Page 1 of 3

Gaming Club

Posted: 28 Jan 2018, 18:53
by Cristan
Ce-ați zice să organizăm şi un Gaming Club, după modelul Movie Club? Adică cineva propune un joc şi toată lumea trebuie să-l joace în următoarea săptămână.

Știu că unii încă mai joacă clasicii, Thief, Baldur's Gate, Quake sau altele. Dar când ați jucat sau chiar și auzit ultima dată (asta dacă ați făcut-o vreodată) de Anachronox? Sau Gobliiins? Sau Metal & Lace, Dark Seed, Neverhood, Shogo MAD, Daikatana (l-ați jucat vreunul?), The Wheel of Time, Faust - Seven Games of the Soul, Heavy Metal FAKK 2, Theocracy, Kohan, Vangers, Darwinia, X-Men Origins: Wolverine, You Are Empty?

Ne-am crea astfel ocazia să (re)descoperim jocuri interesante, mai scurtăm backlogul experimentând unele jocuri pe care altfel nu le-am juca deloc din lipsa de timp, și nu în ultimul rând, să facem câte o incursiune down memory lane (cum am traduce asta în română?), ca niște boșorogi ce suntem.

Acum na, fiind vorba de jocuri care durează multe ore, nu de un film de maxim două ore, nu avem cum să parcurgem fiecare joc întregime. Propun în schimb să jucăm o felie reprezentativă: cel care alege jocul va specifica și o ţintă de gameplay, în funcție de joc, astfel încât investiţia de timp să fie tot în jur de 1,5-2 ore/joc. Exemplu: X minute, X misiuni, personaj de nivelul X, sosirea în orașul X, până ajungeți în Iron Age, până deblocați X, etc. Dacă e nevoie, folosim și cheats, salvări de la un punct mai avansat din joc, tips & tricks ca să trecem de părțile mai încete/plicticoase de la început etc. Chiar și așa, e clar că unele jocuri se vor preta prea bine la genul ăsta de evenimente. E simplu, nu le alegem.

(Tot cel care propune ar trebui să aibă și posibilitatea să le dea jocul celor care nu îl au (uhm... DRM-free) și eventual să-l și testeze înainte, să vadă că merge.)

Și putem, la o adică, să și limităm alegerile cronologic, sau să le facem tematice, gen "niciun joc mai nou de 2010", sau "hidden gems din secolul XXI", sau "jocuri cu review în Level în anul X" etc.

Mie îmi place ideea, cred că o să mă înscriu. :)

-----

Edit:

Lista celor înscriși până acum:

Image - Cristan
Image - McWilliams
Image - Stokkolm
Image - Mahdi
Image - Azad
Image - Ferrrrrrrrrdinand
Image - TG
Image - sebas
Image - ne0lith
Image - ciolan

Pe banca de rezerve, până găsesc toate obeliscurile:
Image - juve3332
Image - Fular
Image - TaikoKaira

-----

Edit 2
Ordinea în care postăm:
  • Mahdi
  • TG
  • Cristan
  • Ferrrrrrrrrdinand
  • Azad
  • sebas
  • Fular
  • McWilliams
  • Stokkolm
  • TaikoKaira
  • ne0lith
  • marvas
  • juve3332
  • ciolan
Am inclus pe toată lumea. Cine nu are timp să posteze când îi vine rândul, anunţă şi-l mutăm la coada listei, no problem. Sau dacă nu postează în 24 de ore de când îi vine rândul.

Se mai poate înscrie oricine, va fi adăugat la sfârşit.


Image

Reminder reguli:
  • Timp de joacă - 2 săptămâni (de sâmbătă până sâmbătă). Dacă termină toată lumea de jucat mai devreme un joc, decalăm runda următoare.
  • Alegeţi orice joc doriţi. În principiu anything goes, dar preferabil să nu fie din cele ultra-jucate.
  • Pentru că timpul e mai preţios, dacă majoritatea nu e de acord cu o alegere din vreun motiv (sau nu poate fi jucat din motive tehnice), se alege altceva.
  • Cine propune jocul ar trebui să-l testeze înainte să vadă că rulează ok pe sistemele moderne şi să aibă posibilitatea să-l ofere celor care nu au jocul.
  • Cine propune trebuie să stabilească şi o ţintă orientativă de gameplay, adică cât şi ce anume să jucăm din jocul respectiv, eventual cu material ajutător (cheats, tips&tricks, salvări etc.)
  • Ar fi frumos dacă cine propune jocul oferă şi puţin context istoric şi critic pentru acel joc: linkuri către nişte articole, scurt istoric, o amintire personală, trivia interesantă, etc.

Re: Gaming Club

Posted: 28 Jan 2018, 19:22
by McWilliams
Ar fi fost ciudat sa propui ideea, apoi sa inchei cu "eu o sa ma uit de pe margine si o sa ma amuz copios. sa nu uitati sa puneti poze!".

In limita timpului disponibil, incerc sa particip si eu. Doar ca nu ma vad (prea curand) avand recomandari de facut in materie de jocuri - ce am jucat, oricat de vechi, era si destul de "mainstream", ca altfel nu imi venea din Australia. :lol:

Re: Gaming Club

Posted: 28 Jan 2018, 21:03
by Mahdi
Sunt înăuntru.

