Forum LEVEL

Știu că nu vor fi multe, dar aici vor fi centralizate descrierile de la acest draft - for ease of access and archival purposes.

Dacă doriți să adăugați descrieri sau să le modificați pe cele existente, postați-le pe thread-ul cu alegeri. Preferabil pe toate o dată, nu pe bucăți.

(în curs de actualizare)

ne0lith

1. Half-Life (1998)



Half-Life e cu siguranta jocul ce mi-a lasat cele mai multe amintiri din vremea copilariei si primul ce a demonstrat ca se poate si altfel. Un shooter imersiv si atmosferic in care lumea inconjuratoare spunea o poveste era ceva nemaivazut intr-o perioada dominata de abordari arcade - daca in majoritatea shooterelor de pana atunci te asteptai sa dobori inamici inca de la inceput fara sa-ti pese cum arata decorul, aici erai aborbit de lumea jocului si direct expus naratiunii inca din primele secunde.

Intro-ul inca ramane unul din cele mai bune pe care le-am vazut vreodata si reuseste sa isi sumarizeze ambitia jocului in doar cateva minute, totul prin intermediul unei calatorii spre inca o zi normala de lucru a personajului principal.


2. Mafia (2002)




3. Max Payne 2 (2003)




4. Rome: Total War (2004)




5. Fahrenheit (2005)



Primele minute din Fahrenheit raman in continuare printre cele mai tensionate ce le-am intalnit la inceputul unui joc, intro-ul reusind sa te puna instant intr-o situatie inexplicabila ce trebuie gestionata imediat ce preiei controlul. E ajutat si de faptul ca muzica si atmosfera reusesc parca sa mai acopere un pic din voice acting-ul mediocru, dispozitia de a te intreba ce se va intampla in continuare fiind mult prea puternica pentru a-ti pasa de astfel de detalii.


6. Borderlands 2 (2012)



Trebuie sa recunosc ca atunci cand am primit Borderlands 2 ca un joc oarecare la o placa video, asteptarile mele au fost complet date peste cap. Intro-ul este absolut sublim si ramane unul din cele mai bune pe care le-am vazut vreodata: stilul vizual este de exceptie, actiunea sincronizata perfect cu o coloana sonora remarcabila, iar personajele si universul sunt sumarizate in doar cateva minute. E pur si simplu atat de misto.


7. Pathologic (2005)



Pentru ca desigur. Intro-ul din Pathologic nu e chiar partea sa forte, dar e simplu si eficient in a te pregati pentru atmosfera enigmatica si posomorata, precum si modelele din 3 poligoane pe care le vei intalni de-a lungul jocului.


8. Arx Fatalis (2002)



Arx Fatalis e unul din jocurile alea atmosferice care ma tenteaza sa le rejoc imediat cum aud ceva de ele, iar intro-ul imi trezeste in continuare sentimente nostalgice. Not bad, Arx Fatalis.


9. Red Dead Redemption (2010)




10. Darkwood (2017)

Waaagh!


1. Silent Hill (1999)



Ce doamne iartă-mă mai e de zis. Cum să faci Twin Peaks fără să fie Twin Peaks. Mie-mi plac introurile ce rup la sentiment numai din imagine si muzică. Rupere mai tare de atît cu greu.


2. Planescape: Torment (1999)



Carul cu budisme, răsturnat fără niciun cuvințel. Un subiect de fascinație eternă și un exemplu excelent despre cum să-ti rămână poligoanele de-a pururi tinere.


3. The Elder Scrolls III: Morrowind (2002)



Ho Drakon. Un intro scurt și penetrant care te ia pe aripile profeției. Din două vorbe meșteșugite și trei imagini difuze te bagă mai tare-n problemă decît toate pseudocastroanele cu pretenții de mari expozițiuni. Din punctul meu de vedere ar fi exemplul ideal de urmat pentru orice joc unde linia narativă este importantă.


4. Grim Fandango (1998)



¡Dios mío! Am vrut să dau un exemplu de intro în care se vorbește mult și spumos. Chiar și presupunînd că execuția nu impresionează, tot e memorabil datorită mesajului propus. Viața trece, problemele rămîn.


5. Space Hulk: Deathwing (2016)



Sfinte Împărate. Cea mai 40K chestie facută vreodată. Căscările spațiului, oroarea extragalactică conglomerată într-o conștiință colectivă, complet dezumanizată și etern ostilă (aia originală, nu tîmpeniile vîndute cu iscusință jidănească de Blizzard de-a lungul anilor) și un protagonist cu bile de oțel. În sfîrșit un joc în care nu ești introdus ca momentan lache, dar Mare Speranță în viitor, ci ți se spune pe nume. Fratele Epistolar, deadly battle-psyker of the Order. Fuck yeah.


6. Warhammer: End Times - Vermintide (2015)



Cu voia lui Sigmar, într-o bună zi o să termin reviewul pe care-l țin la sertar de mai bine de un an. Am un capitol întreg acolo în care discut numai filmul de intro și tratez cîteva secvențe de nebunie totală, precum cea care începe la 0:52 (hint, partea stîngă a imaginii). Ideea nu e tocmai nouă, dar nu cunosc realizare mai bună a vremurilor cînd o da fascismul în rodenți, iar ticăloșii se vor pune pe moarte și ruină.


