In primul rand, ca sa te simti urzicat sau, mai rau, castrat metaforic de celebra de-acum reclama Gillette mi se pare ca...trebuie sa ai mari probleme cu stima de sine. E o chestie atat de benigna incat e altceva la mijloc care te face sa te infierbanti ideologic. Probabil ca e si putina ipocrizie de marketing, probabil ca unii dintre oamenii care au lucrat la concept chiar sunt educati (academic) in sensul asta si lupta impotriva masculinitatii toxice. Ma rog, si care e mare faza?! Nu e ca si cum Gillette aveau pana acum campanii cu masculi tragand palme peste cur gagicilor, tot timpul imi amintesc reclamele lor promovand barbati eleganti si galanti, genul de hunky good guy.
Acum, sunt impotriva amendarii tipilor care fluiera pe strada sau arunca un "ce frumoasa esti, iubi", desi pot sa-mi dau seama ca pentru unele femei mersul pe jos prin anumite zone poate fi o adevarata corvoada (le cred pe unele din amicele mele, desi nu cadem de acord mereu in privinta solutiilor). Iar daca stau sa ma gandesc la anumite situatii de badaranie masculin (suna mai palatabila traducerea asta a unei parti a conceptului de masculinitate toxica?!) in care m-am trezit uneori ca partener al iubitelor mele sau baiat al lui maica-mea, imi vine sa pun mana pe o cazma si sa trag cateva scatoalce. Doi la mana, am fost in scoala ceea ce se cheama astazi un bully. As fi un mega-ipocrit sa nu recunosc ca la o bere cu unii vechi prieteni nu ne mai amintim si radem de unele dintre "nazbatii". Pe de alta parte, unele chestii au fost realmente comparabile cu scenele horror si imi pare rau, cu mintea de acum, ca le-am facut. Mi-as invata copilul sa fie un bully? In niciun caz.
In concluzie, sunt de acord ca exista exagerari teoretice si practice ale diverselor miscari de emancipare a "insului/insei slabe", pe de alta parte nu cred ca ele reprezinta norma, iar reactiile la o banala si relativ cuminte reclama Gillette mi se par exagerate. Nu putem sa ignoram in corpore o intreaga categorie de comportamente reprobabile doar fiindca unele feluri traditionale de "a fi" sunt puse in discutie, mai ales in societatea romaneasca care e si asa vai mama ei cand vine vorba de maniere si interactiuni sociale. Cine spune ca e emasculat, se bate in piept degeaba.
Asta cu ideile nesanatoase, iar... Exista si idei nesanatoase, dar nu sunt cele enumerate de Iavo. Multiculturalismul e o realitate in unele parti ale globului, ideile generale ale feminismul sunt o colectie de cateva principii cu care niciun om de bun-simt nu cred ca ar in dezacord (acces liber la resurse si oportunitati pentru cele doua sexe traditionale, de ex.), postmodernismul lol, lol, lol. E groaznic, intr-adevar, ca am acordat si fragmentarului un loc in constiinta culturala contemporana; e regretabil ca nu ne mai gandim la culturi si identitati ca niste monoliti de patrie si mume, ci le vedem mai curand ca pe niste constructe fluide, o confluenta de practici si etosuri ale mai multor etnii, populatii, natii; e mortificant ca s-a ajuns la discutii post-coloniale in care dezbatem relatiile dintre colonist si colonizat, vazand cat de mult s-au influentat reciproc, si dobandim inca o grila hermeneutica. Dezolant. Si, da, evident ca triada multiculti/fem/post are nevoie de critica, care sa o nuanteze si sa elimine vlastarii exagerarilor.
La obiectificarea femeii (fara a pretinde ca nu intorc capul dupa poze si reprezentari de gagici goale, ca nu ma refer uneori la relatiile sexuale dintr-o perspectiva foarte "cuceritor-masculina" si ca mi-as dori ca toate astea sa inceteze de maine), din pacate, cam asa sta situatia. Nu e nevoie decat sa arunci o privire de ansamblu asupra artei figurative occidentale din ultimii 500 de ani sau sau industriei publicitare a ultimilor decenii ca sa vezi ca nu e vorba de o scorneala neo-marxista (curent care desi are contributii esentiale la critica feminista, incearca absurd sa monopolizeze, cu brevet de inventie, discutiile pe tema asta). Ce sa mai zic de drepturile omului, care sunt o versiune umanista a unor precepte socialiste.
Si ajungem si la SJW. Mie imi displace sa discutam in termenii astia, mai ales cand e vorba despre indivizi anume. E o generalizare care nu spune nimic pana la urma. Sa ma refer la situatia personala. Majoritatea prietenilor mei inregimentati ideologic, adica majoritatea

, ma considera un paria. Pentru stangisti, sunt un hraparet hain de dreapta, in special din cauza vederilor mele economice nu neaparat super-adamsmithiste, dar mai laissez faire decat e azi de bonton. Pentru ceilalti, sunt un veritabil progresist infect, din cauza vederilor mele mai curand liberale despre drepturile si libertatile individului, dar si despre politicile de incluziune sociala. E reconfortant pentru mine, oarecum, fiindca imi da masura nefanatismului propriu, desi e trist pentru viitorul dialogului, intr-o lume (urmeaza cliseu) din ce in ce mai dezbinata si fracturata. Pentru dreapta, sunt SJW si de partea saracilor; pentru stanga, nu, n-am suficient aplomb ideologic si ii si favorizez pe bogatani.