Astazi Marius Ghinea a fost cenzurat

Ce va place la noul site Nivelul2 și ce nu. Opinii, sugestii, critici.
User avatar
ola small dickie
Big Daddy
Posts: 14577
Joined: 2 Mar 2014, 19:57
Location: Malta

Re: Site Nivelul2.ro

Post by ola small dickie »

ca de obicei MC si MCwilliams sunt total pe langa, de data asta a zis si chester s-o ia pe aratura cu ei
McWilliams wrote:Eu nu inteleg de ce lumea se mira ca anumite subiecte devin tabu. Adica, pe bune, voi chiar credeati ca revista - fie ea Level, fie ea Nivelul 2 - este imuna, intr-o tara in care niste unii acuza presedintele ca instiga la mineriade si la lovituri de stat? Intr-o tara care face "fake"-uri de prost gust la pancarte, apoi le arunca pe sticla drept BREAKING NEWS: SOROS DID IT! si alte asemenea? Evident ca, exceptand situatia in care locuiesti in comuna primitiva, exista relatii intinse peste tot.


Eu sunt surprins ca sunteti atat de inocenti. Poate chiar este nevoie de Doc sau de brutalistu inapoi pe forum - sa va mai sparga nitel rozeta, sa fiti pregatiti pentru viata grea din cruda realitate.
Mai fluturi teoria asta de 1 leu pe forum mult? Ai inventat si tu o teorie de 2 bani si atat de mandru esti? Du-te si cauta-i pe doc si pe brutalistu sa te sparga la rozeta, sa te pregateasca pentru viata, daca asa mult iti place de ei si daca asta crezi ca faceau ei pe aici. Doamne fereste. Teoria ta: daca un cacat se repeta nu trebuie sa te mai mire. Si ce ar trebui sa facem? Sa nu mai semnalam, sa nu ne mai indignam, sa nu mai comentam? Teoria ta e ca a PSD-ului, Vrem linsite. sa nu mai zica lumea nimic. esti pe bune tu? citesti ce scrii? gandesti? Daca toti oamenii gandeau ca tine nu mai evolua specia, si nici protestele anti PSD nu ar fi avut loc. De ce nu ai iesit afara sa le spui protestatarilor super teoria ta? Ce, va mira ca PSD sunt infractori si vor sa se protejeze? Ce dracu ma ? Atat de inocenti sunteti? Va mai indigneaza asta? Nu v-ati obisnuit? Hai, acasa toti
User avatar
AidanOM
Space Invader
Posts: 25
Joined: 21 May 2014, 00:21
Location: Brasov
Contact:

Re: Site Nivelul2.ro

Post by AidanOM »

Chester, eu sunt de acord cu cele spuse de tine. Observ ca activismul politic -- un drept fundamental al oricui, mind that -- a devenit prezent oriunde dau un click sau apas un buton de telecomanda. De fapt, activismul agresiv, de orice culoare politica, defineste evenimentele recente mai bine decat votul si postatul pe facebook.

Dar mai bine va spun o poveste...

Am ajuns sa dau unfriend si unfollow unor oameni cu care aveam ce discuta inainte. Vorbeam despre subiecte dintre cele mai diverse, de la cafea la aditivi de motor, periferice, jocuri, filme si ceramica. Sadly, in afara de anti-PSD/pro-PSD nu se mai poate vorbi NIMIC cu acei oameni de cateva luni. Daca sunteti curiosi ce culoare politica are Aidan care nu vorbeste niciodata pe facebook despre politica...ei bine, eu sunt monarhist, dintr-o familie care impartaseste aceasta traditie de pe vremea strabunicilor. Asa ca USR/PNL/PSD/ALDE sunt un aluat omogen in viziunea mea.

Vad ca forumul are manifestari similare. Se polarizeaza. Revista si site-ul N2 nu au nevoie de polarizare, nici din partea partenerilor deja polarizati, nici in interiorul redactiei (Marius a ales deja pozitia lui) si nici din partea cititorilor -- care ar fi declansat o furtuna de cacat politic in sectiunea de comentarii, intre o tastatura mecanica si o stire despre un joc. Asta e independenta pe care o doriti? Perfect, sa fie scandal si can-can intre noi. De maine poate postez si eu in fiecare dimineata Traiasca Regele! si imi aloc cate 24 de pagini de revista pentru istoria Casei Regale.

