Origin
Re: Origin
Te agiți degeaba Zombie, minimizam intenționat meritele seriei din perspectiva de relativ outsider. tnt adăugase la postarea sa inițială că au stricat BF, sunt destui oameni pentru care BF nu înseamnă mare lucru, me included. Îl văd ca pe un FPS generic, am jucat BF 2 și Bad Company. N-am zis nicăieri că au fost toate jocuri proaste, doar că nu îmi răscolesc nimic.
Nu e nevoie să deraiezi discuția pentru că nu sunt nici pe departe îndeajuns de motivat să discut despre ele. Nici să le critic, nici să le laud.
Încă o chestie amuzantă vis a vis de toată treaba asta e cum oamenii pe care i-am mai văzut agitându-se o fac pentru că EA e nașpa, dar prin părerile lor se vede că de fapt nici măcar nu conștientizează cât de nasolă e o entitate de genul. Companiile ca EA ajung mari datorită unor indivizi, dar după ce ajung mari, orice individ, indiferent de poziția sa, e la fel de relevant și important ca hârtia igenică. Nu m-aș agita prea tare la cine ce declară și de pe ce sfârcuri prizează cocaină.

- DarthZombie
- Dremora Lord
- Posts: 4183
- Joined: 2 Mar 2014, 15:25
Re: Origin
Genericitatea unui joc nu-i totuna cu calitatea sa. Un joc care aduce o briza de originalitate unui gen nu e generic, un joc ce marseaza pe stereotipurile genului (gen CoD) ba. Dar banuiesc ca stiai asta deja.
Re: Origin
M-am bagat si eu la asta pe basic sa vad cum e intr-o luna; btw merge si cu paypal neverificat, aveam de multa vreme 7$ pe un cont si i-am folosit acum. The Surge, Tyranny, Torment 2 m-au convins sa testez pt o luna. Dar e enervant ca nu ti le pune in library pe toate, tebuie sa o faci manual. Sau e o optiune pe undeva sa transferi tot din vault in library deodata?
Re: Origin
Ar putea sa o bage si pe Olga, tot nu vad rostul.
Spoiler:
damn, she was so loud
Re: Origin
Păi poate îți face cineva un desen, eu te pot ajuta numai cu un răspuns ironic.
Re: Origin
Done
Out into the foggy street. Turn your collar up.
Out into the foggy street. Turn your collar up.
Re: Origin
Nu-mi mai merge Origin, e doar la mine sau le-au picat serverele? Voi puteti sa va accesati jocurile din my library?
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 14 guests