Forum LEVEL

Așa se face că, după ce m-am bucurat că merge bine, arată frumos și toate cele, am stîrpit primul bos din castelaș și m-am dus în Heide Tower să continui, m-a izbit. Bă, că tutorialul te ține de mînă am priceput. Se vede că s-au simțit puțin vinovați și au băgat și cîteva provocări pentru cei mai versați. Apoi, Majula. Cam luminos. Frumos, dar parcă din alt univers, din altă paletă de stări. Cetatea, WTF. E urîtă cu spume și tot layout-ul e generic. Mă rog. Heide. Stai așa, peisajele frumușele trebuiau să vină ca o răsplată pentru cine s-a luptat prin decoruri cu mult mai deprimante. Păi cînd ajungeai în Anor Londo, era o mare chestie, în primul. Aici, te duci ca boss-ul direct din hub. GG.
Ca să nu mai zic că, pe măsură ce te tot joci, devine evident că e o expoziție de fantasy generic în niveluri legate între ele cu scotch de 50 de bani rola. Lifturi interminabile, scări, din mină ajungi în ceva care seamănă mai mult cu actul secund din Diablo-ul secund, o potecă te duce într-o lume otrăvită furată parcă din Resident Evil 4, care nu are nimic în comun cu ce-ar fi în 'stînga și-n dreapta ei'. Pleci cu bărcuța către un castel rupt de orice altceva, ampulea, ca să ajungi spre final în minunata lume generică a dragonilor, imediat după un nivel care seamănă mai degrabă cu un conac din Scooby Doo. Cred că singura chestie care mi s-a părut onorabilă a fost tranziția din Drangelic în mlaștina aia subterană, chestie ajutată și de muzică. Dar lumea de joc e terci, praf și pulbere. Mulți inamici sunt copy pasta din alte joace - și nu neapărat din cele mai interesante. Bașca, spre deosebire de predecesori se simte că-s puși acolo cu mînuța, ei nu sunt de-ai locului, nu par să aibă ce căuta acolo, nu rimează nici măcar cu decorul în care sunt plasați. Pe scurt, e un fel de colaj executat stîngaci cu influențe de ici, de colo, dar care se face bucăți la prima adiere de vînt. Ba chiar și repetă unii boși de mai multe ori, în condițiile în care majoritatea caftelilor cu ei sunt penibile - miniboșii sunt mai interesanți cu mult.
În fine, toate ca toate, dar știm că un Souls nu se dă gata în cinci ore. Așa că, pe durata jocului, am încasat cîteva patch-uri în freză, o frumusețe. Majoritatea însă dedicate balansului multiplayer, în speță PvP-ului. De unde făceai treabă cu miracole, ia și descurcă-te cu jumătate din charge-uri. Și las-o mai moale cu damage-ul ăla, că nu e frumos. Eu: - În p..a mea dar joc PvE! Souls: Taci fraiere, nu ne interesează, se plîng țincii că-i cheesuiesc alții, ce ma doare pe mine de PvE-ul tău? Și ia să mai nerfuim și arma aia cu moveset mișto pe care ți-ai făcut-o din sulița cu țeastă-nfiptă, ca să n-o mai folosești tu oriunde și oricum.
În fine, ajungeai de nu mai știai ce dracului de personaj să-ți faci, fiindcă după fiecare colț pîndea un patch menit să împace bocitoarele, cam tîmpite de felul lor, care nici măcar nu-și dădeau seama că dacă ceva era overpowered în jocul ăla, aia era tot magia arcane și dark.
Pe bune, într-un joc Souls, să-mi fie mai frică la pornire de ce patch-uri au mai lansat ăștia decîț de orătăniile care mișună pe după colțuri? Cred că asta spune tot.
De lupta finală penibil de ușoară sau de cealaltă, care e opțională dar se vrea a fi de fapt cea 'de final', care este mai grea numai prin 'prerequisites' și prin faptul că necesită zero tactică, despre astea, nici nu ar mai trebui să vorbesc.
Cert e că l-am terminat, dar m-a lăsat pesimist în privința Bloodborne și Dark Souls 3 (care pînă acum e mult mai ok).
Ce-i drept, acum am ediția Scholar of the First Sin și nu m-ar fi deranjat să o iau prin DLC-uri. Doar că save-urile nu sunt compatibile, iar DLC-urile nu sunt adăugate și-n ediția veche automat, așa că mai are de stat niște ani la rînd.

