Deponia Doomsday, ca și jocurile precedente este un joc de aventură „point and click” așa cum povesteau bătrânii că existau în vremurile 2D-ului. Interfața este curată, fiind foarte ușor de folosit. Ce aduce nou fața de predecesoarele lui la capitolul gameplay sunt „quick-time events”. Daca ați mers cu gândul la TellTale și acum strâmbați din nas fiți fără grija, sunt rare si neintrusive îmbinându-se plăcut cu atmosfera momentului.
Dacă ați jucat trilogia originală și vă așteptați la o continuare a povești o să fiți dezamăgiți la începutul jocului și plăcut surprinși spre sfârșit. Dezamăgiți pentru ca Doomsday inițial dă senzația că developeri au vrut sa dea un reboot la serie și au căutat motive sa ignore sfârșitul din Goodbye Deponia, dar nu este așa. Povestea începe cu un pic înaintea evenimentelor din prima Deponie, evenimente care sunt perturbate de apariția unui călător în timp. Da, Deponia Doomsday este cu și despre mersul în timp. Primim o recapitulare a evenimentelor din jocurile anterioare, plus un comentariu filozofic „The end was never our creation, it was there all this time, we just tempted it. Așadar vom putea admira o nouă față a Kuvac-ului, orașul natal al lui Rufus, protagonistul seriei. Întâlnim personajele din primul joc, abia acum înțelegând pe deplin unele aspecte ale lor, precum relația lui Rufus cu Toni sau Lotto…adica Lotti…adica… mai bine le descoperiți voi. In dulcele stil Deponian, Rufus încearcă să își atingă telul de a ajunge pe Elysium creând haos în jurul lui într-un mod cu adevărat comic. Povestea se bazează pe umor. Lucru care îi iese mai mult sau mai puțin în funcție de gusturile fiecăruia. Personal am râs copios la rezolvările unor puzzle-uri iar altele au reușit să îmi smulgă măcar un zâmbet. Lucrurile devin un pic confuze din cauza time-travel-ului dar totul devine clar spre sfârșit. Sfârșit cu adevărat demn de numele Deponia. Sfârșit care ne amintește ca pe lângă umor jocul ne mai servește si o brumă de dramă. Goodbye Deponia anyone?
Ca tot veni vorba de puzzle-uri. Ca și în jocurile anterioare puzzle-urile pornesc de la cele mai evidente și se termină cu cele care necesită circa 5-10 minute de gândire. Nimic foarte complicat sau enigmatic mai ales pentru cei care au jucat si trilogia originală sau jocuri mai vechi precum Full Throttle unde soluțiile erau de multe ori aberante. Diversitatea lor este plăcută iar mersul în timp ne pune în situația dea a fi nevoiți să găsim alte soluții pentru puzzle-urile deja rezolvate. Mini-game-urile își fac si ele apariția precum un RPG old-school pixelat, un fel de X si 0 „with a twist” sau unul în care trebuie să ghidezi cu un laser o șopârlă otrăvitoare al cărui antidot provoacă flatulație excesivă.
Grafica este de excepție fiecare „cameră” fiind un bun material de wallpaper. Culori plăcute, vii și desene realizate manual care accentuează stilul umoristic al jocului dar și creează o atmosferă diferită pentru fiecare locație. Atmosfera este puternic susținută și de coloana sonoră, care nu se lasă mai prejos devenind una din favoritele mele. Animațiile ridică stacheta fata de primele jocuri, fiind mai fluide si per total mai satisfăcător de privit.
Ca dimensiune Deponia Doomsday este mai mare decât jocurile anterioare, fiind constituit din șapte acte (Goodbye Deponia având doar patru). Cine nu a jucat primele jocuri si-ar face o mare favoare sa le joace înainte de a se apuca de acesta deoarece conține multe referințe la primele jocuri dar mai ales spoilere. Daedalic Entertainment au reușit cu succes sa mai adauge un joc la seria Deponia fără sa nulifice povestea primelor jocuri si mai ales sfârșitul neașteptat pe care l-a avut trilogia fiind per total este un joc de excepție și nu trebuie ratat de nici un fan al genului Point and Click.