[Review] Life is Strange

Recenzii sau articole care abordează un anumit subiect legat de games/media/hardware/lifestyle, scrise de către userii forumului.
Post Reply
User avatar
Triggerix
Babe of the day
Posts: 1780
Joined: 4 Aug 2018, 13:37

[Review] Life is Strange

Post by Triggerix »

După recepția mediocră din 2013 a jocului „Remember Me”, cei de la Dontnod Entertainment nu s-au lăsat păgubași și iată că doi ani mai târziu ne-au livrat „Life is Strange”, cea mai cunoscută și populară creație a acestora făcându-i chiar să continue seria. Primul episod din „Life is Strange 2” și-a făcut apariția pe piață la sfârșitul lui 2018, iar eu, interesată de primul joc de mai mult timp și încurajată de apariția celui de-al doilea, am zis să îi dau o șansă.

Producătorii ne-au mai adus pe ecrane și „Vampyr”, iar momentan lucrează la un nou joc episodic de tip „choose your own adventure” numit „Twin Mirror”. Întâmplarea face că, exact în aceeași perioadă în care am început să joc Life is Strange, m-am și uitat la „Bandersnatch”, cel mai nou episod din seria „Black Mirror”. Accentul se pune și aici pe importanța deciziilor pe care le luăm noi, jucătorii/privitorii, în cazul acestor tipuri de media în care avem libertate (aparent) nemărginită.

Ideea de ”choose your own adventure” a început din dorința de a implica cât mai mult consumatorul în povestea relatată, iar „Life is Strange” reușește să facă asta foarte bine, spre deosebire de alte jocuri de acest tip pe care le-am jucat (Telltale’s “The Walking Dead”). Se observă destul de ușor atenția la detalii pe care au dat-o scriitorii poveștii, la final aproape toate ițele împletindu-se una cu cealaltă (chiar dacă nu perfect).

Image

Life is Strange” te introduce într-o lume cât se poate de asemănătoare cu cea a ta și totuși nu una banală. Max Caufield se mută înapoi în Arcadia Bay, orașul său de baștină, pentru a urma cursuri de fotografie la Academia Blackwell, trăind momente de nostalgie datorită vechilor locuri vizitate și a întâlnirii prietenilor lăsați în urmă. Atmosfera este familiară și primitoare, lucrul pe care eu îl pun în deosebi pe seama muzicii. Trupele indie precum alt-J și Mogwai ce au fost alese pentru a crea coloana sonoră a jocului te fac să te simți ca într-un orășel tipic american din Oregon, S.U.A.

Jocul este împărțit în cinci episoade, fiecare cu titluri sugestive. Primul episod, „Chrysalis”, o aduce în prim-plan pe Max, care descoperă că are puterea de a da timpul înapoi. Acest lucru se va dovedi util pentru jucători în numeroase situații de-a lungul poveștii, dar va și complica atât viața eroinei, cât și pe a noastră, deoarece orice schimbare vine cu consecințe ce trebuie asumate. Numele capitolului indică primordiul acțiunii, ideile din acest capitol reprezentând crisalida în care se dezvoltă cele ulterioare.

Image

Următoarele două părți, „Out of Time” și „Chaos Theory”, vor continua evoluția întâmplărilor, alături de introducerea de noi personaje. Arcadia Bay este învăluit în mister, orașul fiind împărțit în două în urma dispariției lui Rachel Amber, o adolescentă aparent normală, dar poate puțin prea libertină. Despre ea vom afla mai multe de la alte personaje, cu precădere de la Chloe, cea mai bună prietenă a lui Max. Legătura dintre cele două s-a răcit atunci când protagonista s-a mutat în Seattle, dar prietenia lor se reia aproape imediat, iar Chloe îi mărturisește lui Max cât de mult își dorește să o găsească pe Rachel, nefiind convinsă (precum restul lumii) că aceasta a fugit la Los Angeles pentru a-și face o carieră în show business.

În ultimele capitole, „Dark Room” și „Polarized”, accentul este pus pe consecințele pe care le au întoarcerile în timp ale lui Max, precum și rezolvarea misterului dispariției lui Rachel și modul în care aceste întâmplări leagă numeroasele personaje. Eroina este pusă, împreună cu jucătorul, în situația de a lua niște decizii grele. Indiferent de cât de evidentă este calea cea mai bună, conștiința îți este încărcată până la finalul jocului, lucru ce se remarcă prin recurența urmărilor pe care aceste alegeri le-au avut asupra altor personaje.

Image

Timpul, cu precădere trecutul, reprezintă o temă majoră pentru joc. Întreaga viață a lui Max se schimbă atunci când își descoperă puterea de a manipula fluxul normal al timpului, fapt care o aruncă într-o tornadă (no pun intended, pentru cei care au parcurs jocul) de aventuri mai mult sau mai puțin periculoase. Creatorii reușesc să ne convingă destul de rapid de absența liniarității pe care noi o percepem ca însușire de bază a timpului. Se fac diferite salturi între trecut, prezent și viitor, granițele dintre cele trei devenind din ce în ce mai estompate.

Teoria haosului, la care se face referire de mai multe ori în joc, și care este și numele unuia din episoade, este o idee conform căreia, într-un sistem cu variabile bine definite, orice schimbare cât de mică poate modifica complet atât rezultatul, cât și funcționarea sistemului respectiv. Fiecare alegere pe care o face personajul principal are o urmare aproape imediată, fiind astfel alcătuit un ansamblu de drumuri ce pot fi urmate de jucător până în etapele finale ale poveștii. De aceea, oricare decizie trebuie să fie bine gândită pentru că, deși în majoritatea cazurilor este oferită alternativa de a da timpul înapoi și a lua o altă decizie, în cazul unora, repercusiunile sunt evidente doar după o perioadă mai îndelungată de timp, când întoarcerea în timp nu mai este posibilă.

Image

O aplicație a teoriei haosului este efectul fluturelui („butterfly effect”), potrivit căruia, bătaia aripilor unui fluture poate duce în viitor la apariția unei tornade. În incipitul jocului, înainte ca Max să își folosească pentru prima oară puterile, jucătorul va observa un fluture albastru pe care îl va putea chiar fotografia. Acest simbol va apărea de mai multe ori pe parcursul acțiunii, reprezentând chiar conceptul pe care este bazat întreg „scheletul” evenimentelor.

Un alt factor ce conferă sentimentul de familiaritate este personalitatea protagonistei. Maxine Caufield este o adolescentă normală până în momentul în care își dobândește capacitățile supranaturale, dar chiar și după aceasta, interacțiunile cu lumea din jurul ei rămân relativ neschimbate. Eroina este puțin timidă, iar mutarea înapoi în Arcadia Bay o face să se inhibe chiar și mai mult, fapt contracarat de situațiile în care este pusă ea, prin care își evidențiază curajul, intuiția și compasiunea. Max este o prietenă bună atât pentru Chloe, pe care o ajută în căutarea lui Rachel, cât și pentru alte personaje aflate în situații inconfortabile sau periculoase.

Chloe Price, pe care eu o consider adevărata eroină a poveștii în funcție de finalul la care ajungi (cue Sam in „Lord of the Rings”), este independentă și impulsivă, uneori punându-se în pericol atât pe ea, cât și pe cei din jurul ei. Atributele ei se pun în balanță cu cele ale lui Max, iar această potrivire este oglindită în funcționalitatea foarte bună a duoului în rezolvarea diferitelor mistere din Arcadia Bay.

Image

Deoarece este un joc de tip „choose your own adventure”, accentul cade pe importanța deciziilor, printr-un gameplay relativ accesibil pentru jucător. Acțiunile sunt făcute printr-un sistem cam ciudat pe care eu nu l-am mai întâlnit până acum și care m-a pus în dificultate când am întâlnit bug-uri. Trebuie să dai click pe un obiect, îți apar acțiunile posibile, iar apoi trebuie să tragi cursorul către acțiunea dorită. Nu s-a întâmplat de foarte multe ori, însă este puțin enervant să continui să cauți ceva neștiind de fapt că nu e vina ta, ci a jocului care nu te lasă să interacționezi cu anumite obiecte. De asemenea, un element inutil este faptul că atunci când dai timpul înapoi într-o conversație și îți apare o altă variantă de răspuns derivată din noile informații aflate, aceasta e subliniată, făcând-o și mai evidentă decât e deja (pentru că din două variante devin trei șamd).

Majoritatea achievement-urilor din acest joc sunt date pe niște poze opționale pe care le poți face, iar cinci achievement-uri sunt pentru parcurgerea completă a fiecărui episod. Mi-a plăcut ideea cu pozele opționale, lucrul ăsta te îndeamnă să explorezi fiecare locație în parte să interacționezi cu lumea din jurul tău, dar și să descoperi niște priveliști cu adevărat încântătoare. Prin asta mi se pare mie că iese în evidență cel mai bine Life is Strange: este un joc superb, cu peisaje minunate, cărora le este complementară lumina ambientală. Această lumină trece de la tonuri calde și îmbietoare, la începutul poveștii, și evoluează o dată cu acțiunea, până când în momentele de climax ajung la roșu intens, iar la final devin reci.

În joc este posibilă accesarea jurnalului lui Max, în care putem înțelege întâmplările din perspectiva ei, dar și telefonul mobil al acesteia, cu tot cu schimburile de mesaje pe care le are cu diferite personaje. Inițial am crezut că este doar un alt mod prin care ni se transmit gândurile protagonistei și relațiile acesteia cu ceilalți, dar această agendă s-a dovedit mult mai importantă decât mă așteptam. Producătorii au dat foarte mare importanță detaliilor pe care le-au legat foarte bine, dintr-un capăt și până în celălalt, uneori scoțând în evidență lucruri pe care eu le trecusem cu vederea.

Singurul lucru care nu mi-a plăcut absolut deloc și care mi s-a părut mult inferior față de restul elementelor jocului a fost lip-syncing-ul defectuos, mai ales în primele episoade. Pe lângă asta, a fost o scenă în ultimul episod în care, fie era un bug, fie au uitat ei să animeze cu totul un personaj: vocea lui Max se auzea, dar buzele nu i se mișcau, deși celelalte personaje nu aveau astfel de probleme.

Unde alte jocuri de tip „choose your own adventure” au dat greș, „Life is Strange” s-a descurcat mult mai bine. Crearea unui astfel de joc este, de altfel, un lucru destul de complex, însă ceea ce face diferența este importanța alegerilor. În primul sezon din “The Walking Dead” deciziile aparent esențiale nu aduceau schimbări majore în defășurarea poveștii, dar în acest caz, alegerile tale și implicit cele ale lui Max vor duce la diferite deznodământuri, existând două finaluri de joc.

Evident că alegerile sunt și vor fi întotdeauna limitate. Există nenumărate moduri în care poți transimte o singură idee, iar asta poate duce la nenumărate reacții din partea celor cu care conversezi. De aceea, nu va exista niciodată un joc ”choose your own adventure” perfect; opțiunile sunt nelimitate și lăsarea pe dinafară a oricărora va conduce subit la o anume constrângere. Totuși, cred că e posibil să faci un joc să pară cât mai natural în astfel de alegeri prin diverse artificii, iar cei de la Dontnod au reușit într-o oarecare măsură să facă asta (și totodată să facă gameplay-ul mai puțin frustrant pentru mine decât cei de la Telltale).

Image

„Life is Strange” este un joc bun, cu un subiect destul de întortochiat și interesant, care reușește să te țină în priză pe parcursul celor aproximativ douăsprezece ore de joc. Atmosfera, conferită atât de peisajele minunate, cât și de coloana sonoră potrivită, corespunde perfect personalității personajului principal și a sentimentelor acesteia, pe parcursul întregii povești. Pe de-o parte, jocul este o poveste de maturizare și de depășire a nivelului la care se găsește eroina la început, iar pe de altă parte, este un joc de tip ”choose your own adventure” care te răscolește destul de tare, făcându-te să te întrebi ce înseamnă de fapt alegerea ”corectă”.

Cu excepția câtorva părți din ultimul episod, care mi s-au părut inutile, nu m-am plictisit deloc. Acum vreau să încerc și continuarea seriei, deși îmi va fi greu să mă obișnuiesc cu personaje noi, după ce m-am atașat de Max, Chloe și mulți alții. Dacă aveți puțin timp liber la îndemână, vă recomand și vouă să-l încercați, fiind un joc antrenant și acaparant. Pentru că, într-adevăr, viața este destul de ciudată.
Spoiler for prima versiune:
După recepția mediocră din 2013 a jocului Remember Me, cei de la Dontnod Entertainment nu s-au lăsat păgubași și iată că doi ani mai târziu ne-au livrat Life is Strange. Cea mai cunoscută și populară creație a acestora i-a făcut chiar să continue seria, primul episod din Life is Strange 2 făcându-și apariția pe piață la sfârșitul lui 2018, iar eu, interesată de primul joc de mai mult timp și încurajată de apariția celui de-al doilea, am zis să îi dau o șansă.

Producătorii ne-au mai adus pe ecrane și Vampyr, iar momentan lucrează la un nou joc episodic de tip „choose your own adventure” numit Twin Mirror. Întâmplarea face că, exact în aceeași perioadă în care am început să joc Life is Strange, m-am și uitat la Bandersnatch, cel mai nou episod din seria Black Mirror, în care se pune accentul pe importanța deciziilor pe care le luăm noi, jucătorii, în cazul acestor tipuri de media în care avem libertate (aparent) nemărginită.

Image

Life is Strange te introduce într-o lume cât se poate de asemănătoare cu cea a ta și totuși nu una banală. Max Caufield se mută înapoi în Arcadia Bay, orașul său de baștină, pentru a urma cursuri de fotografie la Academia Blackwell, trăind momente de nostalgie datorită vechilor locuri vizitate și a întâlnirii prietenilor lăsați în urmă. Atmosfera este familiară și primitoare, lucrul pe care eu îl pun în deosebi pe seama muzicii. Trupele indie precum alt-J și Mogwai ce au fost alese pentru a crea coloana sonoră a jocului te fac să te simți relaxat într-un mediu convențional constituit de orășelul tipic american situat în Oregon, S.U.A.

Jocul este împărțit în cinci episoade, fiecare cu titluri sugestive. Primul episod, „Chrysalis”, o aduce în prim-plan pe Max, care descoperă că are puterea de a da timpul înapoi. Acest lucru se va dovedi util pentru jucători în numeroase situații de-a lungul poveștii, dar va și complica atât viața eroinei, cât și pe a noastră, deoarece orice schimbare vine cu consecințe ce trebuie asumate. Numele capitolului indică primordiul acțiunii, ideile din acest capitol reprezentând crisalida în care se dezvoltă cele ulterioare.

Image

Următoarele două părți, „Out of Time” și „Chaos Theory”, vor continua evoluția întâmplărilor, alături de introducerea de noi personaje. Arcadia Bay este învăluit în mister, orașul fiind împărțit în două în urma dispariției lui Rachel Amber, o adolescentă aparent normală, dar poate puțin prea libertină. Despre ea vom afla mai multe de la alte personaje, cu precădere de la Chloe, ce obișnuia să fie cea mai bună prietenă a lui Max. Legătura dintre cele două s-a răcit atunci când protagonista s-a mutat în Seattle, dar prietenia lor se reia aproape imediat, iar Chloe îi mărturisește lui Max cât de mult își dorește să o găsească pe Rachel, nefiind convinsă (precum restul lumii) că aceasta a fugit la Los Angeles pentru a-și face o carieră în show business.

În ultimele capitole, „Dark Room” și „Polarized”, accentul este pus pe consecințele pe care le au întoarcerile în timp ale lui Max, precum și rezolvarea misterului dispariției lui Rachel și modul în care aceste întâmplări leagă numeroasele personaje. Eroina este pusă, împreună cu jucătorul, în situația de a lua niște decizii grele. Indiferent de cât de evidentă este calea cea mai bună, conștiința îți este încărcată până la finalul jocului, lucru ce se remarcă prin recurența urmărilor pe care aceste alegeri le-au avut asupra altor personaje.

Image

Timpul, cu precădere trecutul, reprezintă o temă majoră pentru joc. Întreaga viață a lui Max se schimbă atunci când își descoperă puterea de a manipula fluxul normal al timpului, fapt care o aruncă într-o tornadă (no pun intended, pentru cei care au parcurs jocul) de aventuri mai mult sau mai puțin periculoase. Creatorii reușesc să ne convingă destul de rapid de absența liniarității pe care noi o percepem ca însușire de bază a timpului. Se fac diferite salturi între trecut, prezent și viitor, granițele dintre cele trei devenind din ce în ce mai estompate.

Teoria haosului, la care se face referire de mai multe ori în joc, și care este și numele unuia din episoade, este o idee conform căreia, într-un sistem cu variabile bine definite, orice schimbare cât de mică poate modifica complet atât rezultatul, cât și funcționarea sistemului respectiv. Fiecare alegere pe care o face personajul principal are o urmare aproape imediată, fiind astfel alcătuit un ansamblu de drumuri ce pot fi urmate de jucător până în etapele finale ale poveștii. De aceea, oricare decizie trebuie să fie bine gândită pentru că, deși în majoritatea cazurilor este oferită alternativa de a da timpul înapoi și a lua o altă decizie, în cazul unora, repercusiunile sunt evidente doar după o perioadă mai îndelungată de timp, când întoarcerea în timp nu mai este posibilă.

O aplicație a teoriei haosului este efectul fluturelui („butterfly effect”), potrivit căruia, bătaia aripilor unui fluture poate duce în viitor la apariția unei tornade. În incipitul jocului, înainte ca Max să își folosească pentru prima oară puterile, jucătorul va observa un fluture albastru pe care îl va putea chiar fotografia. Acest simbol va apărea de mai multe ori pe parcursul acțiunii, reprezentând chiar conceptul pe care este bazat întreg „scheletul” evenimentelor.

Image

Un alt factor ce conferă sentimentul de familiaritate este personalitatea protagonistei. Maxine Caufield este o adolescentă normală până în momentul în care își dobândește capacitățile supranaturale, dar chiar și după aceasta, interacțiunile cu lumea din jurul ei rămân relativ neschimbate. Eroina este puțin timidă, iar mutarea înapoi în Arcadia Bay o face să se inhibe chiar și mai mult, fapt contracarat de situațiile în care este pusă aceasta, prin care își evidențiază curajul, intuiția și compasiunea. Max este o prietenă bună atât pentru Chloe, pe care o ajută în căutarea lui Rachel, cât și pentru alte personaje aflate în situații inconfortabile sau periculoase.

Chloe Price, pe care eu o consider adevărata eroină a poveștii în funcție de finalul la care ajungi (cue Sam in Lord of the Rings), este independentă și impulsivă, uneori punându-se în pericol atât pe ea, cât și pe cei din jurul ei. Atributele ei se pun în balanță cu cele ale lui Max, iar această potrivire este oglindită în funcționalitatea foarte bună a duoului în rezolvarea diferitelor mistere din Arcadia Bay.

Image

Deoarece este un joc de tip „choose your own adventure”, accentul cade pe importanța deciziilor, printr-un gameplay relativ accesibil pentru jucător. Acțiunile sunt făcute printr-un sistem cam ciudat pe care eu nu l-am mai întâlnit până acum și care m-a pus în dificultate când am întâlnit bug-uri. Trebuie să dai click pe un obiect, îți apar acțiunile posibile, iar apoi trebuie să tragi cursorul către acțiunea dorită. Nu s-a întâmplat de foarte multe ori, însă este puțin enervant să continui să cauți ceva neștiind de fapt că nu e vina ta, ci a jocului care nu te lasă să interacționezi cu anumite obiecte. De asemenea, un element inutil este faptul că atunci când dai timpul înapoi într-o conversație și îți apare o altă variantă de răspuns derivată din noile informații aflate, aceasta e subliniată, făcând-o și mai evidentă decât e deja (pentru că din două variante devin trei șamd).

Majoritatea achievement-urilor din acest joc sunt date pe niște poze opționale pe care le poți face, iar cinci achievement-uri sunt pentru parcurgerea completă a fiecărui episod. Mi-a plăcut ideea cu pozele opționale, lucrul ăsta te îndeamnă să explorezi fiecare locație în parte să interacționezi cu lumea din jurul tău, dar și să descoperi niște priveliști cu adevărat încântătoare. Prin asta mi se pare mie că iese în evidență cel mai bine Life is Strange: este un joc superb, cu peisaje minunate, cărora le este complementară lumina ambientală. Această lumină trece de la tonuri calde și îmbietoare, la începutul poveștii, și evoluează o dată cu acțiunea, până când în momentele de climax ajung la roșu intens, iar la final devin reci.

În joc este posibilă accesarea jurnalului lui Max, în care putem înțelege întâmplările din perspectiva ei, dar și telefonul mobil al acesteia, cu tot cu schimburile de mesaje pe care le are cu diferite personaje. Inițial am crezut că este doar un alt mod prin care ni se transmit gândurile protagonistei și relațiile acesteia cu ceilalți, dar această agendă s-a dovedit mult mai importantă decât mă așteptam. Producătorii au dat foarte mare importanță detaliilor pe care le-au legat foarte bine, dintr-un capăt și până în celălalt, uneori scoțând în evidență lucruri pe care eu le trecusem cu vederea.

Singurul lucru care nu mi-a plăcut absolut deloc și care mi s-a părut mult inferior față de restul elementelor jocului a fost lip-syncing-ul defectuos, mai ales în primele episoade. Pe lângă asta, a fost o scenă în ultimul episod în care, fie era un bug, fie au uitat ei să animeze cu totul un personaj: vocea lui Max se auzea, dar buzele nu i se mișcau, deși celelalte personaje nu aveau astfel de probleme.

Image

Life is Strange este un joc bun, cu un subiect destul de întortochiat și interesant, care reușește să te țină în priză pe parcursul celor aproximativ douăsprezece ore de joc. Atmosfera, conferită atât de peisajele minunate, cât și de coloana sonoră potrivită, corespunde perfect personalității personajului principal și a sentimentelor acesteia, pe parcursul întregii povești. Pe de-o parte, jocul este o poveste de maturizare și de depășire a nivelului la care se găsește eroina la început, iar pe de altă parte, este un joc de tip ”choose your own adventure” care te răscolește destul de tare, făcându-te să te întrebi ce înseamnă de fapt alegerea ”corectă”.

Mie mi-a plăcut foarte tare jocul. Cu excepția câtorva părți din ultimul episod, care mi s-au părut inutile, nu m-am plictisit deloc. Life is Strange m-a făcut să vreau să încerc și continuarea seriei, deși îmi va fi greu să mă obișnuiesc cu personaje noi, după ce m-am atașat de Max, Chloe și mulți alții. Dacă aveți puțin timp liber la îndemână, vă recomand și vouă să-l încercați, fiind un joc antrenant și acaparant. Pentru că, într-adevăr, viața este destul de ciudată.
Every machine is a smoke machine if you operate it wrong enough.

Full-time quote-happy-tagger.
User avatar
marvas
vrășmaș mârșav
Posts: 3661
Joined: 3 Mar 2014, 01:21

Re: [Review] Life is Strange

Post by marvas »

mi-e frica sa citesc review-ul ca sa nu iau ceva spoiler, pentru ca inca nu am apucat sa il joc.
User avatar
Triggerix
Babe of the day
Posts: 1780
Joined: 4 Aug 2018, 13:37

Re: [Review] Life is Strange

Post by Triggerix »

E fără spoilere. I'm nice like that. :lol:
Every machine is a smoke machine if you operate it wrong enough.

Full-time quote-happy-tagger.
User avatar
Mahdi
Necromancer
Posts: 6087
Joined: 2 Mar 2014, 16:23
Contact:

Re: [Review] Life is Strange

Post by Mahdi »

Un articol decent, care m-a ajutat să îmi fac o impresie despre joc.

Mai jos, câteva observații și sugestii:

Atenție felul în care îți construiești frazele și la lungimea lor. Toți ne confruntăm cu asta (nu te uita așa urât, Fular). Per total e ok, nu e un articol stufos și încâlcit, dar mi s-a părut că se strică puțin flow-ul textului la câteva fraze. Chiar la început ai două exemple:
  • „Cea mai cunoscută și populară creație a acestora i-a făcut chiar să continue seria, primul episod din Life is Strange 2 făcându-și apariția pe piață la sfârșitul lui 2018, iar eu, interesată de primul joc de mai mult timp și încurajată de apariția celui de-al doilea, am zis să îi dau o șansă.”

    Ținând cont că suntem în primul paragraf al articolului, aș simplifica puțin. Cred că ar merge mai bine ceva în genul:

    „Jocul a avut un succes neașteptat, devenind în scurt timp cea mai populară creație a acestora. În momentul de față se lucrează la Life is Strange 2, primul episod fiind lansat la sfârșitul lui 2018.”

    Nu știu dacă are rost să păstrezi ultima parte - se subînțelege că erai interesată, din moment ce l-ai jucat și i-ai scris review. Poate dacă vrei să dezvolți și să vorbești despre ce anume ți-a stârnit interesul.
  • Întâmplarea face că, exact în aceeași perioadă în care am început să joc Life is Strange, m-am și uitat la Bandersnatch, cel mai nou episod din seria Black Mirror, în care se pune accentul pe importanța deciziilor pe care le luăm noi, jucătorii, în cazul acestor tipuri de media în care avem libertate (aparent) nemărginită.

    Nimic fundamental greșit nici în fraza asta, doar că nu e foarte clar de ce aduci vorba despre Bandersnatch (cititorul articolului încă nu știe care e premisa jocului și poate nici nu s-a uitat la Bandersnatch). Dacă ar fi să modific, aș pune punct după „cel mai nou episod din seria Black Mirror”, iar în câteva propoziții ulterioare aș vorbi puțin mai pe larg despre premisa lui și m-aș lega și de Life is Strange și faptul că este un „choose your own adventure”. Eventual poți muta asta spre final, dacă vrei să închei cu un mic comentariu despre alegerile din jocuri (iluzorii sau nu) și cum se prezintă Life is Strange prin prisma asta.
Și mai sunt câteva exemple prin text. Sugestia mea e să le mai spargi în propoziții separate și să le „flesh out” unde e cazul.

În schimb, textul mai poate fi tuns puțin pe ici pe colo. Câteva formulări pot fi simplificate, făcând textul mai ușor de parcurs. De exemplu:
  • „te fac să te simți relaxat într-un mediu convențional constituit de orășelul tipic american situat în Oregon, S.U.A.”
    ->
    „te fac să te simți ca într-un orășel tipic american situat în Oregon, S.U.A.”
  • „Atributele ei se pun în balanță cu cele ale lui Max, iar această potrivire este oglindită în funcționalitatea foarte bună a duoului în rezolvarea diferitelor mistere din Arcadia Bay.”
    ->
    „Atributele ei le completează pe cele ale lui Max, fără colaborarea lor neputând fi rezolvate diferitele mistere din Arcadia Bay” - sau ceva în genul ăsta? Nu știu dacă se potrivește, n-am jucat jocul.
REMEMBER CITADEL
User avatar
cg1700
Hammer Haunt
Posts: 2328
Joined: 27 Apr 2014, 12:54

Re: [Review] Life is Strange

Post by cg1700 »

Mai nu stiu, mie nu mi-a placut deloc. Nu imi aduc aminte vreun alt joc in care personajele sa mi se fi parut asa de antipatice. Am incercat sa il joc, dar mai mult de vreo 3 ore n-am rezistat.
Image
User avatar
TG
Dremora Lord
Posts: 4947
Joined: 1 Mar 2014, 20:08
Contact:

Re: [Review] Life is Strange

Post by TG »

The lack of 2D lolis threw you off? :D

Mi s-a părut o îmbunătățire mare articolul ăsta față de cele precedente, nu mă deranjează toate punctele enumerate de Mahdi. În special începutul, cred că se mai poate sparge fraza dar nu aș simplifica. Overall, am înțeles foarte bine despre ce e vorba în joc și la ce să mă aștept dacă m-ar interesa. O recomandare ar fi să adaugi mai multe note personale prin recenzie, dar nu aș știi să îți zic cum, pentru că nici eu nu mă pricep la asta.
"Screams of a billion murdered stars give life to the night's peace. While we cling in desperation to the few spinning stones we call worlds."

Image
User avatar
Triggerix
Babe of the day
Posts: 1780
Joined: 4 Aug 2018, 13:37

Re: [Review] Life is Strange

Post by Triggerix »

Mulțumesc tuturor de feedback. O să revin zilele astea cu versiunea îmbunătățită. :D
Every machine is a smoke machine if you operate it wrong enough.

Full-time quote-happy-tagger.
User avatar
Cristan
Dremora Lord
Posts: 3696
Joined: 2 Mar 2014, 16:16
Contact:

Re: [Review] Life is Strange

Post by Cristan »

Am tot uitat să comentez. Mi-a plăcut articolul. Eu am jucat primele două episoade dar m-am întrerupt și n-am ajuns să-l reiau.

Doar câteva comentarii:

- cred că merita menționat că abilitatea de a întoarce timpul e limitată, țin minte că nu te poți întoarce când și cum vrei (ai și zis la un moment dat că „repercusiunile sunt evidente doar după o perioadă mai îndelungată de timp, când întoarcerea în timp nu mai este posibilă” și nu reiese din articol de ce *nu* mai e posibilă);
- atenție la englezismele ascunse („Chloe, ce obișnuia să fie cea mai bună prietenă” - nu sună prea natural în română);
- încă o chestie care mi-a sărit în ochi (și aici, și la recenziile de cărți) e un mic exces al pronumelor de tipul „acesta, aceasta etc” - nu sunt necesare în toate cazurile („fapt contracarat de situațiile în care este pusă aceasta”);
- țineam minte că numele eroinei avea niște valențe literare, o trimitere la The Catcher in the Rye. Ai citit cartea? Ai văzut vreo paralelă între Max și Holden? (căutând acum pe net să-mi confirm că într-adevăr exista trimiterea asta am găsit într-un articol că sunt mult mai multe trimiteri literare - merită o lectură)
- cum ți s-a părut jocul - decizii, consecințe etc - comparativ cu jocuri CYOA similare (Telltale)?

Analiza lui Zulu cum ți s-a părut?
Done
Out into the foggy street. Turn your collar up.
User avatar
Triggerix
Babe of the day
Posts: 1780
Joined: 4 Aug 2018, 13:37

Re: [Review] Life is Strange

Post by Triggerix »

Mă bucur că ți-a plăcut articolul, cum am precizat mai sus, o să-l recitesc și o să mai tai/adaug/schimb ce simt că e nevoie bazat pe sfaturile voastre.

În legătură cu abilitatea de întoarcere în timp, nu vreau să dau spoilere, însă am avut un motiv pentru care m-am exprimat astfel. Se pare că totuși n-am reușit să transmit ceea ce gândeam, așa că fie o să reformulez ideea, fie o să o tai de tot, doar pentru a menține articolul spoiler-free. În legătură cu englezismele, nu am băgat de seamă în alte părți, în exemplul dat de tine mi s-a părut și mie un pic cam aiurea exprimarea, inițial ea arăta altfel, dar după o altă sugestie a unui prieten am decis să o schimb. O să mă gândesc mai bine la ea și la altele dacă-mi sar în ochi la următoarea lectură. Iar treaba cu pronumele e puțin ironică pentru că le folosesc exact din dorința de nu a repeta aceleași substantive și așa ajung să le repet pe astea. :D

Am citit ”De veghe în lanul de secară” de două ori, ultima oară în liceu, dar sincer nu mi-a plăcut deloc și nu mi-a fugit mintea la ea niciodată în timp ce mă jucam. Interesant articolul acela cu referințe. Sincer eu le-am prins doar pe cele evidente: cel cu ”redrum” și cel cu iepurele. În rest nu am băgat de seamă, probabil și pentru că nu sunt atât de familiarizată cu celelate romane numite, în afară de ”1984” a lui Orwell și ”On the road” a lui Kerouac.

Analiza lui Zulu mi-a plăcut foarte, foarte mult și mă bucur că am avut șansa să o citesc. Mereu m-au fascinat poveștile de tip ”choose your own adventure”. Pe de-o parte sunt de acord cu faptul că multe materiale media de genul ăsta par liniare, deși nu ar trebui, dar mi se pare că e mai complicat de atât. Da, am fost dezamăgită când am terminat ”The Walking Dead” și, dacă îmi amintesc bine, chiar mi-am exprimat destul de clar frustrarea în review. Acum că am citit ce a scris Zulu, poate îmi voi schimba părerea dacă continui seria. Rămâne de văzut.

Ideea de ”choose your own adventure” a început din dorința de a implica cât mai mult cititorul/jucătorul/privitorul în povestea relatată. Mi se pare greu să introduci un outsider într-o astfel de narațiune cu personaje deja bine stabilite și/sau conturate, pentru că e greu să justifici alegerile care-ți sunt puse la dispoziție (pentru că ele oricum au un număr redus, în jur de 3-4 alegeri în dialoguri, iar în unele QTE-uri sunt doar 2). Și totuși, dacă ar fi să alegi un personaj ”la început de drum” și să încerci să-l caracterizezi cât mai bine prin limbajul și comportamentul său, ar lua teribil de mult și ar fi și foarte greu să faci asta și să încerci în același timp să evoluezi povestea.

Chestia cu alegerile este și va fi întotdeauna una limitată. Există nenumărate moduri în care poți transimte o singură idee, iar asta poate duce la nenumărate reacții din partea celor cu care conversezi. De aceea, nu va exista niciodată un joc ”choose your own adventure” perfect, deoarece opțiunile sunt nelimitate, și lăsarea pe dinafară a oricărora va conduce subit la o anume constrângere. Totuși, cred că e posibil să faci un joc să pară cât mai natural în astfel de alegeri prin anumite artificii. Practic să păcălești jucătorul și să-l faci să creadă că deși fiecare alegere are alte consecințe, ele nu diferă așa tare, că există cumva un ”common ground” pentru toate.

Părerea mea e că ar trebui să se continue căutarea asta și dorința de a face un astfel de joc cât mai perfect posibil, însă ar lua mult prea mult timp. Cel mai simplu ar fi să ai un joc relativ scurt care nu are o poveste atât de ieșită din comun, asta dacă se vrea să cadă accentul de importanța deciziilor. Faptul că în ”Life is Strange” există posibilitatea de întoarcere în timp (pe lângă o poveste și așa destul de întortocheată), iar în ”The Walking Dead” e.. apocalipsa zombie p much, ia cumva din însemnătatea alegerilor.

I could go on with this subject a lot. E foarte interesant și eu apreciez foarte mult oamenii care încearcă să dezvolte astfel de idei, chiar dacă nu le iese așa bine, pentru că este ceva extrem de complicat de făcut.
Every machine is a smoke machine if you operate it wrong enough.

Full-time quote-happy-tagger.
User avatar
Triggerix
Babe of the day
Posts: 1780
Joined: 4 Aug 2018, 13:37

Re: [Review] Life is Strange

Post by Triggerix »

Aici e versiunea a doua. A trecut ceva timp dar au venit parțialele peste mine și a trebuit să mă ocup de ele. :lol:
Spoiler:

După recepția mediocră din 2013 a jocului „Remember Me”, cei de la Dontnod Entertainment nu s-au lăsat păgubași și iată că doi ani mai târziu ne-au livrat „Life is Strange”, cea mai cunoscută și populară creație a acestora făcându-i chiar să continue seria. Primul episod din „Life is Strange 2” și-a făcut apariția pe piață la sfârșitul lui 2018, iar eu, interesată de primul joc de mai mult timp și încurajată de apariția celui de-al doilea, am zis să îi dau o șansă.

Producătorii ne-au mai adus pe ecrane și „Vampyr”, iar momentan lucrează la un nou joc episodic de tip „choose your own adventure” numit „Twin Mirror”. Întâmplarea face că, exact în aceeași perioadă în care am început să joc Life is Strange, m-am și uitat la „Bandersnatch”, cel mai nou episod din seria „Black Mirror”. Accentul se pune și aici pe importanța deciziilor pe care le luăm noi, jucătorii/privitorii, în cazul acestor tipuri de media în care avem libertate (aparent) nemărginită.

Ideea de ”choose your own adventure” a început din dorința de a implica cât mai mult consumatorul în povestea relatată, iar „Life is Strange” reușește să facă asta foarte bine, spre deosebire de alte jocuri de acest tip pe care le-am jucat (Telltale’s “The Walking Dead”). Se observă destul de ușor atenția la detalii pe care au dat-o scriitorii poveștii, la final aproape toate ițele împletindu-se una cu cealaltă (chiar dacă nu perfect).

Life is Strange” te introduce într-o lume cât se poate de asemănătoare cu cea a ta și totuși nu una banală. Max Caufield se mută înapoi în Arcadia Bay, orașul său de baștină, pentru a urma cursuri de fotografie la Academia Blackwell, trăind momente de nostalgie datorită vechilor locuri vizitate și a întâlnirii prietenilor lăsați în urmă. Atmosfera este familiară și primitoare, lucrul pe care eu îl pun în deosebi pe seama muzicii. Trupele indie precum alt-J și Mogwai ce au fost alese pentru a crea coloana sonoră a jocului te fac să te simți ca într-un orășel tipic american din Oregon, S.U.A.

Jocul este împărțit în cinci episoade, fiecare cu titluri sugestive. Primul episod, „Chrysalis”, o aduce în prim-plan pe Max, care descoperă că are puterea de a da timpul înapoi. Acest lucru se va dovedi util pentru jucători în numeroase situații de-a lungul poveștii, dar va și complica atât viața eroinei, cât și pe a noastră, deoarece orice schimbare vine cu consecințe ce trebuie asumate. Numele capitolului indică primordiul acțiunii, ideile din acest capitol reprezentând crisalida în care se dezvoltă cele ulterioare.

Următoarele două părți, „Out of Time” și „Chaos Theory”, vor continua evoluția întâmplărilor, alături de introducerea de noi personaje. Arcadia Bay este învăluit în mister, orașul fiind împărțit în două în urma dispariției lui Rachel Amber, o adolescentă aparent normală, dar poate puțin prea libertină. Despre ea vom afla mai multe de la alte personaje, cu precădere de la Chloe, cea mai bună prietenă a lui Max. Legătura dintre cele două s-a răcit atunci când protagonista s-a mutat în Seattle, dar prietenia lor se reia aproape imediat, iar Chloe îi mărturisește lui Max cât de mult își dorește să o găsească pe Rachel, nefiind convinsă (precum restul lumii) că aceasta a fugit la Los Angeles pentru a-și face o carieră în show business.

În ultimele capitole, „Dark Room” și „Polarized”, accentul este pus pe consecințele pe care le au întoarcerile în timp ale lui Max, precum și rezolvarea misterului dispariției lui Rachel și modul în care aceste întâmplări leagă numeroasele personaje. Eroina este pusă, împreună cu jucătorul, în situația de a lua niște decizii grele. Indiferent de cât de evidentă este calea cea mai bună, conștiința îți este încărcată până la finalul jocului, lucru ce se remarcă prin recurența urmărilor pe care aceste alegeri le-au avut asupra altor personaje.

Timpul, cu precădere trecutul, reprezintă o temă majoră pentru joc. Întreaga viață a lui Max se schimbă atunci când își descoperă puterea de a manipula fluxul normal al timpului, fapt care o aruncă într-o tornadă (no pun intended, pentru cei care au parcurs jocul) de aventuri mai mult sau mai puțin periculoase. Creatorii reușesc să ne convingă destul de rapid de absența liniarității pe care noi o percepem ca însușire de bază a timpului. Se fac diferite salturi între trecut, prezent și viitor, granițele dintre cele trei devenind din ce în ce mai estompate.

Teoria haosului, la care se face referire de mai multe ori în joc, și care este și numele unuia din episoade, este o idee conform căreia, într-un sistem cu variabile bine definite, orice schimbare cât de mică poate modifica complet atât rezultatul, cât și funcționarea sistemului respectiv. Fiecare alegere pe care o face personajul principal are o urmare aproape imediată, fiind astfel alcătuit un ansamblu de drumuri ce pot fi urmate de jucător până în etapele finale ale poveștii. De aceea, oricare decizie trebuie să fie bine gândită pentru că, deși în majoritatea cazurilor este oferită alternativa de a da timpul înapoi și a lua o altă decizie, în cazul unora, repercusiunile sunt evidente doar după o perioadă mai îndelungată de timp, când întoarcerea în timp nu mai este posibilă.

O aplicație a teoriei haosului este efectul fluturelui („butterfly effect”), potrivit căruia, bătaia aripilor unui fluture poate duce în viitor la apariția unei tornade. În incipitul jocului, înainte ca Max să își folosească pentru prima oară puterile, jucătorul va observa un fluture albastru pe care îl va putea chiar fotografia. Acest simbol va apărea de mai multe ori pe parcursul acțiunii, reprezentând chiar conceptul pe care este bazat întreg „scheletul” evenimentelor.

Un alt factor ce conferă sentimentul de familiaritate este personalitatea protagonistei. Maxine Caufield este o adolescentă normală până în momentul în care își dobândește capacitățile supranaturale, dar chiar și după aceasta, interacțiunile cu lumea din jurul ei rămân relativ neschimbate. Eroina este puțin timidă, iar mutarea înapoi în Arcadia Bay o face să se inhibe chiar și mai mult, fapt contracarat de situațiile în care este pusă ea, prin care își evidențiază curajul, intuiția și compasiunea. Max este o prietenă bună atât pentru Chloe, pe care o ajută în căutarea lui Rachel, cât și pentru alte personaje aflate în situații inconfortabile sau periculoase.

Chloe Price, pe care eu o consider adevărata eroină a poveștii în funcție de finalul la care ajungi (cue Sam in „Lord of the Rings”), este independentă și impulsivă, uneori punându-se în pericol atât pe ea, cât și pe cei din jurul ei. Atributele ei se pun în balanță cu cele ale lui Max, iar această potrivire este oglindită în funcționalitatea foarte bună a duoului în rezolvarea diferitelor mistere din Arcadia Bay.

Deoarece este un joc de tip „choose your own adventure”, accentul cade pe importanța deciziilor, printr-un gameplay relativ accesibil pentru jucător. Acțiunile sunt făcute printr-un sistem cam ciudat pe care eu nu l-am mai întâlnit până acum și care m-a pus în dificultate când am întâlnit bug-uri. Trebuie să dai click pe un obiect, îți apar acțiunile posibile, iar apoi trebuie să tragi cursorul către acțiunea dorită. Nu s-a întâmplat de foarte multe ori, însă este puțin enervant să continui să cauți ceva neștiind de fapt că nu e vina ta, ci a jocului care nu te lasă să interacționezi cu anumite obiecte. De asemenea, un element inutil este faptul că atunci când dai timpul înapoi într-o conversație și îți apare o altă variantă de răspuns derivată din noile informații aflate, aceasta e subliniată, făcând-o și mai evidentă decât e deja (pentru că din două variante devin trei șamd).

Majoritatea achievement-urilor din acest joc sunt date pe niște poze opționale pe care le poți face, iar cinci achievement-uri sunt pentru parcurgerea completă a fiecărui episod. Mi-a plăcut ideea cu pozele opționale, lucrul ăsta te îndeamnă să explorezi fiecare locație în parte să interacționezi cu lumea din jurul tău, dar și să descoperi niște priveliști cu adevărat încântătoare. Prin asta mi se pare mie că iese în evidență cel mai bine Life is Strange: este un joc superb, cu peisaje minunate, cărora le este complementară lumina ambientală. Această lumină trece de la tonuri calde și îmbietoare, la începutul poveștii, și evoluează o dată cu acțiunea, până când în momentele de climax ajung la roșu intens, iar la final devin reci.

În joc este posibilă accesarea jurnalului lui Max, în care putem înțelege întâmplările din perspectiva ei, dar și telefonul mobil al acesteia, cu tot cu schimburile de mesaje pe care le are cu diferite personaje. Inițial am crezut că este doar un alt mod prin care ni se transmit gândurile protagonistei și relațiile acesteia cu ceilalți, dar această agendă s-a dovedit mult mai importantă decât mă așteptam. Producătorii au dat foarte mare importanță detaliilor pe care le-au legat foarte bine, dintr-un capăt și până în celălalt, uneori scoțând în evidență lucruri pe care eu le trecusem cu vederea.

Singurul lucru care nu mi-a plăcut absolut deloc și care mi s-a părut mult inferior față de restul elementelor jocului a fost lip-syncing-ul defectuos, mai ales în primele episoade. Pe lângă asta, a fost o scenă în ultimul episod în care, fie era un bug, fie au uitat ei să animeze cu totul un personaj: vocea lui Max se auzea, dar buzele nu i se mișcau, deși celelalte personaje nu aveau astfel de probleme.

Unde alte jocuri de tip „choose your own adventure” au dat greș, „Life is Strange” s-a descurcat mult mai bine. Crearea unui astfel de joc este, de altfel, un lucru destul de complex, însă ceea ce face diferența este importanța alegerilor. În primul sezon din “The Walking Dead” deciziile aparent esențiale nu aduceau schimbări majore în defășurarea poveștii, dar în acest caz, alegerile tale și implicit cele ale lui Max vor duce la diferite deznodământuri, existând două finaluri de joc.

Evident că alegerile sunt și vor fi întotdeauna limitate. Există nenumărate moduri în care poți transimte o singură idee, iar asta poate duce la nenumărate reacții din partea celor cu care conversezi. De aceea, nu va exista niciodată un joc ”choose your own adventure” perfect; opțiunile sunt nelimitate și lăsarea pe dinafară a oricărora va conduce subit la o anume constrângere. Totuși, cred că e posibil să faci un joc să pară cât mai natural în astfel de alegeri prin diverse artificii, iar cei de la Dontnod au reușit într-o oarecare măsură să facă asta (și totodată să facă gameplay-ul mai puțin frustrant pentru mine decât cei de la Telltale).

„Life is Strange” este un joc bun, cu un subiect destul de întortochiat și interesant, care reușește să te țină în priză pe parcursul celor aproximativ douăsprezece ore de joc. Atmosfera, conferită atât de peisajele minunate, cât și de coloana sonoră potrivită, corespunde perfect personalității personajului principal și a sentimentelor acesteia, pe parcursul întregii povești. Pe de-o parte, jocul este o poveste de maturizare și de depășire a nivelului la care se găsește eroina la început, iar pe de altă parte, este un joc de tip ”choose your own adventure” care te răscolește destul de tare, făcându-te să te întrebi ce înseamnă de fapt alegerea ”corectă”.

Cu excepția câtorva părți din ultimul episod, care mi s-au părut inutile, nu m-am plictisit deloc. Acum vreau să încerc și continuarea seriei, deși îmi va fi greu să mă obișnuiesc cu personaje noi, după ce m-am atașat de Max, Chloe și mulți alții. Dacă aveți puțin timp liber la îndemână, vă recomand și vouă să-l încercați, fiind un joc antrenant și acaparant. Pentru că, într-adevăr, viața este destul de ciudată.
Every machine is a smoke machine if you operate it wrong enough.

Full-time quote-happy-tagger.
User avatar
Cristan
Dremora Lord
Posts: 3696
Joined: 2 Mar 2014, 16:16
Contact:

Re: [Review] Life is Strange

Post by Cristan »

Am actualizat primul post cu noua versiune, articolul e și pe site și cu ocazia asta tocmai am aflat că a apărut și romanul grafic/sequel.
Done
Out into the foggy street. Turn your collar up.
Post Reply

Return to “Articolele comunității”

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 6 guests