So, here they are:
• Amnesia: The Dark Descent (2010)
TG wrote:Un joc care excelează vizual, artistic, dar și prin intenționatele limitări de gameplay, ce îți imprimă un sentiment de neputință. Mă rog, s-a vorbit și scris destul despre el. Eu îl aleg pentru că îl consider un joc de referință al genului și o experiență... puternică și memorabilă, pentru că ”distractivă” nu ar fi cuvântul potrivit. Țin minte că m-a lovit destul de bine la acel moment și e cred singurul din genul său pe care l-aș pune în lista asta.
marvas wrote: ↑18 Feb 2019, 00:21 De parca are nevoie de prezentare. Pentru mine seria Portal reprezinta chintesenta JOCULUI. Un melanj de gameplay, poveste si umor cum nu am mai intalnit pana la el sau de la el incoace. Portal 2 a imbunatatit primul joc la toate capitolele si cred ca s-au speriat cei de la Valve de cat de bine le-a iesit, incat nu mai au curajul sa scoata a 3-a iteratie. Daca o rasa extraterestra mi-ar cere sa le exemplific ce inseamna "jocurile", le-as da un cod de Steam pentru Portal 2.
Mahdi wrote:Într-un peisaj dominat ba de open world-uri anoste, ba de filme interactive cu porțiuni de combat mediocru, Dark Souls a fost o neașteptată gură de aer proaspăt. Da, mult trâmbițata lui dificultate e mai degrabă un produs al memelor răsuflate, dar faptul că un asemenea concept s-a înfipt atât de adânc în imaginarul gameristic arată și nivelul foarte ridicat al casualness-ului în rândurile noii generații de jocuri.
Deși clonele fidele au fost relativ puține, Dark Souls continuă să exercite o influență aproape mistică în lumea jocurilor. De câte ori n-ați dat ochii peste cap la afirmații de genul "jocul nostru este o combinație de Dark Souls și x"? Acest lucru putând însemna oricare dintre următoarele: că jocul e puțin mai greu decât media, că are niveluri interconectate, că are lore care nu ți se dă mură-n gură, că...
• The Binding of Isaac (2011)
Mahdi wrote:Din valul de indies de la începutul deceniului, The Binding of Isaac a fost cel care mi-a plăcut cel mai mult. Este încă o dovadă că nu contează așa de mult premisa sau povestea unui joc, atâta timp cât gameplay-ul e tight af. Și să recunoaștem, ideea de a alerga cu un borac într-o pivniță și a distruge cu biluțe de lacrimi tot felul de monstruleți plini de bube sau făcuți din caca nu este ceva care să inspire prea mult interes. Substratul cu note autobiografice despre abuzurile din copilărie și îndoctrinarea religioasă ar fi putut fi supralicitat într-un joc hipsteresc „deep”. Dar nu, The Binding of Isaac este un joc superb, cu gameplay foarte adictiv. Acest sequel-remake este varianta sa definitivă și v-o recomand călduros, mai ales dacă vă plac roguelites și dintr-un motiv sau altul n-ați apucat să îl încercați pe acesta.
• Crusader Kings 2 (2012)
Mahdi wrote:Poate că nu l-am jucat decât 120 de ore, un număr infim față de cât investesc pasionații de grand strategies în aceste jocuri, dar sunt 120 de ore în care am suferit și am jubilat intens, trăind zeci de vieți de monarhi și legând adevărate epopei din simple succesiuni de evenimente aleatoare. A fost primul joc de tip grand strategy pe care l-am jucat. De asemenea, a fost și ultimul. La capătul acelor 120 de ore am început să îmi dau seama că doar zgâriasem suprafața, și mai era mult de explorat. Am privit în abisul sutelor de ore pe care urma să le joc și nu m-am putut îndura să mă arunc. Dar rămâne pe un loc special în inima mea.
• Journey (2012)
TaikoKaira wrote: ↑13 Sep 2020, 17:55 Arta se regăsește în multe forme. Fie că vorbim despre muzică, literatură, artă plastică sau dramatică, aceasta ne înconjoară în moduri neașteptate. În Journey, arta se manifestă peste tot: în zborul protagonistului prin dunele de nisip, în coloana sonoră condusă de violoncel, în tonurile de galben, portocaliu, verde și albastru. Fără nici o linie de dialog, acest joc stârnește multe emoții, îndemnându-te să pornești într-o călătorie care definește splendoarea unei vieți. Începi plin de curiozitate și dornic de aventură, având mereu în față măreția muntelui, care este totodată destinația ta finală. Însă, de-a lungul călătoriei, vei întâmpina încercări și greutăți însemnate. Poți alege dacă vei înfrunta obstacolele acestei lumi singur sau alături de un străin. Dacă îți vei lega destinul de o altă entitate, coloana sonoră va fi îndrumată de încă două instrumente - harpa și viola. Modul în care Journey proiectează atât de multe tipuri de artă într-o armonie perfectă face această experiență cu adevărat specială.
• Telltale’s The Walking Dead (2012)
Triggerix wrote:Lee Everett pornește într-o călătorie prin apocalipsa zombie pentru a-și găsi familia pe drum întâlnind, printre alte personaje, și o fetiță de opt ani pe nume Clementine. Relația lor evoluează pe durata jocului iar la final ajunge să fie ca cea dintre tată și fiică. Pentru mine este a coming of age story pentru amândoi.
Cel mai bun joc Telltale și cel mai bun din seria TWD.
• FTL: Faster Than Light (2012)
• XCOM: Enemy Unknown (2012)
Cristan wrote:Un joc tactic pe ture sublim, în care preluăm comanda unei mici rezistențe de soldați în fața unei invazii extraterestre în confruntări pline de tensiune la fiecare mutare pe câmpul de luptă.
• Hotline Miami (2012)
• Primordia (2012)
• Brothers: A Tale of Two Sons (2013)
• Grand Theft Auto V (2013)
ola small dickie wrote: ↑18 Feb 2019, 18:26 Cel mai bun joc din seria GTA. Il are pe Trevor si are zone rurale si zone naturale, de salbaticie. Exact ce mi-a placut cel mai mult la San Andreas. Numai ca aici totul e si mai misto. E escapda de neuitat. L-am terminat dar va ramane mult timp shortcutul pe desktop, mai intru din cand in cand sa vad ce mai fac Trevor, Michael si Franklin.
• Divinity: Original Sin (2014)
Cristan wrote: Un RPG modern, complex, dar accesibil, ce aduce o lume fantastică imensă, colorată și plină de umor, ce îmbină cu succes mecanici de joc variate și un sistem de luptă extrem de versatil.
• The Witcher 3: Wild Hunt (2015)
• SOMA (2015)
Triggerix wrote:2104, PATHOS-II sunt locul și timpul în care Simon Jarrett se trezește după ce participă la un CT-scan experimental pentru a încerca să reducă traumele produse în urma unui accident de mașină aproape fatal. Simon trebuie să descopere de ce se află acolo și ce s-a întâmplat cu toată echipa din outpost-urile împrăștiate prin oceanul Atlantic, făcând descoperiri macabre și fiind nevoit să se lupte atât cu inamici exterior cât și cu propria... persoană.
Ăsta a fost unul din jocurile alea mai grele de jucat pentru mine. Atmosfera e genială și temele pe care le prezintă sunt destul de interesante și încărcate emoțional din punctul de vedere al unui om cu conștiință
• Underrail (2015)
TG wrote:E o realizare de excepție care scoate tot ce e mai bun în față atât din genul din care face parte dar și din modul în care a fost efectiv dezvoltat, fără distragerile industriei AAA. Dar pe cât e de impresionant pe atât de greu e de văzut, nu vreau să intru acum în polemici cu privire la ce ar trebui să fie un joc, pot spune însă că pentru mine Underrail e exact ceea ce ar trebui să fie un joc. A fost o potrivire aproape divină, nici mie nu-mi venea să cred cât de mult îmi place când îl jucam și cum reușea să mă impresioneze când credeam că nu mai poate să facă asta. Nu cred că a existat alt moment când expresia ”instant classic” s-a potrivit atât de bine.
• Stardew Valley (2016)
Cristan wrote:Un fermecător „simulator” de viață ideală la țară, plin de activități și obiective în jurul fermei și micii comunități din apropiere, totul pe ritmul domol al curgerii zilelor și anotimpurilor.
• Shadow Tactics: Blades of the Shogun (2016)
TG wrote: ↑13 Feb 2018, 09:20 Un joc tare simpatic, gameplay bine gândit, tot felul de elemente ce se introduc treptat și păstrează fiecare misiune fresh. Stil artistic miștocuț, destul de clever pe alocuri, un fel de Kung Fu Panda.
Nu am terminat vreun Commandos, e un regret de al meu că nu am aprofundat jocurile de genul ăsta, așa că Shadow Tactics a picat perfect, nu cred că voi avea timp să reiau misiunile pentru badge-uri (ăsta e genul de joc la care chiar merită să urmărești medaliile), dar cu siguranță voi juca un eventual sequel.
• Hollow Knight (2017)
cg1700 wrote: ↑28 Feb 2019, 16:12Metroidvania-urile sunt unul din genurile mele preferate de jocuri. De cand am incercat asa la plesneala un Castlevania emulat pentru GBA cand eram in liceu m-am indragostit de formula asta si am jucat aproape toate Castlevania-urile in genul asta. In ziua de azi genul e destul de popular mai ales printre developerii indie si am tot primit de-a lungul anilor astfel de jocuri, cum ar fi Ori and the Blind Forest, Momodora 4 sau Axiom Verge, insa probabil cel mai bun dintre toate e Hollow Knight.
Ca structura generala e un Metroidvania clasic insa punctul lui forte e faptul ca adauga peste scheletul de Metroidvania elemente de story, setting si personaje imprumutate direct din Dark Souls si face o treaba foarte buna. Desi multe jocuri au incercat sa foloseasca elentele astea din Dark Souls cu diverse grade de succes, Hollow Knight o face extraordinar de bine, si faptul ca toate personajele sunt insecte si tot world building-ul care vine de pe urma acestei alegeri il fac sa se remarce ca o experienta unica si nu ca "jocul ala care e un ripoff 2D de Dark Souls" cum e considerat de exemplu Salt and Sanctuary.
Pe langa elementele astea, Hollow Knight e si unul din Metroidvania-urile cu cel mai lare grad de libertate pe care le-am vazut. De multe ori jocurile de genul pot sa fie in realitate foarte liniare cu o singura directie in care sa te poti duce atunci cand obtii o abilitate noua, insa in Hollow Knight dupa ce treci de primele 2-3 zone ai o gramada de directii de explorat ceea ce e ajutat si de faptul ca harta e uriasa, probabil cea mai mare pe care am vazut-o vreodata intr-un Metroidvania. Mie in general nu prea imi place explorarea in jocuri dar Metroidvania-urile sunt probabil singurul gen de jocuri unde asta imi face placere. Probabil e din cauza ca imi place sa vad cum se umple harta si in plus harta iti arata usor locurile in care te mai poti duce ca sa explorezi mai departe.
In plus, HK mai are inca o chestie pe care o apreciez foarte mult in jocuri de genul si anume boss fight-uri faine. Sunt o gramada si nu cred ca a fost vreuna care sa nu imi fi placut, prefarata mea fiind probabil Dung Defender. Per total HK mi se pare unul din jocurile pe care toata lumea ar trebui sa il incerce, mai ales ca e foarte ieftin pentru cantitatea de content pe care o ofera.
• Thimbleweed Park (2017)
ola small dickie wrote:Unul dintre tatucii genului, Ron Gilbert, ne-a dat Maniac Mansion si Monkey Island acum vreo 30 de ani. Ma gandeam daca dupa atata amar de ani inca le mai are cand a anuntat Thimbleweed Park. Dupa ce l-am jucat si terminat pot sa zic ca Ron le are si acum, cu varf. Unul din cele mai bune jocuri adventure evah!
• Hellblade: Senua’s Sacrifice (2017)
TaikoKaira wrote: ↑13 Sep 2020, 17:55 Un joc despre subconștientul uman deghizat sub forma unui joc de acțiune, ce reușește să transpună o afecțiune psihică serioasă într-o experiență de joc unică.
• Return of the Obra Dinn (2018)
• Pathologic 2 (2019)
sleepknot wrote: ↑19 Jul 2020, 20:21 Frizând granița dintre revelație și auto-inițiere, Pathologic 2 topește cele două lumi, izbutind nu atât virtualizarea realității, cât realizarea virtualului, paradoxal abolind granița dintre ele ca orice opera de artă autentică. Doar timpul ne va arată dacă Pathologic 2 va ajunge să influențeze noi forme de jocuri video - sau dacă va rămâne ca un virus sofisticat, latent, așteptând momentul oportun de a schimba cu forța un mediu adeseori blocat între platitudine și clișee.
• Outer Wilds (2019)
Mahdi wrote: ↑4 Jan 2020, 19:46 Cere multă răbdare, în special la început. Dar o dată ce te obișnuiești cu controlul și mersul lucrurilor, încep să apară momentele unice, demne să fie alese la un draft de gen. Finalul în special e de o intensitate aproape kubrickiană. La fel ca Disco, e un joc pus sub eticheta unui gen, fără ca aceasta să i se potrivească prea bine. Este un joc adventure, dar nu se joacă precum un adventure convențional - cu obiecte în inventar, puzzle-uri complexe și progresie liniară. Rămâne în principal un joc de explorare, cu o poveste pusă cap la cap din numeroase fragmente răspândite pe feluritele planete care-i compun lumea. Probabil ce ar fi trebuit să fie No Man's Sky dacă șaii ăia n-o dădeau în bară.
Voi acorda calificativul 9,5/10 acestui joc. Dacă deceniul ăsta - în mod arbitrar și neoficial definit ca cel începând cu 2020 - va avea jocuri la fel de cool, suntem pe mâini bune.
• Disco Elysium (2019)
EDIT: Am aranjat jocurile in ordine cronologica, luandu-ma dupa data lansarii, si am adaugat Brothers: A Tale of Two Sons si Pathologic 2(daca isi da sleepknot acordul sa folosim un fragment din review-ul sau). Am eliminat Bastion si Dear Esther. Jocurile cu rosu nu au descriere, asa ca daca vreti sa scrieti despre ele, do it.
Un joc care excelează vizual, artistic, dar și prin intenționatele limitări de gameplay, ce îți imprimă un sentiment de neputință. Un joc de referință al genului horror și o experiență puternică și memorabilă. – TG
• Total War: Shogun 2 (2011)
Cel mai bun joc din seria Total War, Shogun 2 reușește să construiască un echilibru excelent între dificultate și distracție. – Azad
• Portal 2 (2011)
Un melanj de gameplay, poveste și umor cum nu am mai întâlnit până la el sau de la el încoace. Portal 2 a îmbunătățit primul joc la toate capitolele. – marvas
• Dark Souls (2011)
Într-un peisaj dominat ba de open world-uri anoste, ba de filme interactive cu porțiuni de combat mediocru, Dark Souls a fost o neașteptată gură de aer proaspăt. Da, mult trâmbițata lui dificultate e mai degrabă un produs al memelor răsuflate, dar faptul că un asemenea concept s-a înfipt atât de adânc în imaginarul gameristic arată și nivelul foarte ridicat al casualness-ului în rândurile noii generații de jocuri.
Deși clonele fidele au fost relativ puține, Dark Souls continuă să exercite o influență aproape mistică în lumea jocurilor. De câte ori n-ați dat ochii peste cap la afirmații de genul "jocul nostru este o combinație de Dark Souls și x"? Acest lucru putând însemna oricare dintre următoarele: că jocul e puțin mai greu decât media, că are niveluri interconectate, că are lore care nu ți se dă mură-n gură, că... – Mahdi
• The Binding of Isaac (2011)
Din valul de indies de la începutul deceniului, The Binding of Isaac a fost cel care mi-a plăcut cel mai mult. Este încă o dovadă că nu contează așa de mult premisa sau povestea unui joc, atâta timp cât gameplay-ul e tight af. Și să recunoaștem, ideea de a alerga cu un borac într-o pivniță și a distruge cu biluțe de lacrimi tot felul de monstruleți plini de bube sau făcuți din caca nu este ceva care să inspire prea mult interes. Substratul cu note autobiografice despre abuzurile din copilărie și îndoctrinarea religioasă ar fi putut fi supralicitat într-un joc hipsteresc „deep”. Dar nu, The Binding of Isaac este un joc superb, cu gameplay foarte adictiv. Acest sequel-remake este varianta sa definitivă și v-o recomand călduros, mai ales dacă vă plac roguelites și dintr-un motiv sau altul n-ați apucat să îl încercați pe acesta. – Mahdi
• Crusader Kings 2 (2012)
Poate că nu l-am jucat decât 120 de ore, un număr infim față de cât investesc pasionații de grand strategies în aceste jocuri, dar sunt 120 de ore în care am suferit și am jubilat intens, trăind zeci de vieți de monarhi și legând adevărate epopei din simple succesiuni de evenimente aleatoare. A fost primul joc de tip grand strategy pe care l-am jucat. De asemenea, a fost și ultimul. La capătul acelor 120 de ore am început să îmi dau seama că doar zgâriasem suprafața, și mai era mult de explorat. Am privit în abisul sutelor de ore pe care urma să le joc și nu m-am putut îndura să mă arunc. Dar rămâne pe un loc special în inima mea. – Mahdi
• Journey (2012)
Journey este un joc în care arta se manifestă peste tot: în zborul protagonistului prin dunele de nisip, în coloana sonoră, în culorile sale. Fără nici o linie de dialog, acesta stârnește multe emoții, îndemnându-te să pornești într-o călătorie care definește splendoarea unei vieți. – TaikoKaira
• Telltale’s The Walking Dead (2012)
Lee Everett pornește într-o călătorie prin apocalipsa zombie pentru a-și găsi familia pe drum întâlnind, printre alte personaje, și o fetiță de opt ani pe nume Clementine. Relația lor evoluează pe durata jocului iar la final ajunge să fie ca cea dintre tată și fiică. O poveste despre maturizare care li se aplică ambelor personaje. – Triggerix
• FTL: Faster Than Light (2012)
Unul dintre predecesorii avalanșei de jocuri roguelike din deceniul 2010, FTL este o experiență de neratat care combină explorarea spațială cu lupte pe muchie de cuțit și zone generate aleator. Fiecare trecere prin FTL este o experiență nouă care va ține plictiseala la distanță. – Azad
• XCOM: Enemy Unknown (2012)
Un joc tactic pe ture sublim, în care preluăm comanda unei mici rezistențe de soldați în fața unei invazii extraterestre în confruntări pline de tensiune la fiecare mutare pe câmpul de luptă. – Cristan
• Hotline Miami (2012)
O explozie de sunet, culoare și violență, Hotline Miami este un joc aparte. Deși este neiertător ca și dificultate, Hotline Miami are o atmosferă unică de casetă VHS din care nu vrem să ieșim. – Azad
• Primordia (2012)
Dincolo de povestea cu inserții filozofice și teologice, Primordia are ca fundamente speranța și melancolia. Prin profunzimea sa, Primordia este unul dintre jocurile care trebuie măcar încercate într-o viață. – Azad
• Brothers: A Tale of Two Sons (2013)
Brothers este un joc superb prin povestea simplă, dar umană și emoționantă, prin atmosfera de basm și prin peisajele frumoase. Uneori se joacă greoi, dar asta doar adaugă la farmec. – Azad
• Grand Theft Auto V (2013)
Un joc considerat de mulți cel mai bun din seria GTA. Are cea mai mare hartă dintre toate jocurile Grand Theft Auto și oferă câte ceva pentru toți jucătorii. O escapadă de neuitat care va rămâne instalată mult timp pe calculatoarele jucătorilor pentru rejucabilitatea sa. – ola
• Divinity: Original Sin (2014)
Un RPG modern, complex, dar accesibil, ce aduce o lume fantastică imensă, colorată și plină de umor, ce îmbină cu succes mecanici de joc variate și un sistem de luptă extrem de versatil. – Cristan
• The Witcher 3: Wild Hunt (2015)
• SOMA (2015)
Probabil cel mai bun joc horror din toate timpurile, SOMA duce oroarea la un alt nivel, dincolo de tiparele clasice ale genului cu care ne-am obișnuit deja. – Azad
• Underrail (2015)
E o realizare de excepție care scoate tot ce e mai bun în față atât din genul din care face parte dar și din modul în care a fost efectiv dezvoltat, fără distragerile industriei AAA. – TG
• Stardew Valley (2016)
Un fermecător „simulator” de viață ideală la țară, plin de activități și obiective în jurul fermei și micii comunități din apropiere, totul pe ritmul domol al curgerii zilelor și anotimpurilor. – Cristan
• Shadow Tactics: Blades of the Shogun (2016)
Un joc tare simpatic, gameplay bine gândit, tot felul de elemente ce se introduc treptat și păstrează fiecare misiune fresh. – TG
• Hollow Knight (2017)
Un Metroidvania clasic, însa punctul lui forte constă în faptul că adaugă peste scheletul de Metroidvania elemente de poveste, amplasare și personaje împrumutate direct din Dark Souls și face o treabă foarte bună. – cg1700
• Thimbleweed Park (2017)
Unul dintre părinții genului adventure, Ron Gilbert, ne-a dat Maniac Mansion și Monkey Island acum vreo 30 de ani. Thimbleweed Park este cea mai nouă creație a lui și unul dintre cele mai bune jocuri adventure ale tuturor timpurilor. – ola
• Hellblade: Senua’s Sacrifice (2017)
Un joc despre subconștientul uman deghizat sub forma unui joc de acțiune, ce reușește să transpună o afecțiune psihică serioasă într-o experiență de joc unică. – TaikoKaira
• Return of the Obra Dinn (2018)
Return of the Obra Dinn nu este un adventure pe care îl pot compara cu altele. Abundă în originalitate și îi va oferi multe ore plăcute jucătorului răbdător, care vrea să fie cât mai minuțios și privește toată experiența ca pe una meditativă. – Azad
• Pathologic 2 (2019)
Frizând granița dintre revelație și auto-inițiere, Pathologic 2 topește cele două lumi, izbutind nu atât virtualizarea realității, cât realizarea virtualului, paradoxal abolind granița dintre ele ca orice opera de artă autentică. – sleepknot
• Outer Wilds (2019)
Cere multă răbdare, în special la început. Dar o dată ce te obișnuiești cu controlul și mersul lucrurilor, încep să apară momentele unice, demne să fie alese la un draft de gen. Finalul în special e de o intensitate aproape kubrickiană. La fel ca Disco, e un joc pus sub eticheta unui gen, fără ca aceasta să i se potrivească prea bine. Este un joc adventure, dar nu se joacă precum un adventure convențional - cu obiecte în inventar, puzzle-uri complexe și progresie liniară. Rămâne în principal un joc de explorare, cu o poveste pusă cap la cap din numeroase fragmente răspândite pe feluritele planete care-i compun lumea. Probabil ce ar fi trebuit să fie No Man's Sky dacă șaii ăia n-o dădeau în bară.
Voi acorda calificativul 9,5/10 acestui joc. Dacă deceniul ăsta - în mod arbitrar și neoficial definit ca cel începând cu 2020 - va avea jocuri la fel de cool, suntem pe mâini bune. – Mahdi
• Disco Elysium (2019)