[Review] The Whispered World 2: Silence

Recenzii sau articole care abordează un anumit subiect legat de games/media/hardware/lifestyle, scrise de către userii forumului.
Post Reply
User avatar
SenFire
Headless Kamikaze
Posts: 414
Joined: 6 Mar 2014, 14:13
Contact:

[Review] The Whispered World 2: Silence

Post by SenFire »

-Tăcerea din umbra originalului-
Firma germană Daedalic m-a delectat cu multe capodopere ale genului adventure point and click de-a lungul timpului. Prin grafica 2D de excepție, poveștile interesante și umorul unde e cazul. Pe Silence am pus ochii din clipa în care a fost anunțat inițial in 2014 an în care trebuia să și apară. A fost amânat fără nici o justificare din partea Daedalic și fără o dată de lansare urmând să fie reanunțat în vara trecută.

Primul joc mi s-a părut excepțional și îl recomand călduros oricărui amator (și nu numai) al genului. Grafica 2D desenată manual, efectele de paralax, umor și ironia și povestea care chiar m-a făcut să ridic sprânceana din prima secundă. Sadwick, un clown de circ ajunge din întâmplare (sau nu!) elementul cheie al salvării lumii fantastice din care face parte. Alături de simpaticul Spot, o omidă cu puteri de metamorfozare, Sadwick pornește într-o călătorie spre Corona (orașul capitală) pentru a-l salva pe rege și respectiv, întreaga lume. Pe parcursul aventurii sale, ajunge să fie pus în situații uneori amuzante, alteori triste la care tu, jucătorul trebuie să le găsești soluția. A meritat așteptarea unui sequel?

Image

The Whispered World 2: Silence, este o continuare mai mult în nume, nepăstrând niciunul din elementele ce l-au făcut pe primul să fie bun. Jocul începe cu protagonistul primului joc, Noah, fugind alături de sora lui, Renie, spre a se adăposti de bombardamentul aerian, într-un buncăr. Începutul părea promițător, denotând o atmosferă dramatică, relativ similară cu primul joc. Buncărul cedează, deschizând o poartă prin care protagoniștii pășesc în universul Silence. Deși părea o poveste interesantă la început, ajunge infantilă și jalnică spre sfârșit. Sfârșit ce poate fi ghicit după primele câteva minute de joc. Practic nici măcar nu au încercat să lase vreo urmă de mister în privința lui. Iar dacă ai mai și jucat primul joc, deznodământul nu va mai avea nici un fel de impact (poate negativ). Legăturile cu predecesorul sunt minime; deși ambele personaje sunt conștiente de evenimentele petrecute în el, multe lucruri nu se pupă. Sunt ori schimbate, ori ignorate sau nemenționate. De exemplu rasa Asgil dispare fără explicație împreună cu nota ironică ce o aduceau. Aceștia erau ilustrați umoristic, aproape clișeic, ceea ce contrasta cu atmosfera sumbră a jocului. În locul lor, ca antagoniști apar niște creaturi generice numite Seeker. Patrupezi, negri cu o mască albă, aceștia au fost abordați cu superficialitate, scopul lor fiind de a avea un element negativ în joc care să pună evenimentele în mișcare.

Cu toate că finalul aduce câteva explicații, tot cred că numele The Whispered World nu are ce căuta în titlu. Singurele elemente care arată că acțiunea celor două jocuri se petrece în același univers apar la început și sunt uitate total pe parcursul jocului. Prezente sunt și câteva personaje a căror personalitate a fost complet ștearsă de individualitate.

Atmosfera din primul era sumbră, depresivă, protagonistul, Sadwick, auto-ironizându-se des și ambiționându-se să își depășească condiția. În Silence nu avem un astfel de conflict interior, jocul fiind relativ vesel cu o atmosferă fantasy oarecum idilică, deși viața lui Noah și a surorii sale este pusă în pericol. Asta îmi lasă impresia că jocul este conceput pentru copii sub 14 ani care doresc o poveste happy și fără orice urmă de suspans sau fără să implice emoțional jucătorul.

