thx, marvas.
Quackers, e interesant ce zice Yahtzee, are dreptate. și eu am dreptate, în felul meu. Yahtzee are o viziune care, în opinia mea (se poate să greșesc), este oarecum definitorie pentru majoritatea jucătorilor care se consideră consumatori de jocuri. ei așteaptă ca jocul să facă toată treaba, a jocului și dezvoltatorilor jocului să fie în întregime munca de a impresiona pe jucător, de a-l satisface, de a-l duce acolo și dincolo prin ceea ce jocul vrea să fie și să ofere.
viziunea mea a fost dintotdeauna aceea a coparticipantului, chiar complicelui, a celui care este partener activ la „înflorirea” către noi a jocului. eu cred că noi sîntem în egală măsură, prin ceea ce ne definește în particular ca individualități, făuritori de joc alături de dezvoltatori. avem o responsabilitate, o sensibilitate, o curiozitate, o sete și o dragoste care trebuie să ne pună la muncă în a crea jocul prin participarea noastră la el. de aceea, eu cred că îmi voi aminti Prey, spre deosebire de Yahtzee, pentru ceea ce am fost eu în joc și jocul în mine, în interplay-ul creator dintre mine și joc. eu nu pun problema dacă am ce să-mi amintesc despre Prey, precum Yahtzee, ci dacă eu am ce să-mi amintesc despre mine în Prey. și am. multe. intense.
într-un joc, înainte de toate, mi se pare important să exiști. să exiști tu așa cum ești tu. aceasta este, pentru mine, o parte importantă a oricărui joc. am existat cu prisosință în Prey, iar asta mi s-a datorat atît mie, cît și jocului care mi-a permis această existență de proprie conștiință, de individualitate, în materia lui. eu cred că sînt puține jocurile atît de slabe încît să nu-ți permită asta. și mai cred că responsabilitatea noastră în fața unui joc este foarte mare - responsabilitatea de a-i conferi din viața noastră, din suflul și sufletul nostru, de a-i porni prin noi înșine rotițele și resorturile care, de foarte multe ori, sînt acolo. noi sîntem suflet în sufletul jocurilor noastre.