SOMA
Re: SOMA
Ii pasez lui Mahdi cartoful incins cu primele impresii. Daca iar nu ma prinde somnul poate arunc un ochi la noapte.
NO COVER. ALL MAN.
Re: SOMA
Ok, impresii după 3 ore.
- Începutul e eeeh, într-un setting banal (dar capătă un nou sens după câteva ore). Apoi devine creepy și apare primul bau bau.
- Scenele cu bau bau care mișună prin jur nu sunt la fel de terifiante ca în Amnesia, mi se par mai mult un inconvenient de moment. Puteau la fel de bine să lipsească, să fiu sincer. Nu e deloc simulator de sperieturi și ascuns în dulap, aducător de view-uri pe youtube (și de aici cred că vine reacția dezamăgită a unora la leak-ul dinainte de lansare).
- Povestea începe să devină interesantă și-s curios ce se întâmplă mai departe. E mai mult sci-fi decât horror propriu zis, dar are momente genuinely creepy, care te pun un pic pe gânduri. C-cred c-că am făcut niște lucruri nașpa.
- Grafica o găsesc decentă. Nu e foarte bine optimizat jocul; există mici momente de stutter ici colo, dar nu pot spune că mi-au afectat experiența. Chromatic aberration ar putea într-adevăr să pună probleme jucătorilor mai sensibili, dar mi s-a părut potrivit cu contextul în care apare. Scenele subacvatice mi s-a părut că arată foarte bine, nu înțeleg de ce se văitau alții că-s nașpa.
- După 3 ore sunt la cel mult 25% din joc. Din nou, nu-i înțeleg pe shaii care umplu forumurile cu "waaah, l-am terminat în 4 ore!". It's A machine for pigs all over again.
tl;dr joc cu poveste înainte de gameplay, nu dați banii fără să fiți conștienți de asta, read a lot of reviews, etc. D-abia aștept să mă întorc mâine de la lucru, să văd ce se mai întâmplă.
- Începutul e eeeh, într-un setting banal (dar capătă un nou sens după câteva ore). Apoi devine creepy și apare primul bau bau.
- Scenele cu bau bau care mișună prin jur nu sunt la fel de terifiante ca în Amnesia, mi se par mai mult un inconvenient de moment. Puteau la fel de bine să lipsească, să fiu sincer. Nu e deloc simulator de sperieturi și ascuns în dulap, aducător de view-uri pe youtube (și de aici cred că vine reacția dezamăgită a unora la leak-ul dinainte de lansare).
- Povestea începe să devină interesantă și-s curios ce se întâmplă mai departe. E mai mult sci-fi decât horror propriu zis, dar are momente genuinely creepy, care te pun un pic pe gânduri. C-cred c-că am făcut niște lucruri nașpa.
- Grafica o găsesc decentă. Nu e foarte bine optimizat jocul; există mici momente de stutter ici colo, dar nu pot spune că mi-au afectat experiența. Chromatic aberration ar putea într-adevăr să pună probleme jucătorilor mai sensibili, dar mi s-a părut potrivit cu contextul în care apare. Scenele subacvatice mi s-a părut că arată foarte bine, nu înțeleg de ce se văitau alții că-s nașpa.
- După 3 ore sunt la cel mult 25% din joc. Din nou, nu-i înțeleg pe shaii care umplu forumurile cu "waaah, l-am terminat în 4 ore!". It's A machine for pigs all over again.
tl;dr joc cu poveste înainte de gameplay, nu dați banii fără să fiți conștienți de asta, read a lot of reviews, etc. D-abia aștept să mă întorc mâine de la lucru, să văd ce se mai întâmplă.
REMEMBER CITADEL
Re: SOMA
Desi iti ofera posibilitatea de a seta limita la FPS, vsync-ul merge doar la 30 FPS.
E normal?
E normal?
Re: SOMA
Nu știu cum se traduce asta în experiența de joc, să fiu sincer. Cum spuneam, am observat unele probleme de optimizare - mici stutters când intram prima dată în vreo zonă mai luminată. Altfel la mine a fost ok.
REMEMBER CITADEL
Re: SOMA
Din ce am jucat pana acum o singura data am avut o alegere. Sint curios daca influenteaza ce se intampla mai tarziu sau sfarsitul:
Spoiler:
Inainte de a intra in Comm Center, trebuie sa redistribui curent pentru a deschide trapa. Ai 2 variante:
- Camera de Flow Control -> opreste generatoare si ii da acces robotelului pe care il intalnesti prima oara.
- Camera de Asembly -> generatoarele continua sa mearga, robotelul nu mai apare, dar il lasi in chinuri pe Carl cel care se crede om
Ar mai fi partea cu regeneratul de viata. Initial totul pare ok cand iti bagi degetele in gauri
, dar in tunelul in drum spre Lambda nu mai e asa de inofensiv...
- Camera de Flow Control -> opreste generatoare si ii da acces robotelului pe care il intalnesti prima oara.
- Camera de Asembly -> generatoarele continua sa mearga, robotelul nu mai apare, dar il lasi in chinuri pe Carl cel care se crede om
Ar mai fi partea cu regeneratul de viata. Initial totul pare ok cand iti bagi degetele in gauri
, dar in tunelul in drum spre Lambda nu mai e asa de inofensiv...Re: SOMA
L-am jucat si eu cateva ore. Cea mai mare parte a timpului am stat pitit dupa tevi, murmurand "Apara-ma Hristoase!" in timp ce incercam sa inteleg daca pocniturile din jur sunt provocate de vreo satana sau de alaiul de tinichele pe care le are protagonistul legate de opinci. E fenomenal cat zgomot face shaul asta, zici ca da la rezonanta in toate strachinile planetei la fiecare pas.
Breddy gud so far. Niveluri frumoase, poveste interesanta. Eu oricum ma imersez extrem de usor in genul asta de jocuri. Nu pot sa vad de ce cuiva cauia i-a placut Amnesia nu i-ar placea si asta.
Breddy gud so far. Niveluri frumoase, poveste interesanta. Eu oricum ma imersez extrem de usor in genul asta de jocuri. Nu pot sa vad de ce cuiva cauia i-a placut Amnesia nu i-ar placea si asta.
NO COVER. ALL MAN.
Re: SOMA
Damn, son.
Baietii astia au un talent remarcabil pentru autodepasire in doua chestiuni:
1. imaginat situatii exponential mai oribile ca nenorocirea anterioara.
2. sters neajunsurile jocului printr-un final care-ti spulbera scaunul de sub fund.
Cam multi inamici si cam enervanti, caci singura abordare posibila e sa stai pitit in colt, in intuneric, cu fata la perete si sa o zbughesti cand nu-i mai auzi, ca sa mai mesteresti putin la puzzle sau in speranta ca gasesti o ascunzatoare mai buna. As zice insa ca merita din plin enervarea din aceste momente, prin ce ofera ulterior.
Dupa ce-mi revin cred ca o sa joc din nou Dead Space. Am nevoie de o forma de terapie care sa implice masacrarea de orori sci-fi.
Damn, son.
Baietii astia au un talent remarcabil pentru autodepasire in doua chestiuni:
1. imaginat situatii exponential mai oribile ca nenorocirea anterioara.
2. sters neajunsurile jocului printr-un final care-ti spulbera scaunul de sub fund.
Cam multi inamici si cam enervanti, caci singura abordare posibila e sa stai pitit in colt, in intuneric, cu fata la perete si sa o zbughesti cand nu-i mai auzi, ca sa mai mesteresti putin la puzzle sau in speranta ca gasesti o ascunzatoare mai buna. As zice insa ca merita din plin enervarea din aceste momente, prin ce ofera ulterior.
Dupa ce-mi revin cred ca o sa joc din nou Dead Space. Am nevoie de o forma de terapie care sa implice masacrarea de orori sci-fi.
Damn, son.
NO COVER. ALL MAN.
Re: SOMA
Tot respectul pentru cei de la Frictional Games, SOMA e un joc care chiar te face sa gandesti, si nu prin puzzle-uri (care sunt destul de simplute, din pacate), ci prin modul in care te introduce in poveste, te face sa iti pui intrebari la care poate nu te-ai gandit pana atunci, omite multe detalii pentru ca tu sa iti imaginezi cum s-au intamplat lucrurile. Si apoi, te lasa sa iti imaginezi in continuare...
Las aici o teorie a unui redditor care mi-a schimbat total parerea despre WAU si modul in care am abordat initial jocul. Merita citit.
Las aici o teorie a unui redditor care mi-a schimbat total parerea despre WAU si modul in care am abordat initial jocul. Merita citit.
Re: SOMA
Am si eu o opinie pe opinia aia. Namely:
Spoiler for :
Kill the abomination and wait millions of years for fish to crawl out of the ocean again.
NO COVER. ALL MAN.
Re: SOMA
L-am terminat cu putin timp in urma, o mica recenzie cu ceva spoilere.
Spoiler:
SOMA la prima vedere pare a nu fi peste elementele din care este incropit, dar atitudinea mi s-a schimbat pe masura ce l-am jucat. Mi s-a parut un combo intre designul din Doom3/Quake4, suna ciudat dar – stilul de iluminare, usile grele prinse in tocuri masive, mazga ce se prelinge peste tot, cresterile parazitice, tevi suprapuse si incrucisate, complexul si denumirile sectiunilor, ecranele terminalelor, si sa nu uitam de trupurile bagate in pereti. Vad si ceva System/Bioshock din motive evidente, plus un pic de Call of Cthulhu datorita tentaculelor luminiscente ce impanzesc instalatia si desigur vibe-ul Lovercraft.
Primii bau-bau, rahatii ambulanti, mi-au adus aminte de primul contact cu System Shock 2 cu multi ani in urma, cand m-am trezit asaltat de un zombel cu o cheie franceza in mana, urland si venind cu disperare spre mine. Lol, am mai jucat SS2 vreo ora si m-am lasat de el. As zice ca jocul se bazeaza pe partea sonora (similar cu SS2 oarecum) mai mult decat pe cea vizuala cand e vorba de inamici, care par cam scosi dintr-un film de categoria B. Defapt tot jocul pare a fi un SF de categoria B sincer, datorita directiei artistice cam din topor si a aerului de buget micut. Dar e acel tip de film B care loveste la sentiment prin cat de bine a fost muls acel buget, si cat de implicati au fost cei care l-au adus pe lume. Mi-a placut conceptul general si dilema Prestige, mi s-a parut frumos integrat totul (mi s-a atras atentia ca iti gasesti numele si niste info legat de originalul Sam pe compul de unde iei caseta cu Wan, un detaliu interesant) si m-a amuzat ca vorbim de o post-apocalipsa cu refugiu subacvatic, in stil Archimedean Dynasty, si ca intr-un fel SOMA ar putea fi privit deasemenea si ca sfarsitul sumbru al acelui scenariu. Mi-au placut plimbarile pe platoul oceanic, foarte bine realizat dealtfel, cu lumini pierdute, fauna si vegetatie colorata si schimbatoare, platou ce devine dens cu reziduri de substante organice si mai dificil de navigat pe masura ce cobori in adancuri. Iar faptul ca te aventurezi din ce in ce mai adanc explorand un abis intunecat merge mana in mana cu senzatia apasatoare, tema cibernetica si a imersiunii digitale, si cautarea unei cai de scapare dintr-o realitate intunecata.
Cand am ajuns la final as fi zis ca jocul e cam lung pentru ce e, putin intins spre sfarsit, dar gandind retrospectiv consider ca a fost o concluzie pripita. Unele din sectiunile cu bau-bau parca sunt totusi fortate, probabil tipii de la Frictional s-au simtit datori fata de fani mai vechi, dar unele zone le-as fi scurtat (momentul in care alergi prin doua sectiuni de coridoare incetosate aproape identice, sau fuga printre scafandrii cu tentacule flapaind prin vizorul castii aproape de final, unde iar ai doua sectiuni successive foarte similare – puteau fi reduse la o singura zona fiecare in parte fara probleme). Cu toate astea, as zice ca jocul a fost destul de bine masurat, momentele de respiro si cele de actiune fiind bine echilibrate, cu un capitol de incheiere lent si potrivit.
Din pacate nu am jucat Amnesia, am jucat o versiune timpurie de Penumbra acum ceva vreme, un alpha pe care l-au facut free din cate imi aduc aminte, asa ca nu pot sa compar jocul in mod direct cu restul creatilor celor de la Frictional. Amnesia nu m-a atras pentru ca parea genul de joc care miza mai mult decat orice pe faptul ca te face sa tresari in scaun, si ca aparent exista niste retardati pe youtube care se filmeaza facand fete stupide cand rejoaca acelasi rahat pe care l-au jucat inainte sa se filmeze, meh si lol. In general aleg sa joc ceva daca imi place universul si evenimentele ce au loc in el, iar in SOMA exista niste world-building ceva mai dezvoltat, ai niste personaje, esti un cineva, un tip cu reactii coerente si naturale, exista si un alt personaj cu care interactionezi pe parcursul jocului, discutiile dintre cei doi fiind o cireasa foarte importanta de pe tort – toate detalii ce duc la o lume ce mi-a tinut interesul. Chiar si unele din audiourile din databanks sunt reusite comparativ cu log-urile destul de banale din Bioshock, vezi doar conversatia intre tipul si tipa blocati afara din statiune, care isi iau adio cand isi dau seama ca o sa crape in frig si intuneric pe fundul oceanului.
Mi-a suras faptul ca trebuie sa fiu pus pe eschive si fuga tot timpul, la inceput incercam fara success sa inchid usi in urma mea, cum faceam odinioara in AVP cu Frosty. Am fost putin iritat ca nu pot macar sa trantesc ceva in urma mea, sa arunc cu un obiect care sa aiba vreun efect, sa pun un raft peste o usa, sa incetinesc macar din cand in cand rahaturile care tot vin dupa mine. Dar exact asta e farmecul opozitiei in SOMA, faptul ca ai de a face cu niste monstrozitati fara preget care aud cea mai mica suflare si vin dupa tine mancand pamantul – ma rog, pana cand te urci pe o scara. Reteta jocului devine vizibila destul de rapid, dai de maneta si pe urma alergi de unde ai venit cu urlete in carca, zgaltaind camera de la stanga la dreapta cautand treptele si coridoarele cunoscute catre sanctuar. Reteta nu e rea, faptul ca stii ca o sa fii haituit in viitorul apropiat, imediat ce dai cu palma in acel buton fix din capatul camerei, duce la un sentiment prevestitor si la o stare de tensiune de-a lungul sectiunilor aferente. In rest navigarea inamicilor este destul de simpla – deschizi niste usi, faci o bucla atragand si pe urma ocolind bolboroseala care iti bloca drumul, tiptil sau mai degraba fugind dand cu coatele de pereti. Este o reteta simpla care functioneaza, luand in considerare durata jocului, si faptul ca ai si alte lucruri de vazut si auzit pe parcurs. M-a distrat ca avem de-a face cu terminale si casete ce deabia se misca si haraie ca niste PC-uri circa anii ’80-’90, avand monitoare inconjurate de o aura luminoasa de radiatie, iar aberatia cromatica de care sufera avatarul cand e ranit se potriveste cu stilul jocului, cu luminile si culorile nivelelor, si ranforseaza idea ca esti un cadavru cibernetic ambulant care se rupe incet din incheieturi.
Lasand la o parte reticenta initiala, jocul mi-a placut, si asta in mare parte datorita micului univers creat de cei de la Frictional. Am impresia ca este primul lor titlu ce are voice acting presarat pe tot parcursul jocului, plus o lume incropita la scara mai mare, lucru care ma face sa cred ca e o evolutie clara din partea lor, echipa reusind sa faca mai mult decat un horrorshow impanzit cu puzzle-uri. Ma bucur ca nu am avut de a face cu puzzle-uri prea criptice si retardate cu jonglat de numere si planuri schematice incalcite, lucru la care m-am asteptat initial. Unele solutii sunt de bun simt chiar, chestia cu luatul codurilor de pe nametag-uri pentru log-in mi-a luat ceva vreme sa o dibui, fiind antrenat pavlovian sa caut astfel de informatii in post-its sau hartoage aruncate prin sertare.
Nu sunt un fan al jocurilor ce se bazeaza strict pe horror fortat si labirinturi fara capat, si chit ca SOMA are in firul sau genetic astfel de origini, as zice ca per total a depasit acea categorie, fiind parca mai mult un adventure game cu elemente horror si nu invers. Am avut parte de o experiente cursiva, cu un fir epic ca la carte si o estetica inchegata din surse diverse care totusi isi gaseste propriul caracter. Un cosmar Jacque Cousteau-ian abisal si apocaliptic.
Patru din cinci stele. Highly recommended.
Primii bau-bau, rahatii ambulanti, mi-au adus aminte de primul contact cu System Shock 2 cu multi ani in urma, cand m-am trezit asaltat de un zombel cu o cheie franceza in mana, urland si venind cu disperare spre mine. Lol, am mai jucat SS2 vreo ora si m-am lasat de el. As zice ca jocul se bazeaza pe partea sonora (similar cu SS2 oarecum) mai mult decat pe cea vizuala cand e vorba de inamici, care par cam scosi dintr-un film de categoria B. Defapt tot jocul pare a fi un SF de categoria B sincer, datorita directiei artistice cam din topor si a aerului de buget micut. Dar e acel tip de film B care loveste la sentiment prin cat de bine a fost muls acel buget, si cat de implicati au fost cei care l-au adus pe lume. Mi-a placut conceptul general si dilema Prestige, mi s-a parut frumos integrat totul (mi s-a atras atentia ca iti gasesti numele si niste info legat de originalul Sam pe compul de unde iei caseta cu Wan, un detaliu interesant) si m-a amuzat ca vorbim de o post-apocalipsa cu refugiu subacvatic, in stil Archimedean Dynasty, si ca intr-un fel SOMA ar putea fi privit deasemenea si ca sfarsitul sumbru al acelui scenariu. Mi-au placut plimbarile pe platoul oceanic, foarte bine realizat dealtfel, cu lumini pierdute, fauna si vegetatie colorata si schimbatoare, platou ce devine dens cu reziduri de substante organice si mai dificil de navigat pe masura ce cobori in adancuri. Iar faptul ca te aventurezi din ce in ce mai adanc explorand un abis intunecat merge mana in mana cu senzatia apasatoare, tema cibernetica si a imersiunii digitale, si cautarea unei cai de scapare dintr-o realitate intunecata.
Cand am ajuns la final as fi zis ca jocul e cam lung pentru ce e, putin intins spre sfarsit, dar gandind retrospectiv consider ca a fost o concluzie pripita. Unele din sectiunile cu bau-bau parca sunt totusi fortate, probabil tipii de la Frictional s-au simtit datori fata de fani mai vechi, dar unele zone le-as fi scurtat (momentul in care alergi prin doua sectiuni de coridoare incetosate aproape identice, sau fuga printre scafandrii cu tentacule flapaind prin vizorul castii aproape de final, unde iar ai doua sectiuni successive foarte similare – puteau fi reduse la o singura zona fiecare in parte fara probleme). Cu toate astea, as zice ca jocul a fost destul de bine masurat, momentele de respiro si cele de actiune fiind bine echilibrate, cu un capitol de incheiere lent si potrivit.
Din pacate nu am jucat Amnesia, am jucat o versiune timpurie de Penumbra acum ceva vreme, un alpha pe care l-au facut free din cate imi aduc aminte, asa ca nu pot sa compar jocul in mod direct cu restul creatilor celor de la Frictional. Amnesia nu m-a atras pentru ca parea genul de joc care miza mai mult decat orice pe faptul ca te face sa tresari in scaun, si ca aparent exista niste retardati pe youtube care se filmeaza facand fete stupide cand rejoaca acelasi rahat pe care l-au jucat inainte sa se filmeze, meh si lol. In general aleg sa joc ceva daca imi place universul si evenimentele ce au loc in el, iar in SOMA exista niste world-building ceva mai dezvoltat, ai niste personaje, esti un cineva, un tip cu reactii coerente si naturale, exista si un alt personaj cu care interactionezi pe parcursul jocului, discutiile dintre cei doi fiind o cireasa foarte importanta de pe tort – toate detalii ce duc la o lume ce mi-a tinut interesul. Chiar si unele din audiourile din databanks sunt reusite comparativ cu log-urile destul de banale din Bioshock, vezi doar conversatia intre tipul si tipa blocati afara din statiune, care isi iau adio cand isi dau seama ca o sa crape in frig si intuneric pe fundul oceanului.
Mi-a suras faptul ca trebuie sa fiu pus pe eschive si fuga tot timpul, la inceput incercam fara success sa inchid usi in urma mea, cum faceam odinioara in AVP cu Frosty. Am fost putin iritat ca nu pot macar sa trantesc ceva in urma mea, sa arunc cu un obiect care sa aiba vreun efect, sa pun un raft peste o usa, sa incetinesc macar din cand in cand rahaturile care tot vin dupa mine. Dar exact asta e farmecul opozitiei in SOMA, faptul ca ai de a face cu niste monstrozitati fara preget care aud cea mai mica suflare si vin dupa tine mancand pamantul – ma rog, pana cand te urci pe o scara. Reteta jocului devine vizibila destul de rapid, dai de maneta si pe urma alergi de unde ai venit cu urlete in carca, zgaltaind camera de la stanga la dreapta cautand treptele si coridoarele cunoscute catre sanctuar. Reteta nu e rea, faptul ca stii ca o sa fii haituit in viitorul apropiat, imediat ce dai cu palma in acel buton fix din capatul camerei, duce la un sentiment prevestitor si la o stare de tensiune de-a lungul sectiunilor aferente. In rest navigarea inamicilor este destul de simpla – deschizi niste usi, faci o bucla atragand si pe urma ocolind bolboroseala care iti bloca drumul, tiptil sau mai degraba fugind dand cu coatele de pereti. Este o reteta simpla care functioneaza, luand in considerare durata jocului, si faptul ca ai si alte lucruri de vazut si auzit pe parcurs. M-a distrat ca avem de-a face cu terminale si casete ce deabia se misca si haraie ca niste PC-uri circa anii ’80-’90, avand monitoare inconjurate de o aura luminoasa de radiatie, iar aberatia cromatica de care sufera avatarul cand e ranit se potriveste cu stilul jocului, cu luminile si culorile nivelelor, si ranforseaza idea ca esti un cadavru cibernetic ambulant care se rupe incet din incheieturi.
Lasand la o parte reticenta initiala, jocul mi-a placut, si asta in mare parte datorita micului univers creat de cei de la Frictional. Am impresia ca este primul lor titlu ce are voice acting presarat pe tot parcursul jocului, plus o lume incropita la scara mai mare, lucru care ma face sa cred ca e o evolutie clara din partea lor, echipa reusind sa faca mai mult decat un horrorshow impanzit cu puzzle-uri. Ma bucur ca nu am avut de a face cu puzzle-uri prea criptice si retardate cu jonglat de numere si planuri schematice incalcite, lucru la care m-am asteptat initial. Unele solutii sunt de bun simt chiar, chestia cu luatul codurilor de pe nametag-uri pentru log-in mi-a luat ceva vreme sa o dibui, fiind antrenat pavlovian sa caut astfel de informatii in post-its sau hartoage aruncate prin sertare.
Nu sunt un fan al jocurilor ce se bazeaza strict pe horror fortat si labirinturi fara capat, si chit ca SOMA are in firul sau genetic astfel de origini, as zice ca per total a depasit acea categorie, fiind parca mai mult un adventure game cu elemente horror si nu invers. Am avut parte de o experiente cursiva, cu un fir epic ca la carte si o estetica inchegata din surse diverse care totusi isi gaseste propriul caracter. Un cosmar Jacque Cousteau-ian abisal si apocaliptic.
Patru din cinci stele. Highly recommended.
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 5 guests