Bă, m-am gândit să aleg ceva mai oldie/obscur, dar părerea mea e că deja o să faceți asta, așa că vă dau la joacă unul dintre indie-uri mele preferate. E chiluț, are soundtrack mișto și nu ține mult. Have fun!
S1G2 - The Swapper
Moderator: RaptoR
S1G2 - The Swapper
Bă, m-am gândit să aleg ceva mai oldie/obscur, dar părerea mea e că deja o să faceți asta, așa că vă dau la joacă unul dintre indie-uri mele preferate. E chiluț, are soundtrack mișto și nu ține mult. Have fun!
"Screams of a billion murdered stars give life to the night's peace. While we cling in desperation to the few spinning stones we call worlds."
Re: S1G2 - The Swapper
Jocul în care am descoperit că sunt o persoană mai bună decât credeam.
Excelentă alegere TG.
Excelentă alegere TG.
EpicTroll: Vrei să ştii părerea mea? Oamenii cu păreri ar trebui degrabă împărţiţi la zero.
Re: S1G2 - The Swapper
18 lei pe PSN, l-am si luat! Si cu ocazia asta am deschis PS Vita dupa vreo juma' de an de pauza.
Re: S1G2 - The Swapper
Îl am şi eu DRM-free, dacă mai vrea cineva.
Done
Out into the foggy street. Turn your collar up.
Out into the foggy street. Turn your collar up.
Re: S1G2 - The Swapper
Heh, asta l-am jucat deja, dar l-am abandonat aproape de final. In general nu sunt mare fan al jocurilor axate pe puzzle-uri, insa aici mi s-au parut destul de interesante si cred ca ideea din spatele lor este unica, never seen that shit. Dificultatea e bine realizata, astfel incat chiar si sectiunile mai grele au solutii logice ce sunt in ton cu restul jocului, nu am avut momente in care sa ma simt nedreptatit si nevoit sa ghicesc la ce se gandeau producatorii. In privinta asta mi-a amintit de clasicul Pushover, which made me nostalgic as fuck:
Ce m-a deranjat in privinta dificultatii a fost lipsa unui echilibru de-a lungul jocului, mi s-a intamplat de suficiente ori sa dau de o camera ce necesita ceva gandire, numai ca urmatoarea sa fie o formalitate. Asta e un pic pe dos fata de ce te-ai astepta si anume ridicarea constanta a nivelului bazata pe experienta acumulata pana la un anumit punct.
In rest, jocul arata foarte bine, soundtrackul este foarte reusit, e greu de crezut ca a fost dezvoltat in mare parte de catre doar doua persoane. Din pacate povestea nu m-a implicat in vreun fel, mi s-a parut cam generica si minimala, astfel ca ma indoiesc ca finalul ce am inteles ca e foarte apreciat m-ar fi atins in vreun fel.
Oricum, jocul nu e rau pentru ceva recomandat de TG.
Ce m-a deranjat in privinta dificultatii a fost lipsa unui echilibru de-a lungul jocului, mi s-a intamplat de suficiente ori sa dau de o camera ce necesita ceva gandire, numai ca urmatoarea sa fie o formalitate. Asta e un pic pe dos fata de ce te-ai astepta si anume ridicarea constanta a nivelului bazata pe experienta acumulata pana la un anumit punct.
In rest, jocul arata foarte bine, soundtrackul este foarte reusit, e greu de crezut ca a fost dezvoltat in mare parte de catre doar doua persoane. Din pacate povestea nu m-a implicat in vreun fel, mi s-a parut cam generica si minimala, astfel ca ma indoiesc ca finalul ce am inteles ca e foarte apreciat m-ar fi atins in vreun fel.
Oricum, jocul nu e rau pentru ceva recomandat de TG.
-
ola small dickie
- Big Daddy
- Posts: 14897
- Joined: 2 Mar 2014, 19:57
- Location: Malta
Re: S1G2 - The Swapper
Aaahh Pushover. Ce joc frumos. Il jucam cu taicamiu prin anii 90 pe un desktop cu msdos
-
adriano13
Re: S1G2 - The Swapper
Asta l-am terminat, jucat in sesiuni scurte, am ramas impresionat de el sincer, atat ca si mecanici, cat si ca "poveste".TG wrote:
Bă, m-am gândit să aleg ceva mai oldie/obscur, dar părerea mea e că deja o să faceți asta, așa că vă dau la joacă unul dintre indie-uri mele preferate. E chiluț, are soundtrack mișto și nu ține mult. Have fun!
Re: S1G2 - The Swapper
Heh, recenzia mea din Level, din momentul aparitiei
Spoiler:
Din piatră seacă
Concurenţa pe piaţa puzzle-platformer e destul de acerbă: nu mai e suficientă o idee ieşită din tipare sau valori de producţie care să depăşească de-o şchioapă amatorismul. Am avut câteva exemple în ultimii ani de titluri care monetizau doar una dintre ele şi care-au dispărut cu repeziciune în marea masă a dezinteresului general. Nu, e nevoie şi de un concept atrăgător, şi de câteva schepsisuri epice, şi de game-design îngrijit, şi de gameplay consistent şi, poate, de încă un “ceva” ca un joc din acest gen să-ţi mai fure ochii şi mintea. Oh, iar chiar despre asta este vorba în The Swapper, he-he...
Cadrul narativ se va dovedi destul de familiar celor care-şi iau regulat porţia de science fiction. The Swapper fructifică motivul unui avanpost spaţial relativ izolat de grosul societăţii, în care protagonistul/iştii trebuie să facă faţă depărtării fizice, alienării spirituale, dar şi provocărilor dintre cele mai neaşteptate ale supravieţuirii în spaţiu. Tema a făcut subiectul unor creaţii de primă mână în literatură şi cinematografie şi mi se pare superflu să mai numesc aceste surse de inspiraţie; nici jocurile n-au ocolit fantezia înstrăinării galactice (vezi Dead Space sau The Dig).
Veţi recunoaşte, deci, că postura de a descâlci iţele unei extincţii la scară largă într-o staţie de cercetare îndepărtată, cu aferentele clişee ale prezenţei extraterestre bizare, experimentelor dubioase şi tehnologiei ultra-sofisicate, este pe cât de intrigantă conceptual, pe atât de tocită în practică. Dar producătorul a ales o cale directă şi elegantă pentru a culege roadele acestui germene – confruntă (şi confundă) cele două limite extreme ale cunoaşterii (acele “last frontiers”), şi anume spaţiul cosmic (unde poţi merge mai departe decât atât?) şi mintea omenească (ce poţi cuprinde mai presus de ea?). Şi o face dezinvolt, neferindu-se să spună lucrurilor pe nume într-un stil sobru şi punctual, căruia nu îi lipseşte însă poezia.
Baletul filozofic care se iscă în jurul conceptelor de identitate, conştiinţă şi suflet e unul reţinut şi de bun gust, evitându-se tapajul excesiv atât în direcţia metafizică, dar şi în cea realist-şttiinţifică. De altfel, nu există replici sau momente narative ornamentale, fiecare element având o greutate specifică în chimia de ansamblu. Lipseşte, de asemenea, un antagonist în sensul tradiţional, scenele de luptă sau accentele horror. Lianţii din The Swapper sunt de o natură mai subtilă, îngemănând interogaţiile picant-filozofice cu spaima ancestrală a vidului care ne înconjoară şi cu melancolia infinită a astrelor reci. Un strop de peripatetism spaţial…
Nu e cazul, bineînţeles, să ne aşteptăm ca la sfârşitul jocului să fi descoperit sensul vieţii; scopul este fix acela de a ridica fulgurant câteva întrebari simple şi robuste, iar asta îi reuşeşte. Iarăşi, nu vă grăbiţi să protestaţi – am fost puţin vag şi am schiţat povestea în termeni foarte generali; dar am făcut-o intenţionat, pentru că atmosfera nu se pretează “explicaţiilor”, iar demontarea intrigii (care nu este extrem de ramificată) le-ar răpi tocmai ce le e mai de preţ exploratorilor virgini. Mai spun doar că m-au surprins foarte plăcut conceptul şi realizarea “inamicilor” şi că nu m-a deranjat liniaritatea firului epic, care evită serii de răsturnări de situaţie extra-mega-ultra-colosale, ca şi verdicte morale ridicole.
Ajunşi în punctul acesta, poate vă întrebaţi ce înseamnă mai exact titlul jocului. Ei bine, e vorba despre dispozitivul pe care-l are în dotare personajul nostru şi care îi permite nu numai să se cloneze instantaneu (în numar de până la patru exemplare), dar şi să-şi transfere conştiinţa unică în oricare dintre aceste corpuri. În rest, celelalte copii vor imita acţiunile şi traseul acestui “cap”, sărind, alergând sau manipulând obiectele la unison cu acesta. Procesul de plasare în spaţiu a clonelor şi de transfer a personalităţii între ele e deosebit de firesc implementat, şi cei mai neîndemânatici jucători trebuind să se descurce fluierând cu acest sistem; în plus, conferă o asemenea zvelteţe întregii desfăşurări a acţiunii încât navigatul nivelelor devine o plăcere în sine, iar controlul imprecis nu va fi niciodată motiv de frustrare.
În principiu, jocul alternează destul de abil explorarea cu rezolvarea de puzzle-uri, deşi mi-aş fi dorit ca prima parte să ocupe un rol mai semnificativ având în vedere bogăţia atmosferică pe care o degajă decorul. Din nou, puzzle-urile sunt oarecum decupate de partea exploratorie, majoritatea având loc în incinte speciale din care trebuie adunate “orbs”, utile pentru deblocarea pe mai departe a accesului în alte zone. Mi-ar fi plăcut ca plasarea lor să fie mai putin schematică, să avem parte de o împletire organică între ele şi traseul personajului, ceva în genul simbiozei half-life-iene de gameplay şi poveste. The Swapper e mai evoluat comparativ cu reţeta reluată de mai toate titlurile de gen. Iar aceste chichiţe nu au, cu siguranţă, darul de a-ţi strica buna-dispoziţie. Dar le menţionez tocmai pentru că în ele stă diferenţa dintre un joc bun şi o capodoperă; dintre un simplu pas înainte şi un salt revoluţionar.
Pentru a ne complica viaţa, camerele de puzzle-uri vor fi inundate de aerul disco al unor şuvoaie de lumină colorate strident. Lumina roşie permite clonarea, dar nu şi transferul, cea albastră exact inversul, iar violaceeul le exclude pe amândouă. În afara câtorva instanţe de manipulare a gravitaţiei şi de banalele cutii, butoane şi lifturi, combinaţia fasciculelor de lumină va fi instrumentul de bază al organizării şi varierii puzzle-urilor. Şi trebuie să recunosc că s-a făcut o treabă minunată cu ceea ce ai putea crede o penurie de mijloace. Aproape niciodată nu vei fi agasat de dificultate, fără a putea decreta jocul uşor; de multe ori rezolvările vor fi dintre cele mai logice şi mai aparent evidente, dar nu vei simţi asta decât după ce le-ai găsit ac de cojoc; fără să poată face caz de complexitate, The Swapper se dovedeşte provocator şi distractiv pentru aproape orice tip de jucător.
Partea tehnică este una dintre acele păsări rare care se numesc eficienţă lirică. Vă recunosc că nu mi-am dat seama că lumea jocului se bazează integral pe modele din lut şi alte materiale perisabile, amănunt pe care l-am aflat de-abia dintr-un interviu cu Olli Harjola, omul din spatele întregului concept. Ideea în sine nu reprezintă o premieră (vezi The Neverhood sau The Dream Machine), dar combinaţia de lucru manual şi post-procesare digitală conferă stilului grafic o notă extrem de personală, impresia de tangibilitate a volumelor fiind cu siguranţă diferită de modelarea 3D stas. Mai apoi, culorile saturate, spectaculosul epileptic al zonelor de puzzle, clarobscurul şi dizolvarea formelor în mişcare, liniile arhitecturale când minimalist-funcţionale, când butucănos-palpabile sau naturalo-învolburate în funcţie de specificul locaţiei şi alte câteva mici surprize compun un tablou vizual efectiv unic.
Dacă această parte este în excelent consens cu cea atmosferică şi narativă (ba chiar le e promotor serios), nici cea audio nu rămâne în urmă. Sintetizatorul şi notele de pian dau glas întregului strigăt mut al sferelor, fără a părăsi vreodată fundalul discret; ba chiar ne îngăduie suficiente momente de respiro, astfel încât sentimentul de izolare şi de nefiresc ce domină la bordul uriaşei staţii să se poată adăpa din plin şi din fântâna tăcerii. În rest, mi-au plăcut vocile cu timbru nuanţat şi interpretările profesioniste.
Am avut, deci, pe bancul de probă un candidat care-a supravieţuit cu brio disecţiei scrupuloase a colectivului critic alcătuit din mine şi celălalte euri ale mele; ba chiar observ că trăieşte pe picior mare, doldora de recenzii favorabile pe site-uri consacrate şi premii ale independenţilor. Pot doar să sper că articolul de mai sus e suficient de grăitor în privinţa calităţilor lui The Swapper pentru a-i convinge şi pe cei ce nu-i acordaseră atenţia cuvenită până astăzi. M-ai auzit, cioLAN?
+ atmosferă reuşită, punctată de inserţii filozofice
+ puzzle-uri distractive şi provocatore
+ migala şi magia graficii şi muzicii
- putea fi chiar mai îndrazneţ pe alocuri
Nota: 8,5
Pe scurt: Cel mai bun platformer de la Limbo încoace. Ştiu că preţul n-ar trebui să fie un factor atunci când judecăm strict calitatea, dar la 13 euro e de neratat.
Alternativa: Braid/Limbo/Closure – Triada minune pentru mine; scuze dacă am uitat pe cineva ilustru. V-am tot vorbit, eu şi colegii mei, despre ele.
Concurenţa pe piaţa puzzle-platformer e destul de acerbă: nu mai e suficientă o idee ieşită din tipare sau valori de producţie care să depăşească de-o şchioapă amatorismul. Am avut câteva exemple în ultimii ani de titluri care monetizau doar una dintre ele şi care-au dispărut cu repeziciune în marea masă a dezinteresului general. Nu, e nevoie şi de un concept atrăgător, şi de câteva schepsisuri epice, şi de game-design îngrijit, şi de gameplay consistent şi, poate, de încă un “ceva” ca un joc din acest gen să-ţi mai fure ochii şi mintea. Oh, iar chiar despre asta este vorba în The Swapper, he-he...
Cadrul narativ se va dovedi destul de familiar celor care-şi iau regulat porţia de science fiction. The Swapper fructifică motivul unui avanpost spaţial relativ izolat de grosul societăţii, în care protagonistul/iştii trebuie să facă faţă depărtării fizice, alienării spirituale, dar şi provocărilor dintre cele mai neaşteptate ale supravieţuirii în spaţiu. Tema a făcut subiectul unor creaţii de primă mână în literatură şi cinematografie şi mi se pare superflu să mai numesc aceste surse de inspiraţie; nici jocurile n-au ocolit fantezia înstrăinării galactice (vezi Dead Space sau The Dig).
Veţi recunoaşte, deci, că postura de a descâlci iţele unei extincţii la scară largă într-o staţie de cercetare îndepărtată, cu aferentele clişee ale prezenţei extraterestre bizare, experimentelor dubioase şi tehnologiei ultra-sofisicate, este pe cât de intrigantă conceptual, pe atât de tocită în practică. Dar producătorul a ales o cale directă şi elegantă pentru a culege roadele acestui germene – confruntă (şi confundă) cele două limite extreme ale cunoaşterii (acele “last frontiers”), şi anume spaţiul cosmic (unde poţi merge mai departe decât atât?) şi mintea omenească (ce poţi cuprinde mai presus de ea?). Şi o face dezinvolt, neferindu-se să spună lucrurilor pe nume într-un stil sobru şi punctual, căruia nu îi lipseşte însă poezia.
Baletul filozofic care se iscă în jurul conceptelor de identitate, conştiinţă şi suflet e unul reţinut şi de bun gust, evitându-se tapajul excesiv atât în direcţia metafizică, dar şi în cea realist-şttiinţifică. De altfel, nu există replici sau momente narative ornamentale, fiecare element având o greutate specifică în chimia de ansamblu. Lipseşte, de asemenea, un antagonist în sensul tradiţional, scenele de luptă sau accentele horror. Lianţii din The Swapper sunt de o natură mai subtilă, îngemănând interogaţiile picant-filozofice cu spaima ancestrală a vidului care ne înconjoară şi cu melancolia infinită a astrelor reci. Un strop de peripatetism spaţial…
Nu e cazul, bineînţeles, să ne aşteptăm ca la sfârşitul jocului să fi descoperit sensul vieţii; scopul este fix acela de a ridica fulgurant câteva întrebari simple şi robuste, iar asta îi reuşeşte. Iarăşi, nu vă grăbiţi să protestaţi – am fost puţin vag şi am schiţat povestea în termeni foarte generali; dar am făcut-o intenţionat, pentru că atmosfera nu se pretează “explicaţiilor”, iar demontarea intrigii (care nu este extrem de ramificată) le-ar răpi tocmai ce le e mai de preţ exploratorilor virgini. Mai spun doar că m-au surprins foarte plăcut conceptul şi realizarea “inamicilor” şi că nu m-a deranjat liniaritatea firului epic, care evită serii de răsturnări de situaţie extra-mega-ultra-colosale, ca şi verdicte morale ridicole.
Ajunşi în punctul acesta, poate vă întrebaţi ce înseamnă mai exact titlul jocului. Ei bine, e vorba despre dispozitivul pe care-l are în dotare personajul nostru şi care îi permite nu numai să se cloneze instantaneu (în numar de până la patru exemplare), dar şi să-şi transfere conştiinţa unică în oricare dintre aceste corpuri. În rest, celelalte copii vor imita acţiunile şi traseul acestui “cap”, sărind, alergând sau manipulând obiectele la unison cu acesta. Procesul de plasare în spaţiu a clonelor şi de transfer a personalităţii între ele e deosebit de firesc implementat, şi cei mai neîndemânatici jucători trebuind să se descurce fluierând cu acest sistem; în plus, conferă o asemenea zvelteţe întregii desfăşurări a acţiunii încât navigatul nivelelor devine o plăcere în sine, iar controlul imprecis nu va fi niciodată motiv de frustrare.
În principiu, jocul alternează destul de abil explorarea cu rezolvarea de puzzle-uri, deşi mi-aş fi dorit ca prima parte să ocupe un rol mai semnificativ având în vedere bogăţia atmosferică pe care o degajă decorul. Din nou, puzzle-urile sunt oarecum decupate de partea exploratorie, majoritatea având loc în incinte speciale din care trebuie adunate “orbs”, utile pentru deblocarea pe mai departe a accesului în alte zone. Mi-ar fi plăcut ca plasarea lor să fie mai putin schematică, să avem parte de o împletire organică între ele şi traseul personajului, ceva în genul simbiozei half-life-iene de gameplay şi poveste. The Swapper e mai evoluat comparativ cu reţeta reluată de mai toate titlurile de gen. Iar aceste chichiţe nu au, cu siguranţă, darul de a-ţi strica buna-dispoziţie. Dar le menţionez tocmai pentru că în ele stă diferenţa dintre un joc bun şi o capodoperă; dintre un simplu pas înainte şi un salt revoluţionar.
Pentru a ne complica viaţa, camerele de puzzle-uri vor fi inundate de aerul disco al unor şuvoaie de lumină colorate strident. Lumina roşie permite clonarea, dar nu şi transferul, cea albastră exact inversul, iar violaceeul le exclude pe amândouă. În afara câtorva instanţe de manipulare a gravitaţiei şi de banalele cutii, butoane şi lifturi, combinaţia fasciculelor de lumină va fi instrumentul de bază al organizării şi varierii puzzle-urilor. Şi trebuie să recunosc că s-a făcut o treabă minunată cu ceea ce ai putea crede o penurie de mijloace. Aproape niciodată nu vei fi agasat de dificultate, fără a putea decreta jocul uşor; de multe ori rezolvările vor fi dintre cele mai logice şi mai aparent evidente, dar nu vei simţi asta decât după ce le-ai găsit ac de cojoc; fără să poată face caz de complexitate, The Swapper se dovedeşte provocator şi distractiv pentru aproape orice tip de jucător.
Partea tehnică este una dintre acele păsări rare care se numesc eficienţă lirică. Vă recunosc că nu mi-am dat seama că lumea jocului se bazează integral pe modele din lut şi alte materiale perisabile, amănunt pe care l-am aflat de-abia dintr-un interviu cu Olli Harjola, omul din spatele întregului concept. Ideea în sine nu reprezintă o premieră (vezi The Neverhood sau The Dream Machine), dar combinaţia de lucru manual şi post-procesare digitală conferă stilului grafic o notă extrem de personală, impresia de tangibilitate a volumelor fiind cu siguranţă diferită de modelarea 3D stas. Mai apoi, culorile saturate, spectaculosul epileptic al zonelor de puzzle, clarobscurul şi dizolvarea formelor în mişcare, liniile arhitecturale când minimalist-funcţionale, când butucănos-palpabile sau naturalo-învolburate în funcţie de specificul locaţiei şi alte câteva mici surprize compun un tablou vizual efectiv unic.
Dacă această parte este în excelent consens cu cea atmosferică şi narativă (ba chiar le e promotor serios), nici cea audio nu rămâne în urmă. Sintetizatorul şi notele de pian dau glas întregului strigăt mut al sferelor, fără a părăsi vreodată fundalul discret; ba chiar ne îngăduie suficiente momente de respiro, astfel încât sentimentul de izolare şi de nefiresc ce domină la bordul uriaşei staţii să se poată adăpa din plin şi din fântâna tăcerii. În rest, mi-au plăcut vocile cu timbru nuanţat şi interpretările profesioniste.
Am avut, deci, pe bancul de probă un candidat care-a supravieţuit cu brio disecţiei scrupuloase a colectivului critic alcătuit din mine şi celălalte euri ale mele; ba chiar observ că trăieşte pe picior mare, doldora de recenzii favorabile pe site-uri consacrate şi premii ale independenţilor. Pot doar să sper că articolul de mai sus e suficient de grăitor în privinţa calităţilor lui The Swapper pentru a-i convinge şi pe cei ce nu-i acordaseră atenţia cuvenită până astăzi. M-ai auzit, cioLAN?
+ atmosferă reuşită, punctată de inserţii filozofice
+ puzzle-uri distractive şi provocatore
+ migala şi magia graficii şi muzicii
- putea fi chiar mai îndrazneţ pe alocuri
Nota: 8,5
Pe scurt: Cel mai bun platformer de la Limbo încoace. Ştiu că preţul n-ar trebui să fie un factor atunci când judecăm strict calitatea, dar la 13 euro e de neratat.
Alternativa: Braid/Limbo/Closure – Triada minune pentru mine; scuze dacă am uitat pe cineva ilustru. V-am tot vorbit, eu şi colegii mei, despre ele.
Re: S1G2 - The Swapper
am investit deja vreo 2-3 ore in el si cu siguranta o sa il duc pana la capat. Dar trebuie sa recunosc ca deja m-am blocat la unele puzzle-uri.
Re: S1G2 - The Swapper
Mersi, m-ai scutit de la a săpa după revistă, că asta nu e scanată.juve3332 wrote:Heh, recenzia mea din Level, din momentul aparitiei
L-am jucat săptămâna trecută. Am ajuns aproape la 5 ore în el. Pentru mine a fost numai bun de jucat seara, în reprize scurte. Știam că e destul de scurt și mă gândeam că poate o să-l și termin, dar după ce am căutat pe net și am aflat că ai de adunat 130+ de orbs, iar eu aveam doar 30 și ceva... mi-am dat seama că o să dureze. Dar a început să fie și mai greu, să-mi ia mai mult timp să rezolv puzzle-urile, nu mai merge ca la început să termin mai multe camere pe repriză de joc. Așa că nu știu când sau dacă o să-l termin.
Dar cât am jucat mi-a plăcut. Puzzle-uri deștepte, create din aceleași puține elemente, iar dificultatea vine doar din modul în care sunt îmbinate. Bine, în condiţiile astea cam zgârie limitările suplimentare de genul unei gropi în care trebuie să-ţi consumi una-două clone ca să facă un puzzle mai challenging, în condiţiile în care ar fi fost uşor de rezolvat dacă ai fi avut toate clonele. Altfel, bruma de poveste, cât am jucat, nu m-a absorbit prea tare, dar atmosfera e tare mişto (m-a dus cu gândul la Dead Space, dar fără tensiunea constantă).
Revin puțin mai târziu cu alegerea mea.
Done
Out into the foggy street. Turn your collar up.
Out into the foggy street. Turn your collar up.
Re: S1G2 - The Swapper
Tocmai ce l-am terminat dupa o sesiune de vreo ~6 ore.
N-am fost impresionat de partea de atmosfera si narativa. Incearca sa joaca abordeze teme existentiale in stilul Solaris, dar ori nu-i prea iese, ori n-am fost eu destul de atent la detalii. Oricum, incearca sa spuna o poveste prea complexa pentru cat de scurt si small scale e. Iar la capitolul imersiune, System Shock poate sta linistit.
In schimb as zice ca punctul sau forte e gameplay-ul. Nu prea sunt fan al side-scroller-urilor pacifiste, dar macar the Swapper e bun la ceea ce isi propune, porneste de la ideea unui fel de portal gun care creaza clone cu right click si pe left click faci swap intre ele, iar pe parcurusul jocului arunca provocari tot mai avansate, dar care se bazeaza pe aceleasi reguli simple si intuitive. N-am intalnit puzzle-uri care sa aiba solutii arbitrare, sa necesite precizie la pixel sau reflexe la milisecunda, si nici nu poti face brute force. Chiar trebuie sa stai si sa analizezi situatia, si eventual descopri si solutia.
Cele mai mari batai de cap le-am avut cu camera asta, am recurs la ajutor de pe youtube dupa ce am pierdut multe minute. In rest au mai fost camere la care a durat ceva sa gasesc solutia, dar cand iti iasa e un feeling de satisfactie care face sa merite.
Btw, jocul asta are un potential enorm pentru speedrun, un exemplu care inca mai are loc destul de optimizari:
N-am fost impresionat de partea de atmosfera si narativa. Incearca sa joaca abordeze teme existentiale in stilul Solaris, dar ori nu-i prea iese, ori n-am fost eu destul de atent la detalii. Oricum, incearca sa spuna o poveste prea complexa pentru cat de scurt si small scale e. Iar la capitolul imersiune, System Shock poate sta linistit.
In schimb as zice ca punctul sau forte e gameplay-ul. Nu prea sunt fan al side-scroller-urilor pacifiste, dar macar the Swapper e bun la ceea ce isi propune, porneste de la ideea unui fel de portal gun care creaza clone cu right click si pe left click faci swap intre ele, iar pe parcurusul jocului arunca provocari tot mai avansate, dar care se bazeaza pe aceleasi reguli simple si intuitive. N-am intalnit puzzle-uri care sa aiba solutii arbitrare, sa necesite precizie la pixel sau reflexe la milisecunda, si nici nu poti face brute force. Chiar trebuie sa stai si sa analizezi situatia, si eventual descopri si solutia.
Cele mai mari batai de cap le-am avut cu camera asta, am recurs la ajutor de pe youtube dupa ce am pierdut multe minute. In rest au mai fost camere la care a durat ceva sa gasesc solutia, dar cand iti iasa e un feeling de satisfactie care face sa merite.
Btw, jocul asta are un potential enorm pentru speedrun, un exemplu care inca mai are loc destul de optimizari:
Re: S1G2 - The Swapper
am avut si eu ceva batai de cap la camera respectiva, dar pana la urma am reusit sa trec de ea. In schimb momentan am ramas blocat la altele si imi vine tot mai tare sa ma uit peste un walkthrough.
Re: S1G2 - The Swapper
m-am uitat peste walkthrough la ultimele 3 puzzle-uri ca sa reusesc sa il termin mai repede, asa ca va inteleg daca nu mai vreti sa fim prieteni.
Re: S1G2 - The Swapper
Ciudat, not being patronizing. Dar deși nu l-am jucat într-o singură sesiune, am trecut cursiv prin el și nu m-am blocat mai mult de 15 min. Mi s-a părut foarte chill.
Oricum, mă bucur că v-a plăcut.
Oricum, mă bucur că v-a plăcut.
"Screams of a billion murdered stars give life to the night's peace. While we cling in desperation to the few spinning stones we call worlds."
Re: S1G2 - The Swapper
Am mai jucat The Swapper mai demult, dar l-am reluat de la 0. Da, mi-au plăcut coloana sonoră și direcția artistică, dar am început să îmi pierd interesul cam în același punct unde l-am abandonat și data trecută (după vreo 1.5 ore). Cred că e punctul în care devine clar că asta e - o înșiruire de puzzle rooms izolate din care trebuie să culegi globul fermecat. Ceea ce nu înseamnă neapărat un joc prost, ci unul care nu e tocmai genul meu. Cred că încă sunt burnt out după cele câteva ore petrecute în Closure.
Juve punctează foarte bine ce nu a fost prea pe gustul meu:
Juve punctează foarte bine ce nu a fost prea pe gustul meu:
O să-l mai țin instalat o vreme, poate o să mai curăț câte o cameră din când în când. Nu mă văd însă ducându-l până la capăt.În principiu, jocul alternează destul de abil explorarea cu rezolvarea de puzzle-uri, deşi mi-aş fi dorit ca prima parte să ocupe un rol mai semnificativ având în vedere bogăţia atmosferică pe care o degajă decorul. Din nou, puzzle-urile sunt oarecum decupate de partea exploratorie, majoritatea având loc în incinte speciale din care trebuie adunate “orbs”, utile pentru deblocarea pe mai departe a accesului în alte zone. Mi-ar fi plăcut ca plasarea lor să fie mai putin schematică, să avem parte de o împletire organică între ele şi traseul personajului, ceva în genul simbiozei half-life-iene de gameplay şi poveste.
REMEMBER CITADEL
Re: S1G2 - The Swapper
L-am butonat vreo două ore și jumătate. Mi s-a părut un mixed bag. Pe deoparte grafica, coloana sonoră și camera tipică sidescrollelor reușesc să creeze o atmosferă deosebită, metisă. Ba relaxantă ba înfricoșătoare, cu siguranță captivantă. Se simte necunoscutul și aventura spațială, chiar dacă expoziția e exagerat de seacă.
Pe celaltă parte însă, puzzleurile sunt simple și nu contribuie cu nimic aventurii. Din contra, par doar impedimente în explorarea stației spațiale și elucidării misterului, iar mecanica de bază devine plictisitoare repede pentru că nu evoluează. Mi-a plăcut însă în mod deosebit felul în care au realizat mișcarea prin spațiu folosind swapperul.
Altfel ce să zic, jocul îmi aduce aminte Bioshock Infinite.
Pe celaltă parte însă, puzzleurile sunt simple și nu contribuie cu nimic aventurii. Din contra, par doar impedimente în explorarea stației spațiale și elucidării misterului, iar mecanica de bază devine plictisitoare repede pentru că nu evoluează. Mi-a plăcut însă în mod deosebit felul în care au realizat mișcarea prin spațiu folosind swapperul.
Altfel ce să zic, jocul îmi aduce aminte Bioshock Infinite.
dump CHA
-
TaikoKaira
- Headless Kamikaze
- Posts: 425
- Joined: 6 Feb 2017, 15:33
- Location: Deva
- Contact:
Re: S1G2 - The Swapper
Şi eu l-am jucat aproximativ două ore jumate - trei. Îmi propusesem să-l şi termin dar parcă m-am desprins cumva de el de duminica trecută când l-am butonat ultima oară. Jocul e foarte frumos ca ansamblu (coloană sonoră, grafică, puzzle-uri, mecanici) şi chiar mi-a trezit destul de mult sentimentul că aş fi în spaţiul cosmic, fapt ce denotă că îşi face bine treaba (cel puţin din perspectiva mea). Mai toate camerele sunt ingenioase cu nivele de greutate schimbate treptat. Cel mai mult cred că mi-a plăcut grafica, fiind majoritatea construită din nuanţe de gri, roşu şi albastru.
Doar astăzi am mai reuşit să-l deschid o dată, n-am avut suficientă energie să mai trec prin el din nou înainte de opinia asta (astăzi am avut olimpiada de matematică şi am tot lucrat pentru ea în ultimele zile) dar sper totuşi că îl voi relua altcândva, poate când o să-mi mai vină cheful de un side-scroller cu puzzle-uri faine.
Doar astăzi am mai reuşit să-l deschid o dată, n-am avut suficientă energie să mai trec prin el din nou înainte de opinia asta (astăzi am avut olimpiada de matematică şi am tot lucrat pentru ea în ultimele zile) dar sper totuşi că îl voi relua altcândva, poate când o să-mi mai vină cheful de un side-scroller cu puzzle-uri faine.
Reviews: Far Cry, Far Cry 2, Little Nightmares, Broforce
"Death is inevitable. Our fear of it makes us play safe, blocks out emotion. It's a losing game. Without passion, you are already dead."
Max Payne 2: The Fall of Max Payne
"Death is inevitable. Our fear of it makes us play safe, blocks out emotion. It's a losing game. Without passion, you are already dead."
Max Payne 2: The Fall of Max Payne
Re: S1G2 - The Swapper
Well, nu cred ca as putea spune ceva in plus fata de ce s-a scris deja pe aici. Jocul are o atmosfera superba, puzzle-urile au fost ok-ish, mi-a placut si substratul filozofic al jocului. Sincer, nici nu as fi vrut ceva mai profund decat ceea ce am jucat deja. Anyway, multumesc pentru ocazia de a-l juca
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 2 guests