Image

Vocile personajelor sunt monotone, neieșind în evidență prin absolut nimic ceea ce face personajele să fie cu atât mai puțin memorabile. Măcar în primul, voice acting-ul numai pentru că te zgâria pe timpan la unele replici și tot îți rămânea întipărit. Personalitățile personajelor sunt la fel de plate ca vocile iar cele care au fost prezente în primul sunt total schimbate de parcă scenaristul a fost lovit de o puternică amnezie și a uitat despre cine scria. Cele 2 pietre care în primul joc aveau actori care cunoșteau noțiunea de intonație, au primit 2 personalități noi și doi actori absolut robotici. Shana a devenit mult mai calmă, luând poziția de guru stereotipic care acum dă niște indicații inutile pe care personajele le-au mai enunțat de câteva ori. Probabil scenaristul s-a temut că audiența sa prepubertară ar fi devenit confuză. Spot, simpaticul animal de companie a lui Sadwick a primit și el un remake, nu numai grafic, iar vocea atribuită lui este singura memorabilă din tot jocul deoarece devine atât de enervantă că trebuie să iei o pauză de joc numai din cauza ei.

Image

Până și la gameplay jocul scârțâie din toate încheieturile. Engine-ul a fost schimbat cu unul mai puțin permisiv și multe dintre elementele clasice, precum inventarul, puzzle-urile cu obiecte, puzzle-urile de dialog și cam orice înseamnă adventure point and click au dispărut. Au fost înlocuite cu un du-te-vino și o suprautilizare a unei mecanici plictisitoare prin care pui cursorul pe un obiect și îl miști stânga-dreapta. Rămășițele de puzzle care au mai rămas sunt plictisitoare și excesiv de ușoare. Dacă ai mai jucat jocuri de gen, poți termina Silence în circa 5 ore. Spot este folosit și refolosit în același mod pe tot parcursul jocului. Oriunde personajele au nevoie să treacă peste o prăpastie, Spot trebuie aplatizat și pus să formeze un pod. Nu mai exista interfața în care îi schimbam forma în jocul precedent, ea fiind înlocuită cu o mecanică prin care pui cursorul pe Spot și îl subțiezi sau îl faci balon, acestea fiind cele 2 forme principale pe care le vei putea folosi. Ocazional jocul îți mai oferă și celelalte forme pentru rezolvarea unui puzzle, dar nu vă speriați, soluția lui este atât de evidentă că orice urma de emoție a revederii va pieri din secunda 1. Există totuși niște puzzle-uri noi care mi-au plăcut dar au apărut abia la sfârșit când eram deja supra sătul de repetivitatea constantă. Unul din ele presupunea să o ghidezi cu mouse-ul pe Renie într-o cursă prin nori. Deși ca gameplay nu pare nimic excepțional, grafica și stilul face din această cursă un moment plăcut. Unul din prea puținele existente în joc.

Ca și cum nu ar fi destul, trecerea de la o zonă la alta este puternic îngreunată de ecrane de încărcare aberant de lungi pentru un point and click. Și cum pentru majoritatea puzzle-urile trebuie să te plimbi de mai multe ori dintr-o cameră în altă vă dați seama cat de frustrante pot să fie. Să menționez că există și un sistem de hint activat din start? Care iți servește mură în gura rezolvarea mai mult decât o făcea jocul deja. Plasat pe aceiași tastă pe care vezi și obiectele folosibile.

Obțiunea de a salva manual lipsește, jocul se salvează automat la anumite checkpoint-uri pe care tu va trebui să le ghicești dacă nu vrei să termini jocul într-o singură zi. As dori să întâlnesc persoana căreia i-a trăznit idea cretină de a tăia opțiunea de salvare manuală și să îl întreb de sănătate. Nu doar o dată a trebui să iau o secvența lungă de la capăt din cauza unui crash sau doar pentru că am dorit să iau o pauză de la joc. Unde mai pui că cinematic-urile nu pot fi sărite iar checkpoint-ul se face fix înaintea lor. Ba chiar există unele puzzle-uri la care dacă nu ești destul de rapid toată secvența este repornită cu tot cu cinematic.
Jocul te pune în fața unor alegeri cu maxim 2 opțiuni care nu influențează (mai puțin cea de la sfârșit) cu nimic jocul și care de multe ori primesc aceleași răspunsuri de la cei din jur. Presupun de la punctul ăsta au concediat scenaristul și l-au înlocuit cu un puști de 12 ani găsit în stația de autobuz plescăind gumă.

