[Review] Streets of Rage 4

Recenzii sau articole care abordează un anumit subiect legat de games/media/hardware/lifestyle, scrise de către userii forumului.

Moderator: Mahdi

Post Reply
User avatar
Mahdi
Necromancer
Posts: 4802
Joined: 2 Mar 2014, 16:23
Contact:

[Review] Streets of Rage 4

Post by Mahdi »

Genul beat'em up o să aibă mereu un șarm juvenil și irezistibil pentru mine. Se trage din lucrurile mărunte care-i alcătuiesc convențiile, precum expresiile comice ale inamicilor burdușiți cu pumni în freză, sau felul în care aceștia cad dramatic și pâlpâie înainte să dispară de tot, ori semnul proeminent de GO! când scena curentă a fost „curățată”, boșii neiertători și câte și mai câte. Nostalgia joacă un rol hotărâtor pentru această fascinație, cu toate că noi, est europenii în general, am avut o expunere mai mică la genul ăsta de jocuri. Cultura sălilor de arcade - în care s-au născut și au înflorit jocurile beat'em up - nu a avut aceeași amploare la noi.

Am mai prins ici-colo câte o portare străveche pe PC, cum era Golden Axe, pe care ajunsesem să-l pot termina cu ochii închiși în mai puțin de jumătate de oră. Nu aveam prea multe jocuri care se puteau juca „la dublu” pe bătrânul calculator 386, așa că Golden Axe era mereu în meniu când mă vizita vreun prieten din vecini. Lucrurile stăteau însă diferit pe faimoasele console NES contrafăcute sub numele Terminator. Printre cele mai râvnite casete cu jocuri erau cele cu Double Dragon și Mighty Final Fight. Nu doar că erau jocuri cu bătăi, deci inerent cool, dar aveau și un farmec golănesc, de-a dreptul punk. Pășind țanțoși printre butoaie în flăcări la marginea unui ghetou pixelat, ne simțeam mai cool decât Patrick Swayze rupând capete de derbedei în Road House ori decât gemenii Van Damme luându-și revanșa în Double Impact.

Image

Pe același tipar și-a croit identitatea și Streets of Rage, o foarte populară serie de beat'em up de la începutul anilor '90. Dar cum aceasta era prezentă exclusiv pe consolele Sega, nu a pătruns prea adânc în imaginarul colectiv al gamerilor români. Anunțul neașteptat al lui Streets of Rage 4 a aprins însă destule vâlvătăi nostalgice pe plaiuri apusene, iar momentul lansării sale a fost cum nu se poate mai propice. Ultimul din serie a apărut în 1994, an care a coincis cu declinul popularității genului beat'em up. În fața noii generații de jocuri de acțiune, gameplay-ul simplist și grafica din beat'em ups începeau să pară învechite. Dar cum în ultimul deceniu ecosistemul jocurilor s-a diversificat foarte mult, iar jocurile indie (și nu numai) au început să ocupe tot felul de nișe mai mult sau mai puțin retro, genul beat'em up a cunoscut și el un reviriment. Doar în 2019 putem remarca două lansări notabile: Ninja Saviors, un remake zemos după un clasic de pe SNES, și River City Girls, un spin-off al Kunio-kun, o altă legendară serie beat'em up japoneză. Iar în 2020 încă sperăm să vadă lumina zilei noul Battletoads, anunțat anul trecut la E3.

O impresie pregnantă de proaspăt emană încă din primele minute din Streets of Rage 4. S-au scurs 16 ani de la predecesorul său, dar nu găsim nimic încremenit în timp aici. De la meniu, la intro și primul nivel, totul arată proaspăt și cool. Producătorii au ales o estetică generală inspirată de comic books, ceea ce scoate jocul în evidență, tendința generală a beat'em up-urilor moderne fiind spre pixel art. Dar dincolo de estetica și atenția la detaliu a desenului, ceea ce îți ia ochii cu adevărat sunt animațiile. Atât protagoniștii cât și inamicii au animații desenate old school, cadru cu cadru, fără tweening sau alte scurtături ieftine. Rezultatul e un joc care surprinde plăcut ochiul la fiecare pas.

Image Image

Ajungând la ceea ce contează cu adevărat, și anume la mecanicile de joc, descoperim un beat'em up pur-sânge. Formula de bază e tradițională: dă în ei ca la fasole până apare semnul de GO. O adiție interesantă sunt așa numitele atacuri speciale, care sacrifică temporar o parte din viață. Aceasta se poate recupera dacă urmezi atacul special cu un combo de lovituri normale, dar se poate pierde definitiv dacă ești întrerupt de loviturile inamicilor. Pe lângă acestea eroii noștri dispun fiecare de o „ultimată” devastatoare, care e condiționată de găsirea unor stele de aur în nivel. Aceste ultimate și atacuri speciale adaugă puțină adâncime strategică luptelor, care altfel sunt destul de directe și lipsite de complexitate. Dar ca să nu devii prea confortabil spamând mereu aceleași combinații de atacuri, jocul vine cu o distribuție variată de antagoniști care îți vor da din când în când peste cap strategiile obișnuite. De multe ori cauza ecranului de game over nu este dificultatea ridicată a luptei cu bossul final al nivelului, ci faptul că ajungi la el frăgezit prea tare de minionii săi.

În modul story jocul te plimbă prin 12 niveluri plasate în locații variate, de la străzi grungy, la metrou, secția de poliție, cartierul chinezesc, galerii de artă și multe altele. Destul de clasic. Povestea, redată prin scurte cutscene-uri decupate din benzi desenate, are marele merit că e simplă și nu diluează prea mult ceea ce e mai important - acțiunea. Odraslele ticălosului înfrânt la finele lui Streets of Rage 3 au pus bazele unui nou cartel mafiot, al cărui plan e să transmită în masă o muzică care corupe mințile celor care o aud. Asta e tot, n-aveți nevoie de mai mult. Dar chiar dacă jocul e făcut în așa manieră încât nou-veniții să nu se simtă lăsați pe dinafară, veteranii seriei vor avea parte de câteva cameos și trimiteri la vechile jocuri.

Image Image

Există însă și o parte dezamăgitoare la această campanie cu poveste. Și anume că durează foarte puțin: pe dificultate normală nu am avut nevoie de mai mult de patru ore ca să o parcurg în întregime. Și asta nu ar fi un lucru neapărat rău, nu toate jocurile trebuie să dureze cel puțin douăzeci de ore. Dar dacă sunteți genul care nu obișnuiește să investească timp suplimentar pentru a debloca chestii bonus și achievements, s-ar putea să vă fie greu să justificați să dați 25 de euro pe o experiență atât de scurtă. Streets of Rage 4 este însă un joc construit pentru mai mult de o simplă parcurgere a campaniei de la un capăt la celălalt. În tradiția arcade, toate acțiunile și combo-urile ghidușe pe care le faceți vă cresc scorul, iar la finalul nivelului se acordă un calificativ. E o provocare să obții un S, în special pe dificultatea maximă (casual alert: eu unul n-am obținut mai mult de B pe normal). Iar punctele obținute se contabilizează într-un scor total pe profilul tău. O dată atinse anumite praguri, se deblochează personaje noi, majoritatea versiuni pixelate ale protagoniștilor, din iterațiile anterioare ale seriei. Cine e atent pe unde împarte pumni o să descopere și câteva niveluri secrete redate în stil retro.

Ne apropiem de finalul acestei recenzii și simt că l-am descris poate într-o manieră prea convențională. Și adevărul e că Streets of Rage 4 merită mai mult decât un „yep, it's a beat'em up game”. De multe ori în cazul unui sequel la o serie cult se fac concesii pentru a atrage o audiență mai largă și mai casual, bastardizându-se iremediabil rețeta originală. Sau efortul depus este minim, să iasă banul repede doar din renumele predecesorilor. Streets of Rage 4 este o foarte fericită excepție, fiind un joc cât se poate de old school și lucrat cu migală și dăruire. Jucându-l în co-op, prin intermediul opțiunii de Remote Play Together oferite de Steam, am retrăit din nou entuziasmul adolescentin pentru caftit ticăloși alături de prieteni. În fața acestei experiențe de distracție pură pălesc orice comentarii pe marginea lipsei de „inovație” a jocului. Unele lucruri nu au nevoie de schimbare, iar Streets of Rage e unul dintre ele.


Image
REMEMBER CITADEL
Post Reply

Return to “Articolele comunității”

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests