RaptoR
1. Charlie Mops Beer Song (The Bard's Tale - 2004)
2. First Diablo kill on Hell (Diablo 2 - 2000)
3. The first time I played Super Mario World on SNES (SMW - 1990)
4. Atac Ingineresc cu APC subteran (Command & Conquer: Tiberian Sun - 1999)
5. That Perfect Bazooka Kill (Worms - 1995)
6. Demolition Man mission (GTA: Vice City - 2003)
7. The door caving in (Aliens vs Predator 2 - 2001)
8. Cand ai nevoie disperata de o linie in Tetris si intr-un final vine (Tetris - 1987)
9. Getting a Railgun Hit from far away (Quake 2 - 1997)
10. Seeing your creature finally understand (Black and White - 2001)
11. The ending (Bastion - 2011)
Spoiler for Descrieri RaptoR:
1. Charlie Mops Beer Song (The Bard´s Tale)
<coming soon>
2.First Diablo kill on Hell (Diablo 2)
Nu stiu altii cum sunt.. oh fuck it. Diablo 2 a fost unul dintre jocurile copilariei mele. Inca il mai joc atunci cand am cateva zile libere si nimic altceva care sa-mi capteze interesul. Sigur, nu e un RPG in adevaratul sens al cuvantului, insa tocmai goana dupa iteme si lvl-up-uri face din el jocul cu cea mai mare rejucabilitate, dupa parerea mea, din istorie. Iar asta devine foarte clar abia dupa ce incepi sa joci pe Hell. Daca in 90% dintre jocuri un nivel mai ridicat cere doar o mai buna stapanire a mecanicilor jocului, in Diablo 2 dificultatea Hell nu se rezuma doar la asta, ci si la zeci, poate sute de ore destinate doar farmarii itemelor. Vroiam initial sa aleg lupta cu Baal, insa fuck it, e mult mai rewarding atunci cand castigi lupta, pe cel mai inalt nivel de dificultate, cu cel al carui nume il poarta jocul.
Dupa cum ziceam, satisfactia nu vine doar din faptul ca l-ai omorat, ci din faptul ca stii foarte bine cate ore ai dedicat jocului pentru a ajunge in acel punct. Seria Diablo a fost, si, sper eu, va continua sa fie o cursa nebuna dupa iteme. A fost jocul care ti-a dat o palma zdravana daca ai vrut sa grabesti lucrurile si sa ignori regulile. Diablo 2 a fost unul dintre cele mai rewarding jocuri create vreodata. Iar momentul in care Diablo atinge pamantul pe Hell e un orgasm vizual. Atat.
3.The first time I played Super Mario World on SNES (Super Mario World)
Daca nu mi-as gasi timpul pentru descriere probabil ca multi dintre voi ati ridica o spranceana in semn de uimire. Asa ca o sa incerc sa mi-l gasesc. Era prin 1995, daca-mi aduc bine aminte. Nu mai stiu exact pe ce post tv era, insa exista o emisiuni in care cei care sunau de pe un telefon digital fix (destul de rar in vremea aia) puteau juca super mario world in direct. Nu-mi aduc aminte nici macar daca era un post de la noi, sau strait. Tot ce-mi aduc aminte era faptul ca ma captivaze. Aveam pe atunci un HC90, iar grafica colorata, in 8 biti ma uimea. Visam si eu la ziua in care puteam juca asa ceva. Internetul nu exista, asa ca nu aveam de unde sa stiu de Super Nintendo sau de alte console. Singura mea legatura cu consolele era un prieten de-al unui prieten care avea un Nintendo cu niste jocuri naspa.
Fast Forward one year si tatal meu vine acasa de ziua mea cu o cutie mare pe care scria Super Nintendo. Nici macar nu aveam habar de faptul ca jocul vazut de mine la televizor rula pe asa ceva. Aveam alte jocuri. Fast Forward inca un an. Aud ca cineva din oras avea si el Super Nintendo. Ma duc la el cu jocurile mele pentru a face schimb (generatia 2000+ nu va sti niciodata ce inseamna schimb de casete). Pun mana pe Super Mario World. Ajung acasa. Bag caseta in consola. Nu exista nimic pe lumea asta care sa compare senzatia de a juca acel joc pe care il vazusem la televizor de nenumarate ori si dupa care tanjeam. Cred ca am jucat 20 de ore non stop certandu-ma cu ai mei de cel putin 10 ori in acest timp. Insa nu ma puteau opri. Eram invincibil. Trebuia sa o salvez. Printesa. Inca un nivel...
4. Atac Ingineresc cu APC subteran (Tiberian Sun)
Nimic nu se compara intr-un RTS cu un atac neasteptat. Si ce poate fi mai neasteptat decat 5 ingineri care ies din pamant si incep sa misune prin baza ta cu ganduri murdare. Sigur, sunt metode de a contracara acest atac, insa de multe ori, mai ales intre prieteni, acestea sunt omise.
5. That Perfect Bazooka Kill (Worms)
Nici macar nu conteaza ce Worms. Orice Worms. Stii ca ai alte arme mai simple, si poate mai eficiente. Vantul bate destul de tare si parca tot mai bine ar fi sa folosesti o arma neafectata de el. Insa joci cu prietenii si zici...¨What the hell¨. Scoti bazooka, tragi in directia opusa, vantul o intoarce si o baga prin 3 gauri, ajungand si loving in plin inamicul. ¨FUCK YEAH!¨
6. Demolition Man mission (GTA Vice City)
GTA Vice city a fost pentru mult timp unul dintre preferatele mele in materie de open world game. Misiunile nu le-am gasit nici foarte usoare, insa nici extrem de grele. Perfecte pentru mine, un gamer ce ma consider undeva la mijloc intre casual si hardcore. Nu poti insa sa incepi a povesti despre GTA Vice City fara a aduce in discutie misiunea Demolition Man. Putini insa stiu cum anume a fost creata aceasta misiune. Intr-o zi ploioasa de toamna cei de la Rockstar faceau un brainstorming pentru a veni cu idei pentru noi misiuni. Combinatia de lumini aprinse in camera precum si diverse obiecte pe care le aveau prin buzunare au facut ca in capatul mesei sa apara insasi Satana. Multi nu cred, insa eu stiu din surse sigure. Acestea le-a trantit pe masa o foaie cu instructiunile de control ale unui elicopter de jucarile si le-a spus: "Pana nu introduceti aceasta misiune in joc fie ca toate bugurile din lume sa se abata asupra beta-testelor voastre". Asa ca cei de la Rockstar au cedat si au introdus in joc cea mai frustranta misiune dintre toate misiunile care au existat intr-un joc cu misiuni. Nu neaparat grea, cat frustranta. Si doar cine nu a ramas cu o singura bomba de plantat si 15 secunde pe timer nu poate intelege la ce ma refer. Parca pe final de misiune insusi Satana intra in jucator facandu-l sa nu mai fie in stare sa apese 3 butoane.
Nu voi pune nici un filmulet, fiindca pe intreg youtube-ul nu am fost in stare sa gasesc o filmare care chiar sa arate cat de frustrant era. Trebuie sa-l joci ca sa intelegi.
7. The door caving in (Aliens vs Predator 2)
A fost o vreme in care eram fascinat de jocurile horror. Ma rog, inca mai sunt, doar ca nu mai timp sa rejoc vechile titluri, iar cele noi... pai... sa zicem ca doar foarte putine stiu sa bage teroarea in suflet. Primul AvP l-am jucat mai mult la sala, in multiplayer, asa ca n-am cunoscut exact povestea. Si asa incep frumos AvP2, cu castile pe urechi, cum ii sta bine unui fan horror. Inca din prima jumatate de ora ai parte de una dintre cele mai infricosatoare experiente. In cadrul unei misiuni de cercetare usa se prbuseste in spatele tau si te vez brusc singur, in intuneric, cu detectorul de miscare bipaind, fara a fi in stare sa faci nimic altceva decat sa inaintezi si sa speri ca acele creaturi pe care le auzeai misunand isi luasera pana atunci micul dejun, pranzul si cina. Consider acea prabusire de usa si urmatoarele 20 de minute in care inaintezi prin culoare auzind tot felul de zgomote si sunete in jurul tau cea mai infricosatoare experienta pe care am trait-o intr-un joc. Poate doar anumite parti din Amnesia sau Undying se apropie de ea.
8. Cand ai nevoie disperata de o linie in Tetris si intr-un final vine (Tetris)
Am iubit primul meu joc cu ¨Caramizi¨. L-am venerat. Ii facusem o mica husa si il purtam tot timpul dupa mine. Am fost fascinat de tetris si pot spune ca inca mai sunt, desi nu am timpul necesar sa-l joc decat poate cateva minute pe saptamana. Nimic insa nu se compara cu nevoia disperata dupa o linie. Alte cuvinte nu are rost sa mai adaug avand in vedere ca nu cred ca exista cineva care nu a jucat macar o data Tetris.
9.Getting a Railgun Hit from far away (Quake 2)
Cele mai frumoase kill-uri in Quake 2 erau cele reusite cu RailGun-ul. Nu stiu de ce, dar avea ceva aparte. Sigur, Rocket Laucher-ul era devastator, insa cateva near-miss-uri iti trimiteau adversarul la respawn point. Cu railgun-ul insa iti trebuia precizie. Si nimic nu era mai rewarding decat sa vezi cum adversarul trage de 4-5 ori pe langa tine in timp ce tu doar astepti, miscand incet crosshair-ul pe langa el asteptand acel jump al lui la finalul caruia esti convins, cu 300ms inainte, de faptul ca sigur il lovesti.
10.Seeing your creature finally understand (Black and White)
Cand am jucat pentru prima data Black and White am fost impresionat. Apucasem sa citesc cate ceva despre el prin reviste insa nu-mi imaginam ca o sa-mi placa atat de mult. Am destul de putine jocuri care m-au facut sa nu ma dezlipesc ore bune din fata calculatorului, iar Black and White este unul dintre ele. Este unul dintre acele jocuri pe care le joci din placere. Sigur, suna aiurea. Pana la urma cam asta era scopul fiecarui joc, sa-l joci din placere. Insa pentru mine Black and White a avut ceva in plus. Stateam cu orele doar plimbandu-mi creatura de parca as fi jucat un Tamagochi foarte avansat. Incercam sa o invat sa hraneasca satenii si era o senzatie minunata atunci cand erai ocupat cu diverse chestii si o vedeai cum se duce singura si face ceea ce o invatasei cu cateva ore inainte.
Am incercat acum cateva saptamani sa joc din nou Black and White si am observat ca are fix acelasi farmec. Singurul lucru pe care nu-l mai am acum sunt zecile de ore disponibile pentru a le investi in jocuri. Dar... poate undeva in viitor...
11.The ending (Bastion)
<coming soon>
<coming soon>
2.First Diablo kill on Hell (Diablo 2)
Nu stiu altii cum sunt.. oh fuck it. Diablo 2 a fost unul dintre jocurile copilariei mele. Inca il mai joc atunci cand am cateva zile libere si nimic altceva care sa-mi capteze interesul. Sigur, nu e un RPG in adevaratul sens al cuvantului, insa tocmai goana dupa iteme si lvl-up-uri face din el jocul cu cea mai mare rejucabilitate, dupa parerea mea, din istorie. Iar asta devine foarte clar abia dupa ce incepi sa joci pe Hell. Daca in 90% dintre jocuri un nivel mai ridicat cere doar o mai buna stapanire a mecanicilor jocului, in Diablo 2 dificultatea Hell nu se rezuma doar la asta, ci si la zeci, poate sute de ore destinate doar farmarii itemelor. Vroiam initial sa aleg lupta cu Baal, insa fuck it, e mult mai rewarding atunci cand castigi lupta, pe cel mai inalt nivel de dificultate, cu cel al carui nume il poarta jocul.
Dupa cum ziceam, satisfactia nu vine doar din faptul ca l-ai omorat, ci din faptul ca stii foarte bine cate ore ai dedicat jocului pentru a ajunge in acel punct. Seria Diablo a fost, si, sper eu, va continua sa fie o cursa nebuna dupa iteme. A fost jocul care ti-a dat o palma zdravana daca ai vrut sa grabesti lucrurile si sa ignori regulile. Diablo 2 a fost unul dintre cele mai rewarding jocuri create vreodata. Iar momentul in care Diablo atinge pamantul pe Hell e un orgasm vizual. Atat.
3.The first time I played Super Mario World on SNES (Super Mario World)
Daca nu mi-as gasi timpul pentru descriere probabil ca multi dintre voi ati ridica o spranceana in semn de uimire. Asa ca o sa incerc sa mi-l gasesc. Era prin 1995, daca-mi aduc bine aminte. Nu mai stiu exact pe ce post tv era, insa exista o emisiuni in care cei care sunau de pe un telefon digital fix (destul de rar in vremea aia) puteau juca super mario world in direct. Nu-mi aduc aminte nici macar daca era un post de la noi, sau strait. Tot ce-mi aduc aminte era faptul ca ma captivaze. Aveam pe atunci un HC90, iar grafica colorata, in 8 biti ma uimea. Visam si eu la ziua in care puteam juca asa ceva. Internetul nu exista, asa ca nu aveam de unde sa stiu de Super Nintendo sau de alte console. Singura mea legatura cu consolele era un prieten de-al unui prieten care avea un Nintendo cu niste jocuri naspa.
Fast Forward one year si tatal meu vine acasa de ziua mea cu o cutie mare pe care scria Super Nintendo. Nici macar nu aveam habar de faptul ca jocul vazut de mine la televizor rula pe asa ceva. Aveam alte jocuri. Fast Forward inca un an. Aud ca cineva din oras avea si el Super Nintendo. Ma duc la el cu jocurile mele pentru a face schimb (generatia 2000+ nu va sti niciodata ce inseamna schimb de casete). Pun mana pe Super Mario World. Ajung acasa. Bag caseta in consola. Nu exista nimic pe lumea asta care sa compare senzatia de a juca acel joc pe care il vazusem la televizor de nenumarate ori si dupa care tanjeam. Cred ca am jucat 20 de ore non stop certandu-ma cu ai mei de cel putin 10 ori in acest timp. Insa nu ma puteau opri. Eram invincibil. Trebuia sa o salvez. Printesa. Inca un nivel...
4. Atac Ingineresc cu APC subteran (Tiberian Sun)
Nimic nu se compara intr-un RTS cu un atac neasteptat. Si ce poate fi mai neasteptat decat 5 ingineri care ies din pamant si incep sa misune prin baza ta cu ganduri murdare. Sigur, sunt metode de a contracara acest atac, insa de multe ori, mai ales intre prieteni, acestea sunt omise.
5. That Perfect Bazooka Kill (Worms)
Nici macar nu conteaza ce Worms. Orice Worms. Stii ca ai alte arme mai simple, si poate mai eficiente. Vantul bate destul de tare si parca tot mai bine ar fi sa folosesti o arma neafectata de el. Insa joci cu prietenii si zici...¨What the hell¨. Scoti bazooka, tragi in directia opusa, vantul o intoarce si o baga prin 3 gauri, ajungand si loving in plin inamicul. ¨FUCK YEAH!¨
6. Demolition Man mission (GTA Vice City)
GTA Vice city a fost pentru mult timp unul dintre preferatele mele in materie de open world game. Misiunile nu le-am gasit nici foarte usoare, insa nici extrem de grele. Perfecte pentru mine, un gamer ce ma consider undeva la mijloc intre casual si hardcore. Nu poti insa sa incepi a povesti despre GTA Vice City fara a aduce in discutie misiunea Demolition Man. Putini insa stiu cum anume a fost creata aceasta misiune. Intr-o zi ploioasa de toamna cei de la Rockstar faceau un brainstorming pentru a veni cu idei pentru noi misiuni. Combinatia de lumini aprinse in camera precum si diverse obiecte pe care le aveau prin buzunare au facut ca in capatul mesei sa apara insasi Satana. Multi nu cred, insa eu stiu din surse sigure. Acestea le-a trantit pe masa o foaie cu instructiunile de control ale unui elicopter de jucarile si le-a spus: "Pana nu introduceti aceasta misiune in joc fie ca toate bugurile din lume sa se abata asupra beta-testelor voastre". Asa ca cei de la Rockstar au cedat si au introdus in joc cea mai frustranta misiune dintre toate misiunile care au existat intr-un joc cu misiuni. Nu neaparat grea, cat frustranta. Si doar cine nu a ramas cu o singura bomba de plantat si 15 secunde pe timer nu poate intelege la ce ma refer. Parca pe final de misiune insusi Satana intra in jucator facandu-l sa nu mai fie in stare sa apese 3 butoane.
Nu voi pune nici un filmulet, fiindca pe intreg youtube-ul nu am fost in stare sa gasesc o filmare care chiar sa arate cat de frustrant era. Trebuie sa-l joci ca sa intelegi.
7. The door caving in (Aliens vs Predator 2)
A fost o vreme in care eram fascinat de jocurile horror. Ma rog, inca mai sunt, doar ca nu mai timp sa rejoc vechile titluri, iar cele noi... pai... sa zicem ca doar foarte putine stiu sa bage teroarea in suflet. Primul AvP l-am jucat mai mult la sala, in multiplayer, asa ca n-am cunoscut exact povestea. Si asa incep frumos AvP2, cu castile pe urechi, cum ii sta bine unui fan horror. Inca din prima jumatate de ora ai parte de una dintre cele mai infricosatoare experiente. In cadrul unei misiuni de cercetare usa se prbuseste in spatele tau si te vez brusc singur, in intuneric, cu detectorul de miscare bipaind, fara a fi in stare sa faci nimic altceva decat sa inaintezi si sa speri ca acele creaturi pe care le auzeai misunand isi luasera pana atunci micul dejun, pranzul si cina. Consider acea prabusire de usa si urmatoarele 20 de minute in care inaintezi prin culoare auzind tot felul de zgomote si sunete in jurul tau cea mai infricosatoare experienta pe care am trait-o intr-un joc. Poate doar anumite parti din Amnesia sau Undying se apropie de ea.
8. Cand ai nevoie disperata de o linie in Tetris si intr-un final vine (Tetris)
Am iubit primul meu joc cu ¨Caramizi¨. L-am venerat. Ii facusem o mica husa si il purtam tot timpul dupa mine. Am fost fascinat de tetris si pot spune ca inca mai sunt, desi nu am timpul necesar sa-l joc decat poate cateva minute pe saptamana. Nimic insa nu se compara cu nevoia disperata dupa o linie. Alte cuvinte nu are rost sa mai adaug avand in vedere ca nu cred ca exista cineva care nu a jucat macar o data Tetris.
9.Getting a Railgun Hit from far away (Quake 2)
Cele mai frumoase kill-uri in Quake 2 erau cele reusite cu RailGun-ul. Nu stiu de ce, dar avea ceva aparte. Sigur, Rocket Laucher-ul era devastator, insa cateva near-miss-uri iti trimiteau adversarul la respawn point. Cu railgun-ul insa iti trebuia precizie. Si nimic nu era mai rewarding decat sa vezi cum adversarul trage de 4-5 ori pe langa tine in timp ce tu doar astepti, miscand incet crosshair-ul pe langa el asteptand acel jump al lui la finalul caruia esti convins, cu 300ms inainte, de faptul ca sigur il lovesti.
10.Seeing your creature finally understand (Black and White)
Cand am jucat pentru prima data Black and White am fost impresionat. Apucasem sa citesc cate ceva despre el prin reviste insa nu-mi imaginam ca o sa-mi placa atat de mult. Am destul de putine jocuri care m-au facut sa nu ma dezlipesc ore bune din fata calculatorului, iar Black and White este unul dintre ele. Este unul dintre acele jocuri pe care le joci din placere. Sigur, suna aiurea. Pana la urma cam asta era scopul fiecarui joc, sa-l joci din placere. Insa pentru mine Black and White a avut ceva in plus. Stateam cu orele doar plimbandu-mi creatura de parca as fi jucat un Tamagochi foarte avansat. Incercam sa o invat sa hraneasca satenii si era o senzatie minunata atunci cand erai ocupat cu diverse chestii si o vedeai cum se duce singura si face ceea ce o invatasei cu cateva ore inainte.
Am incercat acum cateva saptamani sa joc din nou Black and White si am observat ca are fix acelasi farmec. Singurul lucru pe care nu-l mai am acum sunt zecile de ore disponibile pentru a le investi in jocuri. Dar... poate undeva in viitor...
11.The ending (Bastion)
<coming soon>
1. My CS:GO rant (Counter-Stike: Global Offensive - 2012)
2. Pripyat Mission (Call of Duty 4: Modern Warfare - 2007)
3. Când te duci să spargi geamurile tuturor magazinelor din mall (Grand Theft Auto: Vice City - 2003)
4. Epic Fail, sau cum Mafio își omoară 40 de coechipieri într-un moment de idioțenie (ArmA III - 2013)
5. Prima confruntare cu un Black Knight (Dark Souls - 2011)
6. Bad Luck Mission (Sleeping Dogs - 2012)
7. Când nu mi-am plătit datoria la cămătar și a trimis golanii după mine (Gothic 2 - 2002)
8. Venice (Metro Last Light - 2013)
9. Push It (Mission) (Hotline Miami - 2012)
10. Mona Sax Fun House (Max Payne - 2001)
11. Intro (Giants: Citizen Kabuto - 2000)
Marar
1. Apotheosis (Journey - 2013)
2. Drumul catre Balmora (TES: Morrowind - 2002)
3. World 1-1 (Braid - 2008)
4. Attack of the Fishman (Call of Cthulhu: Dark Corners of the Earth - 2005)
5. I'm Free - Free Falling (Saints Row: The Third - 2011)
6. Cellar Archives (Amnesia: The Dark Descent - 2010)
7. Gravity gun tutorial (Half-Life 2 - 2004)
8. Pripyat (S.T.A.L.K.E.R. - Shadow of Chernobyl - 2007)
9. Asura vs. Wyzen (Asura's Wrath - 2012)
10. Veni Vidi Vici (VVVVVV - 2010)
11. Ending (Dear Esther - 2012)
Spoiler for Descrieri Marar:
1. Journey - Apotheosis
E greu de explicat exact ce anume face momentul renasterii atat de deosebit in Journey, daca va trimit direct catre clipa in care se intampla fapta in sine, se pierde atat din impactul momentului cat si din impactul sectiuni ce urmeaza. Pe scurt: Timp de aproximativ 20 de minute te afli la baza muntelui, in furtuna, avand in permanenta in fata lumina care iti semnalizeaza sfarsitul calatoriei, dar care parca niciodata nu te poti apropria. Sunt monstrii in aer, zapada iti incetineste miscarea, viorile devin din ce in ce mai zgomotoase, furtuna se inteteste, personajul tau merge din ce in ce mai greu. Deodata se prabueste si ecranul se face alb. Liniste. [in clipa asta credeam ca s-a terminat jocul si eram gata sa zic ca inteleg de ce e GOTY]
Deodata te trezesti intr-un deus ex machina, esti ajutat de sufletele celor care au facut calatoria inainte de tine, si ei te readuc la viata. Viscolul a disparut, muzica sumbra se transforma intr-una jucausa, iar personajul tau nu se mai impedica prin zapada, ci zboara sus, tot mai sus, catre telul sau.
Intreaga sectiune ce incepe cu moarte personajului tau si se termina cu ascensiunea lui este pur si simplu sublima, si daca nu aveti acces la un PS3 recomand urmarirea lui LP fara comentariu, jocul nu tine prea mult, si merita din plin.
2. Morrowind - Drumul catre Balmora
Eram in liceu cand am pus prima oara mana pe Morrowind, nici nu stiam pe vremea aia cu ce se mananca un open world RPG. Cred ca am stat in total cam doua ore in Seyda Neen, vorbind cu oamenii, omorand sclavagistii din pestera si cumparandu-mi prima sabia. Bun, mi-am zis, am pierdut destul timp, trebuie sa ajung in Balmora ca sa continui povestea, cum fac asta? Ar trebui sa mentionez acum ca pe vremea aia aveam o placa video integrata, care nu suporta Pixel Shader si care nu putea sa randeze harta, alaturi de jumatate din interfata jocului.
Nu stiam unde trebuie sa merg si cum ajung acolo, trebuia sa ma iau doar dupa indiciile verbale ale personajelor si dupa semnele de pe poteci. Asa ca am pornit la drum, timp in care ma holbam vrajit la peisajul extraterestru prin care ma plimbam, plante ciudate, animale bizare si formatii de piatra parca venite de pe alta planeta. Nici nu am intrat in Pelagiad, n-am ajutat-o pe duduia de pe drum, eram fixat pe main quest. La un moment dat ma trezesc intr-un coridor sapat de magma vulcanica, in mijlocul pustietatii; eram convins ca m-am ratacit. Ma intorc pe drumul in care am venit, verific din nou semnele, ma intorc in coridorul de magma si avansez mai departe.
Intr-un final, dupa jumatate de zi in care practic n-am facut mai nimic in joc, am ajuns in Balmora. Nici nu pot sa descriu cat de bine m-am simtit, pasind intr-un final in acel oras. Experienta ce am repetat-o in lunile ce au urmat, caci deja eram vrajit. Am facut un pelerinaj catre toate orasele mari din Vvardenfell, tot fara harta. Nu imi mai pasa de main quest si nici de celelalte questuri, vroiam doar sa ma plimb.
3. Braid - World 1-1
Not much else to say really.
4. Call of Cthulhu: Dark Corners of the Earth - Attack of the Fishman
Te trezesti in camera ta de hotel, cu niste localnici nebuni dupa tine. Esti panicat, nu stii ce sa faci, nu stii incotro ar trebui sa alergi, iti aluneca mouse-ul din mana in timp ce incerci sa tragi zavorul dupa tine. Esti prins, esti mort. Repeat.
Am repetat respectiva sectiune de aproximativ douazeci de ori pana sa ma prind exact ce si cum trebuia sa fac ca sa nu mor, and I loved every single moment of it.
5. Amnesia: The Dark Descent - Cellar Archives
Mai precis encounter-ul cu Kaernk, monstrul invizibil din apa, care in mod uimitor a fost sarit la Monsters Draft.
6. Saints Row: The Third - I'm Free, Free Falling
7. Half-Life 2 - Gravity gun tutorial
8. S.T.A.L.K.E.R. - Shadow of Chernobyl - Pripyat
9. Asura's Wrath - Asura vs. Wyzen
tl;dr
10. VVVVVV - Veni Vidi Vici
11. Dear Esther - Ending
Spoiler for spoiler pentru sfarsit:
E greu de explicat exact ce anume face momentul renasterii atat de deosebit in Journey, daca va trimit direct catre clipa in care se intampla fapta in sine, se pierde atat din impactul momentului cat si din impactul sectiuni ce urmeaza. Pe scurt: Timp de aproximativ 20 de minute te afli la baza muntelui, in furtuna, avand in permanenta in fata lumina care iti semnalizeaza sfarsitul calatoriei, dar care parca niciodata nu te poti apropria. Sunt monstrii in aer, zapada iti incetineste miscarea, viorile devin din ce in ce mai zgomotoase, furtuna se inteteste, personajul tau merge din ce in ce mai greu. Deodata se prabueste si ecranul se face alb. Liniste. [in clipa asta credeam ca s-a terminat jocul si eram gata sa zic ca inteleg de ce e GOTY]
Deodata te trezesti intr-un deus ex machina, esti ajutat de sufletele celor care au facut calatoria inainte de tine, si ei te readuc la viata. Viscolul a disparut, muzica sumbra se transforma intr-una jucausa, iar personajul tau nu se mai impedica prin zapada, ci zboara sus, tot mai sus, catre telul sau.
Intreaga sectiune ce incepe cu moarte personajului tau si se termina cu ascensiunea lui este pur si simplu sublima, si daca nu aveti acces la un PS3 recomand urmarirea lui LP fara comentariu, jocul nu tine prea mult, si merita din plin.
