Geometrii absente

[sleepknot]

De ce mi-e dor acuma? Mi-e dor de o întâlnire
Între un stol de păsări și-o simplă amintire,
Mi-e dor de răsărituri ce ies cuțit din ceață,
De anii ce-au trecut și rămân mereu în față.

Mi-e dor de amalgamul de sunet gol și treacăt,
Ce înrămează viața cu orizont și lacăt,
Mi-e dor de galeria unui vis în risipă,
Muzeu al clipei calde, mirosul de aripă.

Și mai tânjesc de-un lucru: un sentiment uitat
Tremurul veșniciei, atins neîntâmplat.

[ola small dickie]

Cineva e fascinat de vesnicie, parca am mai citit asta in alta poezie de a ta

[Fular]

Are mai multe care tratează tematic veșnicia (am tras un ochi fugar pe blogul de poezie acum ceva vreme).

Anywho, am vrut să las o remarcă mai devreme cu privire la două versuri: nu mi se pare că totul curge atât de lin pe cât s-ar putea. Se frânge ritmul și nu e neapărat de la numărul silabelor.

De anii ce-au trecut și rămân mereu în față.
Cred că: De anii ce-au trecut și vor rămâne-n față
sau De anii ce-au trecut, rămași mereu în față
ar da o cursivitate sporită fără a ciunti prea tare din intenție, zic eu.

La fel și la Mi-e dor de galeria unui vis în risipă, ar putea fi înlocuit cu Mi-e dor de galeria acelui vis-risipă. E drept că nu mai există întâmplător ci specific, de la un vis oarecare în risipă, la unul particular, marcant dar mna, aia e opinia mea.

Bine, nefiind poezia mea sunt dispus să omor câte ceva de dragul ritmului

[ola small dickie]

Nu m a pasionat niciodata rima sau ritmul in poezie. Daca se iveste sa apara in mod natural in niste versuri cum gasesti nesperat o bere rece in frigider e foarte bine. Dar altfel intentia de a rima sau a ritma mi se pare ca ar trebui sa fie mult sub sentimentul acelui moment

[Fular]

Dunno mang. Pentru mine ritmul > orice altceva în poezie. Fără el, versurile sunt doar o proză structurată dubios, înțesată de metafore și cu prea multe lacune. Rima e jucărie în folosul ritmului, dar nu e necesară dacă ai o structură adecvată.

[sleepknot]

Multumesc de feedback amandurora. Da, sunt cam atasat de rima, nu mereu de ritm. Uneori mi se pare ca si ruperile de ritm isi au sensul, pot dezvalui geografii si stari diferite de clasicele formule. Dar nu oricine poate fi Nichita, asa ca de multe ori fara prozodie un poem, mi se pare, risca sa ramana confesiune. Dar cred ca orice forma de poezie (cu/fara rima/alba,etc) este poezie atata timp cat e "buna" si autentica.

Sunt constient ca versurile pe care le scriu eu sunt cam "retro" si perimate poate pe piata actuala. Am dat sa vad ce se publica prin reviste de poezie si pe la evenimente si nu prea ma regasesc in majoritatea stillurilor de azi.

[Fular]

Sunt constient ca versurile pe care le scriu eu sunt cam "retro" si perimate poate pe piata actuala. Am dat sa vad ce se publica prin reviste de poezie si pe la evenimente si nu prea ma regasesc in majoritatea stillurilor de azi.

Nu cred că are neapărat relevanță decât dacă scrii pentru altcineva în afara ta sau vrei să urmărești o anumită tendință (și asta cred că izvorăște de obicei din dorința pentru recunoaștere ori validare exterioară). Părerea mea e că dacă scrii pentru tine și se-ntâmplă ca altcineva să rezoneze, atunci aș zice că obții cea mai mare împlinire.


Altfel, personal, dacă aș fi înzestrat aș scrie un poem de 1000 versuri în "grai" cam în același stil ca Victor Vlad Delamarina. Nu mi-ar păsa câtuși de puțin dacă aș aliena potențialii cititori. Să facă un efort.

Spoiler for Ăl mai tare om din lume:

Trîmbiț, dobe, larmă, chihot,
Fluier, strîgăt, rîs și ropot...
Șie să fie ? Șie să fie?
Iacă-n tîrg, "minajărie"!
O "comegie" d-a cu fiară
Și-mprejur lumie șî țară.

În căletcă, o măimucă
Baș ca omu mînca nucă;
Alta, blăstămată, șoadă,
Șă țînea numa' în coadă
Ș-alcele, mînca-le-ar focu!
Nu-ș găsau o clipă locu.

Lupi, urși, mîtă, oi, cornuce,
Fel dă fel dă joavini sluce;
Chițorani, ariși și vulturi,
Dă prîn lume, dîn țînuturi
D-elea gîbe, d-elea rele,
Feri-mă, Doamne, dă iele!

Mulce-am văz't, pă bani, viedz bine.
Cum nu vege ori șî șine.
D'apăi l-am văzut anume
P-"ăl măi tare om dîn lume",
Care să juca cu leii
Si-i băcea dă-i lua tăti zmeii!

Cui l-o doborî-n tărînă
Ișia că-i plăceșce-n mînă
O hîrcie d-a d-o sută
Fără dă niși o dispută.
Dar cum mi ce puni cu neamtu,
Care-n ghinț îț rupe lantu?

Să loviau fișiorii-n coace:
"Șiine-i? Unge-i? Care poace?"
Cînd d-odată, - iacă-amaru!
Sandu Blegia, - tăbăcaru,
Să sufulcă șî tușeșce,
Lfngă "comegianț" să-opreșce.

Să rîgea neamțu dă Sandu,!
Dară Sandu, fișiorandu,
Mi-l cuprinsă dă subsoară
Șî nu să lăsă cu "doară"!
Strînjie-l! Sușie-l! Zî-i pă nume!
Ãlui mai tare dîn lume!

Gîfăia neamtu a sîlă,
Dar lu Blegia nu-i fu milă,
Hopa-țupa, țupa-hopa!
Ș-o găsît nemțoniu popa!
"Þîne-l! lasă-l! Ia-l dă mînă!
Zdup cu neamțu în țărînă!

"Bravo ! - Sandu să trăiască !"
Dar cînd fu să îi plăcească,
Ișie neamțu : "Abăr, frace...
Nu să pringe că-i pă space!"
Vrea : că-i pungă și că-i ceacă.
Suta zuitată s-o-facă!

"Nu ce joși cu mine, dragă!
"Asta, viedz, în cap ț-o bagă!
"N-ascult vorbe io șî glume,
"Cind mi-s io mai tare-n lume!
"Ș-adă suta !" Ișie Blegia, '
"Că dă nu - 'ț fac prau comegia!!!"