7. Warhammer: Vermintide II (2019)



Grim business, dawri. Lista mea nu duce lipsă de jocuri discutabile sau proaste cu totul, dar cred că aici e cel mai dur contrast între un intro genial, tulburător în mesaj și execuție, și jocul propriu-zis care a fost un eșec lamentabil (nu neapărat VT2 în sine cât expansionul în cauză, WoM). Ăla micul e un sfînt printre fiare, căci s-a născut din părinți perfect sănătoși, și e un semn al venirii unor vremuri grele. De ce absolut nimic din toate astea nu a pătruns în joc și dincolo de intro, numai producătorii știu.


8. Warhammer 40.000: Mechanicus (2018)



Voice Filter, the movie. Recunosc, doream și eu un intro de Thief, dar Deadly Shadows nu se ridică la nivelul celor vechi. Așa că m-am mulțumit cu ăsta. Scurt, percutant, îmi aduce aminte tangențial de Thief II și cîteva alte jocuri, plus problemele care stau să ni se aprindă sub fund odată ce implanturile cibernetice vor deveni realitate.


9. Scratches (2006)



Îmi imaginez că puțină lume își aduce aminte de acest joc. Nu știu cît de apreciat va fi introul, dar cu mine rezonează ca a douășpea armonică. În 90 de secunde coloana sonoră trece din nocturnă în marș funebru, iar secvența de fotografii șterse mă aruncă direct în Lake Mungo cu toți fiorii aferenți. E greu de intuit ce urmează să se întîmple, dar sentimentul că va fi nasol e greu ca lespedea funerară.


10. Alone in the Dark (1992)



Coloana sonoră a versiunii cd-rom mă lasă și azi cu ochii pierduți în hăuri, iar execuția introului a fost o revoluție totală la vremea respectivă (ca întreg jocul btw). E practic primul intro din istoria genului survival horror. Nu sunt foarte la curent cu mișcările contemporane în domeniu, dar mira-m-aș să vîndă la fel de bine iluzia ca un peisaj pictat, cu niște orocăieli și trei poligoane chinuite deasupra.

Flashbat03

1. Ghost Master (2003)




2. Far Cry 4 (2014)




3. Darksiders II (2012)




4. Lollipop Chainsaw (2012)




5. Sekiro: Shadows Die Twice (2019)




6. Resident Evil 4 (2005)



Mi-a fost foarte greu să aleg un intro, din seria mea favorită de jocuri, dar cred că acesta chiar le are pe toate


7. Final Fantasy VII Remake (2020)




8. Batman Arkham Asylum (2009)




9. Sonic Mania (2017)




10. Super Smash Bros. Melee (2001)

juve3332

1. Syberia (2002)



M-o fi injurand Azad ca n-a ramas singur-mandru cu Syberia, dar am decis ca nu ma pot lipsi probabil de cel mai emotionant intro din draft. Cumparasem cele doua cd-uri de Syberia stiind doar ca e un adventure cu mamuti si un fel de personaje ciudate, nelamurindu-ma exact unde la intretaierea dintre persoana si masinarie. E o senzatie foarte ciudata sa vezi automatoanele prima oara, fara sa ai mare habar despre ce sunt ele mai precis si care e rolul lor in toata povestea, mai ales ca bizarele "creaturi" alcatuiesc integral publicul si recuzita uneia dintre cele mai profund umane ceremonii, inmormantarea. Syberia e, partial, un joc despre batranete si visul de a te reintoarce in copilarie sau macar de a dainui intr-un fel ca prezenta si actiune (asa cum o fac automatoanele), iar un ecou din toata aceasta staza ce-si aduna ultimul ferment catre o incercare de (ex)taza poate fi ghicit in strazile goale ale unui orasel adormit sub ploaia mocaneasca, in uimirea putin stanjenita a lui Kate (care e si a noastra, prin extensie). Si poate ca, data fiind maniera in care Benoit Sokal este anuntat ca un veritabil auteur inca de la inceput, n-ar fi ciudat nici sa citim un comentariu antropologic pe marginea batranetilor insingurate si a memoriei reluate doar mecanic a vechilor generatii europene. Daca o mana de automaton iti inchide in nas o poarta de fier forjat, o alta te pofteste inauntru catre aventura cu jobenul la pamant.


2. Thief (1998)



Intr-un fel, e bizar ca un joc atat de plin de personalitate si cu un accent atat de pronuntat pe naratiune sa aiba o introducere atat de MTV-generica. Pe de alta parte, fiind primul din ceea ce se dorea a fi o serie si introducand conceptul nou "de-a furisatea", e poate chiar mai potrivit astfel. Nu sunt multe de spus, melanjul de rune oculte, siluete senzual-amenintatoare (ce jucator poate spune ca rotunjimile Trickster-ului nu exercita un oarece farmec lasciv, pervers exploatat de secventa cheii care patrunde in borta zavorului?!), inamici-gardieni drepti de parca ar fi taiati in piatra, trimiteri biblice si muzica, aaaah, muzica este de fapt liantul de exceptie care face intregul sa functioneze, aproape ca o melodie de Massive Attack (care sunt si formatia cea mai indreptatita sa innobileze auditiv vreun Thief, daca s-ar pune problema), ei bine, tot melanjul acesta are darul de a te pune pe carbuni incinsi inaintea unui joc in care eminamente va domni tacerea si pasul cumpatat, dar in care inima si mintea vor bate cu ritm indracit. Singura ofensa pentru puristi este gardianul ucis, dar intreaga secventa serveste ca punct culminant al energiei acumulate, asa ca as trece-o gratios cu vederea. (E interesant ca Thief 3 e singurul in care Garrett nu apare drept ucigas la inceput, deja producatorul cunoscandu-si publicul tinta ceva mai bine.)


