Nu e un secret că primele două apariții din seria Souls (Demons', Dark) sunt printre conglomeratele de octeți pentru care consider că merită toată nebunia asta cu jocurile video. Old school, dar cu idei noi, cumva neatinse de conceptul de 'trend', maid degrabă decît să se ia după moda vremii, au reușit chiar să creeze un curent nou și să stîrnească admirația și invidia creatorilor de jocuri.
Pe urmă, Dark Souls II. O să încep cu partea bună: în sfîrșit, un Souls portat OK pe PC, chestia asta m-a foarte bucurat. Și interfața s-a dovedit mai eficientă, scutindu-te de o mulțime de butonat aiurea, cum se întîmpla prin predecesori.
Problema? Tăvălugul accesibilizării și popularizării nu s-a oprit acolo și a trecut cu nesimțire granița greșită, aia care face un joc Souls să fie atît de aparte: și-a băgat nasul în designul lumii de joc, al inamicilor și NPC-urilor și - dorind să mulțumească un public mai larg - a pus un accent nesănătos pe componenta PvP în tot ce a însemnat echipament și echilibrare.
Spoiler for posibile spoilere intermitente:
Așa se face că, după ce m-am bucurat că merge bine, arată frumos și toate cele, am stîrpit primul bos din castelaș și m-am dus în Heide Tower să continui, m-a izbit. Bă, că tutorialul te ține de mînă am priceput. Se vede că s-au simțit puțin vinovați și au băgat și cîteva provocări pentru cei mai versați. Apoi, Majula. Cam luminos. Frumos, dar parcă din alt univers, din altă paletă de stări. Cetatea, WTF. E urîtă cu spume și tot layout-ul e generic. Mă rog. Heide. Stai așa, peisajele frumușele trebuiau să vină ca o răsplată pentru cine s-a luptat prin decoruri cu mult mai deprimante. Păi cînd ajungeai în Anor Londo, era o mare chestie, în primul. Aici, te duci ca boss-ul direct din hub. GG.
Ca să nu mai zic că, pe măsură ce te tot joci, devine evident că e o expoziție de fantasy generic în niveluri legate între ele cu scotch de 50 de bani rola. Lifturi interminabile, scări, din mină ajungi în ceva care seamănă mai mult cu actul secund din Diablo-ul secund, o potecă te duce într-o lume otrăvită furată parcă din Resident Evil 4, care nu are nimic în comun cu ce-ar fi în 'stînga și-n dreapta ei'. Pleci cu bărcuța către un castel rupt de orice altceva, ampulea, ca să ajungi spre final în minunata lume generică a dragonilor, imediat după un nivel care seamănă mai degrabă cu un conac din Scooby Doo. Cred că singura chestie care mi s-a părut onorabilă a fost tranziția din Drangelic în mlaștina aia subterană, chestie ajutată și de muzică. Dar lumea de joc e terci, praf și pulbere. Mulți inamici sunt copy pasta din alte joace - și nu neapărat din cele mai interesante. Bașca, spre deosebire de predecesori se simte că-s puși acolo cu mînuța, ei nu sunt de-ai locului, nu par să aibă ce căuta acolo, nu rimează nici măcar cu decorul în care sunt plasați. Pe scurt, e un fel de colaj executat stîngaci cu influențe de ici, de colo, dar care se face bucăți la prima adiere de vînt. Ba chiar și repetă unii boși de mai multe ori, în condițiile în care majoritatea caftelilor cu ei sunt penibile - miniboșii sunt mai interesanți cu mult.
În fine, toate ca toate, dar știm că un Souls nu se dă gata în cinci ore. Așa că, pe durata jocului, am încasat cîteva patch-uri în freză, o frumusețe. Majoritatea însă dedicate balansului multiplayer, în speță PvP-ului. De unde făceai treabă cu miracole, ia și descurcă-te cu jumătate din charge-uri. Și las-o mai moale cu damage-ul ăla, că nu e frumos. Eu: - În p..a mea dar joc PvE! Souls: Taci fraiere, nu ne interesează, se plîng țincii că-i cheesuiesc alții, ce ma doare pe mine de PvE-ul tău? Și ia să mai nerfuim și arma aia cu moveset mișto pe care ți-ai făcut-o din sulița cu țeastă-nfiptă, ca să n-o mai folosești tu oriunde și oricum.
În fine, ajungeai de nu mai știai ce dracului de personaj să-ți faci, fiindcă după fiecare colț pîndea un patch menit să împace bocitoarele, cam tîmpite de felul lor, care nici măcar nu-și dădeau seama că dacă ceva era overpowered în jocul ăla, aia era tot magia arcane și dark.
Pe bune, într-un joc Souls, să-mi fie mai frică la pornire de ce patch-uri au mai lansat ăștia decîț de orătăniile care mișună pe după colțuri? Cred că asta spune tot.
De lupta finală penibil de ușoară sau de cealaltă, care e opțională dar se vrea a fi de fapt cea 'de final', care este mai grea numai prin 'prerequisites' și prin faptul că necesită zero tactică, despre astea, nici nu ar mai trebui să vorbesc.
Cert e că l-am terminat, dar m-a lăsat pesimist în privința Bloodborne și Dark Souls 3 (care pînă acum e mult mai ok).
Ce-i drept, acum am ediția Scholar of the First Sin și nu m-ar fi deranjat să o iau prin DLC-uri. Doar că save-urile nu sunt compatibile, iar DLC-urile nu sunt adăugate și-n ediția veche automat, așa că mai are de stat niște ani la rînd.
Ca să nu mai zic că, pe măsură ce te tot joci, devine evident că e o expoziție de fantasy generic în niveluri legate între ele cu scotch de 50 de bani rola. Lifturi interminabile, scări, din mină ajungi în ceva care seamănă mai mult cu actul secund din Diablo-ul secund, o potecă te duce într-o lume otrăvită furată parcă din Resident Evil 4, care nu are nimic în comun cu ce-ar fi în 'stînga și-n dreapta ei'. Pleci cu bărcuța către un castel rupt de orice altceva, ampulea, ca să ajungi spre final în minunata lume generică a dragonilor, imediat după un nivel care seamănă mai degrabă cu un conac din Scooby Doo. Cred că singura chestie care mi s-a părut onorabilă a fost tranziția din Drangelic în mlaștina aia subterană, chestie ajutată și de muzică. Dar lumea de joc e terci, praf și pulbere. Mulți inamici sunt copy pasta din alte joace - și nu neapărat din cele mai interesante. Bașca, spre deosebire de predecesori se simte că-s puși acolo cu mînuța, ei nu sunt de-ai locului, nu par să aibă ce căuta acolo, nu rimează nici măcar cu decorul în care sunt plasați. Pe scurt, e un fel de colaj executat stîngaci cu influențe de ici, de colo, dar care se face bucăți la prima adiere de vînt. Ba chiar și repetă unii boși de mai multe ori, în condițiile în care majoritatea caftelilor cu ei sunt penibile - miniboșii sunt mai interesanți cu mult.
În fine, toate ca toate, dar știm că un Souls nu se dă gata în cinci ore. Așa că, pe durata jocului, am încasat cîteva patch-uri în freză, o frumusețe. Majoritatea însă dedicate balansului multiplayer, în speță PvP-ului. De unde făceai treabă cu miracole, ia și descurcă-te cu jumătate din charge-uri. Și las-o mai moale cu damage-ul ăla, că nu e frumos. Eu: - În p..a mea dar joc PvE! Souls: Taci fraiere, nu ne interesează, se plîng țincii că-i cheesuiesc alții, ce ma doare pe mine de PvE-ul tău? Și ia să mai nerfuim și arma aia cu moveset mișto pe care ți-ai făcut-o din sulița cu țeastă-nfiptă, ca să n-o mai folosești tu oriunde și oricum.
În fine, ajungeai de nu mai știai ce dracului de personaj să-ți faci, fiindcă după fiecare colț pîndea un patch menit să împace bocitoarele, cam tîmpite de felul lor, care nici măcar nu-și dădeau seama că dacă ceva era overpowered în jocul ăla, aia era tot magia arcane și dark.
Pe bune, într-un joc Souls, să-mi fie mai frică la pornire de ce patch-uri au mai lansat ăștia decîț de orătăniile care mișună pe după colțuri? Cred că asta spune tot.
De lupta finală penibil de ușoară sau de cealaltă, care e opțională dar se vrea a fi de fapt cea 'de final', care este mai grea numai prin 'prerequisites' și prin faptul că necesită zero tactică, despre astea, nici nu ar mai trebui să vorbesc.
Cert e că l-am terminat, dar m-a lăsat pesimist în privința Bloodborne și Dark Souls 3 (care pînă acum e mult mai ok).
Ce-i drept, acum am ediția Scholar of the First Sin și nu m-ar fi deranjat să o iau prin DLC-uri. Doar că save-urile nu sunt compatibile, iar DLC-urile nu sunt adăugate și-n ediția veche automat, așa că mai are de stat niște ani la rînd.
