Game of the Year 2021 - Forum edition

Tot ce se poate spune despre boala noastră cea mai gravă.
Post Reply
User avatar
Mahdi
Necromancer
Posts: 6087
Joined: 2 Mar 2014, 16:23
Contact:

Game of the Year 2021 - Forum edition

Post by Mahdi »

E timpul pentru threadul anual în care trecem în revistă ( ;) ) bucuriile și dezamăgirile pe plan gameristic de anul ăsta.

Topicurile din anii trecuți: Efectele pandemiei au continuat să fie vizibile în 2021 - nu s-au lansat foarte multe titluri notabile, dar au fost și câteva surprize. Eu unul am jucat nu mai puțin de 15 jocuri lansate în acest an (thanks, Xbox Game Pass). Încă nu am finalizat topul, dar voi reveni în zilele următoare.

Vouă ce v-a plăcut dintre jocurile din 2021? Ce v-a dezamăgit, ce n-ați apucat încă să butonați? Ce clasici ați revizitat? Ce așteptări aveți de la noul an?
REMEMBER CITADEL
User avatar
tnt
Hammer Haunt
Posts: 1821
Joined: 28 Aug 2015, 18:12

Re: Game of the Year 2021 - Forum edition

Post by tnt »

Aoleu, ce an dezamagitor, nu mai am nicio asteptare de la noul an si nici de la restul anilor. Poate System Shock si Homeworld 3 si Knights of Honor 2 sa mai butonez. But fuck it, I'm done.
User avatar
TG
Dremora Lord
Posts: 4947
Joined: 1 Mar 2014, 20:08
Contact:

Re: Game of the Year 2021 - Forum edition

Post by TG »

Ce hardcore.

Bine, chiar a fost penal anul. Revin dupa ce ma mai gandesc.
"Screams of a billion murdered stars give life to the night's peace. While we cling in desperation to the few spinning stones we call worlds."

Image
User avatar
TG
Dremora Lord
Posts: 4947
Joined: 1 Mar 2014, 20:08
Contact:

Re: Game of the Year 2021 - Forum edition

Post by TG »

As promised.
TG wrote: 30 Dec 2015, 20:44 Acum joc Underrail, e simpatic dar nu la nivelul lui PoE, hai să fie ăsta pe locul 2. Luna viitoare trec pe Witchere and shit, dacă nu se întâmplă iar ceva și nu apuc.
Lol, am găsit postul ăsta din 2015. Eram chiar la începutul celui mai bun RPG făcut vreodată dar nu știam încă asta. :lol: :lol:

Nu am jucat nimic lansat anul acesta cred, pentru că nu aparțin de gașca cool. Din ce am jucat însă, Subnautica: Below Zero s-a dovedit a fi o dezamăgire de proporții. Iar în rest avem așa:

1) Hollow Knight

O lecție de game design cum rar am întâlnit și o experiență de neuitat.

2) Vampire: The Masquerade - Bloodlines

Old school at its best, și ăsta e de predat la școala. Dacă ar fi fost predat celor care au lucrat la open world-urile din ultimii 5-7 ani poate trăiam într-o lume mai bună.

3) Sang-Froid - Tales of Werewolves

Indie în adevăratul sens al cuvântului. De la excelență la stângăcii. Atmosfera specială.

Mențiune onorabilă: seria Banner Saga, completată anul acesta. Aveam așteptări inexistente, credeam că joc 2 și 3 doar ca să am subiect de mișto și să mă uit la background-urile frumos desenate. Nu a fost chiar așa, excelent universul creat.
"Screams of a billion murdered stars give life to the night's peace. While we cling in desperation to the few spinning stones we call worlds."

Image
User avatar
joonior_bmf
Gravity e un film misto
Posts: 6539
Joined: 3 Mar 2014, 18:32
Contact:

Re: Game of the Year 2021 - Forum edition

Post by joonior_bmf »

Din pacate, nu am apucat sa joc mai nimic din 2021. Din ce am jucat:

1. Loop Hero
M-a fermecat inca din demo. Un concept atat de simplu, dar realizat eficient, si estetic. Pixel-art roguelite, dungeon synth soundtrack, addictive, rejucabil. Daca nu l-ati prins cat timp a fost gratis pe EGS, e la reducere pe Steam.

2. The Ascent
Din pacate, nu mi-a scarpinat mancarimea de sci-fi Diablo, dar e un twin-stick competent cu elemente de RPG. In schimb, e cea mai cyberpunk chestie pe care am vazut-o in ultima vreme. Speram sa permita o oarecare libertate de miscare, dar peretii invizibili descurajeaza explorarea. Insa arata, se aude, si se misca foarte bine. Admirabil, totusi, pentru o echipa de doar 11 indivizi. Sper ca a generat indeajuns interes pentru a justifica un sequel mai ambitios.

3. Encased
O combinatie de Fallout si Stalker, ambientata intr-un "dom" inspirat din povestirea omonima a lui Stephen King. In ciuda aparentei complexitati, e destul de superficial, si in cele din urma... plictisitor. Nu stiu la ce ma asteptam cand l-am inceput, dar poate un sci-fi Original Sin nu e realizabil fara un buget pe masura. E dragut, dar nu se ridica la nivelul unui Underrail, ATOM RPG, sau Wasteland 3.

As fi vrut sa joc cateva titluri pe care nu mi le permit pe moment: Forza Horizon 5, Psychonauts 2, Ratchet & Clank Rift Apart, Vampire Milf & Friends

In caz ca nu se vor agrava circumstantele, anul viitor va aduce cateva jocuri faine pe care le anticipez. Atomic Heart, The Invincible, Scorn, Weird West, Baldur's Gate 3, Vampire The Masq- oh, who am I kidding.
User avatar
Mahdi
Necromancer
Posts: 6087
Joined: 2 Mar 2014, 16:23
Contact:

Re: Game of the Year 2021 - Forum edition

Post by Mahdi »

Pentru topul pe 2021 voi folosi cele trei căprării în care împărțeau pe vremuri cei de la muzicisifaze.com topul albumelor românești. Cred că se înțelege de la sine semnificația fiecărei categorii.

Oxigen

1. Returnal - încă de când l-am jucat, în prima jumătate a anului, am știut că Returnal o să fie un candidat solid pentru jocul anului. Nu mă așteptam să lase concurența așa de mult în spate, însă. Este probabil cea mai reușită penetrare a genului roguelite în liga AAA. Grafica și atmosfera sunt excepționale, iar gameplay-ul și povestea nu sunt deloc mură-n gură cum te-ai aștepta de la un joc cu bugetul ăsta.
2. Shin Megami Tensei V - jocul care m-a ținut cel mai mult legat de switch anul ăsta. E primul JRPG după multă vreme care nu m-a plictisit după 10 ore. Se regăsesc în el multe aspecte care-mi displac la JRPG-uri (lungime peste medie, poveste tâmpițică), însă are tupeul să-ți arunce câte un curveball din când în când, iar mecanicile de joc sunt fun. Primul meu SMT și cu siguranță nu ultimul.
3. Loop Hero - când credeam că nu o să mă mai surprindă nimic pe felia roguelite, cei de la Four Quarters ne-au aruncat acest hibrid de roguelite/autobattler/deckbuilder/strategie(?), într-o fermecătoare grafică în 16 culori. Devine puțin cam grindy către late game, dar până să ajung acolo am petrecut 20 de ore distractive.
4. Mundaun - pe scurt, o mulțime de idei mișto, într-un pachet janky & low budget. Unul dintre cele mai originale horror-uri indie pe care le-am jucat până acum.

Azot

5. Deathloop - un mix interesant de action game cu elemente roguelite și immersive sim, care ar fi putut fi excelent dacă ar fi avut un act final și un deznodământ mai satisfăcătoare. Având în vedere direcția înspre care se îndreaptă noul joc de la celălalt studio Arkane, n-ar fi exclus ca Deathloop să rămână în memoria gameristică ca „ultimul joc decent de la Arkane”.
6. The Life and Suffering of Sir Brante - un choose your own adventure comfy, cu mici elemente rpg și alegeri dificile. Este o adiție mai proaspătă în acest top - l-am început acum câteva zile și încă nu l-am aprofundat pe deplin, dar mi-a plăcut ce am văzut până acum.
7. Solasta: Crown of the Magister - un D&D cinstit, cam ușurel, poate și datorită ediției nr. 5 a setului de reguli pe care se bazează.
8. Resident Evil 8: Village - fun & campy sunt cuvintele care l-ar descrie. Ar fi ocupat o poziție superioară dacă ar fi fost la fel de coerent alcătuit precum predecesorul său.
9. Metroid Dread - arată bine, dar e puțin cam liniar pentru o serie care a dat numele nișei metroidvania. Mă plictisise pe parcurs, va trebui să îl revizitez cândva.
10. Unpacking - simulator de despachetat bagaje și aranjat lucruri prin casă. Comfy și surprinzător de emoțional pentru un joc atât de simplu.
11. Death's Door - un zelda-like cute, care sper să aibă cândva un succesor mai complex.

Alte gaze

12. Last Stop - de la creatorii lui Virginia a venit anul ăsta un nou joc cu accent pus pe poveste. De data asta cu mai multă interacțiune, însă nu suficientă încât să-l ridice mai sus de nivelul „serial de animație cu inputuri ocazionale de la jucător”. Ceea ce n-ar fi fost neapărat ceva rău, dar nici poveștile pe care le spune nu mi s-au părut suficient de interesante încât să le duc până la capăt.
13. King's Bounty 2 - este definiția întinderii mai mult decât ți-e plapuma. Există undeva în el nucleul unui TBS decent, dar e sufocat de ambiția de a fi în același timp și un 3rd person open world rpg mediocru.
14. Buddy Simulator 1984 - dacă n-ar fi existat deja Undertale (și o droaie de alte jocuri indie meta inspirate de el), poate mi s-ar fi părut mai interesant.
15. Genesis Noir - arată bine, sună bine, dar cam plictisitor. Genul de joc pe care îl joci 10 minute la o expoziție dedicată jocurilor ca artă și pe care îl uiți după ce părăsești incinta.
16. 12 Minutes - ultimul joc din top este cea mai mare dezamăgire din 2021 și primește trofeul Duda Anului 2021. Lansat sub egida Annapurna, având o distribuție de zile mari (Willem Dafoe, James McAvoy, Daisy Ridley) și o promițătoare intrigă prinsă într-o buclă temporală, 12 Minutes avea toate șansele să fie unul din cele mai interesante indie-uri din acest an. Am primit în schimb un adventure anevoios și frustrant, cu o poveste care n-a meritat efortul.

Se reportează pentru la anul: Psychonauts 2, Pathfinder: Wrath of the Righteous, Ratchet & Clank: Rift Apart, It Takes Two, Everhood

Jocurile pe care le aștept cel mai mult în 2022: Elden Ring (duh), Silksong (deși nu i-au anunțat încă data de lansare), Baldur's Gate 3 (dar va trebui să joc mai întâi primele două jocuri din serie, Divinity Original Sin 1 & 2).

Cam atât, v-am pupat. Ne vedem la anul!
REMEMBER CITADEL
User avatar
Cristan
Dremora Lord
Posts: 3696
Joined: 2 Mar 2014, 16:16
Contact:

Re: Game of the Year 2021 - Forum edition

Post by Cristan »

Spre surprinderea mea, chiar am apucat să joc câteva titluri apărut în 2021. Cum timpul a fost redus, am fost destul de selectiv, așa că nu pot să spun că am avut dezamăgiri.
  • Subnautica: Below Zero a fost și nu a fost ce-mi doream. A fost mai mult Subnautica (care devenise rapid unul dintre jocurile mele preferate all-time), dar nu a fost suficient de diferit încât să fie o experiență complet nouă. Până la urmă, însă, mi-a plăcut, chiar dacă nu s-a ridicat la înălțimea primului - câteva zone noi foarte mișto și o atmosferă mai chill, și la propriu și la figurat, pentru că monștrii și teroarea existențială au fost reduse semnificativ - Subnautica „lite” a scărpinat aceeași mâncărime.
  • Outer Wilds: Echoes of the Eye - alt expansion al unuia dintre jocurile mele preferate all-time, dar și aici am sentimente amestecate. Fără să intru în spoilere, noua zonă din expansion ascunde de fapt două zone ce oferă experiențe complet diferite. Prima zonă cu care ai contact e cea care mi-a oferit momentele WOW, la fel ca în jocul vanilla, dar a doua zonă, deși interesantă la rândul ei, a devenit, după momentele inițiale de explorare, un exercițiu de trial & error și chiar frustrare care pătează puțin strălucirea expansionului. Dar overall, o experiență memorabilă.

    Dacă e cineva care nu e sigur dacă să joace acest expansion, pot să vă stric puțin surpriza inițială, dar cred că asta doar o să vă facă să vreți să-l jucați mai mult
    Spoiler for spoiler minor pentru premisa expansionului:
    Noua lume din expansion e... o lume inelară. Da, un „halo”, dacă nu l-ați citit pe Larry Niven. Evident, e tot o lume miniaturală, la fel ca și celelalte planete din sistemul solar OW, dar e o lume inelară exact așa cum v-ați fi închipuit-o. Pentru mine a fost vis împlinit, mi s-a părut un concept foarte interesant de când am citit cartea și sunt surprins că nu a apărut în mai multe jocuri - Halo nu se pune.
  • Halo Master Chief Collection - nu cred că are nevoie de prea multă prezentare. E Halo și e distractiv și e ieftin - 20 de euro pentru 6 (!) jocuri. Am jucat doar campaniile single-player și mi-a plăcut. E distractiv, gameplay variat, set-pieces mișto, muzică faină și acum aștept momentul să mă bag și în Infinite.
  • Inscryption - un nou joc de la Daniel Mullins, pentru cine știe ce înseamnă asta. O să scriu separat mai multe, dar până atunci vă zic că e un roguelike deckbuilder în care te duelezi cu cărți. Nu știu cât vă plac vouă astfel de jocuri, dar jocul ascunde multe adâncimi și surprize, iar mecanicile de deckbuilding sunt mai aproape de un puzzle-strategy.
Plus că am recuperat și câteva titluri din 2020:
  • Control e foarte distractiv, dar mi s-a părut foarte grind-y de la un punct încolo și nu aveam răbdare să tot reiau checkpointuri, așa că am activat one-shot kills din meniul de accesibilitate și am continuat să fac screenshots tot restul jocului. (Știu că a apărut în 2019, dar pe Steam a venit în 2020, deci a apărut în 2020 :) )
  • Half-Life: Alyx s-a ridicat la înălțimea hype-ului, într-adevăr o experiență transcedentală și e ceea ce aș fi crezut că o să fie următorul nivel de gaming, care însă văd că nu se grăbește să se înscăuneze. Dar nu doar VR-ul îl face un joc bun, sper să apară cât mai repede mod(-urile) non-VR ca să poată cât mai multă lume să-l încerce, chiar și într-o versiune mai diluată. E un Half-Life în toată puterea cuvântului.
    Spoiler for mod non-VR:

  • Disco Elysium e alt nume cu mult hype în spate și trebuie să recunosc că am intrat și eu în fan club (ba chiar am convertit-o și pe soție). Extraordinar!
Jocul anului? Dacă ar fi să aleg doar din 2021, poate Outer Wilds: Echoes of the Eye. Chiar și cu problemele de care am zis, tot mi-a creat cea mai puternică impresie.

Altfel, dacă ar fi să le iau pe toate în calcul, ar fi egalitate între Half-Life: Alyx și Disco Elysium (și având în vedere că au apărut în ani diferiți, pot să le acord retroactiv câte un GOTY la fiecare fără să trișez :P ). N-am nicio îndoială că Disco Elysium va fi ținut minte mai multă vreme, dar Alyx m-a făcut să mă simt ca atunci când descoperit jocurile pentru prima dată.
Done
Out into the foggy street. Turn your collar up.
User avatar
Mahdi
Necromancer
Posts: 6087
Joined: 2 Mar 2014, 16:23
Contact:

Re: Game of the Year 2021 - Forum edition

Post by Mahdi »

REMEMBER CITADEL
User avatar
Mahdi
Necromancer
Posts: 6087
Joined: 2 Mar 2014, 16:23
Contact:

Re: Game of the Year 2021 - Forum edition

Post by Mahdi »

S-au dat și premiile BAFTA pentru cele mai bune jocuri de anul trecut:

https://www.bafta.org/games/awards/2022 ... ns-winners

Returnal a luat Best Game
REMEMBER CITADEL
Post Reply

Return to “Jocuri”

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 13 guests