, iar in afara din nou nu)
@Waaagh: Fizica starii condensate/biomedicala nu prea imi par ceva ce as studia cu placere (din intamplare nu stii cam ce se preda acolo?). Si nu, nu m-ar deranja sa sacrific "idealurile adolescentei" ca sa ma lafai in bani si civilizatie
Re: Dicutii despre facultati
Sunt sigur ca Waaagh iti va raspunde mai detaliat dar pana atunci pot sa-mi dau si eu putin cu parerea. Am facut un semestru de fizica biomedicala in anul 1 de facultate and it's not that bad. De exemplu, am invatat despre fenomene de transport membranar, contractii musculare, ultrasunete, tipuri de radiatii, cateva notiuni de biocibernetica, vascozitatea sangelui si tipuri de curgere in organism and so on. Daca te intereseaza organismul uman o sa-ti placa si biofizica.
Re: Dicutii despre facultati
De predat se predau prostii , important e ce se face irl. Fizica starii condensate e un domeniu extrem de vast care tine de studiul fenomenelor exotice din materiale (superconductivitate, efect Hall cuantic s.a.m.d.) sau efecte de importanta practica imediata (efect foto-voltaic etc.). In liniile descrise in mesajul anterior, iti poti gasi de lucru fie ca teoretician, ca proiectant de materiale, ca inginer in campul energiei regenerabile, dezvoltator de senzori si cine mai stie ce alte minuni. As zice ca oamenii de succes (cunosc cazuri reale), sunt cei care au plecat unde au vazut cu ochii si si-au deschis propriile afaceri in aceste directii.
Fizica medicala poate sa insemne orice de la esuarea in spitalul judetean unde prescrii doza de radiatii care mai prelungeste putin agonia bolnavilor de cancer sau proiectarea omului nou (it's gonna happen, boyz). In maxim 200 de ani numai ultimii pirliti vor fi ramas niste saci de carne slaba si gaze fisite. Lumea buna o sa fie intr-o masura sau alta augmentata de componente sintetice fuzionate cu organismul biologic. Nu cred ca e o idee rea sa furi startul. In prezent, proiectantii de echipamente si jucarii de genul sunt platiti foarte bine in companii private (cunosc cazuri reale).
Conex cu ultimul paragraf e si domeniul biofizicii, unde interesul prezent e in arii precum transportul celular, retele neuronale (unde te suprapui cu inteligenta artificiala, machine learning s.a.m.d.), inginerie moleculara si alte chestii sci-fi. Toate astea sunt lucruri cu un viitor cat se poate de luminos si implinit din punct de vedere financiar, dar va trebui sa pleci din tara pentru asta. In Romania deocamdata nu exista niciun viitor.
NO COVER. ALL MAN.
- TaikoKaira
- Headless Kamikaze
- Posts: 425
- Joined: 6 Feb 2017, 15:33
- Location: Deva
- Contact:
Re: Dicutii despre facultati
M-am gândit şi la alternativa de "matematică-informatică" mai mult pentru că n-am vrut să renunț într-o foarte mare măsură la matematică. Dar e adevărat că mi-ar fi mult mai de folos să merg exclusiv pe "informatică" având în vedere câte locuri de muncă sunt şi cât de bine sunt plătite. Acum om vedea, depinde şi cum mă descurc la admitere/bac, mai ales că e mare bătaia pe locuri acolo. La un moment dat, mă gândisem şi la Facultatea de Automatică şi Calculatoare dar nu ştiu cam ce aş putea ieşi de acolo şi pe ce se pune accent mai mult. Auzisem parcă de la cineva că se studiază tot aşa partea mai practică a calculatoarelor.
Şi mulțumesc pentru informații! Bănuiam că informatica de la cele două secții diferă dar nu ştiam exact cum.
Asta n-ar însemna oarecum că ai mai mult timp liber? Eu țin cont şi de partea asta când mă gândesc la ce mi-aş dori să fac pe viitor.
Reviews: Far Cry, Far Cry 2, Little Nightmares, Broforce
"Death is inevitable. Our fear of it makes us play safe, blocks out emotion. It's a losing game. Without passion, you are already dead."
Max Payne 2: The Fall of Max Payne
"Death is inevitable. Our fear of it makes us play safe, blocks out emotion. It's a losing game. Without passion, you are already dead."
Max Payne 2: The Fall of Max Payne
Re: Dicutii despre facultati
Tocmai ce m-am uitat putin si la Universitatea de Vest si in materie de fizica programa imi pare mult mai atractiva, desi ma tem sa nu fie pregatire strict pentru profesorat.
Re: Dicutii despre facultati
Eu zic că ai terminat doar liceul (cunosc cazuri reale).Waaagh! wrote: ↑2 Sep 2018, 10:02Toata fizica moderna si munca de cercetare din ziua de azi necesita cunostinte (avansate) de mecanica cuantica. Poti trai si fara ele (cunosc cazuri reale), dar la nivel de surubelnitza care intretine sculele altora sau de operator superficial al unor jucarii scumpe. Facultatea de matematica nu te ajuta cu nimic in aceasta directie, de acolo ai cele mai mari sanse sa esuezi in niste aiureli paralele cu viata reala de care nu-i pasa absolut nimanui (cunosc cazuri reale).
Lolol stop LARPing pls, alea nu faci in niciun caz cu studii de biofizica.
Poti sa dai un mail unui profesor a carui domeniu te intereseaza, in mod sigur o sa-ti raspunda... asta daca nu e acolo degeaba. Nu uita sa-i zici domeniul in care e liceul si cand termini, ce ai dori sa faci in viitor, ce n-ai dori sa faci in viitor (adica profesorat din cate inteleg). Nu mai mult de un paragraf la fiecare. Succes!
the secret geometry of chance
Re: Dicutii despre facultati
Începe să se contureze o discuție intensă. Voi monitoriza thread-ul.
EpicTroll: Vrei să ştii părerea mea? Oamenii cu păreri ar trebui degrabă împărţiţi la zero.
Re: Dicutii despre facultati
Also the biggest self pwnage în a while.
Re: Dicutii despre facultati
NO COVER. ALL MAN.
Re: Dicutii despre facultati
Electronică digitală, sisteme embedded, microcontrollere, microprocesoare, sisteme de telecomunicații .... în teorie ieși inginer și ai tot ce-ți trebuie să-l ajuți pe Waaaagh! (după ce termină liceul) să-l localizeze pe rege și să-i bage laserul de la Măgurele în ochi de cîte ori trollează. Programator de hardware dacă vrei. A true maker. E un domeniu fain de tot dacă te-a interesat vreodată să-ți aprinzi lumina la baie cu un SMS Sau să-ți faci singură o placă video dintr-un fpga Nu e nimic mai înălțător decît atunci cînd reușești să aprinzi șapte leduri legate la portul de imprimantă al unui PC construit cu cinci ani înainte să te naști.TaikoKaira wrote: ↑2 Sep 2018, 11:32n-am vrut să renunț într-o foarte mare măsură la Facultatea de Automatică şi Calculatoare dar nu ştiu cam ce aş putea ieşi de acolo şi pe ce se pune accent mai mult. Auzisem parcă de la cineva că se studiază tot aşa partea mai practică a calculatoarelor.
Sau poți ieși și programator dacă pornești de la cele două cursuri de programare din anul întîi și continui cu studiu individual. Practic, ieși ce-o să-ți scrie pe cartea de muncă la primul job.
Informatica și matematică-informatică sunt cam același lucru. Licență 3 ani, master 2. La niciuna nu te bagă în hardware. Computer Science e politehnică. Acolo intră Automatica, Ingineria Electrică, Tehnologia Informației etc... Patru ani licență, doi master. MAtematică se face și acolo la greu. Mai ales în primul an. După care, la cursurile de specialitate o să reluați bucăți din cursul predat în anul I. Pentru că pînă în anii doi și trei, cînd o să vedeți la ce vă folosesc toate satanele pe care le-au băgat cu găleata în voi în anul 1, o să uitați tot Avantajul unei politehnici făcută pe bune e că o să privești matematica cu alți ochi cînd apuci s-o aplici in the real world. And it is ... beautiful. Dar na, revelațiile vin la un an doi după restanța la Analiză Programare clasică se face în anul 1, eventual puțin prin 2, după care, din nou .. chestii de specialitate.
Într-o lume ideală, unde programa ar fi gîndită cu cap și toți îndrumătorii (profesori, laboranți etc) și-ar face treaba, ți-aș recomanda ceva în Computer Science. Studiezi o grămadă de chestii legate de programare, de care nici nu auzi la mate info. Eu am terminat Ingineria Electrică și Știința Calculatoarelor, secția de Electronică Aplicată, am rămas cu ceva traume, dar am și studiat cîteva treburi al dracu de interesante. Plus că la ce facultate poți desface un televizor dimineața, după care torni o roată dințată de patru kile pentru că unuia trebuia să i se dea un curs, iar vițeii de la tine din grupă au votat Ingineria Metalelor în loc de Rețele Neuronale, că au auzit că profesorul de RN e muist
Last edited by ciolan on 2 Sep 2018, 22:50, edited 1 time in total.
Re: Dicutii despre facultati
.... delete this ...
Who is online
Users browsing this forum: Ahrefs [Bot] and 22 guests