1. Dark Souls (2011)
Cu alegerea asta cred că l-am pierdut din start pe ne0lith, but then, el a ales chiar și Portal 2 la Hate Draft, deci nu cred că e posibil să-i faci pe plac.
Dark Souls este unul dintre jocurile care mi-au marcat ultimul deceniu. Simt că poate l-am prealăudat pe forum. Nu știu dacă în 2019 Dark Souls mai poate impresiona pe cineva cum a făcut-o cu mine cu șapte ani în urmă. Contextul e însă important - într-un peisaj dominat ba de open world-uri anoste, ba de filme interactive cu porțiuni de combat mediocru, Dark Souls a fost o neașteptată gură de aer proaspăt. Da, mult trâmbițata lui dificultate e mai degrabă un produs al memelor răsuflate, dar faptul că un asemenea concept s-a înfipt atât de adânc în imaginarul gameristic arată și nivelul foarte ridicat al casualness-ului în rândurile noii generații de jocuri.
Deși clonele fidele au fost relativ puține, Dark Souls continuă să exercite o influență aproape mistică în lumea jocurilor. De câte ori n-ați dat ochii peste cap la afirmații de genul "jocul nostru este o combinație de Dark Souls și x"? Acest lucru putând însemna oricare dintre următoarele: că jocul e puțin mai greu decât media, că are niveluri interconectate, că are lore care nu ți se dă mură-n gură, că...
2. Crusader Kings 2 (2012)
Poate că nu l-am jucat decât 120 de ore, un număr infim față de cât investesc pasionații de grand strategies în aceste jocuri, dar sunt 120 de ore în care am suferit și am jubilat intens, trăind zeci de vieți de monarhi și legând adevărate epopei din simple succesiuni de evenimente aleatoare. A fost primul joc de tip grand strategy pe care l-am jucat. De asemenea, a fost și ultimul. La capătul acelor 120 de ore am început să îmi dau seama că doar zgâriasem suprafața, și mai era mult de explorat. Am privit în abisul sutelor de ore pe care urma să le joc și nu m-am putut îndura să mă arunc. Dar rămâne pe un loc special în inima mea.
3. Fallout: New Vegas (2010)
Ca să vezi, nu CDProjekt au fost primii care au scos untul din rețeta open world și au demonstrat că se poate și mai bine. Dintre Fallout-urile pe stil nou, New Vegas este cel mai apropiat ca experiență de primele două din serie. Și asta nu e de mirare, căci la el au lucrat numeroși veterani regrupați sub umbrela Obsidian.
4. Civilization V (2010)
Nu cred că are nevoie de introducere. Seria asta mi-e foarte dragă - Civ 1 a fost primul meu joc de strategie ever, jucat pe un hodorogit 486. Iar Civ 5, împreună cu DLC-urile sale, mi s-a părut apogeul seriei, chiar dacă alți fani mai fițoși țineau mai mult cu Civ 4.
5. The Binding of Isaac: Rebirth (2014)
Din valul de indies de la începutul deceniului, The Binding of Isaac a fost cel care mi-a plăcut cel mai mult. Este încă o dovadă că nu contează așa de mult premisa sau povestea unui joc, atâta timp cât gameplay-ul e tight af. Și să recunoaștem, ideea de a alerga cu un borac într-o pivniță și a distruge cu biluțe de lacrimi tot felul de monstruleți plini de bube sau făcuți din caca nu este ceva care să inspire prea mult interes. Substratul cu note autobiografice despre abuzurile din copilărie și îndoctrinarea religioasă ar fi putut fi supralicitat într-un joc hipsteresc „deep”. Dar nu, The Binding of Isaac este un joc superb, cu gameplay foarte adictiv. Acest sequel-remake este varianta sa definitivă și v-o recomand călduros, mai ales dacă vă plac roguelites și dintr-un motiv sau altul n-ați apucat să îl încercați pe acesta.
În încheiere vă las cu această memă făcută de .chester acum o mie de ani:
6. Serious Sam 3: BFE (2011)
Ce pot spune, am un soft spot (sau mai degrabă guilty pleasure) pentru filmele de acțiune de inspirație '80-'90-istă. Nu mă mai satur de one linerele și clișeele lor. Probabil că știți ce este Serious Sam și v-ați înregimentat deja într-una din tabere. Pentru mine Serious Sam 3 se leagă de o amintire de co-op cu un prieten, care s-a lungit până la 4 dimineața. A fost printre ultimele experiențe de genul, și chiar dacă am mai jucat Vermintide sau alte jocuri în co-op cu băieții, parcă niciodată n-am mai făcut-o așa de lată ca atunci.
7. Wasteland 2 (2014)
Deși nu aș fi anticipat asta, în cele din urmă Wasteland 2 mi s-a părut cel mai reușit dintre jocurile RPG revival din primul val de kickstartere. Are foarte puternice falloutian vibes, amplificate și de un soundtrack compus de nimeni altul decât Mark Morgan.
8. Prey (2017)
Dacă Cristan a ales jocul cel mai apropiat de Thief din deceniul ăsta, eu voi alege tot de la Arkane o aproximare a lui System Shock 2. La fel ca Dishonored, nu-și depășește bunicul spiritual, dar reușește totuși să devină its own thing. Prey este un joc imersiv, cu direcție artistică excelentă și o paletă bogată de opțiuni de gameplay. Elementul acela de horror visceral pe care l-am iubit la SS2 e ceva mai diluat aici, însă jocul are și el câteva momente băgătoare în sperieți, mai ales pe la început. Jocul a obținut un onorabil loc 2 în topul pe 2017 al RPGcodex, o performanță cu atât mai notabilă cu cât nu este tocmai un RPG. Incline!
9. Samorost 3 (2016)
Din păcate, singurul adventure care prinde un loc pe lista mea. Celelalte jocuri cool din acest gen au fost luate deja. Asta nu înseamnă că Samorost 3 e un joc de mâna a treia. Doar norocul că sunt probabil singurul de pe forum care l-a jucat face ca eu să-l pot alege atât de târziu. Acest Samorost este după părerea mea cel mai bun joc pe care l-au dat cei de la Amanita. Impecabil din punct de vedere vizual și auditiv, este o aventură visătoare, plină de farmec. Unii ar spune că îi lipsește o poveste mai puternică, mai cu tâlc. Eu zic că nu, este perfect așa.
10. Undertale (2015)
Undertale este un joc indie foarte popular, deci și-a atras și o parte semnificativă de hate pentru asta. Eu am găsit în el un joc inventiv și drăgălaș, bun de jucat pe Switch seara sub plapumă. Mi-a plăcut că a știut unde să se oprească - nu este lungit inutil cu filler material - iar în cele 6 ore petrecute în compania lui m-a luat prin surprindere aproape la fiecare pas.