MUDurile de obicei sunt o relicvă a unui trecut fără poligoane și bandă la net, un fel de facebook game pentru geeks. Însă nu Achaea. Jocul ăsta are suficientă complexitate și dinamică încât să bată la fund mmoruile mai moderne și pretențioase.

De unde să încep? De la faptul că în spatele tuturor zeilor din joc se află un GM activ, GM care poate se trezește într-o zi că are chef să crash the prayer party a altui zeu omorând toți jucătorii prezenți? Totul petrecându-se "in character" binențeles. Zeul oculților o să țină întruniri cu players în ceva spooky forest, cel al apei o să mai tragă câte-o inundație pe ici și colo etc.
Orașele sunt conduse de jucători, există sistem politic, de housing, poți să fii jurnalist și să scrii la gazeta orașului, sau să intri în ghilde, să fii croitor și să compui descrieri lungi și stufoase pentru piesele vestimentare pe care le creezi, sau să fii un bard recitând propriile balade la han pentru câte-un bacșiș, să faci parte din city watch etc.
Multe clase, multe skilluri, la level maxim ești demi-dragon, când mori pierzi nivele întregi (când jucasem eu chiar era un scandal monstru cu un GM god care răsese o gașcă de high level players care-i călcaseră în ceva templu, jucatări care mai apoi erau disperați pentru că pierduseră o grămadă de nivele) etc.

Evident, nu există hartă deși lumea este IMENSĂ. Iată o mică porțiune din wilderness:



Când jucasem, orașul din care făceam partea avea un public debate foarte aprins legat de ținuta verstimentară obligatorie și dacă te poți dezbrăca sau nu lângă nush ce râu. Evident, the public RP secs was on the table.

Aș putea continua, dar ideea este că jocul ăsta nu e joc. E o închisoare plină de ciudați cu prea mult timp la dispoziție.

La început părea interesant și apetisant prin complexitate. Am renunțat însă repede la el în momenul în care mi-am dat seama că trebuia efectiv să studiez o săptămână, ca în sesiune, pentru a putea trece examenul de ucenicie în ghilda magilor. Unde mai pui că examinatorul îmi făcea cu ochiul în timp ce recita lista de taskuri.

Da, motto-ul ala este cel cu care vine jocul si este incredibil de precis. Rar atata sinceritate de la un developer care ne-a mai oferit capodopere precum History Channel: Civil War - A Nation Divided sau intreaga serie de "simulatoare" de vanatoare sub numele Cabela something something Hunts 20XX. A, sunt si autorii minunatului Soldier of Fortune: Payback care zau ca si-ar merita locul in vreo lista daca nu ar fi un low hanging fruit atat de mare.

Chaser este un joc... exasperant, daca e sa fiu diplomat. Ironia face ca in timp ce redactam asta am aruncat un ochi pe link-ul cu SoF: Payback si multe din ce spune australianul ala despre joc se poate spune si despre Chaser. Diferenta e ca in Chaser lucrurile sunt mult mai grave, o doamne cum de am avut rabdarea sa-l parcurg de la un cap la altul de cel putin 3 ori? Ce face lipsa de internet in viata unui om!

