Forum LEVEL

Cum se capturează spaţiul public? Nu e suficient să ai o idee, dacă nu o poţi vinde publicului. În formula lansată, Coaliţia pentru Familie avea şanse minime de a produce un referendum pentru schimbarea Constituţiei. Aşa că şi-a identificat corect ţintele şi le-a convins să colaboreze. Cum a făcut-o e greu de spus, de vreme ce nu avem nicio idee despre cine şi cum finanţează această organizaţie. Dar în plan de comunicare, cei de la CpF au lucrat extrem de profesionist. Au găsit vectori de imagine care să le poarte mesajul, au trecut graniţa doctrinară în zona ortodoxă ajutaţi de jurnalişti şi intelectuali speriaţi de invazia de progresişti sau de musulmani. Au speculat orice temă cu conotaţie sexuală apărută în spaţiul public. Practic, au parazitat orice idee sau personalitate care îi putea ajuta să-şi împingă propria agenadă. Faptul că nu au avut proprii lideri care să vorbească în public i-a salvat de atacuri personale. Au vândut idei şi nu persoane.

Fără PSD nu există referendum. Să fie clar. Poate să se dea peste cap Coaliţia de trei ori şi să se transforme în ce vrea, inclusiv în Ileana Cosânzeana. Fără PSD nu există referendum. Şi dacă PSD, deşi permite ţinerea referendumului, îşi propune politic să nu iasă votul pro, poate să împiedice planurile finale ale Coaliţiei. Dar PSD este slab, şubrezit de problemele persoanele ale liderilor săi, de propriile alegeri şi a muşcat nada în întregime. Cum să nu accepţi trei milioane de semnături care se pot transforma în trei milioane de voturi? Cum să nu accepţi idei tradiţionaliste când tu însuţi ai construit acelaşi lucru în campania lui Victor Ponta? Cum să nu te asociezi cu cei care îţi întăresc bazinul tradiţional şi îţi promit că ţi-l lărgesc în Ardeal? Dar, mai ales, cum să pierzi un instrument de presiune de acest nivel, instrument cu care cine ştie câte lucruri poţi face când ţi-o fi viaţa mai grea şi-ţi bate DNA la uşă? Pragmatic, mai bine îl ţin eu decât să se ducă la ceilalţi. Aşa că PSD a deschis uşa larg Coaliţiei, a îndepărtat funiile de usturoi de pe prag şi şi-a dezvelit primitor jugulara. Nu a contat că PNL a făcut acelaşi lucru într-un moment deosebit de straniu şi împotriva recomandărilor preşedintelui Iohannis. Nu contează nici că USR era gata să cedeze sub presiunea aceleiaşi Coaliţii. Nimeni de la PSD nu a luat în calcul că, de fapt, Coaliţia joacă la toate capetele, pentru că e transpartinică. Precum Gollum aflat sub vraja inelului care unea tot, PSD a acceptat pactul prin care i se oferea pe tavă România profundă.

Ziua în care Coaliţia va întoarce armele împotriva PSD Nu se va întâmpla prea curând, nu se va întâmpla până când Referendumul nu va consfinţi victoria zdrobitoare a ideilor Coaliţiei. Până în acel moment, Coaliţia e la mâna PSD. După ce va învinge şi va schimba Constituţia, Coaliţia e liberă să facă ce vrea, pentru că PSD nu îi va mai sta în cale şi nici nu o va putea elimina din propria casă. O observaţie remarcabilă din perioada protestelor cu OUG 13 şi 14 a fost faptul că forumurile Coaliţiei erau pline de mesaje împotriva corupţiei şi a PSD. Oamenii care susţin Coaliţia au protestat în Piaţa Victoriei alături de „progresiştii“ pe care îi dispreţuiesc atunci când vorbesc despre familie. Ar fi de geniu ca, după modificarea definirii familiei, următoarea temă a Coaliţiei să fie anticorupţia. Va devasta pur şi simplu PSD, căruia i-a suflat electoratul în campania pentru referendum. PNL a fost deja amorţit pe zona familiei şi nu va putea să facă altceva decât să suţină Coaliţia. USR mai respiră, dar dificil, din cauza emoţiilor evenimentelor din ultimele zile. Coaliţia nu are de ce să accepte suveranitatea politică a PSD odată ce îşi vede agenda câştigând. Adevărul e că PSD şi Coaliţia sunt o alianţă oportunistă, unul călărindu-se pe celălalt. Şi, pentru că tot le place celor de la PSD povestea cu scorpionul şi cu broasca, mă tem că PSD e broasca în această poveste.

Pericolul mare e ca, prin acţiunile sale, Coaliţia să atragă întreaga societate într-o direcţie periculoasă, eminamente simbolică şi cu potenţial extremist şi autodistructiv. Există suficiente exemple în propria noastră istorie recentă şi putem vedea şi în alte ţări cam cum funcţionează o astfel de abordare socială. Sunt de acord că ni se vinde o temă falsă, dar i-am deschis uşa şi nu mai poţi pretinde că nu există. Nicuşor Dan a făcut un lucru bun atunci când a ţinut discursul de demisie din USR. Povestea Coaliţiei pentru Familie nu este despre gay sau despre familia tradiţională, e despre libertăţile civice. Paradoxal, aceleaşi pe care le invocă şi cei de la PSD atunci când vorbesc despre antijustiţie. Lume mică. Câteva principii.

nu avem nicio idee despre cine şi cum finanţează această organizaţie.

Plecarea lui Nicuşor Dan lasă USR nu doar fără preşedinte, ci şi fără sediul oficial. În actele de înfiinţare, formaţiunea are adresa în Vaslui, în casa soacrei lui Nicuşor Dan. Partidul a mai fost nevoit să îşi mute odată sediul, după excluderea din partid a soţului lui Clotilde Armand.

"Cand am vazut ambuscada, eu m-am ridicat si am vrut sa ma retrag, iar tot acest grup violent si agresiv se indrepta spre mine. Deci, eu eram cea vizata. Se dorea probabil linsarea primarului general, dar au fost impiedicati sa ajunga in proximitatea mea. Imi pun intrebarea: mai pot sa vin la serviciu sau trebuie sa umblu cu SPP, bodyguarzi sa ma apere de trei ONG-uri finantate de George Soros? (...)", a spus Firea, citata pe site -ul televiziunii de stiri.

Pe când la noi se trăgeau oamenii de la sat la oraş – din aceeaşi raţiune pentru care acum se duc în străinătate: pentru că acolo se trăieşte mai bine – pe aiurea avea loc o revoluţie: se descoperise “minunea lumii moderne” – pilula anticoncepţională. Întâmplător sau nu, aceasta a venit exact la timp: în momentul când generaţia baby-boomers-ilor ajungea la adolescenţă, îi descoperea – graţie “tranzistorului” (care a făcut cu putinţă radioul portabil) – pe The King cu rock-ul lui, pe cei patru magnifici de la Liverpool, minijupa şi moda unisex. Oricât de scandaloase ar părea (şi au părut în epocă) lucrurile acestea, ele n-au apărut din nimic. Undeva, în umbra lor e Războiul.

Noi nu le-am cunoscut decât în mică măsură, dat fiind că, din 1966, n-am mai putut profita – decât foarte puţini, şi aceia foarte rar – de pilulă. Ceauşescu dă faimosul lui decret antiabortiv naţionalizând trupul femeilor şi pasiunile tinerilor (care ar fi trebuit să cultive doar “romantismul revoluţionar”). Timp de încă două decenii şi jumătate, sexul rămâne tabu în România comunistă şi pudibondă, prelungind în mod straniu cutumele rurale într-o lume care vrea să se modernizeze rapid. Era epoca în care băieţii stăteau sub ameninţarea “vitrinei cu porțelanuri” (“o spargi, o iei”), iar fetele sub spectrul chiuretajului în care multe şi-au pierdut viaţa, multe au fost mutilate şi multe traumatizate fie de clandistinitatea operaţiei (adesea făcută pe masa din bucătărie), fie de ancheta care i-a urmat dacă a fost descoperită. Adolescenţa comunistă era artificială, dat fiind că tinerii ştiau foarte bine că-n domeniul cel mai intim trebuie să se cenzureze mai abitir decât la şedinţele pe unde erau aduşi cu arcanul şi, uneori, puşi să cuvânte. Expresia acestei artificialităţi sunt filme precum “Liceenii”, care se vrea o variantă realist-socialistă a poveştii lui Tristan şi a Izoldei, cei cărora nu le e îngăduită decât o privire învăpăiată de dorinţă şi o atingere castă (temă reluată ad nauseam de telenovele). Nu e de mirare că astăzi asemenea filme revin în mentalul celor a căror carne s-a ofilit după încercările libertăţii (şi a libertinajelor ei) şi care detestă – adesea fără s-o recunoască – noua generaţie, ce are firescul pe care oamenii timpului lor nu-l aveau. Puritatea de pacotilă a acestor filme e un bun pandant al productivităţii iluzorii a uzinelor ceauşiste.

Nu doar că sexul s-a liberalizat, dar – poate mai important decât asta – s-a privatizat corpul. În lumea tradițională, corpul e în bună măsură social; așa se explică nu doar portul popular (sau stilurile vestimentare), ci și pedagogia macabră a supliciilor publice. Pe vremea lui Ceauşescu oamenii – cu rare excepţii, precum gimnastele – nu aveau corp: erau înghesuiţi fie în uniforme, fie în haine de proastă calitate. Acasă se spălau, la bloc, când se dădea apă caldă (câteodată doar de două ori pe săptămână), iar la ţară în lighean (dat fiind că acolo nu se inventase – şi, în mare, nici acum nu s-a inventat – apa curentă). Vara hainele din supraelastic se lipeau, transpirate, de corp, iar iarna era dominată de obsesia frigului (la fel de prezent în casele – neîncălzite, căci agentul termic era restricţionat – ca şi afară). Lipsa apei curente şi a celei calde în particular mai afecta oamenii într-un fel: dat fiind că nu puteau fi spălate prea des, hainele (și lumea) se adaptaseră la culorile pe care nu se vderea murdăria – cenuşiu, gri închis, culori mohorâte care consonau cu întunericul serilor fără lumină şi cu starea delabrată a clădirilor din oraşe. În acest context, iubirile erau platonice (focalizate mai curând pe faţa decât pe corpul celuilalt), iar tandreţea se manifesta prin mersul ţinându-se de mână şi, eventual, prin împărţirea unui sandwich