Forum LEVEL

mmm castronel. mi s-a facut foame

Jumpscare-urile la care se referă MC sunt cel mai probabil acele „fear flashes”, o mecanică nou introdusă în Rebirth. În momentul în care protagonista cedează psihic, fie de la prea mult întuneric, fie de la prea multe orori privite insistent, pe lângă efectele clasice de vertij amnesiac, ecranul e spamat cu niște imagini ușor disturbing, acompaniate de sunete stridente. Nu e foarte plăcut, dar e mai degrabă iritant decât băgător în sperieți. Iar cu o gestionare corectă a resurselor de iluminat, frecvența lor se reduce semnificativ. Personal m-aș fi lipsit și eu de mecanica asta, sau aș fi preferat ceva mai subtil și mai bine realizat. În orice caz, băieții de la Frictional au luat notițe și astăzi a ieșit un patch care cică ar diminua aceste fear flashes. Încă n-am verificat, dar în această seară voi experimenta și o să revin cu impresii.

Jocul are un început cam stângaci. Mi s-a părut că se deversează prea multă „poveste” în primele două ore, iar liniaritatea primelor segmente mi-a amintit mai degrabă de A Machine For Pigs decât de The Dark Descent. Intriga escaladează neașteptat de repede spre horror supranatural cu arome eldritch, apoi revine pe un teritoriu mai familiar, cu momente de explorare și rezolvat puzzle-uri (care-s chiar decente). În mod nu foarte surprinzător, cam aici a început să mă ia cu spaime și cu save & exit-uri precipitate. Cum tendința în toate jocurile Frictional e dinspre rău spre inimaginabil de rău, nici nu vreau să mă gândesc ce orori mă așteaptă mai târziu.

^p much. cred ca primele cateva locatii au rolul de tutorial omega extins.

Mahdi wrote: ↑23 Oct 2020, 20:17 Jumpscare-urile la care se referă MC sunt cel mai probabil acele „fear flashes”, o mecanică nou introdusă în Rebirth.

Exact despre acestea citeam prin comenturile de pe steam.

Radem, glumim, dar trebuie sa intru in el.

a patra impresie: intr-o buna zi voi intelege de ce imi fac asa ceva/10.

a cincea impresie: salasul lupului abis/10.

a sasea impresie: se iveste hidosul chip al spectrului progresist/10.

Waaagh! wrote: ↑25 Oct 2020, 00:14 a cincea impresie: salasul lupului abis/10.

69 nice

a șaptea impresie:

Am avut nopți neliniștite după primele sesiuni petrecute in Amnesia: Rebirth (AR). M-am gîndit la cîteva note despre istoria colonială a continentului african, la simbolismul lui Lukundoo și dacă nu cumva aș putea trece o paralelă neeuclidiană între Heart of Darkness și The Dream-Quest of Unknown Kadath. Totul condimentat cu puțină teozofie și apoi lăsat la copt în furnalele spumegînde ale palingenzei. Veți spune că e excesiv, dar la un astfel de nivel se poate discuta critic despre jocuri precum Amnesia: A Machine for Pigs (MFP), sau SOMA. Treptat însă, frămîntările mele s-au preschimbat. În loc să fiu ros de griji și nesigur dacă voi fi capabil să fac dreptate unui joc de asemenea calibru, am început să mă întreb dacă voi reuși să salvez ceva, nu din creuzetul incandescent al transmigrării, ci dintr-un tomberon în flăcări.

AR este un survival horror fără survival și fără horror. Este lipsit de misterul lui Amnesia: The Dark Descent (TDD), de încărcătura alegorică a lui MFP și nu este nici măcar o umbră a pasului hotărît peste pragul necunoscutului și necuprinsului din SOMA. Ideile interesante sunt epuizate după cam o oră de joc, punct la care se transformă într-un amestec mai apropiat de Relic Hunter și Stargate: SG-1 decît de orice noțiune pînă acum asociabilă cu Frictional Games (FG). Jocul încearcă să abordeze cîteva subiecte tabu, dar o face în chipuri care în cel mai bun caz pot fi considerate copilărești și naive pînă la momentul la care devin pur și simplu jignitoare prin felul în care bagatelizează ceea ce pînă la urmă este o reprezentare a suferinței umane. Suferința a fost mereu o temă centrală în jocurile FG, dar niciodată trivializată. În acest titlu, datorită unor stîngăcii și obtuzități sinistre, suferința devine un izvor de comedie și rîsete pînă la stîrnirea lacrimilor. Nu mi-e rușine să recunosc faptul că mi s-au umezit ochii în TDD, MFP și SOMA chiar mult după prima jucare, dar niciodată de rîs.

În ceea ce privește jocul propriu-zis, nu e mare lucru de comentat. Execuția este una de efort minim și destul de rudimentară. Se joacă mai prost chiar ca MFP, tensiunea anulîndu-se cu totul imediat ce realizăm că monștrii sunt lipsiți de semnificație. Întîlnirea cu ei nu prezintă nicio miză și nu încurcă în niciun fel progresul. Toate confruntările se rezolvă cel mai comod ținînd apăsat W și văzîndu-ne mai departe de drum. Inventarul este o iluzie. Resursele nu au un uz real, căci jocul este un simulator de plimbăreală cu lipsuri grave și în singurele aspecte relevante ale plimbărelii (povestea, introspecția etc.), iar multe dintre obiectele pe care le găsim nu au de fapt niciun uz în afara cîtorva care joacă diverse roluri de chei. Există o cantitate uriașă de dialoguri, monologuri, note și amintiri, dar niciunele nu sunt interesante sau memorabile, rezumîndu-se la variațiuni științifico-fantastico-inutile pe misticismul lui TDD sau tratatea unor drame existențiale cu flerul unui student din anul I la arte liberale. Unele dintre puținele momente care ar fi avut potențialul pentru a reda teroare cu substanță sunt stricate de lamentări neintenționat ilare, la limita tragicomicului, venind din partea inamicilor. Spre deosebire de celelalte jocuri Amnesia, protagonista lui AR, Tasi Trianon, este o supereroină. O femeie puternică și independentă, a cărei voință nu poate fi strunită, ce este capabilă să execute prize de judo, lovituri cu podul palmei în bărbie și veritable drop-kicks împotriva oricărei amenințări. Are și un limbaj de pirandă în tramvai, trăgînd înjurături cu o voluptate primăvăratică. Volumul de invective și cuvinte colorate din acest joc este stupefiant. Cred că la un moment dat am prins șașe variațiuni ale lui ”căcat” într-o propoziție de cinci cuvinte. Cam trei sferturi din tot ce spune Tasi (spoiler alert, vorbește mult) este ”mă cac pe tine”, ”mă fut pe tine”, ”ești un fiu de curvă” și alte înflorituri ale spiritului cu adevărat liber.

Altfel, parcursul în joc este unul extrem de liniar, încetinit numai de puzzleuri foarte simple (ceva mai laborioase ca în MFP, dar practic tot acolo) și întîlniri cu aceiași inamici care se rezolvă de fiecare dată la fel, în chipul cel mai comod pur și simplu prin ignorarea lor și văzutul de drum. Nu există o lume care să fie explorată sau măcar iluzia unei lumi dincolo de tunelul străbătut. Nu e mare lucru care să facă lăuntricul să tresară și nu există niciun fel de alegere care să poarte chiar și numai în imaginar vreo relevanță. Producătorii acestui joc ar fi putut învăța foarte multe de la cei care au făcut TDD, MFP și SOMA în ceea ce privește construirea unui univers apăsător, a unei povești gîndite și care să provoace gînduri, și în prezentarea unor personaje interesante. Adevărata oroare este întrezărită atunci cînd realizăm că Serious Sam 4 este un joc mai inteligent alcătuit, cu o scriere care reușește să strecoare subtil cîteva idei cu substanță între glume și împușcături. Ce AR reușește să facă este să arunce toate reflectoarele pe orice aspect și să deverseze basculanta de cunoștințe asupra lui, risipind orice urmă a misterului, relaxînd toată tensiunea și eliminînd teama de necunoscut. Culmea e că are niște încheieri interesante, dar sub nicio formă nu merită pierderea de vreme pînă acolo, și oricum fiecare final este pînă la urmă lipsit de substanță sau de satisfacția unui sfîrșit de călătorie, fie ea și în hăul pierzaniei. Întîmplător sau nu, este singurul joc în care ascensorul emblematic o ia în sus și nu în jos. AR nu este un joc despre pogorîrea în infern, ci o fantezie stînjenitoare a emancipării feminine. Nu lipsește decît uniforma lui Captain Marvel.

Nu știu cui i s-ar putea recomanda acest titlu. Nu are greutatea unui horror implicit și eșuează complet și sub aspectele explicite ale terorii. Este un rateu atît ca joc de acțiune cît și ca unul de aventură, iar drept simulator de plimbăreală nu ar putea trece decît dacă acceptăm unul extrem de superficial. Îmi este jenă de lipsa de rușine a celor care l-au făcut, sunt dezamăgit de direcția care a fost luată și nu mai am niciun fel de speranțe pentru viitor. E adevărat că SOMA mi-a făcut așteptările mult prea mari, dar singurul lucru care atinge abisul este calitatea execrabilă a lui AR.

pune 3 screenshots si o nota la final si e bun de review pentru site

Delectabilă relatare, într-adevăr.

În altă ordine de idei, văd că declinul continuă. Doar Cyberpunk 2077 mai poate salva acest an.

marvas wrote: ↑27 Oct 2020, 00:57 pune 3 screenshots si o nota la final si e bun de review pentru site

As prefera sa contribui pentru site cu reviewurile unor jocuri care merita atentie. Si publicitatea negativa e prea mult pentru AR. Insa, in situatia extrem de improbabila in care ma imbat, sau daca jocul ajunge totusi pe mana trubadurilor satanei, ar merge o repovestire a firului narativ in formatul de balada.

Cristan wrote: ↑27 Oct 2020, 01:21 Delectabilă relatare, într-adevăr.

În altă ordine de idei, văd că declinul continuă. Doar Cyberpunk 2077 mai poate salva acest an.

Hai ca SS4 a fost chiar foarte bun. In perspectiva timpului n-o sa tina nimeni minte problemele zilelor de lansare.

Deci cam asta a fost piesa, mult zgomot pentru nimic. Se pare ca va trebui pana la urma sa incerc sa termin Outlast 2.

YEP. O inexplicabila si amara deziluzie. Am auzit totusi un zvon, despre care nu sunt foarte sigur, ca cica trubadurii ar pregati totusi un articol critic despre aceasta castroniada.

^p accurate

"Though not quite as scary as its acclaimed predecessor, Frictional's long-awaited sequel still delivers plenty of high-quality, narrative-rich horror that is sure to give you cold sweats."



The Good:

A horrifying and emotionally involving story
Environments that are both gorgeous and repulsive
Immersive and chilling sound design
Clever puzzles that make great use of the game’s physics simulation

The Bad:

Survival elements are window dressing rather than core to the gameplay
Stealth and chase sequences feel overly scripted and don’t pose much genuine threat
The early going is a bit exposition-heavy

Our Verdict:

Although neither as scary as the original nor as disturbing as SOMA, Amnesia: Rebirth is a more personal, emotional tale with plenty of horror to spare.











https://adventuregamers.com/articles/vi ... ia-rebirth

https://amnesiarebirth.com/

https://store.steampowered.com/agecheck/app/999220/

https://www.gog.com/game/amnesia_rebirt ... birth_game

lol. crek.