@McWill - poți propune și ceva ce n-ai jucat încă, dacă n-ai ceva mai puțin popular la activ.

Propun un interval de două săptămâni între jocuri. Chiar dacă cerința e de 1-2 ore pe joc, un joc este de regulă mai solicitant decât un film. Și am văzut că se cam întârzie și la Movie Club cu impresiile. :)

Re: Gaming Club

Posted: 28 Jan 2018, 23:03
by Cristan
McWilliams wrote:Ar fi fost ciudat sa propui ideea, apoi sa inchei cu "eu o sa ma uit de pe margine si o sa ma amuz copios. sa nu uitati sa puneti poze!"
Era o glumă, normal că particip. :)
Mahdi wrote:Propun un interval de două săptămâni între jocuri. Chiar dacă cerința e de 1-2 ore pe joc, un joc este de regulă mai solicitant decât un film.
Mi se pare cam mult, am ajunge la doar două jocuri pe lună. Poate că 10 zile ar fi un compromis mai bun, dacă întârzierile devin o problemă.

Re: Gaming Club

Posted: 29 Jan 2018, 19:41
by Mahdi
Două jocuri pe lună sună ok. Ne grăbim? :) Putem opta pentru o altă metodă de selecție a programului de lucru, dacă ți se pare că ne-am lungi prea mult. De exemplu, indiferent de numărul celor înscriși, să avem un sezon de 5 jocuri. Propunerile se fac la grămadă, din care se aleg 5 jocuri prin vot sau tragere la sorți.

Re: Gaming Club

Posted: 29 Jan 2018, 20:02
by juve3332
"Sa ne revizitam trecutul", pentru interpelarea lui Cristan? Altfel, nu suna rau, dar mi-e imposibil sa stiu de-acum cu timpul. Dar iau in considerare.

Re: Gaming Club

Posted: 29 Jan 2018, 21:09
by Cristan
Da, sună bine. Cred că ar merge și "incursiuni printre amintiri" sau chiar "plimbări pe aleile memoriei" :)

@Mahdi: da, nu-i o idee rea, dar hai să vedem întâi că suntem mai mulți interesați, că văd că nu s-au arătat prea mulți amatori deocamdată.

Re: Gaming Club

Posted: 29 Jan 2018, 21:12
by juve3332
"Incursiunile" da, cu "plimbarile" deja incepem sa frizam lirismul de canton. :lol:

Re: Gaming Club

Posted: 29 Jan 2018, 21:33
by DarthZombie
Promenade pe faleza trecutului ancestral :lol:

Re: Gaming Club

Posted: 29 Jan 2018, 21:35
by McWilliams
I am here to game, not to make love to 8-bits.

Re: Gaming Club

Posted: 29 Jan 2018, 23:45
by Stokkolm
Promit ca nu o sa aleg Star Wars Battlefront 2.

Cel putin nu ala din 2005.

:twisted:

Re: Gaming Club

Posted: 30 Jan 2018, 09:29
by Cristan
juve3332 wrote:cu "plimbarile" deja incepem sa frizam lirismul de canton. :lol:
Nici n-am înțeles ce-ai spus. Deh, dacă m-a mâncat... :)

Re: Gaming Club

Posted: 30 Jan 2018, 13:05
by juve3332
Ei, ziceam de exprimarea cu "plimbarile pe aleile memoriei" ca ne apropiem de un lirism mai degraba la limita plasmuirilor unor batrani padurari beti dintr-un canton silvic. Am fost eu elipitic, nu ca n-ai mancat tu. :D

Re: Gaming Club

Posted: 30 Jan 2018, 13:13
by DarthZombie
Incep sa banuiesc ca juve este un batran padurar care s-a imbatat candva intr-un canton silvic de mentioneaza cu atat specifitate un asemenea scenariu...

Re: Gaming Club

Posted: 30 Jan 2018, 14:06
by Iavo
Elipitic? Specifitate? Sigur n-am mancat eu 8-|

Re: Gaming Club

Posted: 30 Jan 2018, 14:10
by ola small dickie
:lol:

Re: Gaming Club

Posted: 30 Jan 2018, 19:01
by Mahdi
Deci dacă am înțeles bine, suntem 5 gentlemeni până acum în club:

Image - Cristan
Image - McWilliams
Image - Stokkolm
Image - Mahdi
Image - Azad

Pe banca de rezerve, până găsește toate obeliscurile:
Image - juve3332

Lista e încă deschisă, dar nu uitați, fără Diplomacy.

Re: Gaming Club

Posted: 30 Jan 2018, 19:05
by McWilliams
Da' multumesc mult, Mahdi. Cat RASISM pe acest forum!

Edit: @juve - este vreo diferenta?

Re: Gaming Club

Posted: 30 Jan 2018, 19:19
by juve3332
Uuu, sunt elf sau elfa?!

Re: Gaming Club

Posted: 30 Jan 2018, 19:27
by DarthZombie
Esti Gelu', deci un el. Parca.