Am fost acolo. Stiu ce inseamna sa cazi in extreme, fiindca niste tatuaje de pe corp tin sa imi aduca aminte de asta pentru totdeauna. Doar ca eu aveam 18 ani. Daca Marius, in ura lui pentru comunism, considera "cenzura" eliminarea politicului dintr-o oaza de liniste si gaming, atunci si eu renunt la neutralitate si voi activa energic pentru pastrarea unui NIVELUL2 curatat de tot ce inseamna invrajbire, fiindca dragii mei,

"Președintele ar trebui să medieze între popor și Guvern, este echivalent cu a afirma că trebuie mediat între țară și cei care înfăptuiesc distrugerea ei sistematică.
Este echivalent cu a media între români și Cavalerii Apocalipsului.
Sînt lucruri și oameni între care nu există mediere."

imi suna foarte mult a invrajbire fata de un procent statistic care citeste si el, cumpara si el revista. Nu tot publicul consumator de N2 era in piata la proteste. Sa stiti ca avem si cititori din Teleorman. Am inteles de pe facebook ca oamenii aia sunt luati ca etalon pentru prostie mai nou. Halal natiune unita si vai de cine a inteles gresit conceptul de democratie in 2017.
Richard: "I wish we could have met again under different circumstances."
User avatar
ola small dickie
Big Daddy
Posts: 14577
Joined: 2 Mar 2014, 19:57
Location: Malta

Re: Site Nivelul2.ro

Post by ola small dickie »

Uau, total pe langa si tu. Nu stiu ce e mai dezamagitor si dezgustator, cenzura politica a unui redactor din cauza unor interese, sau ca deja useri si mai ales redactori ai revistei se delimiteaza de ce s-a intamplat si nu li se pare o problema. fucking uau......

oameni tineri care nu au niste concepte simple dar de baza. si dupa ne miram de societatea astea, de alegeri, de starea de fapt. pai daca voi sunteti de acord cu asa ceva, voi chipurile tineri, educati, open mind and all that shit, si postati tampeniile astea imediat dupa ce s-a intamplat...uau
User avatar
ola small dickie
Big Daddy
Posts: 14577
Joined: 2 Mar 2014, 19:57
Location: Malta

Re: Site Nivelul2.ro

Post by ola small dickie »

"Astăzi am trăit o umilință profundă, una dintre cele mai mari de cînd sînt. Astăzi am fost cenzurat pentru prima oară în viața mea de jurnalist, lungă de aproape 20 de ani. Cel care conduce revista și situl Nivelul 2 a găsit de cuviință să șteargă, cu de la sine putere și fără notificarea mea prealabilă, un text postat de mine în secțiunea Mugetare. Această secțiune, a cărei tradiție se duce în urmă cu aproape 15 ani, de pe vremea cînd era componentă a sitului vechii reviste Level, a fost destinată a găzdui articolele scrise liber, fără îngrădire de niciun fel - inclusiv subiect și domeniu - de către redactorii Level, acum Nivelul 2. Deși am publicat multe mugetări cu subiect politic, angajate, virulente, întotdeauna împotriva puterii politice vremelnice, nu am fost niciodată cenzurat pe situl Level, și, pînă astăzi, nici pe cel al revistei Nivelul 2.

Astăzi, însă, textul meu nu a convenit, subit. Mi s-a adus argumentul că parteneri ai noștri cu preferințe politice diferite de ale mele ar putea fi nemulțumiți, afectînd „afacerea” media Nivelul 2. Mi s-a spus, pentru prima oară, că sîntem o revistă de gaming, că noi sîntem cu jocurile și să nu ne băgăm în politică. Asta după aproape 20 de ani în care nimeni nu m-a interpelat pînă acum cu echivalentul unui „Ghinea, noi nu facem politică, nu mai scrie despre politică”. Mi s-a spus doar atît, cu mulți ani în urmă: „Editura noastră nu face politică, dar tu poți scrie despre ce vrei”. Adică, libertatea de exprimare care mi-a fost întotdeauna lăsată neștirbită, prin bună cutumă, astăzi a dispărut.

Iar argumentul că jocurile sînt domeniul nostru, în afara căruia nu face să pășim, în afara căruia nu trebuie să ne exprimăm, este unul din cele mai perverse și mai periculoase pentru un jurnalist responsabil. Jocurile se leagă de artă, de politică, de social, de istorie, de știință, de sport, de atîtea alte lucruri. Omul, cu toate și prin toate ale lui, este un ludic, cu atît mai mult omul creativ. Eu sînt un jurnalist pentru care creativitatea, a celor despre care scriu și a mea, este virtutea primordială, de la care decurg toate celelalte.

Ori, tocmai astăzi, mi-am amintit cum este să nu-ți poți exprima creativitatea, prin aceea că mi s-a refuzat opinia de jurnalist al ludicului - ludicul atît de serios, prin consecințele sale adînci din viețile noastre, acele consecințe pe care le-am explorat cu obstinație în toate articolele mele, în întreaga mea carieră.

Astăzi mi-am amintit cum este să-ți pierzi mîna cu care scrii, limba cu care vorbești, pentru că poți deranja puterea. Astăzi mi-am amintit pînă la cel mai dureros detaliu umilința trăită vreme de 19 ani sub dictatură, între 1970 și 1989. Și astăzi mi-am amintit ura nesecată pe care o port celor care vor să ne facă să tăcem.

Din acest motiv simt că, oricît aș vrea, nu mai pot continua activitatea mea în cadrul unei reviste de care mă leagă numai amintiri frumoase, dar frînte de o umilință peste care nu pot să trec.

Atașez aici textul care mi-a fost cenzurat:

„Cinste și hoție

A spune, în condițiile existenței ordonanțelor amnistiei, grațierii și modificării Codului Penal, că Președintele ar trebui să medieze între popor și Guvern, este echivalent cu a afirma că trebuie mediat între țară și cei care înfăptuiesc distrugerea ei sistematică.

Este echivalent cu a media între români și Cavalerii Apocalipsului.

Sînt lucruri și oameni între care nu există mediere. Între care, fără șovăire și îndoială, trebuie să alegi.

Din fericire, Klaus Iohannis a ales poporul care l-a ales.”"

Poate va mai lumineaza putin intelegerea si punctele de vedere
User avatar
Waaagh!
Forum Warlord
Posts: 5233
Joined: 2 Mar 2014, 16:23

Re: Site Nivelul2.ro

Post by Waaagh! »

Parca atitudinea asta de "it's a business" i-a oprit si pe shaureii de la diverse gazete americane sa scrie despre porcariile facute de banci/agentiile de rating si a facut totul poc. :lol:

Mi se pare fulminant de penibil ce s-a intamplat. Nu numai ca pozitia lui Marius era una corecta, dar era exprimata si mult prea civilizat pentru porcariile la care facea referire, si scrisa intr-un spatiu dedicat opiniilor. Nu e ca si cum o postase la reviewuri. Eu m-as apuca de alt biznis, decat sa stau la cheremul unor "parteneri" care devin arici suparici din atata lucru.

D-asta ni se si suie toti omuletii in cap. Avem mult prea mult bun simt ca sa-i trimitem unde le e locul.
NO COVER. ALL MAN.
User avatar
AidanOM
Space Invader
Posts: 25
Joined: 21 May 2014, 00:21
Location: Brasov
Contact:

Re: Site Nivelul2.ro

Post by AidanOM »

Daca Marius scria pro-PSD, era acelasi lucru? Sau libertatea de exprimare se inclina numai spre dreapta? Sunt curios. Inlocuieste in text Klaus cu Livache si vezi ce rezulta.
Richard: "I wish we could have met again under different circumstances."
User avatar
Waaagh!
Forum Warlord
Posts: 5233
Joined: 2 Mar 2014, 16:23

Re: Site Nivelul2.ro

Post by Waaagh! »

O fi bine sau n-o fi bine sa ne batem cuie in cap? Discuss.
NO COVER. ALL MAN.
User avatar
McWilliams
Self-righteous bastard
Posts: 4601
Joined: 2 Mar 2014, 17:23
Location: Galati
Contact:

Re: Site Nivelul2.ro

Post by McWilliams »

Ola small dickie, ai imbatranit degeaba. Pentru ca, dupa tine, un singur om are dreptul... nu, are dreptul SI obligatia sa se cace in capul colegilor, enuntand MARI adevaruri ISTORICE despre PSD. Pe care, de altfel, oricare dintre noi le cunoaste si le accepta si, fatis sau nu, le sustine. Da, de asta era nevoie intr-un proiect facut si sustinut de mai multi - sa aiba in componenta unul mai capos, care nu se gandeste ca actiunile lui ii afecteaza si pe altii, fie ei colegi, cititori, prieteni etc.

Vrei sa fiu si eu la fel de egoist ca Ghinea? Eu vreau sa pot sa platesc abonamente in continuare pentru revista. Chiar daca "return rate"-ul pentru ele ar fi de 5-6 numere pe an. Vreau sa am revista din cu totul si cu totul alte motive decat "PSD este naspa". Vreau sa am colectii sa le arat la nepoti si stranepoti. Vreau sa am articole care sa nu imi aminteasca viata politica prezenta. Si mai egfocentrist din parte mea, vreau sa stiu ca ajut, in mod minimalist, niste persoane sa faca ceea ce isi doresc si sa aiba un minimum de "return of investment" pentru timpul si efortul depus. Asta vrea Ghinea sa faca? Am auzit ca Kamizake face recrutari. Atat timp cat ceilalti nu ii impartasesc crezurile in totalitate, mi se pare dubios sa te plangi ca esti "cenzurat".

Oriunde te angajezi, atat timp cat este mai elevat de spelunca de la coltul blocului, ti se mentioneaza in contractul de munca faptul ca pozitia ta este diferita de pozitia angajatorului - daca vei candida, daca vei face critica, daca vei aduce osanale sau vei musca de cur pe X, asta nu inseamna ca ai dreptul sa spui asta folosindu-te de avantajele oferite de angajator. Pentru ca, sub o forma sau alta, asa cum zice si aidan, ce judecata atragi asupra ta ca individ se transmite si catre angajator. Vrei sa zici ceva? Vorba lui chestr0ny - tweeter, facebook, blog, mail, angry letter, interviuri televizate, instagram, ai atatea si atatea locuri unde poti face publica o parere IN NUME PROPRIU incat chiar nu vad sensul in a oferi o scuza altora sa dea in tot grupul. Sa zicem ca aia erau rau-intentionati din capul locului (oricare ar fi acei AIA) - de ce i-ai expune pe colegii tai la ceva ce poate fi evitat?

Murea careva/cineva daca Ghinea isi posta pe forum mugetarea? Altceva decat ego-ul lui?
Candva, pe aici, trecea un brutalistu...
O vorba de duh din Warhammer 40'000
https://www.youtube.com/watch?v=cO3MttgvHUY
User avatar
ola small dickie
Big Daddy
Posts: 14577
Joined: 2 Mar 2014, 19:57
Location: Malta

Re: Site Nivelul2.ro

Post by ola small dickie »

sunt foare recunoscator ca traiesc intr-o societate in care am llibertatea sa nu raspund la ineptiile lui mcwilliams. cateodata ii raspund, cateodata nu am puterea necesara. daca traiam intr-o societate nelibera in care eram obligat ca dupa fiecare postare a lui mcwilliams sa-i raspund cred ca nu rezistam prea mult.
User avatar
Marius Ghinea
Headless Kamikaze
Posts: 285
Joined: 26 Mar 2014, 15:33

Re: Site Nivelul2.ro

Post by Marius Ghinea »

Dacă este un lucru pe care l-am învățat de la jocuri este acela că it is about much, much more than games. Spre exemplu, în seria Total War, treptat, cam de la Empire încoace, se vede cum, din nevoia de a avea oameni pregătiți pentru o industrie productivă, eficientă, trebuie să faci școli pentru a instrui muncitori pregătiți să lucreze în acea industrie, și universități pentru a avea oamenii de știință și inginerii care să fie mințile ce duc mai departe industria.
But there is a thing about it: odată cu apariția școlilor și universităților, apar și ideile, damn it. Tu, mare conducător de țară și oști, aveai nevoie de niște roboței muncitori și creativi care să-ți ducă puterea în spate și să lupte pentru tine, pe cîmpuri și-n uzine. Și pentru asta, evident, aveai nevoie de educație, pentru că altfel pierdeai la curse în fața celorlalți mari conducători de țări și oști.
Dar educația aduce, ghinion, idei. Idei noi, oameni noi. Mișcări induse în societate de acele idei. Evoluții, involuții – dinamică. Ideile sînt catalizatorul istoriei, în bine și în rău. Iar combustibilul sîntem noi.

Evident, ai vrea să ai redactori buni de jocuri, care să scrie articole de calitate despre jocuri. But there is a thing about it: un redactor bun este unul care știe multe, care învață multe – inclusiv din jocuri. Acum pe bune, voi v-ați gîndit la faptul că jocurile sînt domeniul în care se realizează la cel mai activ și vizibil mod conexiunea între toate domeniile existenței umane? Că jocurile sînt un hub pentru ideile Umanității, pentru aspirațiile și temerile acesteia, de-a lungul unei întregi istorii?
Voi v-ați gîndit că jocurile pot corupe redactorul să gîndească, să învețe, să devină curios, să iasă din prăfuita paradigmă a gamerului introvertit și escapist, scoțînd capul într-o Lume din care jocurile l-au învățat să înțeleagă mai mult?

Voi v-ați gîndit că un astfel de redactor este un om plin de energii ale gîndirii, ale iscodirii, ale ideilor, ale exprimării acestora? Voi v-ați gîndit că redactorul nu poate trece pe lîngă un joc fără să învețe ceva din el, ceva care să se adauge la scara care îl urcă spre acele rafturi de sus ale Bibliotecii unde un simplu „Ook!” este o întreagă frază? ;-)

Nu poți deveni un bun redactor de revistă de jocuri fără să devii un bun gînditor, un bun cunoscător al lucrurilor, atît de multe, pentru care jocurile au devenit gazdă primitoare – acel formidabil hub de civilizație omenească despre care vorbeam adineauri. Dar asta vine la pachet cu a deveni un izvor de idei, un creator, un observator sensibil și un comunicator – în tine se adună prea multe, totul în jurul tău capătă semnificații și se cere deslușit, discutat, transmis.
Este ceva ce conducerea editurii ce publica revista Level a înțeles, oferindu-ne un loc în care să ne manifestăm în completitudinea noastră, în ciudățenia noastră creativă, uneori halucinantă, alteori misticoidală, deseori militantă, deloc de puține ori înțeleaptă și plină de umor. Acel loc era Mugetarea, în care am avut întotdeauna perfectă libertate de exprimare. We were a bunch of misfits with something to say, iar Mugetarea era o binevenită supapă – to let off some of the steam.

Eu, personal, nu am abuzat niciodată de această libertate. Am scris întotdeauna decent, după o profundă gîndire. Am scris, deasemenea, foarte rar astfel de mugetări. Uitați-vă pe situl N2 – căci Level nu mai există – și veți vedea cît de rar am mugetat în aproape 3 ani de existență a sitului. Am exprimat idei, deseori politice, cu parcimonie. Nu am exagerat, nu am fost un pisălog, nu am băgat pe gîtul nimănui articol după articol de political rants and mushroomed social visions. Am senzația că m-am păstrat mereu în limitele bunului simț și în cadrul tradițional al rubricii Mugetarea.

Este limpede, însă, că timpul acelor redactori, pentru care Mugetarea era un sandbox veritabil, a trecut. Am devenit un om nepotrivit prezentului, cel puțin. Și, cum apreciez eforturile deosebite depuse de KiMO și de ceilalți redactori N2, mi se pare firesc să nu îngreunez, prin slobozenia mea de gură, eforturile și așa supraomenești pe care aceștia le fac în edificarea și menținerea unei excelente reviste de gaming.

Și da, aș continua să scriu pentru N2, la care țin foarte, foarte mult, dar, din nefericire, nu mă pot lepăda de obiceiul, devenit viciu, de a mă exprima în deplină libertate. Astfel, însă, îmi dau seama că sînt inadecvat unor vremuri ce vor, neapărat, să vină.
User avatar
Cristan
Dremora Lord
Posts: 3703
Joined: 2 Mar 2014, 16:16
Contact:

Re: Site Nivelul2.ro

Post by Cristan »

@McWilliams si Aidan:

E vorba de cand si cum s-a intamplat, nu de pozitia in sine. Cum s-a zis, pana acum se scria la liber in rubrica aceea, indiferent ce se scria. Si am mai zis si eu ca nu mi se par potrivite pozitiile politice pe site (da, aveti dreptate, exista forum, blog, etc). Si nu sunt eu omul care sa-i ia apararea lui Marius Ghinea. Dar daca se dorea schimbarea politicii redactiei, nu se putea face intr-un fel mai putin... interpretabil? Nu se putea trimite un memo intern "bai baieti, gata, trebuie sa ne cumintim, aveti grija ce scrieti"? Sau altceva, sa stie si redactorii (nu mai zic de cititori) sa evite anumite subiecte? S-a realizat peste noapte ca nu mai e de bonton? Ca exista pericolul polarizarii cititorilor? A devenit platforma Nivelul2 prea mare ca sa mai aiba cineva luari de pozitie?

Altfel, poate puteti sa-mi explicati care e diferenta fata de articolul Cînd românului i se poate al lui Ghinea din iunie, anul trecut. Tot articol politic, mult mai mare si mai incisiv, tot pe site, tot in paralel cu revista. Ala n-a mai fost dat jos. Sau daca e vorba de pareri polarizante, personale, poate reuseste Aidan sa explice care e marea diferenta fata de propriul lui articol despre Microsoft. Imi imaginez ca o astfel de pozitie ar putea afecta "proiectul" Nivelul 2, nu? Astea nu deranjau oaza de liniste si gaming?

Pana acum revista a batut mult moneda pe faptul ca e un proiect independent, ca se lupta cu toata lumea, dar marele avantaj e ca exista in continuare, ca niste oameni pot sa scrie liber, ce vor, cand vor. De-asta e si pretul mare al revistei, si intarzierile cu aparitiile, ca nu au niciun fel de sustinere. Cum se justifica asta in continuare acum? Poate nici la jocuri nu se mai aplica independenta? Poate sunt si aici parteneri care se pot supara? Daca se supara Ubisoft ca-i criticati urmatorul Assassin's Creed? Sau mai stiu cine din ce cauza?
Done
Out into the foggy street. Turn your collar up.
User avatar
ola small dickie
Big Daddy
Posts: 14577
Joined: 2 Mar 2014, 19:57
Location: Malta

Re: Site Nivelul2.ro

Post by ola small dickie »

Poate sunt mai utili revistei niste parteneri care sa-ti cenzureze scriitura, care sa-ti puna limite editoriale, care sa te cenzureze politic, decat un redactor ca Marius Ghinea. Pt mine tocmai asta era misto la Level, aveam impresia ca redactorii sunt liberi sa-si bage si sa laude cum vor, sa critice si sa observe liberi, nu numai jocuri dar si alte aspecte ale societatii.

Poate ca acum unora, in mod pueril, nu li se pare mare lucru cenzura. Poate acum simt ca o pot contracara foarte usor cu argumente puerile de tipul "da ce suntem revista de politica? daca scriu si eu acum despre pampersi in loc de jocuri? da dar daca scria pro psd mai erati revoltati?" lol, argumente astea cica. Cenzura o data instaurata si pusa in aplicare poate lovi oricand, cand nu te astepti, poate in viitor chiar si pe redactorii care acum nu inteleg asta, care vin cu pseudo-argumentele de mai sus, intr-un moment s-ar putea sa-i loveasca pe ei cenzura asta de care acum rad, si atunci o s-o simta nasol. Asta-i cu cenzura. Daca ai acceptat-o, ai gresit pe termen scurt dar si lung, si o s-o simti mai incolo daca din pacate nu ai abilitatea s-o intelegi de la inceput.

Si inca o chestie. Ce a scris Marius pe site nu e o chestiune de nuanta, de gust, de alegere politica. Nu. Din punctul meu de vedere a scris despre o chestie fara echivoc, fara variante, fara alegeri, fara oscilari. Care tine de sanatatea societatii noastre si de calitatea vietii noastre. A fiecaruia dintre noi. A scris despre o chestiune care are ca deznodamant 2 variante: ori iese nasol pentru toti ori bine pentru toti.
User avatar
McWilliams
Self-righteous bastard
Posts: 4601
Joined: 2 Mar 2014, 17:23
Location: Galati
Contact:

Re: Site Nivelul2.ro

Post by McWilliams »

Stim. E vorba de principiu. Sunt perfect de acord sa iti aperi principiile cand efectele le resimti doar tu. Atunci cand se rasfrang si asupra altora, am pretentia sa taci si sa gandesti zece secunde in plus. Cand te folosesti de forta, de expunerea, de capitalul de imagine, de puterea de convingere etc. a unui grup pentru a-ti exprima sustinerea unui principiu personal, lucrurile sunt nitel mai gri.

Eu nu cred ca chestr0ny sau aidan sunt membri PSD, rude cu Dragnea sau indivizi care au de primit bani de la bugetul statului ca sa reprime in sange orice parere anti-PSD. Chiar cred ca sunt de acord cu ce zice Marius Ghinea. Unde cred ca nu mai sunt de acord este locul unde se da glas acestei "Mugetari".

Daca pozitia lui MG este aceeasi cu a revistei (unde, prin "revista", se intelege colectivul de oameni din spatele revistei), atunci nu se ajungea ca Ola de la scularie sa deplanga faptul ca MG a fost cenzurat. Si merita amintit, pentru toti cei prezenti, ca prioritatile/principiile/gandurile unei entitati juridice nu coincid mereu cu cele ale fondatorului.


Aidan gresea cand zicea ca forumul si/sau revista se polarizeaza politic. Nu ne impartim in tabere pro-PSD si anti-PSD. Exceptand cateva cazuri izolate, suntem cam toti de aceeasi parte a gardului. In schimb, suntem oameni care putem accepta ca exista pareri contrare celei proprii si oameni care gandesc ca, daca nu esti cu mine, atunci esti impotriva mea.

Ce sa zic... Jos sistemul Nivelul 2? Jos ciuma ros-neagra? Faceti articole, nu cenzura?
Candva, pe aici, trecea un brutalistu...
O vorba de duh din Warhammer 40'000
https://www.youtube.com/watch?v=cO3MttgvHUY
User avatar
DarthZombie
Dremora Lord
Posts: 4183
Joined: 2 Mar 2014, 15:25

Re: Site Nivelul2.ro

Post by DarthZombie »

"Daca MG era pro-PSD mai spuneai acelasi lucru?" mi se pare o non-intrebare, pentru ca discutia reala nu este daca suntem sau nu de acord cu pozitia sa, ci cu faptul ca are dreptul sa si-o exprime in cadrul Mugetarii. Ca sa risipesc din mister, daca MG scria "Dragnea cel mai tare, jos Johannis!" as fi fost dezamagit, dar atat. Mugetarea e practic un blog in care redactorii au mana libera, sau ma rog, aveau pana de curand.

Treaba se putea transa si altfel daca intentia era de a "deratiza" politica din revista si de pe site. Se facea frumos un anunt in prealabil cu "bai, nu mai vorbim de politica, gata!" acum x luni. In schimb regulile oficiale erau aceleasi si taman cand Ghinea a postat ceva anti-PSD i s-a taiat macaroana si s-a strigat "gata, fara politica de aici inainte!". Chiar daca intentia nu era de protajare a onoarei PSD-ului, nu cred ca e greu de vazut de ce destui oameni ar asocia direct cenzurarea lui MG cu acest lucru.
User avatar
Nervozix
Zergling
Posts: 160
Joined: 6 Jan 2015, 20:34

Re: Site Nivelul2.ro

Post by Nervozix »

Daca Nivelul2 pornea de la bun inceput cu o politica interna in care nu se permitea abordarea subiectelor sociale/politice, nimeni nu ar fi spus ceva in legatura cu decizia de a da jos postul lui Ghinea. Doar ca Mugetarea era un loc unde "all bets are off", si confirma cumva caracterul independent al revistei. Va tot laudati ca sunteti o revista independenta, folositi acest lucru ca pe o insigna, il folositi ca sa amintiti oamenilor sa cumpere revista prin comanda, nu din magazine. Toata treaba asta a zburat pe geam acum lol.
AidanOM wrote:eu sunt monarhist, dintr-o familie care impartaseste aceasta traditie de pe vremea strabunicilor *** Perfect, sa fie scandal si can-can intre noi. De maine poate postez si eu in fiecare dimineata Traiasca Regele! si imi aloc cate 24 de pagini de revista pentru istoria Casei Regale.
In primul rand -- lol. In al doilea rand, observati ce fusareala face Aidan cu "in fiecare dimineata"; de parca Marius Ghinea ar fi facut propaganda zilnica, de parca chiar si-ar fi alocat 24 de pagini de revista pentru opiniile sale politice. Pe nimeni nu ar deranja daca ai elabora despre afinitatile tale pentru casa regala ocazional la Mugetare. Ba pe unii chiar i-ar amuza.
AidanOM wrote:Vad ca forumul are manifestari similare. Se polarizeaza.
Vezi gresit. Topicul politic se polarizeaza (cum e si normal, in tandem cu scena politica curenta), nu forumul. Iarasi umblam cu fusareli.

Forumul o duce fantastic, vezi doar discutiile pe topicul Stealth sau Hate Draft, unde totul merge ceas. Userii Nivelul2 fac un efort admirabil in a lasa opiniile politice cand discuta efectiv despre jocuri. Realitatea prezentata de Aidan este tocmai inversa adevarului.
AidanOM wrote:Daca Marius scria pro-PSD, era acelasi lucru? Sau libertatea de exprimare se inclina numai spre dreapta? Sunt curios. Inlocuieste in text Klaus cu Livache si vezi ce rezulta.
Aveti redactori cu astfel de inclinatii politice? Sa scrie si ei la Mugetare opinia lor daca doresc. Ma rog, nu ca ar mai putea face asta acum desigur, luand in considerare schimbarea la fata a revistei.
AidanOM wrote:imi suna foarte mult a invrajbire fata de un procent statistic care citeste si el, cumpara si el revista. Nu tot publicul consumator de N2 era in piata la proteste. Sa stiti ca avem si cititori din Teleorman. Am inteles de pe facebook ca oamenii aia sunt luati ca etalon pentru prostie mai nou. Halal natiune unita si vai de cine a inteles gresit conceptul de democratie in 2017.
Si in sfarsit, dupa toate fusarelile, ajungem la miezul problemei. Frica. Frica ca ramai fara cumparatori. Sau fara investitori mai degraba, amirite? Level, probabil pentru ca era finantat din exterior de Vogel Burda, avea o anumita libertate de expresie. Una larga. Daca se mutau unitati si se vindeau paginile de publicitate totul era in regula.

Am primele cinci numere din revista N2. Iar revista are un aer mai docil decat Level, mai cumintel, mai artfaggy. Iar decizia de fata parca confirma si mai mult acest sentiment. Incepe treptat sa lipseasca acel foarte important lucru pentru un critic. Coaiele.
User avatar
Aidan_DKH
Headcrab
Posts: 63
Joined: 29 Aug 2015, 17:55
Contact:

Re: Site Nivelul2.ro

Post by Aidan_DKH »

Perfect. Atunci pozitia oficiala a redactiei este "fara politica". Punct. Ne dezicem de orice articol cu subiect politic. Daca era vorba despre un text care atingea macar 1% domeniul gaming-ului, atunci era binevenit. Nu a fost cazul. Restul Mugetarilor cu subiecte similare (religios-politice) au fost tolerate, nu imbratisate. Nu s-au desfacut sampanii la publicarea lor. Revista si site-ul nostru acopera industria de gaming si hardware, nu succesul presedintelui -- care, coincidental, are tot respectul meu pentru initiativele personale si politice.

Aceasta agenda urmeaza sa fie stipulata negru pe alb si in urmatorul editorial, desi imi este teama ca are un statut irelevant. 90% din publicul tinta N2 nu urmareste orientarea politica a lui Kimo, Marius Ghinea, Aidan, Marco sau Chester. Lumea cumpara revista si citeste site-ul pentru gaming. Zici ca nu avem coaie? Eu stiu unde sunt ale mele. Nu trebuie sa-ti demonstrez nimic tie.

Mai departe e can-can si nu ma intereseaza. Dorm linistit diseara. Revista merge mai departe, in special atunci cand nu facem politica. Have a good one, indiferent de ce se discuta aici, eu nu voi mai frecventa acest topic.

Daca lucrurile astea se intamplau in '33, stiam de cine sa ma feresc.
i = * ( long * ) &y; // evil floating point bit level hacking
i = 0x5f3759df - ( i >> 1 ); // what the fuck?
User avatar
ola small dickie
Big Daddy
Posts: 14577
Joined: 2 Mar 2014, 19:57
Location: Malta

Re: Site Nivelul2.ro

Post by ola small dickie »

Perfect. Eu nu va mai cumpar. Somn usor.
User avatar
Ferrrrrrrrrdinand
al IX-lea
Posts: 3303
Joined: 18 Sep 2016, 22:09

Re: Site Nivelul2.ro

Post by Ferrrrrrrrrdinand »

Deci... de ce a fost stearsa mugetarea lui Marius Ghinea?

Aidan, ai luat parte la aceasta decizie sau doar speculezi acum? Ar fi interesant sa stim through process-ul din spatele deciziei => stergem imediat articolul fara sa-l anuntam pe autor
User avatar
vulp
Hammer Haunt
Posts: 1459
Joined: 12 Jun 2014, 04:23

Re: Site Nivelul2.ro

Post by vulp »

Aidan_DKH wrote:Daca lucrurile astea se intamplau in '33, stiam de cine sa ma feresc.
FASHISHCII!! FASHISHCII!!

deci e clar. nivelu2 organ PSD. ati primit si consilieri israeliti la pachet? sau e doar vanilla deal (imprumuturi + va tolereaza existenta)
unde dai si unde doare unde dai si unde doare
User avatar
Marius Ghinea
Headless Kamikaze
Posts: 285
Joined: 26 Mar 2014, 15:33

Re: Site Nivelul2.ro

Post by Marius Ghinea »

Hai sa nu exageram. Pina la urma este vorba doar despre tribulatiile unei batrine primadone a jurnalismului de jocuri, a carei coloana vertebrala s-a rigidizat in pozitie erecta de la frigul indurat in blocurile, scolile, uzinele si unitatile militare din vremuri apuse in 1989. Este clar ca nu am flexibilitatea necesara timpurilor noastre, ce presupun o adaptabilitate de care nu sint capabil.

Revista, insa, este pe maini bune, colegii mei reusesc uneori sa ma faca sa simt fiorii unei sanatoase invidii profesionale. Si asta e bine. N2 merita cumparata si citita, multi ani de-acum incolo, timp in care nu poate sa devina decit si mai buna. Sper sa ajung intr-o zi sa am banii cu care sa o pot cumpara.

Si nu pierdeti din vedere faptul ca trebuie sa imi fac datoria fata de revista pentru inca un numar - pregatesc cel putin un articol despre Civilization VI.

For a civilized departure, friends! :-)
Post Reply

Return to “Sugestii Nivelul2.ro”

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest