Forum LEVEL

Asteptam serialul

The Hiiromachi Station Smile Mart has remained open ever since that day, its light on without a break. Sometimes I use a calculator to work out the number of hours that have passed since then. The other day, the store was open on May 1 for the ninteenth time, having been open continuously for 157,800 hours. I’m now thirty-six years old, and the convenience-store-worker-me is eighteen. None of the other workers who did their training with me are here anymore, and we’re now on our eighth manager. Not a single product on sale in the store at that time is left. But I’m still here.

Optsprezece ani. Keiko Furukura lucrează de optsprezece ani cu jumătate de normă la un magazin de cartier („conveniece store”). La vârsta de 36 de ani și într-o societate conservatoare care se așteaptă de la ea să aibă o carieră, un soț și copii, Keiko iese din tipar și neagă acest tip de existență pentru propria persoană.

De la începutul romanului ne este clar că personajul principal este unul atipic, Keiko înțelegând și experimentând diferite evenimente din viața ei într-un mod complet diferit față de oamenii „normali”. De exemplu, atunci când ea și alți copii găsesc o pasăre moartă într-un parc, Keiko ia pasărea în mâini (cu ceilalți copii plângând în fundal) și aleargă la mama ei pentru a-i sugera să o facă yakitori (frigărui în stil japonez).

She looked at me, startled. Thinking she hadn’t heard properly, I repeated what I’d said, this time clearly enunciating my words. The mother sitting next to her gaped at me, her eyes, nostrils, and mouth forming perfect O’s. She looked so comical I almost burst out laughing. But then I saw her staring at the bird in my hand and I realized that one of these little birds probably wouldn’t be enough for Daddy.

Keiko se chinuie să înțeleagă obiceiurile și gândurile altor oameni, iar asta o face să simtă că trebuie să mimeze aceste gesturi și vorbe, lucru care îi este la fel de dificil. Însă povestea începe, de fapt, cu „renașterea” lui Keiko ca angajat al unui magazin de cartier.

The time before I was reborne as a convenience store woker is somewhat unclear in my memory.

Interesant este faptul că autoarea Sayaka Murata a lucrat cu jumătate de normă la un magazin de cartier timp de 18 ani, exact ca personajul principal, scriind după muncă sau în timpul liber prin cafenele. De asemenea, este o persoană atipică pentru societatea japoneză. La peste 30 de ani aceasta locuiește încă cu părinții săi (sau locuia încă în 2018), tatăl său fiind judecător, mama sa, casnică.

„Convenience Store Woman” este primul succes internațional al autoarei, deși este al zecelea roman al ei. S-a bucurat de succes local cu primele lucrări, însă această lucrare este cea care a câștigat premiul Akutagawa în 2016 și a fost prima carte a sa tradusă în limba engleză.

Romanul este relativ scurt (160 de pagini), dar modul lui Murata de a te absorbi în universul magazinului de carier și atmosfera descrisă sunt atât de detaliate, încât pare că ai citit, de fapt, mai mult.

Keiko Furukura este, așa cum am menționat anterior, un personaj atipic. Modul ei de a aborda diferite situații este unul clinic, lipsit de emoție, dar nu din cauza unei intenții malițioase, ci pur și simplu din faptul că ea nu înțelege alt mod de a exista.

Atunci când se angajează la magazin, Keiko devine o nouă persoană. Deoarece există reguli stricte în modul de funcționare al magazinului, chiar și un manual pentru a explica toate îndatoririle unui angajat și modul de îndeplinire ale acestora, Keiko se adaptează ușor și chiar menționează că este prima oară când i s-a explicat cum să facă anumite lucruri „normale”.

It was the first time anyone had ever taught me how to accomplish a normal facial expression and manner of speech.

Nu vreau să intru prea mult în detalii fiind că „Convenience Store Woman” este o lectură scurtă, cu un fir narativ simplu. Ce face cartea să iasă în evidență este atmosfera magazinului și stilul narațiunii.

Cea mai interesantă parte pentru mine este faptul că Keiko nu este interesată de a avea o viață „normală” mai ales într-o societate în care se pune foarte mult accent pe acest lucru. Keiko este întrebată de nenumărate ori când se va căsători, dacă a cunoscut pe cineva, dacă vrea să i se facă cunoștință cu cineva sau dacă a fost vreodată îndrăgostită. Ne putem da seama că ceva nu este în regulă cu Keiko, dar autoarea nu intră prea mult în detalii și nu face analiză pshiologică personajului.

The baby started to cry. My sister hurriedly picked him up and tried to soothe him. What a lot of hassle I thought. I looked at the small knife we’d used to cut the cake still lying there on the table: if it was just a matter of making him quiet, it would be easy enough.

Finalul romanului este unul fericit, aș spune, deși cred că părerile sunt împărțite. Pentru o carte ciudată, finalul este unul relativ normal. Dedicația lui Keiko pentru magazin și toate elementele de funcționare ale acestuia, atenția la detalii în orice face pentru magazin și rigurozitatea cu care pune în aplicare toate regulile din manual ne fac să înțelegem de ce, în final, Keiko ia decizia pe care o ia.

Acest tip de personaj nu este o idee inovatoare în literatură. Keiko îmi aduce aminte în deosebi de Eleanor din „Eleanor Oliphant is completely fine” de Gail Honeyman. Eleanor este și ea un personaj la fel de neobișnuit și indapatat social, diferența dintre ele fiind însă faptul că Eleanor are un trecut traumatic iar povestea are scop și un deznodământ complet diferite.

Cam atât am avut de zis despre „Conveniece Store Woman” de Sayaka Murata, pe care vă încurajez să o citiți dacă aveți o oră sau două libere. Un roman ușor umoristic, simplu, care urmărește îndeaproape viața aparent banală a unei angajate la un magazin de cartier din Japonia.

A convenience store is a forcibly normalized environment, so the likes of you are fixed right away I thought as I watched him taking his time getting changed. But I didn’t say it out loud.

hah, cartea asta mi-a fost povestita, atat cat de mult poti povesti asa ceva

Nu pari prea impresionat

cred ca trebuia mai degraba sa o citesc, ca probabil nu e asa usor de surprins tot intr-o descriere. Asta, sau astept filmul.

Triggerix wrote: 15 Sep 2025, 17:01 Nu pari prea impresionat

A adormit in timp ce ii era povestita

marvas wrote: 15 Sep 2025, 18:51 Asta, sau astept filmul.

Mă îndoiesc că se va întâmpla