3. Starcraft: Brood War (1998)



Toata lumea stie ca Blizzard face(a?) secvente cinematice meseriase. Filmele de inceput si sfarsit ale Brood War sunt preferatele mele. Camera manevrata profesionist e o gura de aer proaspat intr-o industrie care se multumea de multe ori cu semi-amatorismul in domeniu: scenele de dialog sunt redate printr-o suita variata de unghiuri, iar asta fara ca rezultatul sa fie obositor; cand vine vorba de actiune, montajul e inteligent si "asezat", nu agasant de frenetic. Impresia de film turnat transpira din toti porii atmosferici, iar asta se vede la nivelul verosimilitatii psihologice: tensiunea pe care comandantii Battlecruiser-ului o resimt la nivel individual si intre ei este palpabila, ca si oroarea muta, aproape melancolica, care trebuie sa-l incerce pe soldatul de rand din transeele abandonate cand isi ridica privirea spre inscrutabilul comandament. Iar in ciuda faptului ca prezinta evenimente suficient de dramatice, nu suntem supusi vreunui bombardament de patetism sau sufocati de atitudinea aceea ieftin-demonstrativa pe care am ghicit-o pe alocuri in Starcraft 2. Drama e umana si reala, indivizii prefect caracterizati din tuse minime, iar razboiul impotriva acestei cacofonice amenintari extratereste, purtat undeva in maruntaiele spatiului (sentimentul asta de campanie la dracul in praznicul cosmosului e iarasi sublim), pare de fapt atat de familiar, aproape intim. War never changes. Cadenta stabilita de film (un inceput violent/intermezzo tactico-filozofic/actiune muribunda (la propriu) care sta sa izbucneasca) imi aduce aminte de ritmul atat de bine-cunoscut al misiunilor de single ale jucatorilor oarecare de rts-uri, cand ruperile de ritm ale bataliilor punctau scrupuloasa constructie a bazelor si acumularea de forte.


4. Monkey Island 3 (1997)



Monkey Island 3 este definitia unui intro care sa combine umorul si aventura: superb desenat, cu toate micile artificii psihologice care alcatuiesc imaginarul piratesc (romul, hartile mototolite, mirajul marilor tropicale), un anti-erou prostanac si adorabil aratand mai prostanac si adorabil decat oricand, un antagonist hazos si baritonal, o mare iubire care doar ti se vantura pe la orizont (toata lumea stie ca cea mai frumoasa e calatoria!), muzica delicioasa . E o introducere SI o reclama excelenta a jocului. Tot ce nu mai tin minte e daca craniul deposedat involuntar de schelet va fi Murray de mai tarziu, desi inclin totusi sa cred ca nu.


5. Unreal (1998)



La Unreal cred ca a contat si ca tocmai ce-l joc (cate 2-3 nivele la cateva zile), dar primul meu gand cand am deschis executabila, ruland in glorioasele detalii complete (ceea ce pe atunci nu-mi permiteam), a fost "uau, cum au schimbat de fapt 3dfx si placile Voodoo gamingul". Pe langa valoarea estetica si tusele afective, e un fel de simbol al acelei perioade revolutionare, un moment de inovatie tehnologica care a schimbat in mod marcat si definitiv jocurile. Posibilitatile au devenit, brusc, aproape nelimitate. Imaginatiei i-au fost predate cheile unei grafici "out of this world". Si oricat de mult ne-am intors privirile catre substanta narativa in ultimul deceniu, nu cred ca vreunul dintre contemporanii epocii respective poate spune ca atunci nu eram fascinati de grafica ce se nastea sub ochii nostri.


6. Dune (1992)



Villeneuve, move over.

Dune e o bucata de stare, cu incredibil de lente si atmosferice cadre panoramice sau de urmarire. Nu sunt un fan inrait (n-am citit cartile si am jucat doar cateva dintre titluri, pe majoritatea nu cu foarte mare tragere de inima), dar tot ce are mai bun universul acesta pare distilat in introul de fata. Vastele intinderi desertice, competitia acerba dintre case care creeaza un climat apasator, la limita suportabilitatii (limitarile tehnice ajuta), fraza "the spice extends life...the spice expands consciousness...the spice is vital to space travel...", intonata de vocea feminina, si care mi-a ramas intiparita in creier ca una dintre cele mai totale ademeniri intr-o aventura. Nu stiu, pe mine m-a cucerit complet.


7. Full Throttle Remastered (2017)



Haha, introul la Full Throttle practic l-am citit in Level, povestit de-a fir a par de Indianu', unul dintre redactorii initiali ai revistei. Nu am facut rost de joc decat niste ani mai tarziu, dar in tot acest timp am trait cu o frumoasa fantezie pe care articolul mi-a indus-o (iar Full Throttle nu mi-a risipit-o, din fericire). E cel mai bun intro din adventure-urile serioase pe care le-au publicat LucasArts, de la stilul grafic si muzica pana la personajele originale si foarte bine reliefate.


8. Post Mortem (2002)




9. L.A. Noire (2011)




10. Cryostasis (2009)

joonior_bmf

1. Half Life 2 (2004)



HL2 nu e jocul meu preferat, dar e destul de sus in top. Holy shit cat de surescitat eram cand l-am instalat. Si cand a inceput introducerea, m-a aprins instantaneu. Trezirea, domnule Freeman. E timpul sa te intorci la treaba.


