Feedback (with story?) part 1/2
Mijlocul lunii aprilie. O sâmbătă. Era una din primele zile
adevărate de primăvară. Ca om friguros cu imunitate mediocră, era o adevărată bucurie să ies doar în tricou afară. O zi perfectă de mers pe jos în oraș și să îți iei revista Nivelul 2 pentru care ai dat comandă cu o zi înainte, de la un sediu pe care urma să îl descoperi cu Google Maps.
Îmi plănuisem traseul astfel încât să vin dinspre Universitate și să intru pe prima stradă de dinainte de Teatrul Mic. Pe telefon nu se afișa decât numele de Jean-Louis de Calderon, și am crezut că intru direct pe ea și apoi ajung la colțul străzii Thomas Masaryk, sursa revistelor Nivelul2. Cu stupoare și frustrare am realizat că nu găsesc ușor strada și că mă învârt pe mai multe străduțe care încep din Piața Rossetti. Străzile din centrul Bucureștiului nu sunt generpase cu plăcuțele cu nume. Iar oamenii de prin preajmă dau direcții aiurea. Mi-am dat seama în cele din urmă că eram, inițial, pe drumul cel bun, doar că prima bucată a străzii Calderon se numește Dimitrie Gerota, și că îți trebuie un zoom pervers de insistent pe hartă pentru a afla asta. Oh well.
Am sunat la interfonul unui bloc vechi și uitat de la începutul străzii Masaryk, vis-a-vis de o cafenea. Ușa blocului s-a deschis destul de repede și am intrat odată cu o doamnă cu câine care locuia acolo. Părea, sau așa îmi imaginam eu, destul de indignată de prezența mea evident confuză, ca și cum nu eram primul acolo, de parcă „încă unul din tinerii ăștia care vin din ce în ce mai des să îți cumpere din blocul nostru nu mai știu ce revistă de jocuri”. Uitasem cum e lifturile vechi. Am urcat până la etajul 5 (greșesc?) într-o cutie strâmtă de lemn pe care am împărțit-o cu plictisita doamnă. Având dubii despre capacitățile liftului, am decis repede că la plecare cobor pe scări.
Pe hol am început să îmi imaginez și să mă simt ca un începător în achiziții ilegale de droguri sau arme în blocuri cu aer închis, mari și strâmte, în care nu mă simt ca acasă. De fapt, ce de să mă mint singur? Normal că urma să fac o tranzacție cu droguri. O revistă care nu se găsește la chioșcurile de ziare, în văzul lumii, care mai e și scumpicică, nu este altceva decât un drog suspect. Sunt dependent de hârtie colorată, cu imagini luate din locuri ireale și texte artistice, învelită în coperți lucioase.
Înainte să concluzionez aceste gânduri, un Vali vădit zâmbăreț îmi deschide ușa, aparent deja
undeva sus, purtat/afectat/radiat de teancurile de exemplare N2. Sau poate era doar somnoros, who knows.
Cu achiziția validată, am ieșit încântat ca un copil cu o jucărie sau bandă desenată mult așteptată. M-am uitat puțin la ea apoi am băgat-o în geanta special luată ca să o țină dreaptă cât mă mișc prin oraș. Știam din start că voi începe acasă cu articolul cu Serious Sam. E vorba de o serie cu care am o istorie lungă, începută în copilărie, de asemenea eram și serios de curios de informațiile despre SS4.
A fost o experiență magică și unică, pe care dacă aș repeta-o s-ar putea să-și piardă din valoare. Plus că văd că revista se livrează și la Red Goblin, destul de aproape de sediu de fapt, un magazin care îmi e familiar, așa că probabil o să cumpăr de acolo de obicei. Dar dacă vă ia comision mare să îmi spuneți, că îl cert pe proprietar dacă e. Îmi e vecin de cartier și pot.
-
Ca să mai detensionez situația așteptării noului număr, mi-am zis că prinde bine o povestioară ca asta și o porție cât pot de zdravănă de feedback. N-am mai scris oricum un feedback post de mulți ani, iar de când N2 e pe print încă nu am dat cu părerile mele în amănunt pe aici. Nu pot spune încă însă tot ce cred despre toate articolele. Savurez un număr al revistei destul de lent, făcând asta scad din timpii morți până la numărul următor. De fapt, recent mi-am luat și nr.2 din Red Goblin, așa că am ce citi liniștit până la numărul 4.
Am păstrat anumite articole mai spre final, pentru momente în care sunt cu adevărat liniștit, nu cu multe task-uri în minte. Astfel de articole sunt retro-ul cu Jedi Knight și Art by Game.
