Si mie mi se pare 2-ul sub IWD1 per total, din cauza duratei ceva mai scurte ce iti da o senzatie de repezeala si din cauza unei inconstante la nivel de design pe care ai precizat-o si tu. Insa momentele bune pe care le are sunt chiar mai bune decat majoritatea celora din primul joc, iar aici ma refer din nou la level design, dar si la forta oponentilor.
Desi mai light, antagonismul este intr-adevar pus mai bine in scena in IWD1, suspansul e contruit mai migalos, printr-un crescendo fin, un fel de Bolero, iar vocile sunt superioare (mai ales Poquelin), insa lipsesc adversarii cu adevarat puternici cat si abilitatile superioare ale personajelor tale, care termina jocul aratand inca desul de firav. Din punctul asta de vedere am apreciat IWD2, am intalnit adversari incomparabil mai puternici si batalii mult mai dificile decat cele din IWD1, fiind nevoit sa joc mult mai tactic; asta chiar daca personajele tale ajung printre cele mai puternice din orice joc Infinity D&D (close to lvl 40 parca?) – iar asta a fost delicios.
In IWD2, ultimul duel, cu Isair si Madae, mi s-a parut poate cel mai greu duel din toate jocurile Infinity; tin minte ca, dupa numeroase incercari, am reusit sa ies invingator cu doar 2 personaje in viata, fugind cu ei prin acea citadela inainte sa se darime.
E posibil sa fi facut si greseli tactice mai mult sau mai putin grave, poate astazi daca as rejuca mi-ar fi mai usor, insa intelegeam cel putin decent regulile si atunci; jucasem IWD2 dupa IWD 1 si BG 1 si 2, iar daca BG2 poate fi in mod clar exclus, in celelalte a fost destul de lejer, in sensul ca aveam o tactica ce devenise ceva predefinit, o serie de buffuri si magii pe care le aplicam in cele mai multe cazuri.
Mai tin minte ca in IWD2 nu am reusit sa bat deloc dragonul de la templul ala, nu venisem cu abilitatile necesare si poate nu eram nici suficient de capabil tactic pentru asemenea adversar. Asadar, nu mi s-a parut un lucru negativ faptul ca producatorii au apasat pedala de acceleratie, chiar daca dadea uneori senzatia de “bagat totul la gramada” cum ai zis si tu.
Referitor la punctele forte de level design din IWD2, imi amintesc cel putin doua parti/locatii fara egal nici in BG2. Unul e acea padure labirint cu mai multe instante ale aceleiasi harti, dar care erau de fapt locatii diferite, in asa fel incat nu stiai daca ai mai fost pe acolo sau nu, daca te intorci sau mergi inainte. Parca singura solutie pe care am gasit-o atunci a fost sa insemnez fiecare instanta de harta pasita cu seminte item-uri aruncate pe jos, fiind tare mandru. Mai tarziu am aflat de pe internet ca altii s-au gandit la o solutie si mai simpla si mai originala, sa puna cate un marker/note pe harta la fiecare instanta. Oricum, senzatia de achievement ramane.
Alta parte a fost acea de final, acea citadela cu 3 sau 4 etaje pe care o vizitezi parca cu doua ocazii. Si aici as vrea sa-mi subliniez niste aprecieri cu riscul de a parea exagerate, pentru ca tocmai cu iesirea pe usa din dos a vechiului engine Infinity ti-ai inceput hate-ul, sau dezamagirea (pe care o inteleg pana la un punct). E vorba tocmai de aspectul grafic. Probabil erai prizonier al propriei stari de nepasare pe care ai mentionat-o, altfel nu vad cum sa nu fi observat cea mai detaliata si frumos desenata locatie din istoria jocurilor Infinity. Asa cum la o locatie cu o librarie gigant fiecare carte era migalos desenata, asa si aici, fiecare detaliu, fiecare caramida, culorile folosite, stilul artistic, toate astea au atins un nivel egalat doar de Trine 2 in jocurile video. Absolut superb, din punct de vedere grafic IWD2 e jocul care face cinste cel mai mult acestui engine. Nu am jucat noile variante Beamdog, nici BG:Siege of Dragonspear, am vazut insa din poze ca au reusit sa-l imbunatateasca (engine-ul) vizual, cu cateva locatii superbe si alea, sper sa le joc candva.
Libraria mentionata mai sus: la un moment dat dadeai peste cea mai mare librarie din jocurile Infinity d&d; pe langa faptul ca era frumos iluminata intr-un galben de lumanari ce se reflecta bland in albastrul rafturilor si cartilor, daca aveai rabdare cu mouseul, nimereai multe, din nou mai multe ca in orice alt joc Infinity, carti cu lore d&d ce puteau fi deschise. Imi pare rau ca nu gasesc o poza pentru a vedea si ceilalati forumisti splendoarea despre care vorbesc; nu gasesc nici poza din Trine 2 cu aceeasi librarie, la fel de frumoasa si relaxanta, pentru ca as putea sa jur ca s-au inspirat in totalitate din cea din IWD2, si bine au facut.
Poveste: interesant e faptul ca jocul era in productie cand ieseau si filmele Lord of the Rings, iar asta se vede la inceput in naratiune si cateva idei pe care le-au folosit. Spre exemplu, la inceput te afli in acea cetate atacata de orci, care reusesc sa sparga zidul tocmai prin soldati kamikaze, cu explozibil. Se distanteaza spre ceva mai original cu timpul, insa e clar ca cel mai important lucru nu e povestea, ci modul in care este aceasta spusa. Desi sunt de accord ca IWD2 e sub primul la acest capitol, detaliile sunt binisor lucrate si puse in scena, mai ales pe final, unde cred eu ca jocul straluceste cu adevarat.
Cred ca ai vrut un joc prea mult ca primul, iar producatorii au optat sa umple cu ce a lipsit din primul. Imi pare rau ca nu i-ai acordat mai multa atentie, mai ales ca e aproape imposibil de jucat azi, fiind singurul joc Infinity fara un patch pentru modern system functional.