Așa cum îi spune și numele, genul roguelike origineza în clasicul Rogue (1980), un dungeon-crawler ASCII cu generarea procedurală. Din acest concept, un întreg arbore de subgenuri a luat naștere; motiv pentru care asistăm de mai mulți ani la o renaștere în adevăratul sens. Titluri de mare succes precum The Binding of Isaac, Spelunky sau Hades, spre exemplu, amestecă elemente din genuri înrudite (RPG, deck-building, adventure, survival), sacrificând în schimb complexitatea mecanicilor și a simulării.
Revenind la teritoriul gamerilor ce nu țin la dioptrii, zona ASCII-iconițe ne oferă azi titluri de o complexitate absurdă, de la Caves of Qud, Unreal World și până la Dwarf Fortress, lumi aproape integral simulate. Fiind aproape exclusiv bazate pe text, roguelike-urile clasice oferă posibilități inedite celor cu imaginație bogată. Deși n-am reușit încă, sunt convins că în Dwarf Fortress poți invoca o legiune de demoni ascunzând un artefact blestemat în toaleta unei prințese cu schizofrenie.
Iconoclasmul roguelike-urilor e greu de dus pentru idolatria simțurilor noastre dornice de imersiune, da. Dar nu cred că dificultatea e dată de grafică în sine. Pragul de enjoyment rămâne foarte sus (sau jos) și fiindcă complexitatea mecanicilor, questing-ul și reactivitatea lumii sunt greu de experimentat fără efort considerabil și fără a îți seta singuri scopuri.
Din aceste motive, roguelike-uri recent precum Vampire Survivors sau Loop Hero au popularizat variante cu gameplay-loop simplificat, automatizând mai mult sau mai puțin mecanici. Questurile, simularea și reactivitatea lumii dispar, jocurile păstrând estetica, ethosul și varietatea imensă dată de combinatorici de echipamente/inamici/drop-uri/abilități. Cu toate acestea, nici unul nu a reușit să mă rețină mai mult de câteva ore: dacă un roguelike classic rămâne foarte greu abordabil datorită complexității și lipsei de repere imersive, gameplayul de tip deck-build sau auto-battle rămâne prea superficial (chiar compulsiv) datorită lipsei de agenție.
Din fericire, un titlu recent mi-a atras atenția mai mult decât altele: Path of Achra este un roguelike undeva între Caves of Qud (grafică, muzică, imersiune) și Vampire Survivors (auto-battle, skills, build-uri).
Comparat cu Caves of Qud, Paths of Achra nu are questuri sau travelling, ci constă într-o serie de navigări prin encounter-chambers (asemenea roguelikeurilor vechi, sau Binding of Isaac). Deși nu există o poveste principala, jocul este încărcat de flavour text, item descriptions și varietăți de inamici astfel încât fiecare run se simte ca și cum ar avea un "vibe".
Cea mai bună descrierea pentru Paths of Achra este "build-sim" - combatul este extrem de reactiv, iar la doar câteva nivele adâncime, zeci de buff-uri, proc-uri și debuff-uri va vor umple combat logul. Cu toate acestea, combatul rămâne surprinzător de ușor de urmărit, sunete și grafica lowpixel reușind cu brio să construiască o atmosfera.
Deși este abia ieșit în Early access, Paths of Achra abundă de conținut. Există și un demo pe Steam. Îl recomand ca un soi de Caves of Qud-light, sau un Vampire Survivors enhanced. Pentru mine se dovedește un 'intermediar' fericit și care m-a făcut să mă simt ca în anii 90, jucându-mă pe SEGA Terminator.