Articolul aniversar / interviul Serious Sam este frumos și colecționabil, mă bucură relația pe care o întrețineți cu Croteam. Deși am aproape toate jocurile lor (îmi lipsește DLC-ul lui Talos Principle), nu m-ar deranja să văd jocuri Croteam ca jocuri full pe viitorul apropiat. Sau și mai bine...de la colegii de la Devolver. Un Shadow Warrior ar fi..mmmm, delicios. Alături de un preview/hands-on la Shadow Warrior 2 bineînțeles. Păcat că mi se desprind pagini chiar din acest articol.
Ah da, am să vorbesc despre articole în ordinea în care le-am citit - în funcție de cât de vechi sunt jocurile de la review și de cât de interesat sunt să aflu anumite lucruri. Sau ordinea în care îmi amintesc de ele.
Secțiunea Focus a fost unul din motivele principale pentru achiziția urgentă. Gameri Disperați e o idee foarte bună care mă atrage. Vreau să îmi cumpăr o revistă și pentru acest gen de conținut, nu doar recenzii, previews și ceva specialități. Cred că sunt multe subiecte, aproape lună de lună, care merită disecate. Treaba cu simulatorul de urși și PewDiePie chiar merita tratată. Tonul sincer, de discuție, a lui ncv a fost relaxant pentru mine. Cred că nu pot exprima succint cât de mult îmi doresc o astfel de secțiune permanentă. Dramele din mediul gamerilor nu sunt mereu ceva superficial, ci au substraturi care merită dezbătute și prezentate obiectiv.
Top 20 cele mai așteptate jocuri din 2016? Credeam că nu o să mai vedem așa ceva în aprilie. În mare mi se pare deja redundant un astfel de articol, pentru că simt că știu deja despre acele jocuri, unele se amână pe anul următor, iar eu tind recent să îmi fac singur fel de fel de liste. Dar trebuie să recunoc că alegerile lui Chester sunt cât se poate de valabile, și spre rușinea mea oarecum, iată că am descoperit două titluri despre care nu aflasem până acum, foarte interesante. Mulțumesc. Și îmi place cum scrie Chester. Cineva de pe forum zicea că și-a ținut ascuns talentul, poate așa e.
Tocmai de aceea mi-a plăcut și cum sunt prezentate Doom și Fallout 4. Despre acestea două aș avea însă comentarii tehnice. Ca preview, Doom arată bine cu pagina aceea întreagă de cover, și cu screenshots imense. La Fallout 4 însă, pentru care nici nu mai așteptam review, nu prea văd rostul paginii de intro atât de aerisite, mai ales că jocul nu mai este recent și nici așa esențial de tratat. Dar na, cred că am ajuns eu să apreciez mai mult utilul decât frumosul.
Ceea ce îmi amintește de ultima pagină din Far Cry Primal (verso pentru pagina cu Fallout 4). Well, cred că ne prinde bine să avem și pagini strict cu artwork, și înțeleg și de ce s-a procedat așa, că nu prea se putea începe recenzia la Fallout 4 pe o pagină de dreapta. Dacă ați mai fi alocat o reclamă, probabil că aici ar fi fost. Nu știu exact ce mă determină să nu apreciez așa mult paginile de genul. Recenzia lui Aidan m-a amuzat, de la subtitlu la încheiere, fără să fie o întreagă bășcălie. Un review așa cum am apreciat la Aidan și când era nou. Țin minte că îmi plăceau totuși mai mult recenziile mai seioase, gen SpecOps the Line. Cred că depinde și cât de serios este jocul sau cât de serios merită tratat.
Bombshell. În sfârșit o notă corectă. Îmi place jocul, l-aș termina dacă nu aș avea un laptop construit din pământ și pietre. Dar am înțeles și de ce nu e totuși de notă mare, nici măcar 7. Totuși, cu 3 și 5 mi s-a părut exagerat de distrus de presa internațională.
SOMA. Cred că trebuie să mai citesc încă o dată cu atenție sporită, să citesc printre rânduri și în psihologia autorului. Cum reușește atât de bine Marius Ghinea să umple 8 pagini spunând atât de multe despre un joc, fără însă să dezvăluie nimic despre el? Ce îmi place din totdeauna la articolele sale este tonul atât de personal, și totuși dedicat unui public. De parcă o bucățică din sufletul său se află în cernelurile cu care s-au imprimat respectivele pagini. Creepy. Love it.
-
Mai sunt atât de multe de spus despre numărul 3, mai ales + și - overall, dar somnul a venit peste mine.