Re: Randomness Street
Posted: 26 Aug 2019, 20:46
Da.
Împărați și Împărătese, vă aducem basme alese.
Pe cînd Soarele încă torcea domol sub marginea lumii, ne apropiem de A E R O P O R T U L I N T E R N A Ț I O N A L H E N R I C O A N D Ă. Avem parte de un mini clusterfuck chiar la intrare datorită, cum altfel, unui țărănuș cu număr de Teleorman care blochează tot accesul și nu pricepe de ce disperă ăia de la controlul traficului. În orice caz, cu mai bine de trei ore înainte de decolare inspectăm programul zborurilor și descoperim că ne putem lăsa bagajele la seria de ghișee nu știu cît. Relativ la poziția noastră, ghișeele astea sunt în fundul-hăul aeroportului. Întîmplător, tot pînă la noi țin și cozile acelor ghișee. Și nu sunt orice fel de cozi. Măcar de s-ar fi zbenguit precum codițele mîțelor tărcate. Dar nu, romînii au fascinația asta pentru fantasme uroborice, conceptul de șir ordonat îi depășește și fac panglici, noduri, bucle-bucle, precum undele electromagnetice pe suprafața conductorilor.
După cam o oră, reușim să avansăm pînă la un cot care întoarce spre cel mai apropiat ghișeu. Și atunci, din buzunarul de singurătate aflat la dreapta mea, ca dintr-un vis, ca dintr-o negură, răsare Codrin fucking Ștefănescu. Ceva mai turtit la poli și mai bombat la ecuator ca originalul, dar oricum o reprezentare credincioasă.
”Știți, coada începe din spate.”
”Știm bine, că de acolo venim.”
”Nu, nu, v-ați băgat în față v-am văzut eu.”
”Ați văzut prost.”
”CINCI OAMENI MI-AU SPUS CĂ V-AȚI BĂGAT ÎN FAȚĂ, ÎI FACEȚI PE TOȚI MINCINOȘI?!”
”DA` FAXUL NU ȚI S-A BLOCAT MĂ LA SEDIU?!”
În fine, îl băgăm în bizdideaua mă-sii pe imbecil, care pleacă să streseze alte mese. Cînd ne apropiem de ghișeu, chiar se bagă în față o Punjabi gurl cu trei motostivuitoare de bagaje după ea. Atît de cutremurătoare este priveliștea încît are loc un fenomen ce, în lipsa unor explicații tehnice amănunțite, se poate rezuma într-o terminologie accesibilă: s-a bășit banda de bagaje. O operatoare mai soft butch dă semnalul pentru repoziționare spre alte benzi.
Dacă turme de romîni ar migra prin Maasai Mara, rezervația ar răsuna toată în chemări precum:
EU ERAM ÎN FAȚĂ BĂĂĂĂĂĂ!!!
DĂ-TE BĂ CĂ PIERD AVIONUL!!!
SUNT VENIT DE LA ȚÎȘTREIZECI BĂĂĂĂ!!!
BĂĂĂĂ! BĂĂĂĂ!!!
După ce reușim să lăsăm geamantanele și trecem de securitate, îmi dau seama că poate ar fi o idee bună să nu mai prizez în fața laptopului cînd mă uit la filme de aventură. Nu de alta, dar le-au sărit toate semnalele cînd mi l-au scanat și au trebuit să umble cu ceva detectori chimici pe el.
Acum, pentru cititorii care tînjesc după senzații feculente (nu-i o rușine, oameni suntem; să dea cu piatra cine-i imaculat), buda din A E R O P O R T U L I N T E R N A Ț I O N A L H E N R I C O A N D Ă e locul unde vreți să fiți. Așa domnie a rahatului nu am văzut nici cînd am pășit în ultimul avanpost romînesc înainte de frontiera cu Bulgaria. Iar acolo împroșcaseră paleolupii Daciei tavanul cu glorie metabolică. În fiecare cabină te întîmpină un arhipelag de fecale, navigat cu bărcuțe de hîrtie. Pentru cei cu nevoi mai ușoare, nu-i problemă. Halbele de urină din pisoare au spuma de două degete, cum recomanda maestrul Piersic pe vremuri.
Mai departe, romînii se bulucesc și la poartă înainte de deschidere, ca să ajungă mai repede la destinație. Sunt ca aripa cavaleriei macedonene. Au un Ho Megas în vîrf, iar în flancurile lui se aștern precum triunghiul lui Pascal. La îmbarcarea propriu-zisă la fel. Buluc tati, dă-i împinge, prinde scaunul cel mai bun iar ultimul în avion mă-sa-i curvă. Tu-vă-n bermude de primitivi.
Însoțitoarele de zbor sunt la limita deziluziei. Două sunt hard pass mă tem, dar compensează a treia destul de bine. Frumoasă ca-n frisoanele adolescenței. Pilotul e soțul purtătoarei de cuvînt a lui Klaus. Pe vremuri era jurnalistă la o televiziune de cartier. A moderat dezbaterea în care neamțul l-a făcut praf pe michi maus.
În rest, toate bune. Doamne-ajută!
Împărați și Împărătese, vă aducem basme alese.
Pe cînd Soarele încă torcea domol sub marginea lumii, ne apropiem de A E R O P O R T U L I N T E R N A Ț I O N A L H E N R I C O A N D Ă. Avem parte de un mini clusterfuck chiar la intrare datorită, cum altfel, unui țărănuș cu număr de Teleorman care blochează tot accesul și nu pricepe de ce disperă ăia de la controlul traficului. În orice caz, cu mai bine de trei ore înainte de decolare inspectăm programul zborurilor și descoperim că ne putem lăsa bagajele la seria de ghișee nu știu cît. Relativ la poziția noastră, ghișeele astea sunt în fundul-hăul aeroportului. Întîmplător, tot pînă la noi țin și cozile acelor ghișee. Și nu sunt orice fel de cozi. Măcar de s-ar fi zbenguit precum codițele mîțelor tărcate. Dar nu, romînii au fascinația asta pentru fantasme uroborice, conceptul de șir ordonat îi depășește și fac panglici, noduri, bucle-bucle, precum undele electromagnetice pe suprafața conductorilor.
După cam o oră, reușim să avansăm pînă la un cot care întoarce spre cel mai apropiat ghișeu. Și atunci, din buzunarul de singurătate aflat la dreapta mea, ca dintr-un vis, ca dintr-o negură, răsare Codrin fucking Ștefănescu. Ceva mai turtit la poli și mai bombat la ecuator ca originalul, dar oricum o reprezentare credincioasă.
”Știți, coada începe din spate.”
”Știm bine, că de acolo venim.”
”Nu, nu, v-ați băgat în față v-am văzut eu.”
”Ați văzut prost.”
”CINCI OAMENI MI-AU SPUS CĂ V-AȚI BĂGAT ÎN FAȚĂ, ÎI FACEȚI PE TOȚI MINCINOȘI?!”
”DA` FAXUL NU ȚI S-A BLOCAT MĂ LA SEDIU?!”
În fine, îl băgăm în bizdideaua mă-sii pe imbecil, care pleacă să streseze alte mese. Cînd ne apropiem de ghișeu, chiar se bagă în față o Punjabi gurl cu trei motostivuitoare de bagaje după ea. Atît de cutremurătoare este priveliștea încît are loc un fenomen ce, în lipsa unor explicații tehnice amănunțite, se poate rezuma într-o terminologie accesibilă: s-a bășit banda de bagaje. O operatoare mai soft butch dă semnalul pentru repoziționare spre alte benzi.
Dacă turme de romîni ar migra prin Maasai Mara, rezervația ar răsuna toată în chemări precum:
EU ERAM ÎN FAȚĂ BĂĂĂĂĂĂ!!!
DĂ-TE BĂ CĂ PIERD AVIONUL!!!
SUNT VENIT DE LA ȚÎȘTREIZECI BĂĂĂĂ!!!
BĂĂĂĂ! BĂĂĂĂ!!!
După ce reușim să lăsăm geamantanele și trecem de securitate, îmi dau seama că poate ar fi o idee bună să nu mai prizez în fața laptopului cînd mă uit la filme de aventură. Nu de alta, dar le-au sărit toate semnalele cînd mi l-au scanat și au trebuit să umble cu ceva detectori chimici pe el.
Acum, pentru cititorii care tînjesc după senzații feculente (nu-i o rușine, oameni suntem; să dea cu piatra cine-i imaculat), buda din A E R O P O R T U L I N T E R N A Ț I O N A L H E N R I C O A N D Ă e locul unde vreți să fiți. Așa domnie a rahatului nu am văzut nici cînd am pășit în ultimul avanpost romînesc înainte de frontiera cu Bulgaria. Iar acolo împroșcaseră paleolupii Daciei tavanul cu glorie metabolică. În fiecare cabină te întîmpină un arhipelag de fecale, navigat cu bărcuțe de hîrtie. Pentru cei cu nevoi mai ușoare, nu-i problemă. Halbele de urină din pisoare au spuma de două degete, cum recomanda maestrul Piersic pe vremuri.
Mai departe, romînii se bulucesc și la poartă înainte de deschidere, ca să ajungă mai repede la destinație. Sunt ca aripa cavaleriei macedonene. Au un Ho Megas în vîrf, iar în flancurile lui se aștern precum triunghiul lui Pascal. La îmbarcarea propriu-zisă la fel. Buluc tati, dă-i împinge, prinde scaunul cel mai bun iar ultimul în avion mă-sa-i curvă. Tu-vă-n bermude de primitivi.
Însoțitoarele de zbor sunt la limita deziluziei. Două sunt hard pass mă tem, dar compensează a treia destul de bine. Frumoasă ca-n frisoanele adolescenței. Pilotul e soțul purtătoarei de cuvînt a lui Klaus. Pe vremuri era jurnalistă la o televiziune de cartier. A moderat dezbaterea în care neamțul l-a făcut praf pe michi maus.
În rest, toate bune. Doamne-ajută!
