Ce jocuri au fost atat de grele incat le-ati abandonat?

[Mafio]

Orice fel de joc point & click adventure. Cum a zis și Stokkolm mai sus, puzzle-urile nu au absolut nicio legătură cu logica și realitatea. Ca să nu ai probleme cu jocurile de genul ăsta, trebuie să-ți formezi gândirea de mic, altfel nu ai nicio șansă. Trebuie să bați pe cineva la box? Nicio problemă, tot ce trebuie să faci este să te întorci vreo trei niveluri înapoi, să ridici o anumită carte care va deschide o trapă secretă unde vei găsi un item care o să îți fie folositor la zece minute după finalul luptei. Fuck that. Cum eu am crescut cu FPS-uri și platformere obscure de pe PlayStation 1, nu pot să le dau de cap fără să consult un ghid.

[ola small dickie]

ciudat, mie adventure-urile imi fac cea mai mare placere din toata gama de jocuri. si nu, doar o minoritate din puzzle-uri sunt clueless, ilogice, absurde. majoritatea au o logica, unele chiar evidenta. nu mai zic de adventure-urile moderne ale caror puzzleurile sunt doar o briza a marii, niste clickuri venite natural fara sa gandesti prea mult, accentul punandu-se pe personaje si poveste. putine adventureri m-au blocat si m-au facut sa ma dau cu capul de birou. majoritatea reprezeinta experiente mega-placute. n-am timp eu destul pt cate adventure-uri inca mai am de jucat

[TG]

Depinde de răbdare și imaginație. Cred că amândoi aveți dreptate, deși am jucat mult mai puține, înțeleg ce zice ola pentru că destul de rar am fost frustrat de adv-uri, cu toate că ocazional vânătoarea de pixeli a stat în calea unei experiențe mai plăcute de joc. On the other hand, am impresia că dacă treci de o anumită vârstă fără să le joci, ți se va părea apoi extrem de dubios ce trebuie să faci ca să progresezi.

Dar da, cu excepția câtorva jocuri Deadelic, nu am mai dat de adventure-uri cu puzzle-uri tip old school, acum dacă stai mai mult de 2 minute pe undeva de obicei e din cauza unui bug. Nu e neapărat ceva rău, jocurile Wadjet Eye sunt excelente, spre exemplu.

[Doc]

Adventure-uri? prea lente pentru gustul meu. Si zau daca n-am vrut sa ma prinda - unele reviewuri din Level erau scrise genial... pentru mine a fost mult mai interesant sa citesc articolele decat jocurile in sine. Am incercat The Longest Journey, Broken Sword 3 parca, Syberia, ceva Sam & Max... sa stau sa se miste omuletul pe ecran, pixel-hunting, sa stau in loadinguri... plus ca e vorba si de alternative - sa ma aventurez, sau sa fiu shogun/sef de civ/pilot de F1? take a guess :p

[Stokkolm]

Sa zicem ca avem urmatoarea situatie dintr-un joc adventure: ajungi intr-un iarmaroc, plin de lume, la un moment dat trece prin scena un bufon pentru cateva secunde. Atat, daca pleci si te intorci din nou bufonul nu o sa mai apara. Nu pare un moment important. Trei acte mai incolo ajungi la un pod pazit de un troll cu unghii mari care nu te lasa sa treci orice i-ai face. Incerci sa-i dai toate obiectele din inventar, sa le combini in toate chipurile, vanezi toti pixelii din ultimele 20 de ecrane, nimic.

De fapt trebuia sa ii arunci o frunza in fata bufonului, acesta o lua de jos si se apuca sa cante din frunza spre indignarea unui omulet din zona care il ia la bataie. Dupa ce scandalul se termina te duci la locul faptei si gasesti o unghiera care a cazut din buzunarul bufonului, si trei acte mai tarziu o dai trolului sa te lase sa treci.

E un exemplu imaginar, dar am dat peste puzzle-uri de genul asta. Pixel hunting e una, dar sa ajungi intr-un stadiu in care jocul e neterminabil si nici macar sa nu stii asta e deja sadic.

[.chester]

Eu nu am intalnit vreun adventure care sa aiba vreo faza de-asta game breaking. Fabulezi, draga domnule.

[Mahdi]

Sunt destule adventure-uri vechi în care poți fi pus în situația asta. Erau mult mai neiertătoare, plus că în unele mai puteai și muri dacă nu erai pe fază. Primele din seria Larry îmi vin acum în minte. Dacă încercai să dai un obiect din inventory unui npc nepotrivit, zicea ceva de genul "hei, mersi, da' să știi că nu o să ți-l mai dau niciodată înapoi!" și apoi pleca.

[caleb]

Lol, ia aproape orice adventure semnat Sierra şi găseşti câte fundături vrei

[Magicake]

Broken Sword mi s-au parut ok in privinta asta. Nu pot sa zic ca-mi amintesc situatii fara logica imediat observabila. Poate ceva cu o capra in BS1

[ola small dickie]

Dumnezeu in ziua a 8-a: nu vorbiti urat de jocurile adventure. pentru ca atunci meritati calea iadului

Cum a zis si TG: jocurile Wadjet Eye sunt geniale. si eu o zic din experienta doar din toata seria Blackwell pe care am terminat-o si mi s-a parut sublima. m-a atins la corason per total si in multe momente aplicat. mai putin finalul care tradeaza insasi esenta intima a diferitelor tipologii de conditii umane atinse in jocurile Blackwell la modul cel mai intim si elegant. cu finalul hollywood ian care implica toata planeta au tradat chiar ideea din spatele jocurilor. dar chiar si asa, jucati Blackwell! respect Wadjet Eye si Dave Gilbert desi nu inteleg cum au putut sa futa finalul in halul asta. am in plan sa joc toate jocurile Wadjet, sunt absolut convins ca imi vor produce o placere mare toate.