2. The Witcher 2 Assassins Of Kings (2011)




3. Star Wars: The Old Republic (2011)



La dreq cat am urat jocul asta. Simpla lui existenta a eliminat sansele de sequels pentru kotoare. In mod normal, nu ar fi o problema sa faci ceva single-player independent de un MMO. Dar TOR are cateva romane atasate, iar unul dintre ele (Revan) il conecteaza cu povestea din KOTOR 1 si 2. Inca mai sunt sarat ca Lucasii au aprobat ideea, dar urmaresc periodic cinematicele si imi mai trece. Introducerea e (cronologic) primul cinematic din 5, ce au servit pentru a genera interes sau pentru a anunta expansion-uri majore. Magicienii de la Blur Studio au colaborat la mai multe proiecte de-a lungul timpului, dar clipurile din TOR mi-au ramas in memorie mai mult decat orice altceva au facut (altele notabile sunt cinematicele din Elder Scrolls Online). Daca aveti chef si timp, las aici link la compilatia cu toate. Au un design excelent, si imho fac de rusine tot ce a realizat Disney cu franciza pana acum.

For the nerds who care about names and such: pe maestrul zabrak il cheama Kao Cen Darach. Padawan-ul e o tanara Satele Shan, descendenta a lui Revan si Bastila, ce va ajunge la un moment dat Mare Maestru al Ordinului. Maestrul Sith se numeste Vindican, iar ucenicul lui e un tanar Malgus. Smuggler-ul badass e Nico Okarr. Iar soldatul Republicii (cel cu minigun-ul) e Jace Malcom, ce se va distinge in Marele Razboi Galactic, si va atinge mai tarziu gradul de Comandant Suprem al armatei.


4. Metro Exodus (2019)




5. Fable III (2010)




6. Horizon Zero Dawn (2017)



Lore-ul e greu de justificat chiar si pentru pasionatii de s.f., iar partea de RPG e destul de bare-bones, dar vanatorile de masinarii si confruntarile cu alti oameni il fac destul de distractiv. Cum se va lansa curand si pe PC, il recomand daca v-a placut sa pierdeti timpul in AC Odyssey sau altele asemenea.


7. The Binding Of Isaac (2011)



Rebirth e versiunea superioara si unul dintre jocurile mele preferate, dar de aici a pornit totul. Si cred ca introducerea asta loveste mai bine, efectul de inocenta infantila fiind mai puternic redat prin mazgalelile de creion nepixelate.


8. Hellblade: Senua's Sacrifice (2017)



Regret ca nu am apucat sa-l joc inca, ci doar am urmarit gameplay. E foarte frumos si imersiv. Actrita ce si-a imprumutat vocea si figura lui Senua, Melina Juergens, a primit un BAFTA pentru rolul asta.


9. The Witcher (2007)



Pana la urma, ce e un witcher? Vanator de monstri? Mutant? Dezlegator de blesteme? Spadasin expert? Idolul femeilor?
Da.


10. Ghost In The Shell (1997)



Nu am alta justificare pentru aceasta alegere, in afara de "it's horny-weeb-o'clock". Din pacate nu am apucat sa-l joc nici pe asta, pentru ca nu mi-am permis la vremea cand a aparut. Si daca ar fi sa incerc un emulator, ar fi mai jos pe lista de prioritati. Damn cool intro, tho.

TaikoKaira

1. Red Dead Redemption 2 (2018)



Prima mea alegere pentru draft este deschiderea cinematografică a jocului pe care l-am început în decembrie, și pe care încă îl mai continui chiar și acum. Ați ghicit, e Red Dead Redemption 2! L-am ales ca primă intrare pentru că reușește să te introducă perfect în lumea lui. Îți face cunoștință cu vremurile grele și îți aruncă în brațe o comunitate pe care trebuie să o îngrijești. O comunitate în care totul se poate schimba în orice moment, imprevizibilă, afectată de boli și conflicte. Dar, cel mai important, îți dă o familie și un scop.

Totodată, am adorat coloana sonoră și peisajul înzăpezit, în plin viscol. Ah, și tematica specific vest-americană adusă prin căruțe și vagoane. Și căluți.


2. No One Lives Forever (2000)



A doua alegere a mea este introducerea în unul dintre primele jocuri pe care le-a jucat tatăl meu și, implicit, pe care le-am vizionat eu. Chiar și după atâția ani, jocul și-a păstrat farmecul și rămâne printre preferatele mele. Introducerea cinematografică oferă o mostră a ceea ce va emana No One Lives Forever în continuarea sa: dinamism, personalitate și carismă. E puțin ciudat să vorbesc așa despre un joc dar nu cred că pot să descriu mai bine umorul britanic.


3. Far Cry 3 (2012)



You see, thing is, up there, you thought you had a chance. Waaaay, up in the fucking skies, you thought you had your finger on the pussy trigger. But hermano, down here... down here? (beat) You hit the ground.
~ Vaas

Far Cry 3 a rămas jocul meu preferat din serie din multe motive, dar probabil cel mai solid argument e personalitatea nebună a lui Vaas. Și ce moment să fie mai memorabil ca prima întâlnire, corect? You hit the ground.


4. Max Payne (2001)



Se poate spune că intro-ul primulul Max Payne e scurt, dar profită de fiecare secundă. E printre introducerile mele preferate pentru că reușește să centralizeze cele mai importante detalii alte jocului și oferă o mică parte din atmosfera sa. Și mi-a plăcut mult că au combinat coloana sonoră cu bătăile inimii. Intens.


5. Mafia 2 (2010)



Ce mi-a plăcut cel mai mult la introducerea în Mafia 2 a fost începutul său misterios urmat de o lămurire adusă de trecut. Informațiile te fac să-ți înțelegi mai bine personajul și, implicit, crește atașamentul pe care îl vei forma pe parcurs. Pe lângă asta, intro-ul reușește să ilustreze foarte bine o poveste. Și coloana sonoră se potrivește de minune.


6. Alan Wake (2010)



În general, cel mai mult îmi plac introducerile cu citate consistente. Alan Wake e un exemplu bun. Foarte faină și atmosfera pe care o creează. Se combină bine coloana sonoră și peisajele cu vocea lui Matthew Porretta.


7. Age of Empires 2: The Age of Kings (1999)



Probabil primul joc care chiar m-a captivat cu adevărat. La introducere, mi-a plăcut mult modul în care au comparat jocul de șah cu bătăliile imperiilor. Captează mult din atmosfera jocului.


8. The Witcher 3: Wild Hunt (2015)




9. The Long Dark (2017)



Just follow the northern lights.


10. Return to Castle Wolfenstein (2001)



If this isn't the nazi spirit, I don't know what it is.

Edgar

1. Guilty Gear Xrd SIGN (2014)



Simt că trișez cu un intro ce efectiv este o reclamă pentru arcade cabinet dar apare și în versiunea de acasă așa că e fair game. Orice fighting game trebuie să îți dea un intro care să te puna în cheful de cafteală iar GG Xrd SIGN alege să-ți explodeze șosetele înainte să joci. That's alright in my book.


2. Metal Gear Solid 4 (2008)




3. Devil May Cry 4 (2008)



Nici nu știu ce să adaug la acest intro. E spectacol. 10/10 would start again.


4. Devil May Cry 5 (2019)



Hai că am verificat să pun intro-ul corect de data asta. De ce ai denumi ceva DMC4 intro și să nu fie secvența cinematică din joc?


5. Metal Gear Solid V - The Phantom Pain (2015)




6. Red Alert 3 (2008)



Cel mai bun intro din serie, de înțeles. Este jocul cu cel mai mare buget.


7. Devil May Cry 3 (2005)



Acest intro dăinuie peste veacuri în galeria de secvențe excelente de acțiune. Am zis!


8. Mortal Kombat 4 (1997)



Not gonna lie, voiam să fie ăsta primul pe listă și am fost șocat să aflu că nimenu nu l-a ales până acum având în vedere tematica draft-ului.


9. Metal Gear Solid 3: Snake Eater (2004)



Am stat un pic să mă gândesc dacă să pun un intro cu credits, efectiv, dar rămâne un spectacol vizual inedit și un tribut adus filmelor cu celebrul agent englez.


10. Silent Hill 3 (2003)



Ok, final pick, take two. Bine ca mi-am luat mai multe back-ups. Nu am prins seria Silent Hill cronologic si 3 mi s-a infipt cel mai bine in creier. CSF.

marvas

1. Fallout 3 (2008)



Chiar daca nu e intro-ul meu preferat, e primul lucru care imi vine in minte cand aud de game intros.


2. Broken Sword: The Shadow of the Templars (1996)



"Paris in the fall. The last months of the year, and the end of the millennium. The city holds many memories for me - of cafes, of music, of love... and of death."


3. Zero Wing (1991)



Unul dintre cele mai amuzante intro-uri pe care le cunosc. Pentru cei care nu-l stiu, recomand sa il urmareasca tot. Pentru cei care il stiu, ALL YOUR BASE ARE BELONG TO US


4. Homeworld (1999)



Un intro maiestuos care promitea o aventura intergalactica de neuitat.


5. FIFA 98: Road to World Cup (1997)



De la a 3-a alegere incoace ma tot gandesc pe care sa il aleg. FIFA 2000 pe soundtrack de Robbie Williams unde jucatorii cu prea putine poligoane intra pe teren sa asiste la evolutia jocului? Sau FIFA 2004 cu Kings of Leon si un intro pentru care cred ca au cheltuit zeci de milioane sa adune starurile alea pentru un minut, fiind si cam ultimul FIFA in care am investit timp?

Incercand sa aleg intre cele doua mi-am dat seama ca de fapt nu are rost sa ma mint. Cel putin pentru generatia mea, cel mai iconic intro o sa ramana cel de la FIFA 98. Blur - Song 2 a devenit imn oficial al jocului si parca e ciudat sa il aud in alte circumstante. Intro-ul e o succesiune de fotbal, gameplay, stadioane frumos modelate, steaguri si tari, care te seteaza automat in dispozitia de a da un meci.

Erau vremuri in care chiar simteai ca EA SPORTS, IT'S IN THE GAME


6. Wing Commander 3 (1994)




7. Assassin's Creed (2007)



Ca tot vorbeam de Prince of Persia si Assassin's Creed zilele astea, trebuie sa recunosc ca nici un PoP nu a avut un intro asa bine facut ca primul Assassin's Creed.


8. Blade Runner (1997)




9. Deadpool (2013)



Some serious 4th wall breaking going on over here.


10. Final Fantasy XIV: A Realm Reborn (2013)



Vad ca mai multa lume a decis sa incheie cu titluri japoneze, ma bag si eu in hora si aleg unul dintre cele mai frumoase intro-uri pe care le-am vazut. In general intro-urile FF sunt reusite, dar parca la XVI s-au intrecut pe ei insisi. Si expansion-urile merita sa le incercati daca va place ce vedeti aici, mi-a fost greu sa aleg intre asta si Shadowbringers.

Mahdi

1. Thief II: The Metal Age (2000)



Inițial am vrut să merg pe mâna lui The Dark Project, dar mi se pare că intro-ul la The Metal Age e chiar mai reușit, fiind o variantă mai rafinată, adusă la zi cu indicii despre noul pericol care îl paște pe Garrett. Nici nu ai ce să mai zici - toți cei care au jucat primele două jocuri știu că nu se mai fac jocuri ca astea, iar stilul ăsta de picturi în mișcare contribuia foarte mult la ceea ce le făcea speciale.


2. Icewind Dale (2000)



După ce și-au spart toți banii pe intro-ul cinematic de la Planescape, cei de la Black Isle au ales pentru Icewind Dale o variantă pe cât de simplă, pe atât de eficace. O voce de povestitor și paginile unui tom străvechi exprimă mai mult decât ar fi putut o suită de siluete poligonale grotesc animate. Icewind Dale a fost mereu ușor subapreciat între celelalte jocuri Infinity, dar vibe-ul său de poveste la gura sobei, care nu se oprește în intro, ci se continuă și în restul jocului, mi-l ridică uneori peste greuceni precum Baldur's Gate. Iar unul din cele mai memorabile momente e când afli în sfârșit identitatea naratorului.


3. Warcraft 3 (2002)



Când a fost lansat jocul ăsta, pe lângă că mi se părea cea mai uimitoare chestie un Warcraft în 3D (deși trebuia să-l rulez pe detalii minime), ceea ce mi-a luat ochii în primul rând a fost calitatea filmelor din joc. Mi se părea de neconceput să văd într-un joc filme cu un CGI la nivelul Hollywood-ului din vremea aceea. Intro-ul de față e scurt și la obiect - belșugul vizual e rezervat pentru filmele din campanii - rezumând fără abureli, în 2 minute, eterna poveste a dușmanilor care trebuie să se unească în fața unui rău mult mai mare. Nu știu dacă asocierea e intenționată, dar imaginea finală cu cele două mâini secerate mi s-a părut mereu un soi de origin story glumeț pentru cele două cursoare, orc și human.


4. Control (2019)



Lăsând puțin la o parte nostalgiile, iată un intro al unui joc relativ recent, care generează cu succes o atmosferă stranie, un mix de New Weird cu un strop de ceva lynchian (cu accent pe 'un strop'). Din păcate straniul din debut se diluează mai târziu, pe măsură ce elementele fantastice ale jocului sunt asimilate ca „normale”. Atmosfera rămâne însă punctul forte al jocului.

Este un joc care ar fi fost mai bine pus în valoare la un draft de „first impressions”. Secvența relevantă pentru competiția noastră este cea din primele 2.5 minute (n-am găsit un video care să conțină doar asta).


5. Deadly Premonition (2010)




6. Metal Gear Solid V: Ground Zeroes (2014)



Cunoaștem aproape toți memele despre Kojima și ridicolul desprins din anime-uri al intrigilor pe care le țese în jocurile sale. Aici însă factorul mind blowing e dat în mare măsură de engine-ul Fox în care e redată secvența - jocul arăta senzațional pentru 2014. Ciudățeniile sunt încă prezente (cine e individul desfigurat? de ce are copilul ăsta are o intrare audio în stern? XOF? FOX? what?), dar mai temperate, lăsând loc unei atmosfere opresive de thriller milităresc. Cu o piesă de Morricone pe fundal și un reveal de calibru hollywoodian la final, fanii seriei au fost în delir când au trecut pentru prima oară prin această introducere.

Bonus video: the man himself talking about the intro.


7. Dark Souls 2 (2014)



Dark Souls 2 mi se pare cel mai slab dintre jocurile soulsborne, dar intro-ul său e preferatul meu din serie.


8. Shadow of the Colossus (2005)




9. American McGee's Alice (2000)




10. Eye of the Beholder 2 (1991)



Am vrut să pun o glumiță, cum mi-e stilul la ultima alegere, dar m-am hotărât să pun în schimb ceva mai la nostalgie. Nostalgie așa la modul general, că eu încă n-am terminat nici Eye of the Beholder 1. Dar acest intro mi se pare unul dintre cele mai atmosferice din anii '90. Muzica de fundal, așa limitată tehnic cum e, face toți banii.

Pătrunjelu'

1. The Elder Scrolls IV: Oblivion (2006)



Scurt si deloc complex, dar delivery-ul e super. Goosebumps de fiecare data la partea cu "final hours".


2. Diablo II: Lord of Destruction (2001)



As fi pus trailerul, e mai condensat si spune povestea mai fain. Anyway, cutsceneurile blizz nu au nevoie de introducere, si asta dupa mine e printre cele mai faine. Just awesome all around.


3. Patrician 2 (2000)




4. The Devil Inside (2000)



Atmosferic si badass, ca si restul jocului. Love this one, in special finalul.


5. Diablo (1997)



Nu zice mare lucru, dar e intens si dark. Ce trebuie.


6. Heroes of Might and Magic IV (2002)



E putin silly cum au justificat noua lume dar intro-ul e oldschool badassery in rest.