2. Morrowind - Drumul catre Balmora
Eram in liceu cand am pus prima oara mana pe Morrowind, nici nu stiam pe vremea aia cu ce se mananca un open world RPG. Cred ca am stat in total cam doua ore in Seyda Neen, vorbind cu oamenii, omorand sclavagistii din pestera si cumparandu-mi prima sabia. Bun, mi-am zis, am pierdut destul timp, trebuie sa ajung in Balmora ca sa continui povestea, cum fac asta? Ar trebui sa mentionez acum ca pe vremea aia aveam o placa video integrata, care nu suporta Pixel Shader si care nu putea sa randeze harta, alaturi de jumatate din interfata jocului.
Nu stiam unde trebuie sa merg si cum ajung acolo, trebuia sa ma iau doar dupa indiciile verbale ale personajelor si dupa semnele de pe poteci. Asa ca am pornit la drum, timp in care ma holbam vrajit la peisajul extraterestru prin care ma plimbam, plante ciudate, animale bizare si formatii de piatra parca venite de pe alta planeta. Nici nu am intrat in Pelagiad, n-am ajutat-o pe duduia de pe drum, eram fixat pe main quest. La un moment dat ma trezesc intr-un coridor sapat de magma vulcanica, in mijlocul pustietatii; eram convins ca m-am ratacit. Ma intorc pe drumul in care am venit, verific din nou semnele, ma intorc in coridorul de magma si avansez mai departe.
Intr-un final, dupa jumatate de zi in care practic n-am facut mai nimic in joc, am ajuns in Balmora. Nici nu pot sa descriu cat de bine m-am simtit, pasind intr-un final in acel oras. Experienta ce am repetat-o in lunile ce au urmat, caci deja eram vrajit. Am facut un pelerinaj catre toate orasele mari din Vvardenfell, tot fara harta. Nu imi mai pasa de main quest si nici de celelalte questuri, vroiam doar sa ma plimb.
3. Braid - World 1-1
"The boy called for the girl to follow him, and he took her hand. He would protect her; they would make their way through this oppressive castle, fighting off the creatures made of smoke and doubt, escaping to a life of freedom. The boy wanted to protect the girl. He held her hand, or put his arm around her shoulders in a walking embrace, to help her feel supported and close to him amid the impersonal throngs of Manhattan. They turned and made their way toward the Canal St. subway station, and he picked a path through the jostling crowd."
His arm weighed upon her shoulders, felt constrictive around her neck. "You're burdening me with your ridiculous need," she said. Or, she said: "You're going the wrong way and you're pulling me with you." In another time, another place, she said: "Stop yanking on my arm; you're hurting me!"
Not much else to say really.
4. Call of Cthulhu: Dark Corners of the Earth - Attack of the Fishman
Te trezesti in camera ta de hotel, cu niste localnici nebuni dupa tine. Esti panicat, nu stii ce sa faci, nu stii incotro ar trebui sa alergi, iti aluneca mouse-ul din mana in timp ce incerci sa tragi zavorul dupa tine. Esti prins, esti mort. Repeat.
Am repetat respectiva sectiune de aproximativ douazeci de ori pana sa ma prind exact ce si cum trebuia sa fac ca sa nu mor, and I loved every single moment of it.
5. Amnesia: The Dark Descent - Cellar Archives
Mai precis encounter-ul cu Kaernk, monstrul invizibil din apa, care in mod uimitor a fost sarit la Monsters Draft.
6. Saints Row: The Third - I'm Free, Free Falling
7. Half-Life 2 - Gravity gun tutorial
8. S.T.A.L.K.E.R. - Shadow of Chernobyl - Pripyat
9. Asura's Wrath - Asura vs. Wyzen
tl;dr
10. VVVVVV - Veni Vidi Vici
11. Dear Esther - Ending
Astfel, ordinea e Marar, urmat de Raptor. La Mafio as fi apreciat niste descrieri, poate asa m-ar fi convins. De remarcat totusi Mona Sax Fun House, trebuie sa joc Max Payne odata.
