Aici o sa impartasesc ocazional cate o poezie sau doua cu voi, cand mai scriu ceva ce nu sunt tentat sa arunc la gunoi din prima. Apreciez orice opinii, critici, ironii etc. pe care cineva ar dori sa le lase aici si le multumesc tuturor celor care si-au luat din timp sa-mi citeasca mie poeziile, chiar daca le-au considerat prostii.
Spoiler:
peste ace ruginite
trec
umbre gri
de oameni singuri.
născuţi
în mormane de reziduri
licurici cad seceraţi
de gloanţe reci,
neoane pulsează
ca artere
şi vampiri disperaţi cad ca muştele
în grădini ofilite
într-o băltoacă
goală
de orice doamne-doamne
văd un chip de şacal
ce-mi rânjeşte,
trag un cosciug cu o zambilă pe el
şi îmi arăt colţii
lanternelor crăpate
Spoiler:
o zdreanţă
pică
de pe pod,
faruri trec
mai departe
fulgi ard
piei de cadavru,
versul îşi rupe gâtul
în poleiul de pe cord
şi dihănii transpiră
excitate după geamuri.
Poezia ta ma duce cu gandul printr-un satuc uitat de lume de prin Rusia, anul 1903, unde gaseai cadavre de baietei in padurile din apropierea sinelor de tren. Imi place.
Multumesc Aveam in minte o scena din "Calauza" lui Tarkovski cand am scris-o dar am ajuns la cu totul alta imagine la final. Interesanta si imaginea ta.
o
frunză veștedă
cade
între pereții diformi
și negri
ai singurătății
calmul
e o victorie
à la Pirus
împotriva umbrelor
cu iatagane,
mii de ochi
privesc
pe furiș,
prin crăpături,
fără timp de odihnă,
moartea trimite întăriri.
Spoiler:
pavajul îmi trage
pașii
spre vitrinele pustii,
lumina bolnavă
o orașului
pătează
toracele deschis larg,
gazdă bună
pentru ploaia murdară,
din gât
scot
un gâlgâit de supradoză,
las penumbra să mă șteargă
cu buretele