7. Napoleon: Total War (2010)



Se poate discuta referitor la joc in sine, dar ma indoiesc ca multi ar zice ca intro ul asta nu e badass


8. Jazz Jackrabbit 2 (1998)



Scurt, fun si descriptiv. Like it.


9. Persona 5 Royal (2020)



Asta-i cea mai anti-nostalgie alegere, nici nu am jucat Royal inca


10. Stronghold (2001)



Ultima alegere cu ultimele puteri. Greu draft.

ola small dickie

1. Day Of The Tentacle (1993)




2. Carmageddon (1997)




3. Outlaws (1997)




4. Grand Theft Auto V (2013)




5. Little Big Adventure 2 (1997)




6. Prince of Persia (1989)




7. Quake II (1997)




8. Sam & Max Hit the Road (1993)




9. Freddy Pharkas: Frontier Pharmacist (1993)




10. Duke Nukem Forever (2011)

Azad

1. Syberia (2002)




2. Fallout: New Vegas (2010)




3. Legacy of Kain: Soul Reaver (1999)




4. System Shock (1994)




5. I Have No Mouth, and I Must Scream (1995)




6. Blood Bowl (2009)




7. Need for Speed: Porsche Unleashed (2000)




8. Discworld Noir (1999)




9. Grand Theft Auto: San Andreas (2015)




10. Psychonauts (2005)



Tine pana pe la 6.45, cam asa.

Triggerix

1. Silent Hill (1999)



Pentru că nimeni nu o face cum a făcut-o Team Silent. Ceea ce face acest intro iconic este din punctul meu de vedere muzica lui Akira Yamaoka. Reușește să înglobeze foarte multe emoții diferite într-un timp foarte scurt și chiar te pregătește pentru acțiunea ce urmează în joc: o cauți pe Heather într-un oraș părăsit cu diferite personaje ce te ajută sau îți pun bețe în roate.
Se face un rezumat foarte precis în incipitul jocului dar cumva nu te simți copleșit pentru că există acel element emoțional. De componenta vizuală nici nu mai vorbim. Team Silent a revoluționat din foarte multe puncte de vedere industria și se observă chestia numai din aceste două minute și nouăsprezece secunde de intro dintr-un joc cunoscut și iubit de foarte multă lume.


2. Death Stranding (2019)



Dacă Hideo Kojima făcea filme în loc de jocuri, probabil strângea până acum câteva Oscar-uri. Intro-ul de la Death Stranding se simte efectiv ca începutul unui film atât din punct de vedere al peisajelor, cât și al expunerii poveștii. Îți prezintă imediat intriga, te anunță că ești în pericol deși nu știi exact cine sau ce e inamicul și apoi te pune să alergi de bezmetic. Plus I love Norman Reedus.


3. Left 4 Dead (2008)



"We made it. I can't believe me made it!"
"Son, we just crossed the street. Let's not throw a party `til we're out of the city."

Nu știu cât de populară o să fie alegerea asta, dar mie mi se pare unul dintre cele mai faine intro-uri. Apuci să cunoști un pic personajele, sunt și câteva scene amuzante, e ceva gameplay și din perspectiva infectaților (ceea ce e interesant pentru că nu sunt sigură că la momentul lansării L4D avea opțiunea de versus muliplayer, correct me if I'm wrong). Pe lângă asta, muzica din joc e întotdeauna un plus și faptul că au introdus cumva temele fiecărui infectat în parte mi se pare super tare.


4. Silent Hill 2 (2001)



Almost as good as the first one.


5. Borderlands 3 (2019)



Cause it's the only one where the skag survives.


6. Total War: Shogun 2 (2011)




7. Tesla Effect: A Tex Murphy Adventure (2014)




8. Murdered: Soul Suspect (2014)




9. Mass Effect 2 (2010)




10. Manhunt (2003)

TG

1. Half Life (1998)




2. Deus Ex (2000)



Hai că m-ați ciuruit puțin, să vă pună dracu' să nu vă placă. E balls-shattering, conspirational, cyberpunkish, cu doza perfectă de cheese și poligoane cum numai în vremurile alea se vedeau.


3. Dark Souls (2011)



Mă gândesc că nu aș avea șanse să-l prind mai încolo, altfel poate că nu îl luam acum. Nu e Dark Souls-ul meu preferat. Nici al doilea, de fapt. Dar trebuie să recunosc că are cea mai mișto introducere, care dă tonul pentru toată seria, in a way or another. Și spre deosebire de joc, e less emoish, more cool as fuck.


4. System Shock 2 (1999)



Printre cele mai memorabile intro-uri pentru mine, mai ales primul minut. Am remarcat cu ocazia acestui draft că sunt probabil o mână de jocuri la care pot să spun că îmi amintesc introducerea, iar SS2 e printre ele.


5. The Void (2008)




6. F.E.A.R (2005)



Era intre ăsta și... alt FPS, ceva mai old school. Dar end of day, lăsând deoparte faptul că FEAR rămâne cel mai probabil FPS-ul meu preferat all time, este și printre puținele jocuri cu adevărat cinematice. Ce azi se traduce în cutscene peste cutscene, sau secțiuni de gameplay în care doar semi-interacționezi cu jocul, în FEAR se făcea mai subtil, era mai de efect.

Intro-ul te baga bine în priză, mai ales când îl vezi pentru prima dată și nu știi la ce să te aștepți. De faptul că e randat cu engine-ul jocului și încă arată prezentabil, nu mai zic nimic.


7. Brutal Legend (2009)



Nu mai știu exact de ce am vrut să aleg Brutal Legend. dar cred că a fost din cauza rocului. Primele 6 minute sunt cele relevante.


8. Hitman: Contracts (2004)



Nu jocul din serie cel mai remarcabil, dar acest intro e excelent. Contează și contribuția lui Jesper Kyd.


9. Grand Theft Auto: Vice City (2002)



Nu înțeleg de ce s-au ales cele mai plicticoase și pline de dialog intro-uri din GTA, I hate that shit. Dar e ok, vă pun eu unul de pe vremea când Rockstar le făcea mișto. Ar mai fi un joc de-a lor cu un intro din ăsta scurt fain, poate se gândește altcineva la el pentru că la mine în listă nu mai are loc.

Coloană sonoră, atmosferă, direcție artistică... Dacă după astea 2 minute nu vrei să vinzi droguri și să-ți cumperi un iaht plin de femei (sau bărbați, după gusturi), you're doing it wrong.


10. Wild Arms (1996)



Am zis inițial să pun o bășină deep, dar apoi am văzut postul lui marvas. Ok, hai să încheiem cu japoneze. Plus că ar fi păcat să nu vă uitați la cel mai fain intro de pe Playstation. În general am evitat să pun JRPG-uri, pe deoparte pentru că nu sunt foarte populare pe forum, iar pe de alta parte pentru că multe dintre ele mi se par categoric superioare intro-urilor vestice din aceeași perioadă, care nu au îmbătrânit cu la fel de mult fler (sunt deci alegeri prea convenabile).

Flashbat a ales deja versiunea nașpa pentru FF VII (jk, e mișto și asta nouă), așa că o să merg pe bijuteria asta. Nu pot să zic că sunt la fel de investit în joc, probabil pentru că eram ocupat să trec pentru a șasea oara prin FF, dar intro-ul este absolut superb.

Ferrrrrrrrrdinand

1. Vampire: The Masquerade - Bloodlines (2004)



Pe lângă faptul că te introduce în intriga politică și vezi personajele cu care te vei întâlni mai târziu, intro-ul te pregătește și de unul din cele mai memorabile aspecte ale experienței bloodlines, bugs that is . Animații ciudate, weird sound mixing, personaje importante evident mai bine animate decât bystanders șamd. După ce vezi și revezi și revezi și revezi și vezi iar acest intro (pentru că doar n-ai să joci jocul doar o dată), când poți să reciți pe de rost discursul pompos al lui Lacroix, mai rămâne ceva să te surprindă la intro: oare cum va fi diferit de data asta? Câteodată poți auzi ce-i spune Helter Skelter lui Nines, uneori este subtitrată și partea aceea, uneori poți vedea direct scena cu decapitarea fără cutaway, alteori nu (cum cred că era intenția because really arată oribil animația lol), uneori stake-urile clipuie și mai tare prin mâna personajelor, alteori îți amintești că ai instalat nuștiuce mod care le dă altă îmbrăcăminte personajelor și tot așa.

It's source magic.


2. Heroes of Might and Magic III (1999)




3. The Suffering (2004)




4. Age of Mythology (2002)




5. Penumbra Overture (2007)




6. Ultima Underworld: The Stygian Abyss (1992)




7. The Cat Lady (2012)




8. Metro Last Light (2013)




9. Mad Max (2015)




10. Hollow Knight (2017)

Stokkolm

1. Oddworld: Abe's Oddysee (1998)



Panorama de deschidere cu peisajul ala industrial distopic mi se pare foarte misto. Si ce urmeaza dupa e surprinzator de coerent si bine facut pentru 1997, si evita majoritatea cliseelor care dominau intro-urile din acea vreme.


2. Policenauts (1996)



Primele 3 minute sunt expozitiune, necesare pentru joc, dar poate nu atat de interesante. Dupa aceea intra muzica aia funky si genericul "A Hideo Kojima game" si devine un fel de anime opening, dar in sensul bun al termenului, mai mult Akira, Ghost in the Shell, mai putin lolicon si furries. O precizare: asta e intro-ul versiunii de Play Station 1 din 1996, a mai fost o versiune de Sega CD in 1994 care avea alt intro.


3. Fallout (1997)



Nu-s fan al intro-urilor de tip slideshow, dar in cazul asta naratia, muzica si imaginile seteaza foarte bine atmosfera jocului. Si oricum are si portiuni de randare 3d, nu e doar slideshow. Sincer prefer "A Kiss to Build a Dream On" din Fallout 2 peste "Maybe", m-am gandit putin pe care dintre ele sa le iau.


4. Armored Core: For Answer (2008)



Evident n-am jucat jocul, l-am ales pentru intro. Cred ca e incredibil cat realist se simte. Are un vibe care imi amintete de District 9 si de stilul lui Neil Blomkamp.


5. World of Warcraft (2004)



Cred ca l-am vazut de 100 de ori de pe un cd Level. E intr-un fel un apogeu al unei ere, pentru ca deja pe la mijlocul anilor 2000 tot mai multe jocuri foloseau cinematicuri randate in game. Putini s-au mai incumetat sa creeze ceva atat de ambitios.


6. Another World (1991)




7. Final Fantasy VI (1994)




8. Hard Truck 2 (2000)




9. Grand Theft Auto IV (2008)




10. Call of Duty: Black Ops (2010)