[Review] Strangeland - Fular's take on...

Recenzii sau articole care abordează un anumit subiect legat de games/media/hardware/lifestyle, scrise de către userii forumului.
Post Reply
User avatar
Fular
Barbugiu înrăit
Posts: 1289
Joined: 14 Mar 2014, 23:13

[Review] Strangeland - Fular's take on...

Post by Fular »

Cu vreo săptămână înainte de apariția oficială a lui Strangeland am apucat să citesc o idee de-a lui Jacques Derrida, parafrazată într-un colț uitat de internet pe care la rândul meu o s-o mai parafrazez încă o dată ca pentru a-i întări esența: nu mai există nimic care să nu fi fost discutat; ne aflăm la un capăt al gândurilor originale și nu facem altceva decât să le reinterpretăm pe cele existente în fel și chip.

Am găsit-o cu atât mai potrivită când am auzit-o rostită, cum alt fel decât într-o altă formă, în alte cuvinte de unul din personaje. Stoic sub un dud, Fimble Fumble își mărturisea apoi înțelepciunea venită din etate și continua cu o altă observație: gândurilor sale nu le putea atașa o origine fixă, nu mai știa nici el dacă i-au aparținut vreodată ori i-au răsărit grație celor citite.

Așteptat cu nerăbdare, ca pâinea caldă, Strangeland trebuia să reprezinte o consolidare a celor de la Wormwood după succesul prim pe care l-au avut cu Primordia. Din nefericire, noul poate fi o experiență polarizantă din varii motive, după cele văzute și citite întâmplător pe ici și colo. Cum, spre deosebire de o majoritate covârșitoare a fanilor, am jucat și terminat Primordia, nu la lansare sa ci mai aproape de cea a urmașului voi încerca pe cât posibil să păstrez echidistanța-n judecată, nefiind influențat de nostalgie sau hype. Nu am avut răgazul necesar ca experiența precedentă să capete dimensiuni magnifice cauzate de trecerile timpului și prin comparație noul să devină, aproape din oficiu, epigon.

Spuneam puțin mai sus că Strangeland poate da naștere unor sentimente contradictorii. Pe de o parte e o senzație de cunoscut în amplasarea sa, nu neapărat din decorul carnavalesc ce amintește puțin de unul din nivelurile lui Santiarium pe care-l cunosc doar prin reputație ci prin mulțimea elementelor constituente și trimiterile pe care le face. Îl găsești pe Fimble orb sub un dud, cu un ștreang atârnat nu departe între ramuri și un corb ce-i dictează cuvinte pe care le scrie neobosit. Paralela e evidentă, în omul măcinat de vârstă și de întuneric zace o reprezentare a lui Odin, cel ce-a renunța de bună voie la un ochi în timp ce cvasiomnisciența îi era întreținută de doi corbi puși să-i aducă vești din lume. Ca să capete știința lucrurilor de după viață s-a spânzurat în copacul lumii și a fost readus la viață de magie. Mai tărziu, îl vezi chiar că i se substituie și lui Loki stând la fel de imobil în timp ce-un șarpe îi picura veninul care i se scurge din cap pe țăcălie, nu pe un piept cu dedesubturile expuse.

Doar că, în încercarea de a-i găsi cheile și a-l descifra cum se cuvine, ca o piedică în calea interpretărilor și răstălmăcirilor vine un imperativ rostit din când în când: nu-ți bate capul; nu contează. Deși nu-ți este adresat ție personal ci avatarului din joc care se face părtaș la întinderea de teme și simboluri cărora el, atât de neștiutor caută să le dea menire, nu te poți detașa suficient încât să ai credința că mesajul respectiv se voia păstrat doar în dimensiunile jocului.

Pe de altă parte e de înțeles atitudinea din spatele imperativului. Tot ce face Necunoscutul în lumea jocului va fi fost făcut deja. Ciudată construcție, știu. Fiecare întrebare, fiecare acțiune și puzzle implică o repetare a lor chiar dacă protagonistul nu e conștient de asta. Supoziția ciclicității e întărită de-a lungul călătoriei de câteva din personajele pe care le întâlnește precum și de revenirea pe poteca originală, restituit la forma inițială, dacă vreo acțiune întreprinsă i-ar fi fatală. Într-un spațiu finit cum este vetustul carnaval și un timp ce pare să n-aibă sfârșit protagonistul fără nume e condamnat să-și retrăiască neștiința într-o eternă reîntoarcere cu doar o mică nădejde (hai s-o numim credință) că și-ar întrerupe ciclul prin dezlegarea ciudățeniilor la care e martor. Poate că tot de aici derivă și imperativul: indiferent de cât de mult descoase și-nțelege tot ce-l înconjoară, Necunoscutul va acționa întotdeauna după un tipar prestabilit, dovedindu-i-se prisosul celor făcute abia la final.

Spațiul de desfășurare este cu adevărat finit, în mod vădit astfel. Bașca, cu o mică sforțare, ai putea chiar să nimerești numărul cadrelor pe care le parcurgi. Din chiar acest număr neglijabil coroborat cu vederea hăurilor fără fund ce împrejmuiesc realitatea imediată se creează o senzație de claustrare, de orizonturi mult prea înguste. Și e chiar frumos realizat, arta pixelată fiind dusă la un apogeu al detaliului care ar merita replicat. E totuși supărătoare paleta de culori: prea multe nuanțe de maro, care, dacă în Primordia evoca clasicul Beneath a Steel Sky, în Strangeland tinde să fie un pic neinspirată, prăfuită.

Și cred că aici rezidă întreaga esență a problemei mele cu Strangeland, câteva aspecte sunt cam neinspirate. Sigur e un joc care arată și sună bine, lucruri incontestabile (tendința gigeriană a decorului se completează cu coloana sonoră și sporesc senzația de angoasă, de neputință), cu puzzle-uri ușurele înspre facile spre a nu zădărnici trecerea prin el, nici ele imputabile la experiența generală. Clachează la nivel narativ pentru că dovedește o grabă a ritmului. Nici nu m-am dezmeticit cum trebuie la marginea lumii și deja văzusem cum se prăbușește acuzatoarea mea într-o fântână, cu sudălmi și blesteme pe limba-i de moarte, doar pentru a se lua hotărârea că ea trebuie salvată cu orice preț. Răstimpul scurt în care termini jocul nu-ți permit o apropiere de protagonist și nici nu poți dibui cum funcționează motorul care-l împinge înainte. Singura motivație pe care am avut-o pentru a-l finaliza cât mai curând a venit din curiozitate. Voiam să aflu cum se legau cele întâlnite. Concluzia a fost modestă. Rezolvarea n-a fost satisfăcătoare poate și pentru că n-am dat ascultare sfatului de a nu căuta mai mult decât mi se înfățișase*.

În pantheonul celor de la Wadjet, cu timpul, când entuziasmul sau dezamăgirea se vor estompa, va ajunge într-o poziție mijlocie în conștiința fanilor, ca un pas mărunt dar necesar pentru Wormwood de a trece de la Primordia la ceva comparativ. Nu e practic nici o prăpastie între cele două jocuri, ci doar o mică denivelare. Până atunci Strangeland rămâne echivalentul unui coșmar povestit de un prieten. Nu poți face altceva decât să-l asculți cuminte dar nu trebuie să-ncerci să-i cauți în coarne după înțelesuri ascunse în simbolistica suconștientului pentru că nu ești Jung.
Spoiler for *:
după terminarea jocului am discutat puțin cu Azad despre Strangeland. Părea încă de pe atunci să împărtășim aceiași părere, dar recenzia nu i-am citit-o decât după ce am terminat de scris. I-am zis atunci că se puteau schimba vreo două aspecte ale jocului care poate n-ar fi creat alienare între jucător și joc.

Întâi, Necunoscutul găsește într-o expoziție de ciudățenii o sirenă estropiată, schimbată și chinuită de cei care au prins-o doar pentru a o prezenta lumii într-un formă care să suscite interes sporit din partea publicului. O curiozitate de arătat cu degetul. Ea menționează trei indivizi și cu doi dintre ei te și întâlnești, prinși în același iad cu tine, supuși la propriile suplicii, consecință a batjocurii abominabile aplicată sirenei. Aș fi găsit interesant ca un element atât de mărunt, ca un exponat uitat să aibă o importanță majoră în poveste. Să-ți vezi cauza chinului dar să n-o recunoști pentru că ești văduvit de identitate.

S-ar fi legat chiar bine cu unul din finaluri. Din cele patru sau cinci găsite, unul era să sari în gol, moment în care jocul se termină brusc, doar sugerând că o să repeți ciclul de la începutul jocului. Ar fi fost o decizie infinit mai curajoasă ca să-l fi continuat după cădere nu să-l oprească și să-l lase pradă presupunerilor. Frustrarea venită cu repetarea ar fi apropiat jucătorul de tortura protagonistului, de dezesperarea lui.
Last edited by Fular on 8 Jun 2021, 17:25, edited 2 times in total.
EpicTroll: Vrei să ştii părerea mea? Oamenii cu păreri ar trebui degrabă împărţiţi la zero.
User avatar
Fular
Barbugiu înrăit
Posts: 1289
Joined: 14 Mar 2014, 23:13

Re: [Review] Strangeland - Fular's take on...

Post by Fular »

Evident, admit și-mi asum toate greșelile gramaticale și de exprimare.
EpicTroll: Vrei să ştii părerea mea? Oamenii cu păreri ar trebui degrabă împărţiţi la zero.
Post Reply

Return to “Articolele comunității”

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests