S5F1 - The Killing of a Chinese Bookie (1976)

[Mahdi]

Dacă întâmpinați dificultăți în achiziția pe căi legale a filmului, dați un semn. Are și o versiune reeditată de Cassavetes în 1978, cu vreo jumătate de oră mai scurtă.

[Ferrrrrrrrrdinand]

Am găsit filmul pe arhive.org dacă vreți să-l vedeți așa:

https://archive.org/details/the.-killin ... -1976.720p

vizionare plăcută!

[Iavo]

Am mai vazut filmul acum, fucking shit, 6 ani pentru alt turneu. Am senzatia ca atunci am vazut varianta scurta pentru ca sunt scene aici pe care nu mi le amintesc deloc dar si replici ("i've got the world by the balls", nu cred ca mi-a scapat, ca o asteptam) care nu apar. Per total cred ca e mai bine sa vizionati varianta pusa de Ferrrd, e posibil sa intelegeti mai bine ce se intampla.

Filmul e un amestec ciudat si nu in intregime reusit intre un fel de critica la adresa superficialitatii industriei filmului (unde totul se invarte in jurul banilor) si a spectatorilor care se multumesc cu senzatiile facile oferite de acest mediu (like a nice pair of tities, say) pe de o parte, si o poveste care adera foarte lax la conventiile "filmelor cu gangsteri" pe de alta.

Aspectele cele mai reusite sunt reprezentate de personajul principal (atat ca interpretare cat si ca "substanta") si stilul naturalist al lui Cassavetes. Iar pentru Cosmo, si probabil si pentru Cassavetes, it's all about having style.

O sa las si ce am scris acum 6 ani despre el, cu mentiunea ca acum mi-a placut mai mult si ca as fi dispus sa vad si alte filme de ale lui C, pare un regizor interesant. Dar tot nu m-a entuziasmat.

Am vazut recent Cold Fish al lui Shion Sono (great movie). Personajul principal din respectivul film se refugia de realitatea unei vieti pe jumatate ratate in pasiunea pentru astronomie, mai precis in vizitele la planetariu, unde o voce linistitoare ii amintea de faptul ca, in definitiv, viata unui om e doar un moment lipsit de insemnatate intre infinitul care a trecut si infinitul care urmeaza. Nu gasea gandul asta inspaimantator ci revigorant si consolator.

Planetariul lui Cosmo e barul pe care acesta il detine. In cazul lui viata “adevarata” si locul in care isi incarca bateriile se suprapun aproape perfect. Ce ramane neacoperita e pasiunea pentru jocurile de noroc si, din pacate, la fel de neacoperita ramane si datoria fata de gangsteri pe care acesta o contracteaza din cauza acestui hobby (cel putin primeste o chitanta).

De aici se dezvolta firul narativ care, desi nu e principala grija a filmului (personajul principal si atmosfera sunt mult mai importante) nu e nici pe departe atat de dezlanat si ilogic cum ar putea sa para la prima vedere. De exemplu scena convorbirii telefonice de dinaintea asasinatului (cea in care Cosmo se intereseaza de mersul lucrurilor la bar) e perfect justificata. Omul doar se asigura ca micul univers din care facea parte (si asupra caruia avea un oarecare control, spre deosebire de situatia in care se afla in momentul respectiv) isi vedea mai departe de existenta lui.

Din punctul asta de vedere (al studiului de caracter) filmul e, fara indoiala, o reusita. Atat prin prisma interpretarii actoricesti cat si a complexitatii personajului.Dar… acesta e primul film al lui Cassavetes pe care il vad (e un gol pe care nu tineam neaparat sa il acopar, nu sunt fanul numarul unu’ al cinemaului independent) si nu pot spune ca reprezinta un imbold foarte puternic care sa ma determine sa ii bifez si alte titluri. E interesant fara sa fie entuziasmant.

[Fular]

L-am văzut și eu seara trecută. Ben Gazzara e incredibil: if you have any complaints--any complaints at all--we'll throw you right out on your ass. Cred că singurul moment în care am fost puțin scos din film a fost în conversația dintre el și mama lui Rachel. Femeia parcă-și telegrafia replicile. Dintr-un oarecare motiv mi-a părut că ar fi un film de Friedkin, lel.

[Stokkolm]

Da, primul film de Cassavetes pentru mine, ma temeam ca o sa fie o vizionare dificila dar pana la urma mi s-a parut chiar captivant. Are appeal-ul dialogurilor witty si realiste din filmele lui Scorsese, dar cu un accent mai mare pe naturalism. Nu stiu daca e cea mai fidela reprezentare a Las Vegas-ului din anii 70, dar m-a facut sa simt ca vad niste pesonaje si situatii verosimile (sa facem exceptie de partea de actiune/impuscaturi).

Ce mi se pare interesant e ca show-ul din clubul lui Cosmo e destul de jalnic. Mr. Fascination nu poate canta, glumele sunt neamuzante, si cu toate astea Cosmo e deosebit de mandru faptul ca e clubul lui. Cred ca asta il face un personaj likeable, e un optimist incurabil, putin naiv si idiot, dar nu exagerat. E narcisist, ii place sa se laude, sa fie in centrul atentei, dar in acelasi timp e dispus sa se sacrifice pentru angajatii clubului, care reprezinta practic familia lui.

[Fular]

Probabil de aia le și face o prezentare a fiecăruia în parte puțin înainte de final. Cred că ar fi avut șansa să se vadă scăpat de datorie dacă ar fi renunțat la club în favoarea mafiei și totuși se încăpățânează și nici măcar n-o sugerează.

[Iavo]

Numerele lui Mr. Fascination (sau cum ii spune) seamana putin cu filmul: dialoguri improvizate, putin neglijent in executie, putin bizar dar cu actorii si "regizorul" (Cosmo) who "can't give us anything but love". Dar oamenii vin la club si pentru Mr.Fascination (e primul dialog dintre Mort si Cosmo care face clar asta) tho they do it first and foremost for the girls 8-|

(Si eu am crezut ca e Las Vegas dar aparent e Los Angeles)

[Stokkolm]

La un moment spre final il vedem pe directorul muzical cantand si tipul chiar are voce, e la cu totul alt nivel. Mediocritatea lui Mr.Fascination suspectez ca e deliberata. Combinata cu faptul ca barmanii care lucreaza acolo de ani de zile nu reconosc numerele muzicale desi le-au vazut de atatea ori, arata ca Cosmo nu e inconjurat tocmai de varful talentului. Daca e sa ghicesc filmul incearca sa transmita apreciere fata de imperfectiunea umana, sa spuna ca e mai importanta experienta show-ului decat executia tehnica.

Btw m-a amuzat ca de fiecare exista un tip in public care striga "take it off".

[Iavo]

Dap, Mr. Fascination se si plange explicit (si poti sa o vezi si din atitudinea de pe scena) ca badaranii aia de spectatori sunt mai fascinati de tzatze decat de personalitatea lui originala.

[Cristan]

Mi-a plăcut filmul, cu atmosfera realistă, și interpretarea lui Cosmo dar personajul în sine m-a lăsat cam rece. Nu știu dacă ar fi trebuit să simbolizeze ceva din cariera lui Cassavetes sau din industrie, dar cel puțin la suprafață mi s-a părut doar încă un low-life plecat de jos care vrea să se ridice cumva prin chestiile de suprafață - fete, haine, limuzină cu șofer, un strat de onorabilitate și „clasă”, o mască care ajunge să-l definească și pe care încearcă s-o mențină cu orice preț.

Cât despre spectacol în sine, nu știu dacă e ceva de comentat, dacă a fost ceva diferit în film sau poate ăsta era tiparul localurilor pentru adulți din perioada respectivă? Un fel de spectacol de varietăți ȘI fete dezbrăcate, spre deosebire de cluburile de striptease moderne, în care doar se dezbracă fetele în timp ce dansează pe muzică, o analogie cumva similară cu filmele porno? Chiar și așa, a fost mai puțină piele goală decât m-aș fi așteptat, dar poate a contat că am văzut varianta mai scurtă.

[Mahdi]

Am senzatia ca atunci am vazut varianta scurta pentru ca sunt scene aici pe care nu mi le amintesc deloc dar si replici ("i've got the world by the balls", nu cred ca mi-a scapat, ca o asteptam) care nu apar.

E într-adevăr în varianta scurtă replica:



Ciudat, mă așteptam să fie doar scene tăiate, nu și chestii în plus față de original.

L-am văzut, revin cu impresii în zilele următoare, că am avut o zi arhiplină.

[TG]

Poate îmi plăcea mai mult varianta scurtă. Mi se pare că înainte să supra-interpreteze, Iavo a descris destul de bine filmul.

Filmul e un amestec ciudat si nu in intregime reusit intre un fel de critica la adresa superficialitatii industriei filmului (unde totul se invarte in jurul banilor) si a spectatorilor care se multumesc cu senzatiile facile oferite de acest mediu (like a nice pair of tities, say) pe de o parte, si o poveste care adera foarte lax la conventiile "filmelor cu gangsteri" pe de alta.

Personal, aș zice un amestec în mare parte nereușit și neconvingător, dar dacă pun în balanță și anul în care a apărut filmul, primește mai multe puncte (chit și numai pentru că e mai experimental).

Mi-au plăcut în mod special Ben Gazzara, care a dus bine în spate totul, precum și modul în care a fost filmat, lumina în special fiind folosită cu iscusință. Previzibil, Cosmo mi s-a părut cel mai interesant de analizat pe parcursul filmului, Fascination e dureros de privit pe alocuri și cred că întreaga parte cu spectacolul își servea la fel de bine scopul într-o varianta mai restrânsă. De departe cele mai atmosferice și introspective secvențe sunt când Cosmo e singur în club. Cred că aș fi preferat ceva experimental până la capăt, eliminând complet firul narativ sau parodierea vremurilor, în favoarea unui amestec complet lipsit de coerență bazat strict pe interacțiuni între Cosmo și mediul din care aparține.

Cu ocazia asta mi-am amintit că tot voiam să văd Faces.

[juve3332]

L-am vazut si eu serile trecute. Eram putin perplex de comentariile voastre, celelalte doua filme de Cassavetes pe care le-am vazut sunt extrem de naturaliste, asa ca nu prea intelegeam dimensiunea metaforica pe care o sugerati. Intr-adevar, e acolo, ba are chiar un filon pseudo-fantastic de la un punct incolo - depinde de cat de mult accepti conventia realista si de cat de departe esti dispus sa mergi cu meta-interpretarea.

Am vazut pana acum de regizor Love Streams (ultimul film inainte sa moara mai mult sau mai putin de alcoolism, semibiografic si care e o capodopera, dupa mine) si A Woman Under the Influence (care e cu sotie-sa, care da un recital ca femeie schizo-excentrico-plevusca, si care e o capodopera, dupa mine). Cassavetes merge in astea pe ceea ce zoomerii ar denumi probabil „cringe”, adica exploateaza la maximum genul de personalitate si situatie care se situeaza la limita suportabilului pentru o persoana care adera la normele de bun-simt si a „ce se cade” in societatea de expresie medie. In WUtI imi venea de multe ori sa intorc capul de cat de cacao se facea personajul, de cat de mult incerca si nu reusea sa aiba o interactiune relevanta, afectiv si social, cu semenii. LS merge mai mult pe ratare, in diverse planuri. In fine, ambele sunt filme superioare calitativ (chiar daca Chinese e mai experimental), iar daca asta de fata v-a spus cate ceva, v-as recomanda sa incercati sa le vedeti.

Bun, istoric vorbind, filmul e destul de smecher, in sensul in care vine cu o seama de noutati in peisajul filmului american care conta. N-o sa intru in chestii teoretice plictisitoare. Are o calitate mai onirica decat m-as fi asteptat (e o vaga prefigurare a Mulholland Drive), mi-au placut scenele de impuscaturi tocmai pentru ca n-au fost supra-coregrafiate; norocul si stangaciile aferente mi s-au parut foarte de acolo, chiar acolo.

Showul de variete este exact punctul tipic cassavetian, o chestie atat de penibila incat nu-ti dai seama daca e pe bune sau nu. Vrem sau nu, lucrurile de genul asta exista, cu atat mai mult existau in periferia americana a anilor 70, o increngatura salbatica de toparlanie, mica borfaseala si naivitate mid-West. Per total, mi s-a parut ca a ocupat chiar putin din toata substanta filmului (fata de WUtI, unde zeci de minute vezi pe ecran numai tentativele demne de mila ale unei femei pe muchia sanatatii mintale), dar, e adevarat, nici scenariul si poate nici actorii nu ajuta partea asta sa fie mai consistenta. E greu sa tii publicul in priza cu ceva penibil SI cu musical.

Cinematografia e cam belea, camera e dezinhibata (conteaza mult sa o punem si in context istoric), are mai multe secvente unde te prinde de guler, dar parca-ti da prea repede drumul sau nu reuseste pana atunci sa creeze suficienta materie celuluoida ca sa intri in transa. Autoreflexivitatea la industrie se face simtita, dar nu mi se pare atat de gonflata si mai degraba secundara. Gazzara e misto. Aveam poate asteptari mai mari per total, dar filmul e suficient de nonconformist si ofertant din toate punctele de vedere ca sa nu regret ca l-am vazut.

3,75/5.

[Mahdi]

Nu am mare lucru de adăugat la ce s-a mai spus deja. „Interesant fără să fie entuziasmant” rezumă bine experiența mea cu acest film.

Vreau să ajung și eu să văd mai multe din partea asta a cinematografiei americane, dar nu simt că mă încurajează prea mult aplecarea spre țopârlănie și „cringe” de care zice Juve. Am descoperit că sufăr de un sentiment foarte pronunțat de „secondhand embarassment” când vine vorba de genul ăsta de filme. Poate le dau o șansă mai târziu. Încă nu mi-am revenit complet după The King of Comedy al lui Scorsese.

[Quackers]

Inainte de toate, scuze n-am cuvinte la fel de mari ca a lu' juve.

Eu am niste particularitati legate de media, dar absolut o sa apreciez orice forma la standardele curente. Exista filme foarte bune vechi care au rezistat testul timpului; nu m-am plictisit vazand Wings sau Metropolis sau Streetcar named Desire (og cu brando). Si consider, ca particularitate, ca exista o necesitate ca orice bucata de media sa se exprime coerent. IMDB o da in fata cu Dadaist framework, and while there's some of that, filmul e mult prea grounded sa fie un mindtrip d-ala francez.

Ce ramane e un greu film greu de vizionat, aproape selfwanking la un anumit punct. Editare relativ proasta, o cinematografie pre-gonzo dar cu tendinte, dialog amestecat de nu stii incotro se duce povestea. Naturalism naturalism da ai un fraier care e in fata ecranului pentru o suta si nustiu cate minute din viata lui limitata, totusi. Genul de film unde la final, de l-ai fi vazut intr-un cadru stimabil, ai fi putut sa-ti intorci putin palarioara si sa iti sorbi ginul si sa incerci sa scoti piatra din lac cu restul de intelepti zicand cat de 'unknowable' este ceea ce ati tocmai vazut. Dar nu mi s-a parut. Mi s-a parut doar banal, prin prisma unui critic venit din anul 2021.

Sa ne intelegem, avem filmul stand in aceasi era cu filmul MASH, The Conformist si The Boys in the Band. Si chiar nu cred ca e pe aceasi linie de plutire cu oponentii din aceasi era, lasa sa il comparam dealungul erelor. Totusi, actingul nu s-a schimbat cu mult ca arta, si baiatu' asta Gazzara si-a facut treaba. Si cred ca ar fi singurul motiv pentru care as da mai departe sa se vada tKoaCB. Aruncand un ochi peste varii recenzii, 'well it was different, i'm not sure i liked it, but it sure was original'. Fix memeul cu 'it's something!'.