cat despre jocurile Sierra...hehe...sufereai daca le jucai atunci cand au aparut acum 20 de ani. acum stii ca in orice adventure Sierra (cu exceptii, seria Gabriel Knight parca nu intra in reteta asta) ajungi in momente de game over, de morti stupide, de situatii fara cale de intoarcere. acum in 2015 le joci cu save gameuri cat cuprinde. stii la ce sa te astepti. si they deliver. chiar si acum in 2015 pt mine, jocurile adventure Sierra, deliver. si nu le-am jucat pe toate. si mortile alea stupide (cineva amintea de larry) au un mare farmec, intrinsec jocului. naspa e doar daca nu ai un save game. moartea in sierra e tratata la mare rang.

oricum niciun gen de joc nu mi-a dat intimitatea aia, starea aia de eu adancit intr-o lume, cum mi-a dat genul adventure. nici macar un RPG sau un FPS. probabil pt ca mie, desi iubesc destule FPS-uri si RPG-uri, genurile astea imi inspira o stare a avatarului, a personajului prea mecanica, ca si cum ai avea o meserie si tre sa te tii de ea. intr-un adventure, cu toate limitarile de rigoare, ma simt cel mai aproape d e starea de om intr-o poveste. eu ca om intr-un adventure nu ma nasc doar ca sa impusc sau ca sa omor vietati si sa fac level up pe spatele victimelor. ma nasc ca sa exist intr-o poveste. ca noi toti

intr-un singur adventure personajul meu a trait si a facut mai multe lucruri, mai diverse, mai pline de insemntate, decat a facut orice personaj in orice FPS sau RPG, si intr-un mod mult mai natural si apropiat de natura umana

[Stokkolm]

stii la ce sa te astepti. si they deliver.

Poti sa o duci one step further daca stii la ce sa te astepti: parcurgi jocul cu un walkthrogh si eviti orice bataie de cap
Si da, they do deliver.

[ola small dickie]

ma deconecteaza de la joc daca-l parcurg cu walkthrough.si oricum nu inteleg de ce ai face asta. consulta un walthrough cand ramai blocat. de ce ai merge tot jocul cu ochii beliti in el?

[TG]

stii la ce sa te astepti. si they deliver.

Poti sa o duci one step further daca stii la ce sa te astepti: parcurgi jocul cu un walkthrogh si eviti orice bataie de cap

Heh, altă idee de genul ăsta ar fi să joci party based RPG's cu auto-level up.

[caleb]

On topic: Postal 2. Greu la stomac.

[ola small dickie]

ca tot vorbim de dificultate si de jocuri adventure mentionez un joc celebru pt asta: Blue Ice

"Blue Ice is a computer game released in 1995, from Psygnosis. It is similar in design to Myst, with a sequence of screens representing the rooms in a large house, navigated by point and click."

"The game has earned a reputation for being very hard or even impossible to solve, gaining quasi-mythical status and leading many players and reviewers wondering whether there was an ending at all, a doubt which was not completely unfounded.

In fact, even though an author-aided walkthrough to the game exists, which apparently leads to the game's "Ultimate Solution", Blue Ice had the peculiarity of never treating the player any sort of real "ending screen" or even any progress confirmation or feedback.

The purported reason is that a cash-prize competition was originally to be held involving the solution to the game, which explains why a lot of the later puzzles were apparently irrational, intentionally clueless or even incomplete, and why the game didn't actually include any progress indicators, any form of feedback or even a true "ending screen" confirming having reached the final solution or at least being on the right path. The authors' intention was to prevent hacking into a final screen and making illegitimate claims to the proposed prize, so instead players were expected to post a complete progress report. The competition, however, was never held.""

https://en.wikipedia.org/wiki/Blue_Ice_%28video_game%29

[.chester]

On topic: Postal 2. Greu la stomac.

Ih. Da. Nu am putut nici eu sa joc asa ceva dincolo de uluirea celor 10 minute initiale in care electrocutam oameni si foloseam shotgun-ul cu... amortizor. Bleh.

[stef]

Doua au fost la care am renuntat sa continui dupa un anumit timp: Broken Sword 2 si Myst 4. Acum poate ca le-as dovedi mai usor, dar nu mai am rabdare si nici timpul necesar.

[brutalistu]

bringing op's mom to climax was pretty tough game. pretty traumatic in a gamewise sense

[vladeK]

Hotline Miami 2
Primul Hotline Miami a fost greu, dar tot am reusit sa-l termin. Dificultatea in Hotline Miami 2 a fost atat de ridicola, incat pe la nivelul 14, n-am mai putut continua. Am stat o ora jumate la acel nivel (pentru cei care n-au jucat Hotline Miami, nivelele nu durau mai mult de 10-20 de minute), si cand in sfarsit l-am trecut, jocul s-a crash-uit si am pierdut tot progresul. Atunci am decis ca jocul era mult prea greu, si in comparatie cu Hotline Miami 1, care era tot greu, nu era la fel de bun.
Dar considerand felul cum se termina, ma bucur ca m-am lasat pe acolo.

[.chester]

A fost decent capitolul 14, dar am stat si eu cate o ora si ceva la altele. Nu regret experienta, dar nu l-as juca din nou. Mult prea frustrant in unele locuri.