Re: Warhammer 40.000: Darktide
Posted: 25 Jul 2020, 10:35
Anyhow, poate ar fi bine sa lamuresc lucurile si sa-i scot succint din bezna ignorantei pe cei care nu pricep despre ce e vorba cu acest Vermintide/Darktide.
Marele defect al lui Vermintide e ca jocul propriu-zis nu incepe pana nu atingi dificultatea maxima, iar ca sa ajungi acolo trebuie sa treci printr-o tarasenie destul de grindy si foarte plicticoasa. Evident ca cine l-a jucat 5 ore sau e vreun campion de cariera (Champion e dificultatea unde o freaca toti scrub-lorzii care n-au cojonesul sa intre in liga mare) rateaza complet subiectul si ramane cu o impresie deformata despre joc.
Atunci cand e jucat pe bune, Vermintide devine extrem de tactic. Daca pana la acel punct e un simulator de tinut apasat W si clickuit butonul stang al mouseului, deodata devin foarte relevante aspecte precum:
1. Pozitionarea pentru o confruntare, in general fiind de preferat o locatie de unde se pot controla directiile din care ataca inamicii si exista si un plan de evacuare in caz ca situatia se intoarce cu tzitzele'n sus.
2. Miscarea si jocul de glezne din timpul confruntarii, abilitatea de a folosi geometria hartii pentru a stabili circuite de kiting atunci cand nu avem DPSul necesar pentru a mentine o pozitie statica.
3. Felul in care temporizam parcurgerea hartii, care vine o data cu experienta de joc. Trebuie stiut cand e ok sa apasam tare de tot tasta W si cand e cazul sa tragem frana de mana.
4. Actually knowing how the fuck to use your melee weapons. Armele au o gramada de tehnici care nu-si au rostul cand totul se rezolva din left-clicking ca in Diablo, dar lucrul asta nu mai tine in jocul pe bune. Trebuie stiut ce fel de lanturi de atacuri sunt potrivite pentru diversi inamici, pentru ca ce tine in cazul unei hoarde de soricei dasculti si hamesiti nu mai merge cand o banda de sobolani negri incastrati in armura si cu halebarde imense ne imping de colo-colo. Jocul pedepseste destul de dur atacurile la momente inoportune si rasplateste precizia in executie, in special loviturile la cap. O buna parte din "skillul" necesar in Vermintide tine de executarea loviturilor la cap, lucru care nu e neaparat banal de la o situatie la alta.
5. Actually knowing how the fuck to use your ranged weapons. La fel ca mai sus, majoritatea armelor de foc rasplatesc tirul la cap si nu sunt eficiente daca bubuim in plin ca'n Serious Sam. Ori trebuie intelese o gramada de lucruri acolo, de la unde sa te pozitionezi relativ la restul grupului ca sa fii acoperit, pana la chestii foarte fine gen punctele unde tinte periculoase obisnuiesc sa apara, cum au obiceiul sa se miste ca sa poti prezice unde o sa le fie capul si asa mai departe. O buna parte din divertisment vine de la smiorcaitii cu tinta unui cartof copt care nu-s in stare sa nimereasca sobolanul cat carul care goneste spre ei in linie dreapta, dupa care sunt transformati in clatite si se plang ca jocul e prea greu.
6. Actually playing like a fucking team. Daca patru campioni se avanta ca vitejii in marea de soricei, o sa-si ia atata WWI-ul aruncata cu bolta din varful dealului de catre un sobolan schizofrenic. Cu aceeasi, daca patru campioni scot toti pustile ca sa traga dupa sobolanul cauza, in secunda urmatoare sunt toti culcati la pamant, urland ca disperatii in timp ce soriceii ii impug din toate pozitiile.
Toate astea ridica extrem de sus plafonul pentru Vermintide. Oamenii pasionati invata lucruri noi dupa sute sau chiar mii de ore de joc. Nu prea ajungi niciodata la punctul la care esti prea bun pentru provocarile pe care le poate oferi, nu fara o investitie absolut masiva de timp si pasiune. Speranta acum e ca'n grimdarkul 40K lucrurile de mai sus vor fi si mai bine nuantate.
Marele defect al lui Vermintide e ca jocul propriu-zis nu incepe pana nu atingi dificultatea maxima, iar ca sa ajungi acolo trebuie sa treci printr-o tarasenie destul de grindy si foarte plicticoasa. Evident ca cine l-a jucat 5 ore sau e vreun campion de cariera (Champion e dificultatea unde o freaca toti scrub-lorzii care n-au cojonesul sa intre in liga mare) rateaza complet subiectul si ramane cu o impresie deformata despre joc.
Atunci cand e jucat pe bune, Vermintide devine extrem de tactic. Daca pana la acel punct e un simulator de tinut apasat W si clickuit butonul stang al mouseului, deodata devin foarte relevante aspecte precum:
1. Pozitionarea pentru o confruntare, in general fiind de preferat o locatie de unde se pot controla directiile din care ataca inamicii si exista si un plan de evacuare in caz ca situatia se intoarce cu tzitzele'n sus.
2. Miscarea si jocul de glezne din timpul confruntarii, abilitatea de a folosi geometria hartii pentru a stabili circuite de kiting atunci cand nu avem DPSul necesar pentru a mentine o pozitie statica.
3. Felul in care temporizam parcurgerea hartii, care vine o data cu experienta de joc. Trebuie stiut cand e ok sa apasam tare de tot tasta W si cand e cazul sa tragem frana de mana.
4. Actually knowing how the fuck to use your melee weapons. Armele au o gramada de tehnici care nu-si au rostul cand totul se rezolva din left-clicking ca in Diablo, dar lucrul asta nu mai tine in jocul pe bune. Trebuie stiut ce fel de lanturi de atacuri sunt potrivite pentru diversi inamici, pentru ca ce tine in cazul unei hoarde de soricei dasculti si hamesiti nu mai merge cand o banda de sobolani negri incastrati in armura si cu halebarde imense ne imping de colo-colo. Jocul pedepseste destul de dur atacurile la momente inoportune si rasplateste precizia in executie, in special loviturile la cap. O buna parte din "skillul" necesar in Vermintide tine de executarea loviturilor la cap, lucru care nu e neaparat banal de la o situatie la alta.
5. Actually knowing how the fuck to use your ranged weapons. La fel ca mai sus, majoritatea armelor de foc rasplatesc tirul la cap si nu sunt eficiente daca bubuim in plin ca'n Serious Sam. Ori trebuie intelese o gramada de lucruri acolo, de la unde sa te pozitionezi relativ la restul grupului ca sa fii acoperit, pana la chestii foarte fine gen punctele unde tinte periculoase obisnuiesc sa apara, cum au obiceiul sa se miste ca sa poti prezice unde o sa le fie capul si asa mai departe. O buna parte din divertisment vine de la smiorcaitii cu tinta unui cartof copt care nu-s in stare sa nimereasca sobolanul cat carul care goneste spre ei in linie dreapta, dupa care sunt transformati in clatite si se plang ca jocul e prea greu.
6. Actually playing like a fucking team. Daca patru campioni se avanta ca vitejii in marea de soricei, o sa-si ia atata WWI-ul aruncata cu bolta din varful dealului de catre un sobolan schizofrenic. Cu aceeasi, daca patru campioni scot toti pustile ca sa traga dupa sobolanul cauza, in secunda urmatoare sunt toti culcati la pamant, urland ca disperatii in timp ce soriceii ii impug din toate pozitiile.
Toate astea ridica extrem de sus plafonul pentru Vermintide. Oamenii pasionati invata lucruri noi dupa sute sau chiar mii de ore de joc. Nu prea ajungi niciodata la punctul la care esti prea bun pentru provocarile pe care le poate oferi, nu fara o investitie absolut masiva de timp si pasiune. Speranta acum e ca'n grimdarkul 40K lucrurile de mai sus vor fi si mai bine nuantate.