Întoarcerea lui Aguirre (Mahdi and Waaagh! play Baldur's Gate)

[Mahdi]

Să dezmorțim un pic și secțiunea asta. Cum am postat și la "Ce jucați în momentul de față", am început un coop de Baldur's Gate împreună cu distinsul coforumist Waaagh. Thread-ul de față nu va fi un let's play convențional, ci mai degrabă un loc unde vom arunca ocazional cu screenshots și impresii.

Având în spate experiența unui Icewind Dale dus până la capăt în coop, am decis să folosim aceeași formulă de succes și aici, adică un party format din două personaje:

- Aguirre - half elf fighter/mage, cu starting proeficiencies în 2 handed sword și 2 handed weapon style. Main character.
- Naglfar - dwarf fighter/cleric, cu starting proeficiencies în mace și weapon & shield style.

Stat-urile de început arată cam așa:





Privind în urmă, poate ar fi trebuit să rulez un stat mai decent pe dex, pentru sweet extra armor class pentru luptele unde sunt fără armură pe mine. Dar apoi, ce nevoie ai de extra AC, când ai un pitic tanchist pe lângă tine gata să încaseze orice?

Ok, începem aventura în Candlekeep, cunoscut și drept Liceul de Fetch Quest-uri și Meserii. Aguirre e unul dintre orfanii adoptați de moș Gorion, puși să facă treburi precum plimbat ceasloave:



Sau simple acțiuni de deratizare:



Singurii care tulbură avântul nostru pionieresc sunt doi dubioși pitiți prin case, care aparent au fost tocmiți să-i ia scalpul cel chel al lui Aguirre. Opa, the chosen one sense is tingling.





Noroc că nimeni nu se poate pune cu măciuca lui Naglfar. După ce ne terminăm toate treburile menajere prin Candlekeep, ne ducem țintă la Gorion. Moșul ne zice ce știam de la început - gasp, suntem în pericol de moarte - și să ne facem bagajele, că ne trimite la mătușa lui din Bel Air. În sfârșit, ne zicem, o să scăpăm de fetch quests și asasini. Dar... continuarea în episodul următor.

[.chester]

Fucking A! Mai misto ca orice LP de pe Youtube. Keep'em coming.

[Waaagh!]

Aguride, Furia Zmeilor.

Stiu ca mai sunt forumisti care n-au jucat bg/iwd. Versiunea de pe steam a lui bg are cateva buguri si sughituri in co-op, dar in single-player nu cred ca are probleme, iar beamdog au adaugat cateva optiuni tehnice dragute, pe langa o serie de aditii de continut si imbunatatiri grafice. Daca sunteti plictisti sau dezamagiti de calitatea indoielnica a titlurilor lansate recent, stiti ce aveti de facut.

Edit: also, anotimpul asta sunt de parere ca bg are cea mai buna coloana sonora ever.

[ne0lith]

Mai misto ca orice LP de pe Youtube.

In afara de cele ale lui Mafio, bineinteles.

[Mahdi]

^^ what the man said. Sughițurile din multiplayer s-au mai rărit puțin și constau mai mult din câteva hotkey-uri care se activează din greșeală când tastezi în fereastra de chat. Oricum, sunt contrabalansate de faptul că ne putem conecta rapid, fără să ne mai complicăm cu hamachi și alte trucuri + micile îmbunătățiri de quality of life.

În general BG1 e privit ca o Cenușăreasă a jocurilor Infinity - jocul cu care și-au făcut mâna Bioware și Black Isle. Rejucându-l acum, îmi dau seama că poate ar trebui privit din altă perspectivă. BG1 mustește de fantasy bășit de sfârșit de 80s și început de 90s, condimentat cu cameos și umor 4th wall breaking. Stilistic și mecanic marchează mai degrabă finalul apoteotic al unei ere în istoria RPG-urilor și nu începutul șchiop al alteia.

Ah, well. Încheiaserăm cu un cliff-hanger data trecută. Gorion, tatăl vitreg, ne-a luat frumos de mânuță și ne-a luat la drum. Pe când treceam poarta Candlekeep-ului ne-a zis să băgăm bine la cap: trebuie să ajungem la hanul The Friendly Arm, unde ne așteaptă mătușa Jaheira și unchiul Khalid.

Ceea ce a urmat după ce am părăsit cetățuia poate fi descris în limbajul de specialitate drept sindrom Hero's Journey accelerat. Se înserase, ploua, iar Gorion mi-a făcut semn să mă opresc (Naglfar nu știu pe unde umbla). Pasămite călcaserăm drept într-o ambuscadă.



Neintimidat de alura malefică a Omului de Fier, Gorion și-a asumat rapid poziția de luptă, nu înainte de a-mi transmite ferm să gtfo.



Ce a urmat a fost un joc pestriț de artificii, în care Gorion a topit 2 ogres și 2 năpârstoci. Priceperea lui în a zvârli vrăji nu a fost însă de ajuns pentru a-l dovedi și pe Omul de Fier. RIP Gorion.

Așadar, am rămas singur cu Naglfar, care a reapărut miraculos de după niște boscheți. Ne-am pus la somn și a doua zi am început să explorăm sălbăticia. Împrejurimile din Candlekeep nu au foarte multe de oferit jucătorului obișnuit cu Icewind Dale: ici-colo câte un gibberling (și ăla mai rahitic), un lup sau vreun câine turbat. Mai des ne-am întâlnit cu NPC-uri lunatice, precum un cetățean care ne-a amenințat că se sinucide, la care Naglfar a răspuns "ok" :



Ne-am întâlnit și cu un curier de la care am aflat că toată regiunea se confruntă cu o misterioasă criză a fierului. Ceea ce ar explica de ce mi s-a rupt sabia pe drum. Oh well, merge și cu bâta. În drum spre han, ne-am întâlnit cu un alt NPC misterios.



Gee, oare cine o fi. I-am zis să nu-și mai bage nasul unde nu-i fierbe oala, el a zis ok și ne-a confirmat că ne aflam pe drumul cel bun, apoi a dispărut.

Și iată-ne ajunși la han. Care e o fortăreață în toată legea:





În prag ne-a întâmpinat un mag cumsecade.
"Tu ești, Aguride?"
"...d-da?"
"Ce bine, treci încoa' să îți iau scalpul!"

Noroc c-au sărit și gărzile de la han iute și împreună i-am făcut felul. Înăuntru, la gura sobei, i-am găsit pe Khalid și Jaheira. Ne-au oferit condoleanțe pentru Gorion și ne-au zis că pasul următor e să investigăm minele de fier din Nashkel, să-i dăm de cap crizei fierului. Naturalmente, trebuie să existe o legătură între asta și vânătorii de recompense puși pe urmele unui orfan din Candlekeep. Dar despre asta într-un episod următor.

[caleb]

Haios tare, continuați. Au trecut multe zeci de luni de cînd am rătăcit ultima oară prin Cloakwood Credeam că nu mai intră din astea în orarul meu înghesuit, dar mi s-a făcut poftă!!

Și e adevărat, e o prăpastie mare între BG1 și BG2 din multe puncte de vedere. Primul pare mai degrabă un final, doiul, un început. De-aia nici n-am ținut la mod-ul care le unește. No point.