Image

Grafica este unul din punctele forte al jocului, deși nu e perfectă nici ea. Fundalurile sunt realizate clasic 2D și sunt absolut superbe chiar dacă sunt excesiv de vesele și de viu colorate pentru mesajul transmis de joc. Echipa care s-a ocupat de ele și-a făcut treaba exemplar dând dovadă de talent și imaginație. În contrast, personajele și obiectele sunt 3D, lucru nu tocmai plăcut de privit. Deși conceptual cele 2 se îmbină perfect încă de pe vremea lui Grim Fandango, aici ies negativ în evidența prin rezoluția joasă, numărul scăzut de poligoane prin numeroase momente când 2 obiecte 3D trec una prin alta.
phpBB [video]
Coloana sonoră este bună, într-o temă deși mai veselă ca cea din primul, corectează atmosfera și este singurul indiciu cum că Daedalic ar fi vrut să scoată un joc serios. Aș putea spune chiar că o risipește și că mai bine o păstra pentru ceva făcut mai cu cap.
Nu este prima oară când dau ochii cu acest engine, prima oară întâlnindu-l în Fire, un alt joc de la Daedalic, în care însă a fost folosit foarte inteligent puzzle-urile, acestea fiind distractive și inovative. Motivul pentru care au schimbat Visionaire Studio cu ceva prea maltratat ca să îi țină locul mă depășește, dar de ce nu l-au folosit la maxim măcar?

Primul joc oferea povestea lui Sadwick. Era o poveste la care am ajuns să țin și chiar m-a făcut să îmi doresc ca protagonistul să reușească să își salveze lumea. În Silence accentul nu se pune pe cele două personaje ca un tot unitar, ci separat. Deși amândouă au același țel, întoarcerea la realitate, nu lucrează împreună fiind permanent în locații diferite. La început ai controlul lui Noah, iar spre sfârșit o vei controla preponderent pe Renie. Trecerea de la un personaj la altul nu permite atașarea prea puternică de ele, experiența de joc fiind divizată și improprie. Ca și cum poveștile ambelor personaje ar fi în continuu conflict și concurează pentru titlul de „main story”. Acest aspect se agravează la final, când aflăm că prezența unuia dintre personaje ca protagonist este ilogică. Daedalic a dorit să ne ofere povestea a două personaje, dar a eșuat teribil și a sfârșit prin a ne oferi două povești într-un mod derutant dintre care una cade la final.

Ca joc de aventură, The Whispered World 2: Silence oferă o poveste generică, inconsistentă, cu personaje șterse abordate stupid, dar cu o grafică 2D impresionantă și un soundtrack foarte bun. Toate elementele care constituie un joc adventure point and click lipsesc cu desăvârșire, precum inventarul, fuga după obiecte și combinarea lor, puzzle-urile de dialog, etc. Multe din evenimentele minore ce au loc în joc rămân în aer și lasă impresia că ar fi existat un plan pentru ele, dar a fost tăiat din scenariu. Un exemplu ar fi măștile Seeker-ilor care pot fi găsite neatașate de creatura gazdă, care șoptesc când interacționezi cu ele. Sau părul unuia dintre personajele secundare care devine din ce în ce mai alb fără nici o explicație sau rezultat.

Nu a meritat așteptarea și vă recomand ca, dacă totuși doriți să jucați Silence, să nu vă așteptați la o experiență de calibrul Deponia sau chiar al primului joc din serie. Îmbărbătați-vă cu răbdare, bere, răbdare (loading screen-urile necesită tot mai multă) și străduiți-vă să nu ghiciți sfârșitul din prima secundă.
Spoiler for prima versiune:
-Tăcerea din umbra originalului-
Firma germană Daedalic m-au delectat cu multe capodopere ale genului adventure point and click de-a lungul timpului. Prin grafica 2D de excepție, poveștile interesante și umorul unde e cazul. Pe Silence am pus ochii din clipa în care a fost anunțat inițial in 2014 an în care trebuia să și apară inițial. A fost amânat fără nici o justificare din partea Daedalic și fără o dată de lansare urmând să fie reanunțat în vara trecută.

Primul joc mi s-a părut excepțional și îl recomand călduros oricărui amator (și nu numai) al genului. Grafica 2D desenată manual, efectele de paralax, umor și ironia și povestea care chiar m-a făcut să ridic sprânceana din prima secundă. S-a meritat așteptarea unui sequel?
Image
The Whispered World 2: Silence, este o continuare mai mult în nume, nepăstrând niciunul din elementele ce l-a făcut pe primul să fie bun. Jocul începe cu protagonistul primului joc, Noah alături de sora lui Renie fugind spre a se adăposti de bombardamentul aerian, într-un buncăr. Începutul părea promițător denotând o atmosferă dramatica relativ similară cu primul joc. Buncărul cedează deschizând o poartă prin care protagoniști pășesc în universul Silence. Deși părea o poveste interesantă la început, ajunge infantilă și jalnică spre sfârșit. Sfârșit ce putea fi ghicit după primele câteva minute de joc. Practic nici măcar nu au încercat să lase vreo urmă de mister în privința lui, iar dacă ai mai și jucat primul joc, deznodământul nu va mai avea nici un fel de impact (poate negativ). Legăturile cu primul joc sunt minime, deși ambele personaje sunt conștiente de evenimentele petrecute în el multe lucruri nu se pupă, fiind schimbate, ignorate sau nemenționate. Cu toate că finalul aduce câteva explicații tot cred ca numele The Whispered World nu are ce căuta în titlu. Singurele elemente care arată că acțiunea celor două jocuri se petrece în același univers sunt prezentate la început și uitate total pe parcursul jocului și niște personaje a căror personalitate a fost complet ștearsă de individualitate.

Atmosfera din primul era sumbră, depresivă, protagonistul, Sadwich, auto-ironizându-se des și ambiționând-se să își depășească condiția. În Silence nu avem un astfel de conflict interior, jocul fiind relativ vesel cu o atmosferă fantasy oarecum idilică deși viața lui Noah și a surori sale este pusă în pericol, ceea ce îmi lasă impresia ca jocul este conceput pentru copii sub 14 ani care doresc o poveste happy și fără orice urmă de suspans sau care să implice jucătorul emoțional.
Image
Vocile personajelor sunt monotone, neieșind în evidență prin absolut nimic ceea ce face personajele să fie cu atât mai puțin memorabile. Măcar în primul, voice acting-ul, numai pentru că te zgâria pe timpan la unele replici și tot îți rămânea întipărit. Personalitățile personajelor sunt la fel de plate ca vocile iar cele care au fost prezente în primul sunt total schimbate de parcă scenaristul a fost lovit de o puternică amnezie și a uitat despre cine scria. Cele 2 pietre care în primul joc aveau actorii care cunoșteau noțiunea de intonație, au primit 2 personalități noi și doi actori absolut robotici. Shana a devenit mult mai calmă, luând poziția de guru stereotipic care acum dă niște indicații inutile pe care personajele le-au mai enunțat de câteva ori. Probabil scenaristul sa temut că audiența sa prepubertară ar fi devenit confuză. Spot, simpaticul animal de companie a lui Sadwich a primit și el un remake, nu numai grafic, iar vocea atribuită lui este singura memorabilă din tot jocul deoarece devine atât de enervantă că trebuie să iei o pauză de joc numai din cauza ei.
Image
Până și la gameplay jocul scârțâie din toate încheieturile. Engine-ul a fost schimbat cu unul mai puțin permisiv și multe dintre elementele clasice, precum inventarul, puzzle-urile cu obiecte, puzzle-urile de dialog și cam orice înseamna adventure point and click au dispărut. Fiind înlocuite cu un dute-vino și o supra utilizare a unei mecanici plictisitoare. Rămășițele de puzzle care au mai rămas sunt plictisitoare și excesiv de ușoare. Dacă ai mai jucat jocuri de gen, poți termina Silence în circa 5 ore. Spot este folosit și refolosit în același mod pe tot parcursul jocului. Nu mai exista interfața în care îi schimbam forma în jocul precedent, ea fiind înlocuită cu o mecanică prin care pui cursorul pe Spot și îl subțiezi sau îl faci balon, acestea fiind cele 2 forme principale pe care le vei putea folosi. Ocazional jocul îți mai oferă și celelalte forme pentru rezolvarea unui puzzle, dar nu vă speriați, soluția lui este atât de evidentă că orice urma de emoție a revederii va pierii din secunda 1. Există totuși niște puzzle-uri noi care mi-au plăcut dar au apărut abia la sfârșit când eram deja supra sătul de receptivitatea constantă. Ca și cum nu ar fi destul, trecerea de la o zonă la alta este puternic îngreunată de ecrane de încărcare aberant de lungi pentru un point and click. Și cum pentru majoritatea puzzle-urile trebuie să te plimbi de mai multe ori dintr-o cameră în altă vă dați seama cat de frustrante pot să fie. Să menționez că există și un sistem de hint activat din start? Care iți servește mură în gura rezolvarea mai mult decât o făcea jocul deja. Plasat pe aceiași tastă pe care vezi și obiectele folosibile.