Sa trec un pic in revista partea cea mai rasarita din joc si anume povestea. Jocul asta a fost unul din putinele FPS-uri care a incercat sa aiba o poveste mai acatarii fata de genericul "you guy with gun, door is there, kill bad guys" care a impanzit shooterele vremii. Aici tu esti un individ cu amnezie vanat de catre toata lumea, lovit de flashback-uri bizare si pus pe descoperit cine esti tu. Din pacate plotul principal e un soi de Total Recall doar ca mai imbecil, dar hei, am zis ca povestea e partea mai rasarita, nu si ca-i vreo capodopera. Sunt o bruma tentat sa fac misto de animatiile personajelor din cutscene-uri, dar sa fiu sincer cam toate jocurile din perioada aia ar starni hohote de ras in prezent la acest capitol. Abia un an mai tarziu a venit Half-Life 2 si Fear in ceea ce probabil reprezinta inceputul franarii goanei avansului tehnologic in materie de jocuri [nu din vina acelor doua jocuri, btw]

Asa ca ajungem la miezul problemii si anume level design-ul. In general cand se spune ca un joc e un "corridor shooter", termenul e folosit in mod peiorativ si in nici un caz in sens propriu, dar Chaser reuseste performanta sa bifeze la ambele categorii cu varf si indesat! Chiar daca setting-ul se schimba pe alocuri [ajungem si acolo, stati linistiti!], structura fiecarui nivel este absolut identica. Coridoare nesfarsite te asteapta. Si nu orice fel de coridoare, ci d-alea impanzite cu usi care segmenteaza intr-un mod de-a dreptul frustrant nivelele. Acele usi sunt de doua feluri, d-alea cu clanta sau d-alea cu un buton/keypad langa ele. De ambele trebuie sa te aproprii la o distanta extrem de intima pentru a putea sa le activezi. Iar indata ce le deschizi, ele se inchid automat in cateva secunde, iar daca tu apesi frenetic tasta de Use in timp ce se inchide usa, Teapa!, trebuie sa astepti pana ce animatia usii se incheie pana cand poti s-o redeschizi!

Va trec transpiratiile citind paragraful anterior? Ok, va propun un scenariu si mai si. Imaginati-va ca usile pe care le poti deschide nu sunt exclusiv cele care te duc mai aproape de sfarsitul nivelului, ci mai sunt unele usi de care te aproprii la fel de intim, apesi tasta Use la fel de suav, astepti frumos sa se deschida precum toate cele 345231 care i-au precedat, intri in noul culoar, mergi ce mergi, te lipesti de urmatoarea usa, apesi Use si... nimic?!

Ah da, am uitat sa va spun ca la fiecare usa activabila mai sunt alte 30 care arata absolut identic si sunt incuiate! Singura ta speranta pentru a evita sa ajungi la balamuc e sa fii intr-un nivel cu usi cu keypads, ca alea au un bec verde/rosu daca sunt descuiate/incuiate. Nu de alta, dar usile cu clanta nu au nici un indicator ca sunt descuiate sau nu. Sper sa aveti memorie fantastica, pentru ca jocul va va pune sa verificati toate usile posibile, iar cand veti face inevitabilul backtracking veti fi nevoiti sa tineti minte fiecare usa pentru a nu le lua la rand de mai multe ori. Nasol scenariul propus de mine, nu-i asa? Ei bine, asa-i jocul de la un cap la altul!

Level design-ul este cea mai masochista forma de labirint, majoritatea culoarelor arata suficient de similar intre ele incat sa zici ca-s identice, iar jucatorul parcurge nivelurile apasand ca disperatul butonul de Use in speranta ca nu ajunge intr-un dead end. O usa intr-un nivel de pe la jumatatea jocului este efectiv o gluma sinistra. Initial cand ajungi la acea usa si o activezi face precum o usa incuiata oarecare, dandu-ti semn ca nu acolo trebuie sa fii. Dar ce nu stii tu e ca de fapt ca pe partea ailalta a usii este o scandura de lemn care o tine blocata [!!!] si singura metoda de a o elibera este sa ocolesti tot nivelul pentru a ajunge intr-o incapere care-ti da o fereastra de acces pentru a impusca acea scandura. Cat de prost sa fii sa nu te astepti la o scandura de lemn intr-un nivel in care nu vezi nici macar o aschie de lemn, ha?!?!?!

Totodata, nivelele sunt excesiv de lungi. N-o spun in sensul in care doresc sa termin o campanie in 3 ore, dar in Chaser timpul iti este luat in bataie de joc. Mergi pe culoare care nu se mai termina, apesi de nebun toate usile si butoanele sa vezi care-ti sunt accesibile, astepti o suta de mii de ani sa ti sa deschida leeeent de tot usile, faci backtracking intr-o veselie [si ti se respawneaza inamici, deci sa nu va asteptati la promenade prin niste culoare golite pe deplin!] si tot asa. Pe la finalul jocului irosirea timpului tau a devenit un punct important de bifat pentru devi, pentru ca acolo mergi inceeeet de tot cu un tren care meeeerge si meeeerge pana cand ajungi la o platforma, omori 2-3 inamici, mergi prin niste culoare, apesi un buton, te intorci la tren si meeergi si meeergi... Si toate aceste lucruri cu una din cele mai racaitoare pe creier muzici care mi-au fost date sa ascult. Acum nu stiu daca muzica in sine e de vina sau asocierea psihologica, dar sa asculti aceeasi melodie de 20 de ori in timp ce tu te chinui sa termini fiecare nivel in mod cert nu e o experienta prea sanatoasa. Am bagat un search scurt la muzica din main menu si pana si aia mi-a dat flashack-uri cu cat de enervanta poate sa fie.

Setting-ul ar putea sa fie interesant, pana la urma vorbim de un SF aflat intr-un viitor nu foarte indepartat. Avem o nava spatiala, avem niste ghetouri, avem clasicele canale, avem un hotel japonez, avem o calatorie intr-un port, prin Siberia si in final pe Marte, sigur nu poate sa dea gres o asemenea selectie, nu-i asa? GRESIT, voi ati uitat de epoca in care singurele culori cunoscute de developeri erau negru si maro? Ei bine, nu cautati prea mult in memoria voastra pentru ca Chaser are foarte mult negru si.... maro. Sunt o droaie de instante in care tot universul observabil jucatorului e compus din aceste doua culori pana la nivelul in care inamicii sunt camuflati in fundal, pentru ca si ei sunt compusi din acelasi negru si... maro.

Ce e amuzant la setting e cat de mult o da jocul in bara in folosirea sa. Incepi jocul pe o nava spatiala, asa ca tu ca un gamer care traieste in Anno Domini MMIII te astepti la lasere, rocket launcher-uri si alte nebunii. Ei bine, nu, jocul iti da frumusetea asta de arma [screenshot luat din alt nivel al jocului, numai bun pentru a accentua ce am spus in paragraful anterior]. Ii dau Cezarului ce-i al Cezarului, Chaser are multe arme care sunt bine modelate dupa cele reale. Din pacate aici se incheie lauda, pentru ca armele se comporta similar in prostia lor. G11 de exemplu are un recul perfect vertical care e aproape imposibil de controlat din cauza violentei cu care-ti sare crosshair-ul in sus. A, am zis crosshair? Neah, Chaser e prea smecher pentru un concept atat de banal! De ce nu mai bine ai folosi un patrat? Sau un T inversat? Auzi la el, crosshair, ahahahaa! Restul armelor au acelasi comportament generic, sunet de cacat si zero satisfactie in folosirea lor. A, si daca tot Max Payne facuse senzatia in perioada aia, slovacii nostri au decis sa bage "adrenaline mode", care face acelasi lucru doar ca mult mai lame. Daca sperai sa obtii mai multa satisfactie impuscand in acest mod, ia-ti gandul.

Dar macar inamicii sunt satisfacatori, nu-i asa? Nu? NU?!?!? Ei bine, nici aici nu gasim vreo mina de aur. In fiecare nivel impusti aceeasi inamici, singurul lucru care-i diferentiaza e ca de la nivel la nivel au alte skin-uri. De inteligenta nici nu putem vorbi, atunci cand nu se blocheaza prin nivele [lucru extrem de probabil apropo], ei stiu sa faca doua chestii mari si late: sa te impuste alergand inspre tine, sau sa te impuste alergand in directia opusa. Din cand in cand se ascund dupa un colt, sau si mai amuzant, dupa un stalp gros cat o palma, dar pe langa astia AI-ul din Doom este de geniu. Jocul iti ofera si niste batalii cu bossi. Nu va asteptati la Mecha-Hitler, vorbim aici de niste indivizi care au un skin diferit dar care inghit de jde ori mai mult damage decat inamicii obisnuiti pana crapa. Daca ceilalti inamici sunt bullet sponges, bossi sunt bullet sponges la puterea a 4-a.

JoWood ne-a obisnuit sa ne serveasca jocuri de doi lei, iar Chaser nu e foarte departe de acest concept. Poate ca sunt eu excesiv de rau cu el avand in vedere perioada in care a aparut, dar adevarul e ca problema de level design este de-a dreptul elementara, pana si Wolfenstein e mai bine gandit, ori ala chiar e intentionat sa fie labirint! Jesus Christ, cate amintiri reprimate mi-a trezit rantul asta. Fuck JoWood, fuck Cauldron, si fuck TG pentru ca mi-au oferit aceasta experienta la ora 2 noaptea!

This is it, boys! Capatul de linie. Al zecelea cerc din iad, credeai ca erau doar noua dar au sapat recent inca un nivel special sa tina prizonier aceasta bijuterie, fmm.
Mass Effect 3 reuseste sa le faca pe toate: sa fie un joc cu mecanici slabe, sa aiba un lore prost, sa aiba o istorie (de development) de facepalm si sa mai dea un sut cadavrului de mult in putrefactie numit Mass Effect.

Aait, aait, de unde sa-ncepem? Recapitulare. Bioware fusese de mult cumparat de EA, au scos Mass Effect 2 care era un joc prostut si goofy si acum se dorea deznodamantul final. O tona de hype, de spectacol, de preorders. Mmmm, preorders. D'apai, daca tot ia lumea jocul inainte sa fie gata, ce-ar fi sa ii dam o bucata din joc ca DLC la lansare, sa scoatem 80$ in loc de 60$? Si asa, dam de un monstru sacru, un adevarat alien scarbos:


Niste fraieri s-au prins dupa aia ca acel content era pe cd-url original si fusese efectiv tinut ostatic de catre EA, basca faptul ca acel personaj adaugat in DLC e cam miezu' asa, avand in vedere contextul. Indiferent, lumea l-a luat si s-a bucurat ca a luat jocul cu un parazitar extra 20$ cat si un parazitar SecuROM DRM, a carui singura lauda e ca, spre deosebire de DRM-ul folosit in Dragon Age: Inquisition, asta macar nu-ti fute hardul. Bineinteles, totul prin acel minunat sistem de distributie digitala, al carui nume nu-l voi scrie, doar voi spune ca e un eufemism pentru "p**da ma-tii".

Intrati in joc, jucatorii au avut deliciul (sau supliciul) de a da de acelasi cover-based shooter penibil si simplist. Nu stiu cine le-a zis ca ala-i miezul jocului. Oricare a fost viziunea originala a producerilor si developerilor Mass Effect, demult plecati din Bioware, aceasta a fost scofalcita precum un picior de chinezoaica intr-un papucel de-ala imposibil de mic, intoarsa pe toate partile si violata in toate gaurile. S-au lasat pagubasi sa mai dea o urma de ambiguitate morala alegerilor posibile ale lui Shepard, oricum se vazuse dinainte ca orice actiune luai in Mass Effect nu conta in Mass Effect 2 sau 3 (l-ai pus pe Udina in consiliu? El e! L-ai pus pe Anderson? Udina e acum!), tot ce era peste doua linii de dialog schimbat fusese aruncat pe fereastra cu retconnuri de toata jena (daca lasai consiliul sa moara dupa aia noul consiliu nu mai voia sa te vada - chestia asta e un copout ca sa nu creeze un alt consiliu si inca 5 amarate de linii de dialog diferite), mesajul initial nationalist si un pic xenofob (uneori pe buna dreptate) a fost si el transformat in ceva mult mai digerabil pentru gloata, si anume cretinatatea aia de polaritate sintetic-organic, personajele care aveau ceva dark side sau macar o latura mai anti-hero se duc full white knight hero, personajele vag rele cu idealuri sau obiective mai complexe au fost transformati in niste cartoon villains a caror scuza e ca, ghici ce, "the devil made me do it". Sa mor, cred ca au luat-o pe aceeasi grasa feminista care citeste Twilight si au mutat-o peste tot sa scrie ineptiile la tot Bioware-ul, ca pare ca e aceeasi mana peste tot (si dupa ce au tarat-o sa scrie scursurile de continuari la Mass Effect si Dragon Age au vandut-o la Blizzard ca sa scrie Starcraft 2 si Diablo 3). Ca sa punem bombonica cea mai putreda pe coliva precum un musuroi de mucegai, sfarsitul ala cu aquafresh in trei culori nici macar n-a fost debitat de vaca aia - au dus-o in tarc cat timp managerii oligofreni de la EA s-au strans intr-o camera de sedinta, au supt pixul pana s-au facut albastrii pe limba, si-au potrivit cravatele pentru extra deprivare de oxigen si au trantit ei finalul ala, un final atat de revoltator incat au trebuit (si cred ca li s-a uscat mana cand au facut asta!!!) sa scoata DLC gratis in care sa mai dea un pic de deznodamant fanilor deja dezolati peste masura, pentru ca, nu-i asa, ce rahat stiu scriitorii aia, las' ca sunt ei manageri EA si fac cacatu' praf!

Exemplul de prima presa cum poti sa strici si mai grav ceva stricat deja, in asa fel incat sa-l deformezi fara sansa de reparare. Universul ala a murit cu canonul prezent, si pana nu-l vand la Disney sa-i faca un retcon cu Mickey Mouse, nu pot sa vad cum ar putea sa pice si mai rau. Hai totusi sa ma bat peste gura, apare Andromeda si in iad inca n-am dat de fund.

Jocurile din universul M&M erau unele din cele mai savuroase în momentul în care a apărut MM9. Mi-am petrecut o bună parte din copilărie jucând seriile Heroes și M&M și deși după MM8 și HMM4 era clar că barca se clătina și avea nevoie de un suflu nou în pânze, greața asta de joc m-a luat prin surprindere. Nici nu merită să scriu multe despre, tot așa cum nu merită nici voi să vă petreceți mult timp citind. Pe scurt:

- este hâd, plictisitor și complet decuplat de universul Enroth din care chipurile, face parte
- este PLIN de buguri, care de care mai gamebreaking
- povestea este atât de forțată și insipidă încât sunt convis că a fost scrisă pe veceu în momente de constipație maximă
- gameplayul, adică singurul aspect al jocurilor mai vechi din serie care trebuia revitalizat, este același




Bine, hai, muzica este decentă.

CSul era un joc mișto de felul lui, doar că un magnet pentru gherțoi. Și știți ce mai prinde bine la gherțoi? Păcănelele!
Ei, acum cum ar fi să combini CSul cu păcănelele? Uite, ar ieși fix CSGO.




Valve a dezvoltat în CSGO o microeconomie la sânge și a închis ochii la felul în care ea era exploatată în mod pervers de betting sites. Să fim înțeleși, timp de ani de zile ORICE stream de CSGO care avea mai mult de 100 de viewers era cu și despre skin betting. Canalele de CSGO pe YT cu milioane de sbscribers aveau ca temă, exclusiv, skin bettingul.
Iar ca mârlănia să fie completă, păcăneaua CSGO nu are age limit așa că puștimea poate să fie prostită la liber.


Dacă cineva nu știe exact despre ce vorbesc, iaca un video care explică bine ce s-a întâmplat:
Mișto joc.
Într-un final însă s-au sesizat și Valve și au trimis ceva mailuri de la avocați câtre site-urile de betting "cmon guys, stop it!

...iar mai apoi au introdus PAY2SPRAY

This is some mobile freemium level of assfuckery.