Re: Discuţii politice, ca la cafenea
Posted: 2 Jun 2017, 18:20
Cum va distruge Coaliţia pentru Familie PSD. Şi pe noi, alături de ei
Cum se capturează spaţiul public? Nu e suficient să ai o idee, dacă nu o poţi vinde publicului. În formula lansată, Coaliţia pentru Familie avea şanse minime de a produce un referendum pentru schimbarea Constituţiei. Aşa că şi-a identificat corect ţintele şi le-a convins să colaboreze. Cum a făcut-o e greu de spus, de vreme ce nu avem nicio idee despre cine şi cum finanţează această organizaţie. Dar în plan de comunicare, cei de la CpF au lucrat extrem de profesionist. Au găsit vectori de imagine care să le poarte mesajul, au trecut graniţa doctrinară în zona ortodoxă ajutaţi de jurnalişti şi intelectuali speriaţi de invazia de progresişti sau de musulmani. Au speculat orice temă cu conotaţie sexuală apărută în spaţiul public. Practic, au parazitat orice idee sau personalitate care îi putea ajuta să-şi împingă propria agenadă. Faptul că nu au avut proprii lideri care să vorbească în public i-a salvat de atacuri personale. Au vândut idei şi nu persoane.
Fără PSD nu există referendum. Să fie clar. Poate să se dea peste cap Coaliţia de trei ori şi să se transforme în ce vrea, inclusiv în Ileana Cosânzeana. Fără PSD nu există referendum. Şi dacă PSD, deşi permite ţinerea referendumului, îşi propune politic să nu iasă votul pro, poate să împiedice planurile finale ale Coaliţiei. Dar PSD este slab, şubrezit de problemele persoanele ale liderilor săi, de propriile alegeri şi a muşcat nada în întregime. Cum să nu accepţi trei milioane de semnături care se pot transforma în trei milioane de voturi? Cum să nu accepţi idei tradiţionaliste când tu însuţi ai construit acelaşi lucru în campania lui Victor Ponta? Cum să nu te asociezi cu cei care îţi întăresc bazinul tradiţional şi îţi promit că ţi-l lărgesc în Ardeal? Dar, mai ales, cum să pierzi un instrument de presiune de acest nivel, instrument cu care cine ştie câte lucruri poţi face când ţi-o fi viaţa mai grea şi-ţi bate DNA la uşă? Pragmatic, mai bine îl ţin eu decât să se ducă la ceilalţi. Aşa că PSD a deschis uşa larg Coaliţiei, a îndepărtat funiile de usturoi de pe prag şi şi-a dezvelit primitor jugulara. Nu a contat că PNL a făcut acelaşi lucru într-un moment deosebit de straniu şi împotriva recomandărilor preşedintelui Iohannis. Nu contează nici că USR era gata să cedeze sub presiunea aceleiaşi Coaliţii. Nimeni de la PSD nu a luat în calcul că, de fapt, Coaliţia joacă la toate capetele, pentru că e transpartinică. Precum Gollum aflat sub vraja inelului care unea tot, PSD a acceptat pactul prin care i se oferea pe tavă România profundă.
Ziua în care Coaliţia va întoarce armele împotriva PSD Nu se va întâmpla prea curând, nu se va întâmpla până când Referendumul nu va consfinţi victoria zdrobitoare a ideilor Coaliţiei. Până în acel moment, Coaliţia e la mâna PSD. După ce va învinge şi va schimba Constituţia, Coaliţia e liberă să facă ce vrea, pentru că PSD nu îi va mai sta în cale şi nici nu o va putea elimina din propria casă. O observaţie remarcabilă din perioada protestelor cu OUG 13 şi 14 a fost faptul că forumurile Coaliţiei erau pline de mesaje împotriva corupţiei şi a PSD. Oamenii care susţin Coaliţia au protestat în Piaţa Victoriei alături de „progresiştii“ pe care îi dispreţuiesc atunci când vorbesc despre familie. Ar fi de geniu ca, după modificarea definirii familiei, următoarea temă a Coaliţiei să fie anticorupţia. Va devasta pur şi simplu PSD, căruia i-a suflat electoratul în campania pentru referendum. PNL a fost deja amorţit pe zona familiei şi nu va putea să facă altceva decât să suţină Coaliţia. USR mai respiră, dar dificil, din cauza emoţiilor evenimentelor din ultimele zile. Coaliţia nu are de ce să accepte suveranitatea politică a PSD odată ce îşi vede agenda câştigând. Adevărul e că PSD şi Coaliţia sunt o alianţă oportunistă, unul călărindu-se pe celălalt. Şi, pentru că tot le place celor de la PSD povestea cu scorpionul şi cu broasca, mă tem că PSD e broasca în această poveste.
Pericolul mare e ca, prin acţiunile sale, Coaliţia să atragă întreaga societate într-o direcţie periculoasă, eminamente simbolică şi cu potenţial extremist şi autodistructiv. Există suficiente exemple în propria noastră istorie recentă şi putem vedea şi în alte ţări cam cum funcţionează o astfel de abordare socială. Sunt de acord că ni se vinde o temă falsă, dar i-am deschis uşa şi nu mai poţi pretinde că nu există. Nicuşor Dan a făcut un lucru bun atunci când a ţinut discursul de demisie din USR. Povestea Coaliţiei pentru Familie nu este despre gay sau despre familia tradiţională, e despre libertăţile civice. Paradoxal, aceleaşi pe care le invocă şi cei de la PSD atunci când vorbesc despre antijustiţie. Lume mică. Câteva principii.