Obținea de a salva manual lipsește, jocul se salvează automat la anumite chackpoint-uri pe care tu va trebui să le ghicești dacă nu vrei să termini jocul într-o singură zi. As dori să întâlnesc persoana căreia ia trăznit idea cretină de a tăia opțiunea de salvare manuală. Nu doar o dată a trebui să iau o secvența lungă de la capăt din cauza unui crash sau doar pentru că am dorit să iau o pauză de la joc. Unde mai pui că cinematic-urile nu pot fi sărite iar checkpoint-ul se face fix înaintea lor.

Jocul te pune în fața unor alegeri cu maxim 2 opțiuni care nu influențează (mai puțin cea de la sfârșit) cu nimic jocul și care de multe ori primesc aceleași răspunsuri de la cei din jur. Presupun de la punctul astă au concediat scenaristul și l-au înlocuit cu un puști de 12 ani găsit în stația de autobuz plescăind gumă.
Image
Grafica este unul din punctele forte al jocului, deși nu e perfectă nici ea. Fundalurile sunt realizate clasic 2D și sunt absolut superbe chiar daca și ele sunt excesiv de vesele și de viu colorate. Echipa care s-a ocupat de ele și-a făcut treaba exemplar dând dovadă de talent și imaginație. În contrast, personajele și obiectele sunt 3D, lucru nu tocmai plăcut de privit. Deși conceptual cele 2 se îmbină perfect încă de pe vremea lui Grim Fandango, aici ies negativ în evidența prin rezoluția joasă, numărul scăzut de poligoane prin numeroase momente când 2 obiecte 3D trec una prin alta.

Coloana sonoră este bună, într-o temă deși veselă ca cea din primul, corectează atmosferă și este singurul indiciu cum că Daedalic ar fi vrut să scoată un joc serios. Aș putea spune chiar ca o risipește și că mai bine o păstra pentru ceva făcut mai cu cap.
Nu este prima oară când dau ochii cu acest engine, prima oară întâlnindu-l în Fire, un alt joc de la Daedalic, în care însă a fost folosit foarte inteligent puzzle-urile fiind distractive și inovative. Motivul pentru care au schimbat Visionaire Studio cu ceva prea maltratat ca să ii tină locul mă depășește, dar de ce măcar nu l-au folosit la maxim?

phpBB [video]


În concluzie nu s-a meritat așteptarea și vă recomand ca dacă doriți să jucați totuși Silence, să nu vă așteptați la o experiența de calibrul Deponia sau chiar a primului. Îmbărbătați-vă cu răbdare, bere, răbdare (loading screen-urile alea necesită tot mai multă) și străduiți-vă să nu ghiciți sfârșitul din prima secundă.
User avatar
Mahdi
Necromancer
Posts: 6087
Joined: 2 Mar 2014, 16:23
Contact:

Re: [Review] The Whispered World 2: Silence

Post by Mahdi »

Mulțumim pentru contribuție!

Permite-mi să fac câteva recomandări:
- Atenție la limba română. Formularea "a se merita", pe care am văzut-o de vreo două ori, nu este corectă în contextul ăsta. Așteptarea a meritat, nu s-a meritat. În plus, am remarcat câteva dezacorduri, typo-uri, precum și cuvinte care nu par să fie folosite corect ("obținea de a salva manual", "eram deja supra sătul de receptivitatea constantă"). Eu zic să-l mai lași câteva zile, apoi să îl recitești și să îl revizuiești. Nu era nicio grabă să îți publici articolul - votul o să aibă loc peste mai mult de o lună.
- În legătură cu conținutul - mi-ar fi plăcut dacă ai fi elaborat puțin în legătură cu mecanicile care ți-au displăcut și să faci articolul puțin mai accesibil și celor care nu au jucat primul joc. Also, atenție la repetiții și la frazele care ar putea fi ușor scurtate sau "sparte" în mai multe propoziții.

Dacă vrei să-l mai îmbunătățești, poți posta noua versiune și o să-ți editez postul inițial.
REMEMBER CITADEL
User avatar
SenFire
Headless Kamikaze
Posts: 414
Joined: 6 Mar 2014, 14:13
Contact:

Re: [Review] The Whispered World 2: Silence

Post by SenFire »

Am înțeles, mulțumesc pentru atenționări. Îl voi revizui. Spre rușinea mea, mi-au scăpat.
User avatar
SenFire
Headless Kamikaze
Posts: 414
Joined: 6 Mar 2014, 14:13
Contact:

Re: [Review] The Whispered World 2: Silence

Post by SenFire »

Mulțumesc Mahdi pentru sfaturi și atenționări. Multe probleme au apărut de la auto-corecția din Word. Dar cum asta nu e o scuză pentru neatenție, am corectat și am mai dezvoltat unele paragrafe. Nu m-am grăbi să o scriu și nici nu am scris recenzia doar pentru a participa la concurs ci din dorința de a o face.

-Tăcerea din umbra originalului-
Firma germană Daedalic m-a delectat cu multe capodopere ale genului adventure point and click de-a lungul timpului. Prin grafica 2D de excepție, poveștile interesante și umorul unde e cazul. Pe Silence am pus ochii din clipa în care a fost anunțat inițial in 2014 an în care trebuia să și apară inițial. A fost amânat fără nici o justificare din partea Daedalic și fără o dată de lansare urmând să fie reanunțat în vara trecută.

Primul joc mi s-a părut excepțional și îl recomand călduros oricărui amator (și nu numai) al genului. Grafica 2D desenată manual, efectele de paralax, umor și ironia și povestea care chiar m-a făcut să ridic sprânceana din prima secundă. Sadwich, un clown de circ ajunge din întâmplare (sau nu!) elementul cheie al salvării lumii fantastice din care face parte. Alături de simpaticul Spot, o omidă cu puteri de metamorfozare, Sadwich pornește într-o călătorie spre Corona (orașul capitală) pentru a-l salva pe rege și respectiv, întreaga lume. Pe parcursul aventurii sale, ajunge să fie pus în situații uneori amuzante, alte ori triste la care tu, jucătorul trebuie să le găsești soluția. A meritat așteptarea unui sequel?
Image
The Whispered World 2: Silence, este o continuare mai mult în nume, nepăstrând niciunul din elementele ce l-a făcut pe primul să fie bun. Jocul începe cu protagonistul primului joc, Noah alături de sora lui Renie fugind spre a se adăposti de bombardamentul aerian, într-un buncăr. Începutul părea promițător denotând o atmosferă dramatică, relativ similară cu primul joc. Buncărul cedează deschizând o poartă prin care protagoniști pășesc în universul Silence. Deși părea o poveste interesantă la început, ajunge infantilă și jalnică spre sfârșit. Sfârșit ce poate fi ghicit după primele câteva minute de joc. Practic nici măcar nu au încercat să lase vreo urmă de mister în privința lui. Iar dacă ai mai și jucat primul joc, deznodământul nu va mai avea nici un fel de impact (poate negativ). Legăturile cu predecesorul sunt minime, deși ambele personaje sunt conștiente de evenimentele petrecute în el multe lucruri nu se pupă. Sunt ori schimbate, ignorate sau nemenționate. De exemplu rasa Asgil dispare fără explicație împreună cu nota ironică ce o aduceau. Aceștia fiind ilustrați umoristic, aproape cliseic ceea ce contrasta cu atmosfera sumbră a jocului. În locul lor, ca antagoniști apar niște creaturi generice numite Seeker. Patrupezi, negri cu o mască albă, aceștia au fost abordați cu superficialitate scopul lor fiind de a avea un element negativ în joc care să pună evenimentele în mișcare.

Cu toate că finalul aduce câteva explicații, tot cred ca numele The Whispered World nu are ce căuta în titlu. Singurele elemente care arată că acțiunea celor două jocuri se petrece în același univers apar la început și sunt uitate total pe parcursul jocului. Prezente sunt și câteva personaje a căror personalitate a fost complet ștearsă de individualitate.
Atmosfera din primul era sumbră, depresivă, protagonistul, Sadwich, auto-ironizându-se des și ambiționând-se să își depășească condiția. În Silence nu avem un astfel de conflict interior, jocul fiind relativ vesel cu o atmosferă fantasy oarecum idilică deși viața lui Noah și a surori sale este pusă în pericol. Fapt ce îmi lasă impresia ca jocul este conceput pentru copii sub 14 ani care doresc o poveste happy și fără orice urmă de suspans sau care să implice jucătorul emoțional.
Image
Vocile personajelor sunt monotone, neieșind în evidență prin absolut nimic ceea ce face personajele să fie cu atât mai puțin memorabile. Măcar în primul, voice acting-ul, numai pentru că te zgâria pe timpan la unele replici și tot îți rămânea întipărit. Personalitățile personajelor sunt la fel de plate ca vocile iar cele care au fost prezente în primul sunt total schimbate de parcă scenaristul a fost lovit de o puternică amnezie și a uitat despre cine scria. Cele 2 pietre care în primul joc aveau actorii care cunoșteau noțiunea de intonație, au primit 2 personalități noi și doi actori absolut robotici. Shana a devenit mult mai calmă, luând poziția de guru stereotipic care acum dă niște indicații inutile pe care personajele le-au mai enunțat de câteva ori. Probabil scenaristul s-a temut că audiența sa prepubertară ar fi devenit confuză. Spot, simpaticul animal de companie a lui Sadwich a primit și el un remake, nu numai grafic, iar vocea atribuită lui este singura memorabilă din tot jocul deoarece devine atât de enervantă că trebuie să iei o pauză de joc numai din cauza ei.
Image
Până și la gameplay jocul scârțâie din toate încheieturile. Engine-ul a fost schimbat cu unul mai puțin permisiv și multe dintre elementele clasice, precum inventarul, puzzle-urile cu obiecte, puzzle-urile de dialog și cam orice înseamnă adventure point and click au dispărut. Fiind înlocuite cu un dute-vino și o supra utilizare a unei mecanici plictisitoare prin care pui cursorul pe un obiect și îl miști stânga-dreapta. Rămășițele de puzzle care au mai rămas sunt plictisitoare și excesiv de ușoare. Dacă ai mai jucat jocuri de gen, poți termina Silence în circa 5 ore. Spot este folosit și refolosit în același mod pe tot parcursul jocului. Oriunde personajele au nevoie să treacă peste o prăpastie, Spot trebuie aplatizat și pus să formeze un pod. Nu mai exista interfața în care îi schimbam forma în jocul precedent, ea fiind înlocuită cu o mecanică prin care pui cursorul pe Spot și îl subțiezi sau îl faci balon, acestea fiind cele 2 forme principale pe care le vei putea folosi. Ocazional jocul îți mai oferă și celelalte forme pentru rezolvarea unui puzzle, dar nu vă speriați, soluția lui este atât de evidentă că orice urma de emoție a revederii va pierii din secunda 1. Există totuși niște puzzle-uri noi care mi-au plăcut dar au apărut abia la sfârșit când eram deja supra sătul de repetivitatea constantă. Unul din ele presupunea să o ghidezi cu mouse-ul pe Renie într-o cursă prin nori. Deși ca gameplay nu pare nimic excepțional, grafica și stilul face din această cursă un moment plăcut. Unul din prea puținele existente în joc.

Ca și cum nu ar fi destul, trecerea de la o zonă la alta este puternic îngreunată de ecrane de încărcare aberant de lungi pentru un point and click. Și cum pentru majoritatea puzzle-urile trebuie să te plimbi de mai multe ori dintr-o cameră în altă vă dați seama cat de frustrante pot să fie. Să menționez că există și un sistem de hint activat din start? Care iți servește mură în gura rezolvarea mai mult decât o făcea jocul deja. Plasat pe aceiași tastă pe care vezi și obiectele folosibile.

Obțiunea de a salva manual lipsește, jocul se salvează automat la anumite checkpoint-uri pe care tu va trebui să le ghicești dacă nu vrei să termini jocul într-o singură zi. As dori să întâlnesc persoana căreia i-a trăznit idea cretină de a tăia opțiunea de salvare manuală și să îl întreb de sănătate. Nu doar o dată a trebui să iau o secvența lungă de la capăt din cauza unui crash sau doar pentru că am dorit să iau o pauză de la joc. Unde mai pui că cinematic-urile nu pot fi sărite iar checkpoint-ul se face fix înaintea lor. Ba chiar există unele puzzle-uri la care dacă nu ești destul de rapid toată secvența este repornită cu tot cu cinematic.
Jocul te pune în fața unor alegeri cu maxim 2 opțiuni care nu influențează (mai puțin cea de la sfârșit) cu nimic jocul și care de multe ori primesc aceleași răspunsuri de la cei din jur. Presupun de la punctul astă au concediat scenaristul și l-au înlocuit cu un puști de 12 ani găsit în stația de autobuz plescăind gumă.
Image
Grafica este unul din punctele forte al jocului, deși nu e perfectă nici ea. Fundalurile sunt realizate clasic 2D și sunt absolut superbe chiar dacă sunt excesiv de vesele și de viu colorate pentru mesajul transmis de joc. Echipa care s-a ocupat de ele și-a făcut treaba exemplar dând dovadă de talent și imaginație. În contrast, personajele și obiectele sunt 3D, lucru nu tocmai plăcut de privit. Deși conceptual cele 2 se îmbină perfect încă de pe vremea lui Grim Fandango, aici ies negativ în evidența prin rezoluția joasă, numărul scăzut de poligoane prin numeroase momente când 2 obiecte 3D trec una prin alta.
phpBB [video]
Coloana sonoră este bună, într-o temă deși mai veselă ca cea din primul, corectează atmosferă și este singurul indiciu cum că Daedalic ar fi vrut să scoată un joc serios. Aș putea spune chiar ca o risipește și că mai bine o păstra pentru ceva făcut mai cu cap.
Nu este prima oară când dau ochii cu acest engine, prima oară întâlnindu-l în Fire, un alt joc de la Daedalic, în care însă a fost folosit foarte inteligent puzzle-urile, fiind distractive și inovative. Motivul pentru care au schimbat Visionaire Studio cu ceva prea maltratat ca să ii tină locul mă depășește, dar de ce măcar nu l-au folosit la maxim?

Primul joc oferea povestea lui Sadwich. Poveste la care am ajuns să țin și chiar m-a făcut să îmi doresc ca protagonistul să reușească să își salveze lumea. În Silence accentul nu se pune pe cele două personaje ca un tot unitar, ci separat. Deși amândouă au același țel, întoarcerea la realitate, nu lucrează împreună fiind permanent în locații diferite. La început ai controlul lui Noah, iar spre sfârșit o vei controla preponderent pe Renie. Trecerea de la un personaj la altul nu permite atașarea prea puternică de ele, experiența de joc fiind divizată și improprie. Ca și cum poveștile ambelor personaje ar fi în continuu conflict și concurează pentru titlul de „main story”. Acest aspect se agravează la final când aflam ca prezenta unuia dintre personaje ca protagonist este ilogică. Daedalic a dorit să ne ofere povestea a două personaje, dar a eșuat teribil și a sfârșit prin a ne oferii două povesti într-un mod derutant dintre care una cade la final.

Pentru ca joc de aventură, The Whispered World 2: Silence oferă o poveste generică, inconsistentă, cu personaje șterse abordate stupid, dar cu o grafică 2D impresionantă și un soundtrack foarte bun. Toate elementele care constituie un joc adventure point and click lipsesc cu desăvârșire, precum inventarul, fuga după obiecte și combinarea lor, puzzle-urile de dialog, etc. Multe din evenimentele minore ce au loc în joc rămân în aer și lasă impresia că ar fi existat un plan pentru ele dar a fost tăiat din scenariu. Precum măștile Seeker-ilor care pot fi găsite neatașate de creatura gazdă, iar la interacțiunea cu ele acestea șoptesc. Sau parul unuia dintre personajele secundare care devine din ce in ce mai alb fără nici o explicație sau rezultat.

Nu a meritat așteptarea și vă recomand ca, dacă totuși doriți să jucați Silence, să nu vă așteptați la o experiența de calibrul Deponia sau chiar a primului. Îmbărbătați-vă cu răbdare, bere, răbdare (loading screen-urile necesită tot mai multă) și străduiți-vă să nu ghiciți sfârșitul din prima secundă.
User avatar
Mahdi
Necromancer
Posts: 6087
Joined: 2 Mar 2014, 16:23
Contact:

Re: [Review] The Whispered World 2: Silence

Post by Mahdi »

Scuze pentru întârziere. Am editat postul inițial cu noua versiune a articolului. E într-adevăr mai ok acum.
REMEMBER CITADEL
User avatar
SenFire
Headless Kamikaze
Posts: 414
Joined: 6 Mar 2014, 14:13
Contact:

Re: [Review] The Whispered World 2: Silence

Post by SenFire »

Multumesc!
Post Reply

Return to “Articolele comunității”

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 4 guests