Nimicuri

Simți fiorul artei? Ești un nou Eminescu? Arata-ne ce poți!
Post Reply
User avatar
Fular
Barbugiu înrăit
Posts: 1171
Joined: 14 Mar 2014, 23:13

Nimicuri

Post by Fular »

"Nu te mai suport!" - cuvintele reverberaseră prin pereți și se aciuiaseră în mijlocul craniului ca venite dintr-o voce interioară. Sentința fusese punctată de țăndării porțelanurilor și de o ușă trântită cu emfază dramatică. În tihna zilei în care mă petreceam domolit cuvintele auzite prinseră greutate surprizei. Nu înțelegeam de unde veniseră. Târâte dintr-un ecou pe pereți îmi invadaseră spațiul locativ, iar felul în care era atenut glasul îmi părea că aparținea doamnei Veronica de alături. Știam că bătrânul domn Dumitrie suferea de o boală degenerativă. Aflasem de la doamna sa după ce-l dusesem însângerat acasă: mersese la una din fântânile forate după apă și la întoarcere, în învălmășeala traficului se pierduse cu firea și picase din picioare . Asta îmi fusese dat de înțeles de la unul din trecătorii ce mi-l lăsase în grijă, în ciuda tabloului de busculadă panicată la care asistasem în gesturi largi și vorbe înfundate. Se sprijinise de mine ca un copil. Îi simțeam coastele prin cămașa pătată ceea ce mă contrariase fiindcă lăsat cu toată greutatea căpătase densitatea nenaturală a unui necaz. După ce-mi explicase situația lamentabilă cu fervoarea omului nevorbit am reușit să completez unul din golurile blocului și am înțeles de ce-l găseam adesea cu privirile rătăcite, imobil ca o statuie, pe banca umbrită de arborii dezordonați ai clădirii. Presupusesem că, într-un moment de rătăcire, când devenise unul din aspectele sale precedente, copil cel mai probabil, neputând să-și înțeleagă înconjurătorul se manifestase neadecvat în preajma doamnei. Cum momentele de neclaritate stăruiseră îndelung peste prezent, scoasă din minți de insuficiența lui, îi aruncase cuvintele, sperând să-l aducă înapoi către claritate. Nu-și putuse da seama că nu puteau avea nici un efect fiind uitate într-un alt moment de pierdere a prezentului. Întâmplarea făcuse ca să împărțim același patronim, venit dintr-un toponim și continuând astfel încât nu se mai știa nici din hrisoave dacă omul botezase locul sau locul își cedase numele omului. Mă gândeam că dacă printr-o mișcare a întâmplării am fi cumva înrudiți și nu era doar o coincidență de nume, aveam să-i moștenesc la momentul potrivit boala, ca o predispoziție manifestată doar într-o parte a încrengăturii genealogice. Dar întreaga linie paternă se bazează pe o încredere nestrămutată în femeile familiei, secole de-a rândul în care să le fie credincioase soților, neabătute acestui unic țel de nici o dorință, îndurând cu abnegație impedimentul moral, căpătând alura de sfinte păstrătoare ale unui edificiu fragil. În negurile existenței era probabil ca vreunul din vlăstare să fie nelegitim, a cărui proveniență să fie tăinuită de dragostea maternă, întinând linia și ciuntând nădejdile predecesorilor ce căutau prelungirea în eternitate.

Când certurile se întețiseră și acaparaseră întreaga locuință am realizat că surescitarea isterică a reproșurilor venea de sub tălpi. Era un cuplu nou ce-i înlocuise pe vechii proprietari pe care îi mai auzisem în câteva instanțe precedente când frizaseră orele bunei cuviințe cu dezmăț și distracție, când vocile li se amestecaseră cu muzică atât de mult încât creaseră o nouă formă de artă din zgomotul disonant. Cum aveau din ce în ce mai des ceva de împărțit, iar strigătele căpătaseră o oarecare regularitate, de la un timp putusem să pictez cu îndemânare tabloul nemulțumirilor. Era o reprezentare ciudată, cel mai des unilaterală, cu o voce de tenor care întrerupea tirada nefericitei când se simțea nedreptățit. Se separau de propriile simțăminte printr-un fel de sciziparitate care, astfel desprinse, se agățau parazitar de fiecare martor nevăzut care se afla la o limită auzibilă. Mă făcuseră părtaș la o altă viață, una simplificată prin trăirile auzite la o serie fără capăt de reproșuri nemotivate, o pseudoexistență aflată într-o suspensie animată de vitriol. În tăcerile nopților puteam să închipui împăcările între guri de aer întretăiate și suspine astupate de o mână transformată în căluș ca un zăgaz în calea potopului viitor. Finalul era inevitabil, așa cum fusese întotdeauna. Echilibrul precar în care trăiau avea să se încline negreșit dincolo de starea de confort și cu puțin înainte ca traiul actual să devină noul normal or să uite definitv fiecare motiv pentru care au fost împreună. Aveam să asist cu nepăsare și la ultimele zbateri ale acestei firave existențe - urma să fie ruptă pe din două și aveam s-o păstrez denaturată, pervertită de închipuiri și târâtă prin mizerie, departe de cei care au trăit-o.
EpicTroll: Vrei să ştii părerea mea? Oamenii cu păreri ar trebui degrabă împărţiţi la zero.
User avatar
joonior_bmf
Gravity e un film misto
Posts: 5772
Joined: 3 Mar 2014, 18:32
Contact:

Re: Nimicuri

Post by joonior_bmf »

Ai mancat o litera in "atenuat". Dezastru.
De asemenea, cred tu si Mai mult ca perfectul are trebui sa inchiriati o camera, unde sa va astupati suspinele.
Steam / GOG /PSN: jooniorbmf
User avatar
Fular
Barbugiu înrăit
Posts: 1171
Joined: 14 Mar 2014, 23:13

Re: Nimicuri

Post by Fular »

Lel, se vede că-mi lipsește un cititor care să-mi dea atenție. Nici nu-mi băgasem de seamă prea mulți ca perfectul. Egal pe partea cealaltă că nu vreau să arăt nimic altceva. A fost și așa jenant.
EpicTroll: Vrei să ştii părerea mea? Oamenii cu păreri ar trebui degrabă împărţiţi la zero.
User avatar
Ferrrrrrrrrdinand
al IX-lea
Posts: 2942
Joined: 18 Sep 2016, 22:09

Re: Nimicuri

Post by Ferrrrrrrrrdinand »

I kinda liked it.
Post Reply

Return to “Bistro de l’arte”

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests