Game Draft XI - Hate Draft

[juve3332]

Mda, oarece-ul din comentariul meu anterior era un eufemism.

[Foxman]

Mda, oarece-ul din comentariul meu anterior era un eufemism.

Eu comentam mai degraba la tentativele fariseilor apologisti de a scoate NFS:U din latrina. Sa va zic un secret: tunai mai mult la masina in Porsche decat in NFS:U. Tuning-ul nu inseamna vopseluri si neoane sub masina. Tuning inseamna strict umblat la performanta masinii. Restul e pimpin'.

[.chester]

Bine, Xzibit.

[ola small dickie]

Adevarul ca mi-am adus aminte ce zice Foxman. Cumparai in NFS Porsche niste componente pt masina de nu o mai recunosteai, erau diferente serioase de performanta la acelasi model de masina in functie de ce upgradeuri de piese ii faceai.Ia sa-mi cumpar alt volan si sa mai joc Porsche.

[juve3332]

Categoric, asta ziceam si eu. In Underground aveai multe posibilitati de personalizare a aspectului masinii, in primul rand. In Porsche, calibrarea si modificarea se axa mai mult pe componentele interne sau pe cele externe cu avantaje evidente in performanta masinii (bari din fibra de sticla, de ex.). Sigur, nici in Porsche nu erai chiar in atelierul unui pilot de F1 (nu faceai reglaje fine, doar schimbai piesele intre ele), dar Underground n-a respectat tendinta, ci a dat inapoi chiar. Pe langa asta, fizica era absenta, mult sub ce puteai vedea in Porsche.

[.chester]

Pai si in Underground puteai sa schimbi tot soiul de componente care imbunatateau semnificativ performantele masinilor.

[TG]

Bre, voi discutati acelasi lucru pe ambele thread-uri? Pick one (the right one), ca daca mut acum posturile nu se mai leaga treaba.

O sa imi postez diseara alegerea. Need to get angry first.

[TG]

5. Borderlands 2 (2012)



Am vrut să mai iau o mizerie Blizzard, dar niște varietate nu strică. Borderlands 2 e o plictiseală de tot căcatul, o încercare penibilă de joc edgy și distractiv care nu reușește să fie nici pe sfert la fel de mișto ca Blood Dragon-ul ales de .chester aici de exemplu. Sigur, nu am fost eu mare fan nici al primului, dar avea locul său, pana mea. Borderlands 2 în schimb te fute la cap de la început cu cât de crazy și neconvențional e.

De fapt, fuck, încă de pe poster. Acum tipul nu se împușcă cu un singur pistol, O FACE CU DOUĂ MĂ. Deci cât de YOLO trebuie să fie jocul ăsta? Foarte YOLO, cel mai YOLO, YOLO of the Year. La început dai de un roboțel intenționat antipatic pe care îl cheamă CLAP TRAP. Băi, deci realizați nivelul de adâncime și originalitate din jocul ăsta? Deja mi-am dat drumul, cum să îl cheme frate CLAP TRAP și să vorbească mult? Incredibil.

O parodie ratată cu personaje care mai de care mai CRAZY, dar în afară de erecțiile provocate prin cosplay-urile de la Comic Con și jocul ăsta există degeaba (da, e o temă aici). E plin de personaje handicapate care fac lucruri handicapate la care ar trebui să râzi la fel ca la un LP din ăla amuzant de pe Youtube făcut de tipul ăla care vorbește repede. Dialoguri cretine care încearcă din răsputeri să amuze dar nu reușesc niciodată și un gameplay relativ anost pentru mare parte din joc. Un fel de Diablo FPS (da, e o temă aici), pe mine m-a plictisit enorm și din păcate chiar a trebui să îl joc.

Un joc pe care îl urăsc pentru că e mai fals decât un prinț nigerian, cu glume puse acolo de mână, tot ce mai lipsea erau râsetele alea din sitcom-uri și era rețeta completă.

[.chester]

5. Braid



Nu-mi plac platformerele astea zany si caraghioase si quirky al caror intreg gameplay se bazeaza pe cate un gimmick basit de doi lei, datul timpului inapoi, in cazul lui Braid. M-a enervat Braid din primul minut in care l-am jucat. Mi se pare plictisitor si pretentios. Grafica e urata si spalacita, cu tot felul de elemente de design furate de prin alte jocuri. Gameplay-ul e nasol si frustrant. Muzica e o lesinatura monotona care te face sa adormi cu capul pe birou. Jonathan Blow e clar cel mai antipatic personaj din Indie Game: The Movie. Si ma enerveaza cum arata personajul principal. Ce cacat e ala? Un piticot roscat imbracat la costum cu un muian care cere pumni. Besi in plm cu Braid.

[ne0lith]

Pfffffff. Braid trebuia sa fie al meu Revin maine cu urmatoarea alegere.

[ne0lith]

5. SOMA

Spoiler:

Soma e atat de stupid, superficial si in-your-face prin felul in care isi abordeaza temele incat ai crede ca asisti la una din scremerile lui Christopher Nolan. Desi ideea unui viitor in care oamenii au creierul scanat si transpus in prajitoare de paine e departe de a fi noua, punctul de plecare ar trebui sa ramana solid pentru orice scriitor competent. Frictional Games nu au nici o treaba cu asemenea persoane exotice.

Jocul te pune in pielea unui protagonist sters, al carui singur rol este sa exclame: “Baaa...ce se intampla aici?”, “Auzi, oare nu este imoral sa facem asta?” sau “Coae, de ce traim?”, oferind scuza necesara producatorilor pentru a-si expune intentiile intr-un mod mult prea evident si lipsit de clasa. Am avut adesea senzatia dialogurilor gen: “- Ce faci, fratele meu? Mai tii minte cand eram mici si eram tot frati, ca si acum? – Da, intr-adevar, avem aceiasi parinti.” din filmele de cacat, numai ca extinsa pe o durata frustrant de mare.

Naratiunea din Soma nu mizeaza pe situatii ce iti comunica indirect temele, nu te lasa pe tine ca jucator sa iti pui singur intrebarile urmarite, sa ramai pe ganduri. Protagonistul si dialogurile sale cu indrumatorul vin aici sa faca toata munca pentru tine, sa iti toarne cu palnia in cap fiecare dilema a unei situatii. Spre exemplu, distrugerea unui robot ce cara mintea digitala a unei persoane ar fi trebuit in sine sa fie ceea ce iti lasa senzatia unei crime, ca urmare a unei constructii atente pana in acel punct, fara interventii fortate. In schimb, jocul vine sa iti spuna el ce ar trebui sa contemplezi – vei auzi intrebari gen “Ah, dar cu ce era diferit de mine? Si eu sunt o minte umana scanata si plasata intr-un corp de robot.” Intregul joc urmeaza aceasta reteta, nelasand loc comunicarii indirecte ce ar trebui sa fie fundatia oricarei creatii cu pretentii artistice.

Transpunerea umanitatii in roboti am gasit-o ca fiind neconvingatoare, reusind sa creeze fix opusul atasamentului urmarit fata de NPC-urile maltratate. In primul rand, jocul te pune in general sa chinuiesti persoane despre existenta carora nu stiai in urma cu 30 secunde, avand grija sa iti mentioneze ulterior cat de rau ar trebui sa te simti. Ca si cum ai impusca un pulete random pe strada in GTA pentru a ti se spune: “Baaaa, era om ca si tine, cu emotii si ganduri proprii.”

In al doilea rand, exista anumite chestii inexplicabile si fortate in scop dramatic, scanarile digitale lasandu-te mult mai mult cu senzatia unei bucati de software decat a unei persoane reale de care te poti atasa.

SUPER SPOILER!!! N-am inteles cum e posibil sa ai realizarea monumentala de a scana creierul uman si a-l stoca in totalitate digital, insa pentru a accesa o anumita informatie e nevoie sa o auzi verbal de la posesorul sau, dupa ce il torturezi Imi imaginez ca intelegerea creierului uman ar fi la un nivel mai avansat. De altfel, intregul fapt ca poti da reset si incerca de cate ori vrei, plasandu-l in diferite medii, fara ca individul sa tina minte incercarile anterioare ma face sa privesc totul ca pe o simpla simulare tehnologica a unei persoane – greu sa imi pese de tragediile fortate asupra sa. GATA SUPER SPOILER!!!

Lipsa de armonie intre gameplay si poveste e o alta mare problema, din moment ce intrebarile despre natura umana nu prea merg in timp ce stai sa dai la 50 manivele. Jocul e o secventa interminabila de apasat butoane, pornit generatoare, deschis usi blocate si umblat prin calculatoare, intrerupte la tot pasul de probleme “neprevaute” ce sunt mereu tratate ca o surpriza. Cand ti se spune pentru a 100-a oara ca a esuat ceva si trebuie sa mergi prin n coridoare sa activezi un sistem care, la randul sau, va esua de 3-4 ori dupa pornire, iti vine cam greu sa nu iti bagi pula asa, macar un pic.

The game looks nice tho.

[Waaagh!]

cred ca ar fi bine sa bagi totul in spoiler tags.

[ne0lith]

Well, nu mai merge editul acum. Poate reuseste un moderator sa imi puna tot postul in spoiler tags sau macar sa stearga tot si sa respostez eu. DO YOUR FUCKING JOB TG.

Personal, eu zic ca am vorbit despre detalii generale ce le afli chiar la inceputul jocului, multe din ele fiind mentionate chiar si prin review-uri. Dar da, ideal e sa descoperi totul pe cont propriu.

LE: Thank you, whoever you are.

[Stokkolm]

5. Sanitarium (1998)

[marius]

Ar trebui sa fii descalificat pentru alegerea asta.

[Stokkolm]

Pentru asta? Daca TG da nucleara cu KOTOR am pregatit si eu arsenalul de second strike

[Waaagh!]

Coloana sonora e foarte reusita si are cateva niveluri excelente indesate la inceput si final, dar mijlocul e intr-adevar p fad.

[juve3332]

Ati luat-o putin pe aratura, auzi, Sanitarum....

5. Counter-strike



Nu, nu e un joc prost, ci doar supra-evaluat, mai ales in raport cu ceilalti concurenti de pe piata.

[Stokkolm]

5. Sanitarium (1998)

5. Sanitarium (1998)



Exista un articol interesant despre development-ul lui sanitarium care explica de ce jocul a iesit cum a iesit. Dreamforge erau un dezvoltator de jocuri third party care doar lucra la ideile altora si Sanitarium a fost conceput in momentul cand cativa angajati s-au adunat si au zis "hai sa facem un joc care sa fie al nostru". Articolul ma face sa-mi fie mai greu sa urasc jocul, pentru ca raportat la ambitiile modeste din care s-a nascut, a iesit destul de impresionant ca si complexitate si tehnologie.

N-as zice acelasi lucru despre poveste. Daca jocul ar fi fost o serie de episoade suprarealiste deconectate si ar fi lasat concluzia deschisa, interpretabila, mai ca l-as fi considerat un succes. Asta daca ar fi avut un voice acting mai decent, macar pentru personajul principal, si daca scriitura dialogurilor nu ar fi dat atat de des in cringe. Dar cel mai mare pacat al sau e ca incearca sa lege povestea cu cel mai cliseic plot device posibil, luat parca dintr-un film cu Steven Seagal. Mai lipsea doar ca villain-ul sa arunce la un moment dat replica "I'm gonna take over the world, muahahaha!" si kitsch-ul era complet.

Sanitarium are momente cand grafica si soundtrack-ul se aliniaza pentru a crea niste experiente destul de momorabile, recunosc asta, dar de obicei magia e distrusa in momentul cand cineva deschide gura si vorbeste. In particular capitolul al doilea cu oraselul orfanilor, cam oricine a parcurs jocul e de acord ca e partea cea mai reusita. Dar chiar si acolo felul cum sunt portretizati copiii e inspirat din clisee holywood si nu resusesc sa creeze impresia de personaje autentice. Iar finalul nivelului, cu

Spoiler:

planta extraterestra

nu e deloc o idee interesanta, e cheesy si dezamagitor. Capitolul care mi-a placut probabil cel mai putin e cel cu circul. Din nou un copil care gandeste si vorbeste cum are impresia Holywood ca copii se comporta, de data asta e personajul controlabil de jucator, si in tot nivelul e un amalgam format din cele mai neoriginale idei posibile (clowns = creepy, n-am mai auzit-o pe asta...)

Ma enerveaza cum Hollywood a creat o perspectiva fictiva si foarte eronata asupra bolilor mintale (si nu includ aici One Flew Over the Cuckoo's Nest), care e mai apropiata de un cum un trip cu droguri psihedelice functioneaza (banuiesc) decat de realitate. Sau faptul ca nebunia e folosita ca scuza ieftina pentru personaje si situatii care nu au sens. That's not how it works. Faptul ca Sanitarium perpetueaza aceste mituri, incercand sa para ca transmite un mesaj serios, profund, nu-i ajuta deloc cauza.

[ola small dickie]

The Innocent Abandoned, nivelul 2 din Sanitarium, mi s-a parut una din cele mai memorabile bucati de joc video din toate vremurile. Restul jocului e destul de uneven, cu momente misto dar si cu momente mai boring.