Forum LEVEL

chestr0ny wrote:Eu cred ca daca iti transformi ceea ce iti place intr-un job, exista riscul sa ajungi sa urasti acel lucru.

Si eu cred ca la fel.
Muncesc si castig bani pe care ii folosesc ca sa fac ceea ce ma pasioneaza

chestr0ny wrote:Eu cred ca daca iti transformi ceea ce iti place intr-un job, exista riscul sa ajungi sa urasti acel lucru.

Eu ma gandeam ceva de genul Alex Turner de la Arctic Monkeys

Sau Ronaldinho

Sau Tim Schafer

Sau Nicoleta Luciu.

Eu as vrea sa fiu fotomodel. Cateodata ma gandeam sa trimit niste poze pe la agentii.

Exista, dar tot este de preferat versiunii in care faci ce nu-ti place, doar ce trebuie.

Mie imi place versiunea comunista a programului de lucru - 07:00 - 15:00. Macar asa, chit ca te trezesti cu noaptea-n cap (din perspectiva unora), iti ramane o jumatate de zi la indemana (o jumatate de zi in care prinzi si soarele pe-afara, cand iesi de la job) pentru alte activitati.

Si juve33332 aici de fata poate sa incerce modelingul. Il consider un baiat frumos. Cred ca ar avea sanse reale.

Si inca o chestie legata de colegi: nu am simtit niciodata nevoia sa ii cunosc personal dincolo de stadiul de "coleg de munca". E bine sa ai o relatie ok cu colegii, dar pentru mine relatia asta se termina incepand cu ora 5. Nu am avut niciodata vreo dorinta sa ies la o bere in weekend cu colegii de munca, oricare ar fi fost aia. Am avut colegi si colege cu care m-am inteles foarte bine, dar evenimente basite gen petreceri de Craciun cu firma sau teambuilding-uri imi repugna profund. Mi se pare ca imi sacrific deja mult prea mult timp la locul de munca, chiar nu am nevoie sa-mi stric si weekendul sau serile cu iesiri intre colegi. Mi se par ciudati oamenii care se duc cu bucurie la astfel de evenimente. Ma face sa cred ca nu au alta viata in afara de munca, ceea ce ar fi foarte trist.

Ce-i drept, am iesit o data la cina cu colegii, dar pentru ca mi-am dorit eu. Era o iesire la un restaurant thailandez super fancy din Bucuresti impreuna cu colegii, directorul si o tipa din Bangkok si platea megacorporatia toata nebunia. M-am gandit ca singur nu mi-as permite niciodata sa dau 60 de lei pe o portie de curry asa ca ar fi bine sa profit. A fost o masa spectaculoasa.

Si chester. Chester fotomodel de chiloti. Aici ar rupe cred cel mai bine piata.

Pai hai sa infiintam o agentie de modelling. Take that shit to the next level!

Chilotul fiind cel care chiloteaza avioane supersonice.

Mi se par ciudati oamenii care se duc cu bucurie la astfel de evenimente. Ma face sa cred ca nu au alta viata in afara de munca, ceea ce ar fi foarte trist.

Sau nu au prieteni. Eu cel putin mai ies asa din cand in cand cu colegii findca altfel nu as iesi aproape deloc.

Ce sa zic, ola?! Multumesc pentru incredere. Si scriu asta in puta goala, pe scaunul din fata calculatorului de-acasa, unde lucrez. Ma duc sa-mi iau pauza de pranz.

juve3332 wrote:Ce sa zic, ola?! Multumesc pentru incredere. Si scriu asta in puta goala,

nice

@chestr0ny, depinde ce fel de colegi ai. Daca niste persoane sunt interesante si au lucruri in comun cu tine te simti bine sa iesi cu ei, fie ca i-ai cunoscut la scoala, la munca, pe forum, wathever. Eu de exemplu nu ma pot rezona cu tipolgia familistului cu copii care nu are alte interese si pasiuni in afara de munca si familie.

Lal. Eu sunt social animal. Sunt foarte confortabil cu a ieși cu colegii/oameni cunoscuți în contexte oficiale atâta timp cât se păstrează distanța. Iese caterincă și dacă nu ne-am împărtășit cele mai întunecate secrete în prealabil. Acum, ok, nu am fost niciodată în situația voastră, dar se aplică același principiu și când ești la facultate. La fel, nu i-am înțeles niciodată pe oamenii care erau disperați să lege prietenii acolo. Se presupune că atunci când ajungi la facultate ai 20-21 de ani și ai deja un cerc social bine definit și filtrat și îți folosești întreaga energie pentru a-ți clădi un viitor profesional. It just doesn't feel right. Ce au făcut în liceu? De ce presupun automat că suntem bffs dacă am ieșit o dată la bere cu ei?

Mutati-va pe cool girl forum

Dude, it's just a a reason to have some fun. You don't need to meta-game it. Te duci - daca vrei - si te simti bine, in limitele proprii. Nu cred ca, in mod realist, iti cere compania, seful, colegii, CV-ul, umanitatea etc. sa legi fratii de cruce din asa ceva.

Singura chestie care imi displace la aceste adunari organizate (nu cele de Craciun, ci workshops sau teambuilding events) de catre angajator este ca vin si sefii. Iar unii dintre ei sunt din categoria celor care sunt foarte zelosi dpdv al postului de sefutz. Ori eu am o mica problema in a ma simti confortabil cu unul care ma f*** la icre in timpul saptamanii. Asta inseamna ca o sa-i ocolesc, nu ca nu ma duc din capul locului.


Iar din cum va exprimati voi (.chester si Mafio), deduc ca o data ce ti-ai format un cerc de prieteni dinainte de a obtine cartea de identitate, UE la statuie altora care vor sa fie prin preajma voastra. Pentru ca voi v-ati facut prieteni de baza dinainte ca asta sa devina mainstream! Iar cei care fac asta mai tarziu (gen la facultate sau la job) sunt niste hipster wanna-bes.

Nu, nu am zis asta. Sunt all 4 making new friends, în orice context, atâta timp cât se respectă pașii și se păstrează distanța până când se leagă ceva. În postul meu m-am referit STRICT la oamenii care forțează o presupusă relație de prietenie unde ea nu există. Singura mea problemă este cu oamenii care nu înțeleg diferența dintre a fi prieten și a fi o simplă cunoștință cu care mai ieși din când în când pentru că nu îți este antipatic.

My bad. Ai doua tonalitati in acelasi fragment, de aia a iesit ce am zis. De acord ca devine dubios ca cineva sa te considere BFF dupa cateva beri (chiar si daca s-a lasat cu un Eiffel Tower dupa, lol). Dar de ce ar fi ciudat ca cineva sa caute prietenii in facultate? Eu sunt din Galati, iar facultatea am facut-o la Bucuresti - in afara de fostii colegi de liceu care au ajuns si ei la facultati din Bucuresti, eram taranul de la Poplaca debarcat in Parisul est-european. Bineinteles ca m-a interesat sa imi maresc cercul de cunoscuti, si asta destul de repede. Iar cu cativa dintre ei, chiar am ajuns BFF. Though, in all honesty, it took quite a lot of beer and fucking around to get there.

Eu dupa ce am iesit prima oara cu Marco nu am mai scapat de el.

Nu știu, pur și simplu facultatea nu mi se pare un loc potrivit pentru a-ți căuta prieteni. Știi cum e, toți au 20-21-22 de ani, e o perioadă de tranziție și fiecare are propriul plan de viitor. Să zicem că se formează un pic grupuleț de prieteni în cadrul unei serii de la facultate. Poate unu din cerc e mai puțin ocupat decât ceilalți, trec 2 luni de la ultima ieșeală, se simte ignorat și inevitabil apar dramele. Plus, eu țin mult la viața mea privată și unul din motivele pentru care mă aproprii de foarte puțini oameni este că nu vreau să intervin cumva în planurile lor. Eu mă aflu fix în perioada aia, doar ce-am terminat facultatea, mă pregătesc să mă mut la București și efectiv nu am energia necesară pentru a forma prietenii noi. Plus, eu când îmi fac un prieten I'm all in, îl susțin până în panzele albe. Investesc foarte mult în relațiile de prietenie. Tocmai de aceea, o ieșire cu un grup format din simpli amici e o gură de aer proaspăt pentru mine pentru că nu există nicio obligație dincolo de a te prezenta la timp și a nu anula ieșeala în ultima clipă printr-o scuză de căcat. Ne vedem la o bere, ne distrăm, luăm taxiuri separate spre casă și ne vedem de vieți până la următorul telefon/mesaj pe Facebook.

@ola De-aia ne vedem de două ori pe lună?

McWilliams wrote: Iar din cum va exprimati voi (.chester si Mafio), deduc ca o data ce ti-ai format un cerc de prieteni dinainte de a obtine cartea de identitate, UE la statuie altora care vor sa fie prin preajma voastra. Pentru ca voi v-ati facut prieteni de baza dinainte ca asta sa devina mainstream! Iar cei care fac asta mai tarziu (gen la facultate sau la job) sunt niste hipster wanna-bes.

Pentru mine e o distinctie clara intre prieten si coleg de munca. Cu cel din urma ma vad exclusiv la munca. Nu zic ca un coleg de munca nu ar putea deveni si prieten, dar pana acum nici nu am simtit nevoia sa fac asta, nici nu am rezonat cu ei suficient de mult incat sa simt ca vreau sa fac pasul asta. In cel mai bun caz, am dat de niste oameni ok cu care nu imi displacea sa lucrez si sa fac o caterinca intre doua tabele Excel. Dar in niciun caz nu simteam nevoia sa ii vad si in weekend.

Cand lucram la megacorporatie mai ieseau unii colegi intre ei prin baruri, pe la strand (wtf), se organizau iesiri in club si alte evenimente sociale. Mi se parea mindblowing asta, eu abia asteptam sa scap de munca si sa pot sa postez in voie pe level forum si astia nu se mai saturau unul de altul. Oricum, nu zic ca atitudinea mea e neaparat buna sau normala. Poate doar sunt eu un ghoul antisocial.