Welp, I was lost and now I'm found. Am fost dintotdeauna sceptic cu privire la Dark Souls și să fiu sincer, încă sunt. Dar Sekiro m-a impresionat destul de mult. Îmi plac jocurile care nu se compromit de dragul jucătorilor, iar viziunea producătorilor, cu bune și cu rele, nu este aburită de cerințele maselor. De altfel, un fapt de care eu unul sunt convins, este că atât jucătorii, cât și producătorii, au cele mai de căcat păreri despre cum ar trebui să fie, la modul general, jocurile. Și ca atare nu trebuie luați în seamă, ci doar lăsați fiecare în treaba lor.
Nu o să scriu prea multe pentru că Mahdi a făcut deja o treaba foarte bună. În primul rând, Sekiro nu este un joc prea dificil. De fapt, nici nu cred că prinde topul frustrărilor personale, fiindcă dacă aveam vreo problema, era doar vina mea. Nu este nici un joc ușor by all means, dar te face mai ales psihologic. Întreaga filosofie explicată în joc de personaje și poveste se reflectă bizar de natural în gameplay, asfel încât orice ezitare sau îndoială de sine să te poată costa timp prețios.
Seamănă cu alte jocuri dragi mie, gen Underrail sau chiar Blood Bowl. E genul de joc unde să te plângi de vreo lipsă de corectitudine sau să înjuri zeii virtuali, înseamnă că ai pierdut și nu prea mai există speranță pentru tine. ”Omae Wa Mou Shindeiru”
Ca atare, remarc că From Software ăștia le au cu game design-ul, mai ales când vine vorba de sistemul de luptă. E foarte simplist și totuși ai 2 sau 3 momente în joc când parcă nu-ți vine să crezi că doar cu câteva ore în urmă, jucai într-adevăr tot Sekiro. Totul e să ai abordarea potrivită.
Anyway, în linii mari, sistemul de luptă m-a impresionat cel mai mult, alături de modul în care e realizată lumea înconjurătoare. Mai ales fiind vorba despre Japonia, jocul m-a încântat la tot pasul ba prin referințe, ba prin estetică. Totuși, aici e și cea mai mare problema a mea cu el. Explorarea se simte ca într-un platformer, ceea ce dăunează enorm naturaleții. Da, știu, nu e un RPG, însă m-a iritat constant.
O, uite, vezi zona asta genial desenată, aranjată, populată de personaje misterioase? Ok, acum că ai văzut-o, ia tu 5-6 forme de relief imposibil de format natural și pline de grapple points. Practic, fiecare zonă e făcută de așa natură încât simți că totul e pus acolo pentru tine, perfect normal și în parametrii pentru un platformer, însă nu un element de joc care să îmi placă prea tare. Mai ales când e evident că nu s-a făcut nici un efort de mascare din partea producătorilor.
Peste ceva timp o să mai arunc un ochi și peste Sufletele Negre. După experiența asta, sper doar să nu fiu dezamăgit.
